Boli cu transmitere sexuala

Vezi galerie foto

In momentul de fata incidenta bolilor cu transmitere sexuala se mentine ridicata, in ciuda progreselor realizate de medicina moderna in diagnosticarea, tratarea si vindecarea majoritatii acestor boli.

Acest lucru a fost pus pe seama migratiei intense a populatiei in acel moment, a educatiei sexuale precare dar si interesului scazut al populatiei active sexual pentru mijloacele de protectie si contraceptie.

O data cu descoperirea virusului HIV si stabilirii faptului ca acesta are transmitere sexuala, incidenta a scazut. Nu simtitor insa, iar acum procentele si statisticile se mentin ingrijoratoare.

In urma cu 12 ani, expertii estimau ca peste 1 milion de persoane se infecteaza zilnic cu orice tip de BTS; dintre acestea, peste 60% erau persoane cu varsta sub 25 de ani. Pana in 1999 in lume erau inregistrate 340 de milioane de noi cazuri de sifilis, gonoree, trichomoniaza.

BTS reprezinta o importanta problema de sanatate publica, atat prin repercursiunile asupra individului in sine, cat si asupra societatii si economiei. Prevenirea lor se poate realiza usor, mijloacele de protectie fiind astazi disponibile atat in magazine cat si in farmacii.

Prin utilizarea lor, sexul poate redeveni sigur si acest lucru il face o experienta placuta pentru ambii parteneri. Metodele de protectie sunt eficiente in prevenirea contracararii BTS, insa singura cale 100% sigura este abstinenta.

Cum o astfel de masura este dificil de urmat, specialistii au imaginat o gama larga de alte metode mult mai practice, care se bazeaza in principal pe evitarea contactului direct cu fluide sau cu zone ale corpului prin care se pot transfera microbi sau paraziti.

In continuare sunt prezentate o serie de BTS care afecteaza in principal femeile sau barbatii si boli care afecteaza ambele sexe in mod egal.

Datorita particularitatilor anatomice, atat infectiile genitale cat si cele urinare sunt mai frecvente in cazul femeilor. In mod normal, pH-ul acid al vaginului impiedica proliferarea bacteriilor si actioneaza ca o importanta bariera in calea raspandirii infectiilor.

Exista insa posibilitatea ca aceasta bariera sa fie depasita in momentul in care apar diverse modificari ale comportamentului individual si ale mediului extern. In astfel de conditii vaginul poate fi colonizat cu bacterii de pe tegumentele vecine, avand provenienta enterica sau cu germeni care deja populau regiunea, dar nu aveau conditii prielnice pentru dezvoltare, inmultire si infectare.

Cel mai frecvent aceste modificari apar in perioadele de stres marcat, de raceli, gripe, cand organismul este imunodeprimat sau incearca sa faca fata altor infectii, dupa administrarea prelungita de antibiotice cu spectru larg sau in timpul sarcinii.

De cele mai multe ori BTS se transmit prin mici leziuni ale mucoasei sau prin diverse fluide patologice de provenienta vaginala.

De retinut!

Specialistii recomanda tuturor femeilor care observa scurgeri neobisnuite ca aspect, culoare sau miros, orice fel de durere cu localizare in zona genitala, sa se prezinte cat mai repede la medic.

Infectiile genitale pot fi initial localizate la acest nivel, insa se pot extinde foarte rapid in restul cavitatii pelvine, determinand aparitia unor probleme grave de sanatate, ce pot avea repercusiuni pe termen lung, cum ar fi dispareunia sau chiar infertilitatea.

Daca pacienta este insarcinata, o BTS poate avea consecinte dramatice asupra dezvoltarii fatului (exista cazuri de pierderea a sarcinii ca urmare a unei infectii ignorate si netratate).

Cistite si uretrite recurente

Uretritele reprezinta infectii, de obicei bacteriene, ale uretrei. Uretra este segmentul anatomic prin care urina este eliminata din vezica urinara in exterior, fiind portiunea terminala a aparatului urinar.

Datorita pozitiei sale, proximitatii fata de vagin si anus si lungimii foarte scurte (aproximativ 4 cm), uretrita este o patologie frecvent intalnita la femei. In general, cauzele sunt clasificate ca fiind gonococice si non-gonococice (sau uretrite nespecifice).

Aceasta clasificare subliniaza prevalenta foarte mare a infectiilor de cauza gonococica. Cistita este termenul care descrie inflamatia vezicii urinare. Ea poate sa apara in continuarea uretritei, prin ascensiunea germenilor si popularea vezicii urinare, sau se poate datora unor cauze neinfectioase (traumatisme, litiaze renale).

Simptomatologia uretritei si cistitei este adesea comuna si consta in mictiuni frecvente, adesea dureroase sau insotite de usturimi (polakidisurie). Cantitatea de urina eliminata variaza foarte mult, in unele cazuri fiind foarte redusa.

De asemenea, pacientele pot observa o scurgere vaginala albicioasa sau galbuie. Aceasta este insa inconstanta. De aceea se considera ca disuria ramane principala acuza a pacientelor cu astfel de inflamatii.

Uretrita gonococica este cauzata, asa cum ii sugereaza si numele, de Neisseria Gonorrhoeae. Bacteria determina infectia uretrei si una din cele mai frecvente BTS. Pacientele pot fi asimptomatice (uneori chiar si o viata intreaga) insa majoritatea dezvolta semne si simptome sugestive la 10-20 de zile post contaminare.

Acestea includ disurie, scurgeri vaginale, sangerari in afara perioadelor menstruale (metroragie) sau dupa actul sexual. Aceasta infectie se transmite prin sex vaginal, oral sau anal neprotejat.

Femeile au 50% sanse de a se infecta de la un barbat purtator, in timp ce doar 20% din barbati dezvolta infectia dupa sex cu o femeie cu uretrita gonococica.

Uretrita nongonococica poate recunoaste ca agent etiologic diverse microorganisme, printre care:

- Escherichia coli: infectia cu E. coli poate sa apara la femei in special dupa primul act sexual (motiv pentru care a fost numita si „cistita lunii de miere”). Se datoreaza vehicularii bacteriilor din regiunea perineala spre cea genitala si ca urmare a acestei deplasari pot sa apara si infectii uretrale. Germenele are fimbrii si pili cu care se poate atasa de epiteliul uretrei si cu care poate ascensiona, ajungand astfel in vezica urinara si chiar mai sus. O alta categorie de femei predispuse acestei etiologii este reprezentata de femeile la menopauza.

- Chlamydia trachomatis - reprezinta cea mai frecventa cauza pentru aparitia uretritei nongonococice. Infectia cu Chlamydia este periculoasa atat prin prisma simptomatologiei imediate, dar si a complicatiilor care pot sa apara daca este lasata netratata. Cele mai frecvente complicatii sunt inflamatiile regiunii pelvine, ale cervixului (cervicita) si chiar sterilitatea. Daca infectia apare la femeile insarcinate, copilul se va naste cu grave probleme oftalmologice si cu infectii pulmonare.

- Mycoplasma homini si genitalium, Ureaplasma urealyticum, Herpes simplex sunt doar cativa din germenii care pot fi de asemenea incriminati in aparitia uretritelor nongonococice.

Tratamentul acestor boli este adesea simplu, urmand o schema de antibioticoterapie pe baza de tetraciclina sau alte medicamente, in functie de sensibilitatea germenului implicat, astfel: clotrimazol sau metronidazol pentru Trichomonas, doxiciclina pentru Chlamydia, nitrofurantoin si cotrimoxazol pentru infectiile pluribacteriene.

Tratamentul se aplica ambilor parteneri, indiferent daca manifesta sau nu simptome specifice infectiei si este sustinut prin masuri corecte de igiena intima si a regiunii perineale. Orice activitate sexuala ar trebui sistata pana la remiterea semnelor si simptomelor.

Vulvo-vaginite si trichomoniazele

Trichomoniaza reprezinta o BTS ce apare mai frecvent la femei, acestea putandu-se infecta in special in momentul in care se modifica pH-ul vaginal (cand din acid devine bazic), favorizand astfel dezvoltarea acestui parazit.

Boala se manifesta in principal prin prurit genital, senzatie permanenta de usturime, acompaniata de o scurgere avand caracter semivascos, culoare galben-verzuie si miros urat.

In cazul in care femeia este insarcinata in momentul infectarii, exista riscul de nastere prematura, iar copilul poate fi subponderal si va asocia un risc de mortalitate si morbiditate semnificativ mai mare (in special infectii cu virusul HIV).

S-a observat ca femeile cu astfel de infectii netratate au un risc crescut de a dezvolta cancer cervical. In cazul barbatilor, infectia poate trece asimptomatica sau poate determina doar aparitia unei scurgeri uretrale usoare.

Astfel, barbatii sunt considerati in general purtatorii infectiei si cei care transmit mai departe protozoarul. Utilizarea prezervativului protejeaza insa transmiterea acestei boli.

Tratamentul recomandat se adreseaza ambilor sau tuturor partenerilor si se bazeaza pe antibiotice precum metronidazol si tinidazol.

Candidoza

Candida este un fung (o ciuperca) prezenta in mod normal in flora vaginala, aflata in echilibru cu mediul local si care in conditii obisnuite nu determina aparitia unei patologii anume.

In cazul in care flora vaginala se modifica (de exemplu prin utilizarea irationala a antibioticelor cu spectru larg), acest microorganism poate deveni patogen. Exista femei care prezinta o predispozitie la aparitia candidozei - mai ales cele obeze, suferinde de diabet sau cele insarcinate.

Simptomatologia candidozei, departe de a fi specifica acestei BTS, include: prurit intens, dureri si arsuri, iritatii ale vulvei, vaginului si o scurgere albicioasa.

Barbatii cu candidoza sunt doar foarte rar simptomatici. In general cei afectati acuza prurit si usturime la urinat, capul penisului prezentand la inspectie numeroase zone eritematoase (rosiatice).

Desi destul de rar, barbatii pot remarca o scurgere albicioasa exprimata prin uretra. Exista riscul ca daca este lasata netratata, candidoza sa apara mai tarziu intr-o forma mult mai grava si mai greu de tratat.

Se pare ca 10% din totalitatea candidozelor au transmitere sexuala, de aceea tratamentul trebuie adresat ambilor parteneri. Cel mai frecvent tratamentul se face cu antimicotice cu efect local: clotrimazol, nistatina, fluconazol sau ketoconazol, iar rezultatele pot fi foarte spectaculoase.

De exemplu, o doza de fluconazol este eficienta in tratament in peste 90% din cazuri. Nistatinul poate fi administrat oral sau sub forma supozitoarelor vaginale.

Alte recomandari menite sa grabeasca vindecarea sunt: reducerea consumului de zahar si carbohidrati in general, pentru a favoriza refacerea florei vaginale normale, precum si mentinerea unei igiene corespunzatoare a zonei interesate (spalarea de minim 2 ori pe zi a zonei vulvo-vaginale, in principal cu apa, dar fara sapun, deoarece acesta afecteaza pH-ul natural al regiunii).

Uretrite nespecifice

Uretritele nongonococice afecteaza si femeile si barbatii in egala masura. Microorganismele cel mai frecvent implicate la barbati sunt Chlamydia trachomatis si Ureaplasma urealyticum.

Simptomatologia este dominata de disurie (mictiuni dureroase) si de scurgeri uretrale, insa pot fi prezente ca facand parte din tabloul clinic si: hematurie, urina tulbure, febra si stare generala alterata (ca semne generale ale infectiei).

Recurenta semnelor si simptomelor este frecventa dupa actul sexual. Uretrita nongonococica este un tip de infectie mult mai greu de tratat, insa exista posibilitatea ca aceasta sa raspunda favorabil la modificarea stilului de viata.

Dificultatea in tratarea ei rezida in etiologia multibacteriana pentru care, cel putin in stadiile initiale ale terapiei, trebuie instituita antibioticoterapia cu spectru larg.

In ciuda faptului ca 9 din 10 barbati infectati cu Chlamydia prezinta unul sau mai multe simptome ale infectiei, majoritatea aleg sa le treaca cu vederea. Netratata, uretrita poate evolua, determinand aparitia unor complicatii precum epididimita sau chiar infertilitatea.

Daca ramane netratata, infectia va fi transmisa mai departe partenerelor sexuale ale barbatului respectiv, in cazul sexului neprotejat. Clasificata ca fiind o boala cu transmitere sexuala, uretrita nongonococica necesita tratamentul tuturor partenerilor sexuali pentru a fi vindecata.

Gonoreea

Infectia cu Neisseria gonorrhoeae se manifesta la barbati prin dureri la mictiune si prin aparitia unei scurgeri vascoase, abundente, exprimate uretral. La examinarea penisului se constata o inrosire difuza a meatului urinar extern.

Gonoreea poate sa evolueze si sa determine in continuarea procesului patogen inflamatia vezicii urinare si a prostatei, dar si a epididimului sau testiculelor (clinic se manifesta prin dureri si tumefactie localizate la nivelul scrotului).

Exista posibilitatea aparitie unor complicatii oftalmologice in cazul in care infectia nu este tratata. Complicatiile pe termen lung includ aparitia stricturilor uretrale, a artritei septice (cu localizare in special la nivelul articulatiei degetelor, radiocubitocarpiene, gleznei).

In cazul sexului anal neprotejat, infectia se poate localiza ano-rectal, iar in aceste situatii simptomele apar mult mai rapid, inca din stadiile initiale ale procesului patogen, iar tratamentul va fi instituit imediat.

Trichomoniaza si candidoza

Candida albicans si Trichomonas vaginalis determina foarte rar infectii simptomatice la barbati. Doar ocazional Trichomonas este raspunzatoare de aparitia unei uretrite usoare, iar Candida de prurit si durere peniana.

Totusi, chiar si in absenta simptomatologiei, in cazul in care infectia este prezenta (acest lucru fiind demonstrat prin investigatii paraclinice si teste de laborator), barbatul trebuie tratat alaturi de partenera sa.

Herpes genital

Herpesul reprezinta o boala virala cauzata de Herpes Simplex (HSV). HSV are 2 tulpini cu potential patogene la om: 1 si 2. Sunt virusuri cu tropism pentru sistemul nervos (are caracter neurotrop si neuroinvaziv) si prin activari recurente determina aparitia unor vezicule cu continut lichid la nivelul tegumentelor sau membranelor mucoase, cu localizari diverse: facial (peribucal) sau genital (in special HSV 2).

Dupa manifestarile si infectia initiala, virusul devine latent in neuroni, de unde se va reactiva in perioadele in care organismul este imunodeprimat sau supus unor stresuri semnificative.

Herpesul genital se manifesta prin vezicule localizate genital: vulvar sau cervical, in cazul femeilor si in special pe gland, in cazul barbatilor. Desi poate fi asimptomatic in majoritatea cazurilor, ceea ce contribuie si favorizeaza transmiterea infectiei de la un individ la altul, herpesul genital se manifesta la unii pacienti prin dureri intense in zonele pe care se dezvolta veziculele si papulele.

Acestea apar la 1 saptamana dupa contactul infectant, care poate fi realizat prin sex anal, oral, vaginal sau sarut, cu conditia ca in mucoase sa existe o leziune prin care virusul sa poata patrunde. Initial pacientul resimte un prurit de intensitate moderata, ulterior aparand si veziculele.

Pe langa simptomele locale apar si acuze cu caracter general: febra, mialgii, stare generala alterata, limfadenopatii locoregionale. Mai putin frecvent, dar nu neobisnuite, sunt si scurgerile vaginale sau uretrale, iar femeile pot prezenta si disurie sau cervicita.

Veziculele se vindeca in 2-3 saptamani in absenta tratamentului, insa pacientii raman contagiosi. Herpes simplex este una din cele mai frecvente BTS.

Virusul este inalt contagios si se transmite foarte usor de la un pacient la altul prin contact sexual neprotejat. Maximum de infectiozitate este inregistrat in timpul atacului initial, virulenta scazand in atacurile ulterioare (minimum este inregistrat in perioadele dormante, cand tegumentele sunt intacte, lipsite de leziuni sau cicatrici recente).

Desi initial s-a considerat ca HSV2 este exclusiv responsabil de herpesul genital, in momentul de fata se accepta ca si HSV1 este implicat in etiopatogenia acestei infectii (in unele populatii HSV1 este responsabil de peste 50% din cazurile de herpes genital).

In populatia generala, insa, procentul cazurilor de herpes genital determinat de HSV1 atinge 15% si este asociat in principal cu practicarea sexului oral neprotejat. In acest fel exista si localizari faciale ale herpesului genital.

In plus, ambele tipuri de virusuri herpetice pot determina aparitia leziunilor herpetice in zona anala sau perianala - proctita herpetica (inflamarea anusului si rectului) fiind frecventa in special in randul persoanelor care practica sexul anal.

In prezent nu exista un tratament care sa inlature infectia din corp, insa antiviralele actuale sunt capabile sa scada frecventa, durata si severitatea episoadelor de boala clinic manifesta.

Acyclovir este utilizat pentru acest efect si poate fi administrat oral sau local, sub forma de creme si unguente, desi eficienta administrarii locale este inca destul de controversata. Alte medicamente antivirale utilizate sunt: famciclovir, penciclovir.

Eficienta acestor medicamente se datoreaza faptului ca interfera cu ciclul replicativ viral, incetinind inmultirea virusului, si oferind astfel sistemului imun posibilitatea sa lupte impotriva virusului.

Alte masuri terapeutice menite sa stimuleze recuperarea si sa amelioreze simptomatologia sunt: administrarea de anestezice topice (cum ar fi lidocaina) pentru a diminua pruritul si durerea, administrarea de antipiretice pentru combaterea febrei, precum si toaleta si ingrijirea riguroasa a zonelor cu vezicule si leziuni herpetice.

Aceasta se recomanda a fi facuta cu apa si sapun, zona trebuind uscata prin tamponare usoara cu un prosop moale dupa ce a fost curatata. Lenjeria intima trebuie sa fie cat mai lejera, de preferat din bumbac.

In ciuda acestor recomandari, a tratamentului existent si a faptului ca transmiterea virusului poate fi prevenita prin utilizarea prezervativului, incidenta acestei BTS este in continua crestere.

Condiloame genitale

Cauza condiloamelor este reprezentata de HPV (human papilloma virus). Condiloamele apar adesea in buchete cu localizare genitala, mai frecvent la femei unde se localizeaza vulvar dar si pe peretii vaginului, cervixului sau perianal.

Localizarile predilecte in cazul barbatilor sunt varful penisului, scrotul si anusul. Mai rar pot sa apara si in cavitatea bucala sau pe orofaringe (in cazul practicarii sexului oral unei persoane infectate).

Condiloamele apar sub forma unor excrescente conopidiforme de culoare rozalie, ce cresc in dimensiuni in timp. Sunt nedureroase sau pot fi usor pruriginoase.

Exista numeroase studii care au demonstrat ca legatura dintre cancerul cervical si infectia cu HPV este reala (in special subtipurile 16 si 18, care sunt asociate cu peste 70% din totalul acestor neoplazii). Din acest motiv se recomanda ca femeile cu condiloame acuminate sa fie inscrise in programe de screening pentru depistarea precoce a cancerului.

Tratamentul condiloamelor implica crioterapie sau indepartarea chirurgicala cu laserul, sau administrarea de podofilina (solutie antimicotica ce se aplica local pe zona afectata si se indeparteaza ulterior prin spalare).

La ora actuala exista si vaccinuri impotriva HPV, subtipurile 16 si 18 (implicate in aparitia cancerului) si 6, 11 (care determina aparitia condiloamelor).

Gonoreea

Gonoreea este cauzata de infectia cu Neisseria gonorrhoeae si apartine BTS. In cazul femeilor se localizeaza initial pe canalul cervical si uretra, determinand uretrita gonococica.

Daca infectia este ignorata se poate extinde in cavitatea pelvina si abdomenul inferior, determinand aparitia unor boli inflamatorii, infectioase si in final infertilitate. In cazul barbatilor, infectia respecta acelasi pattern, cu afectarea initiala a uretrei si posibilitatea de extindere in profunzime daca nu se instituie un tratament corespunzator.

In stadiile initiale, gonoreea poate fi muta din punct de vedere clinic. Mai tarziu, cand a atins o etapa mai avansata in evolutie pot sa apara si simptomele.

Acestea constau in principal in scurgeri vaginale anormale si prurit genital intens. Localizari mai rar insa intalnite sunt in regiunea anala si cavitatea bucala. Pacientii sunt sfatuiti sa se adreseze medicului in cazul in care suspecteaza o BTS si daca prezinta simptome sugestive.

Gonoreea este relativ usor de diagnosticat si tratat, in principal cu penicilina, amoxicilina sau ampicilina. Daca insa este trecuta cu vederea si lasata sa evolueze, poate sa determine complicatii cu rasunet general asupra organismului, cum ar fi artrita septica, inflamatia seroasei ficatului (perihepatita) sau sindromul Fitz-Hugh-Curtis.

Sifilis

Sifilisul reprezinta, poate, cea mai de temut BTS. Este cauzata de Treponema pallidum (o spirocheta ce se transmite exclusiv prin contact sexual neprotejat si care este capabila sa penetreze mucoasele cu care intra in contact).

Infectia trece prin mai multe stadii, fiecare fiind caracterizata printr-un anumit tablou clinic. Daca sifilisul nu este tratat la timp poate afecta organe vitale precum creierul, inima, aorta, ochii si oasele, iar in multe cazuri poate fi chiar fatal.

Sifilisul primar este transmis prin contact sexual de cele mai multe ori, iar de la infectie si pana la manifestarile initiale ale acesteia trec aproximativ 21 de zile. Leziunea initiala apare la locul infectarii si este, de obicei, genitala.

Este specifica acestei boli si se numeste sancru sifilitic. Se prezinta sub forma unei ulceratii cu pereti indurati, de obicei nedureroasa, ocazional fiind insotita de adenopatie satelita (pe ganglionii inghinali).

Cele mai frecvente localizari ale sancrului sunt penisul, vaginul si rectul. Leziunile se vindeca spontan, fara sa lase cicatrici importante sau vizibile, chiar si in lipsa tratamentului. In aceasta perioada pacientii pot fi asimptomatici.

Ca urmare, nu apeleaza la medic si infectia continua sa progreseze, intrand in stadiul de sifilis secundar. Acesta devine manifest in 6-8 saptamani (cu variatii largi: 1- 6 luni), iar tabloul clinic variaza foarte mult: poate mima o viroza respiratorie (cu alterarea starii generale, febra, dureri de gat, cefalee, scadere ponderala, adenopatie).

Pot sa apara pete rosiatice nepruriginoase cu localizare bilaterala simetrica la nivelul extremitatilor, care pot afecta si palmele, talpile. Mai rar pot sa apara si uveite, irite, nevrite optice, caderea parului, hepatite, gastrite, meningite.

Semnele si simptomele sifilisului secundar se pot mentine chiar si 2 ani inainte de a intra in remisiune, iar dupa aceasta faza dispar de la sine si contagiozitatea persoanei scade.

Aproximativ 1/3 din infectii progreseaza spre sifilis tertiar daca nu sunt tratate, iar in aceste stadiu vor determina afectari pluriviscerale si de sistem nervos. Aceasta etapa este cea critica, pacientul putand suferi foarte mult. Printre cele mai frecvente probleme ce apar sunt: cecitate, paralizii, dementa, moarte.

Sifilisul ramane o importanta problema de sanatate publica deoarece pacientul nu se prezinta imediat la medic. Tratamentul bolii este relativ simplu, se bazeaza pe administrarea de antibiotice (in principal penicilina G). Pentru a certifica vindecarea si eradicarea infectiei din organism pacientul trebuie sa repete teste serologice la fiecare 3 luni, timp de 1 an.

HIV/SIDA

Virusul imunodeficientei umane este un virus descoperit in anul 1981 care sta la baza uneia din cele mai distructive pandemii din istoria omenirii (se pare ca a facut deja peste 25 milioane de victime, si 0.6% din populatia globului este in prezent infectata cu HIV).

Majoritatea celor infectati vor dezvolta in final SIDA (sindromul imunodeficientei umane dobandite) si vor muri prin infectii sau neoplazii aparute pe fondul unui sistem imun deficitar.

Virusul se transmite prin contact sexual neprotejat (anal, genital), prin transfuzii de sange infectat, prin utilizarea de ace, seringi folosite la bolnavii cu HIV sau se poate transmite materno-fetal (in utero, pe parcursul sarcinii, intrapartum - in timpul nasterii sau in timpul alaptarii).

Virusul nu este capabil sa supravietuiasca mult timp in afara organismului uman, iar din acest motiv infectiile sunt promovate prin existenta leziunilor tisulare si mucoase (astfel de leziuni aparand in timpul sexului anal sau vaginal).

Dupa ce a patruns in corpul gazdei va infecta celulele sistemului imun pentru care are un anumit tropism, cum ar fi: macrofage, limfocite, celule microgliale.

O data intrat in celula, determina modificari la nivelul aparatului genomic astfel incat celula devine incompetenta sa faca fata solicitarilor (anume, sa lupte impotriva infectiilor). Astfel, in timp, numarul de celule T CD4+ scade dramatic, iar incarcatura virala a organismului creste.

Sistemul imun al gazdei devine din ce in ce mai slabit, incapabil sa lupte impotriva agresiunilor din mediul extern si lasand loc infectiilor oportuniste in organism.

Aceste infectii sunt cauzate de germeni care in prezenta unui sistem imun deplin functional nu sunt capabile sa determine boala si sunt reprezentati in principal de Pneumocystis carinii, Staphylocccus aureus, pyogenes, Candida albicans, Cytomegalovirus, Pseudomonas aeruginosa.

Infectia HIV are mai multe etape: perioada de incubatie, infectia acuta, infectia latenta si stadiul final SIDA. Incubatia este in general asimptomatica, insa infectia propriu-zisa se caracterizeaza prin febra, faringita, mialgii.

Exista insa si situatii in care, ca si in cazul sifilisului, si aceasta etapa trece neobservata. Virusul se extinde in organism, intra apoi in latenta si poate ramane inactiv in organism ani de zile.

Initial infectia cu HIV a fost considerata ca apartinand strict comunitatilor de homosexuali sau drogati, insa in prezent virusul se extinde in special prin contact heterosexual si afecteaza in principal tari din Africa, mai ales Africa Subsahariana.

In acest moment, in ciuda progreselor medicinii moderne, nu exista un vaccin sau vreun alt tratament care sa poata vindeca si eradica infectia. Singura cale cunoscuta de preventie a infectiei cu HIV este evitarea expunerii la virus.

Totusi, in cazul in care expunerea s-a produs, se pare ca administrarea imediata a unui tratament antiretroviral (profilaxie post-expunere) poate scadea riscurile de aparitie a infectiei.

Tratamentul administrat in prezent pacientilor cu HIV contine mai multe antivirale si este denumit HAART (highly active antiretroviral therapy). HAART consta intr-un „cocktail polimedicamentos”, cum il numesc specialistii, ce contine minim 3 substante apartinand a minim 2 clase de medicamente.

Rata supravietuirii este in prezent ridicata in tarile din Europa Occidentala, unde medicamentele sunt disponibile, insa nu se cunosc cu exactitate efectele pe termen lung ale acestei terapii. Tratamentul este inca in studii, insa procesul este destul de anevoios.
De retinut!

In cazul in care suspectati infectia cu o BTS, in special HIV, sunteti sfatuiti sa va adresati imediat unui specialist pentru realizarea testului HIV/SIDA, care se utilizeaza pentru detectarea prezentei HIV in ser, saliva sau urina, sub forma anticorpilor anti-HIV, antigenelor virale sau ARN-ului viral.

De obicei se asteapta 3 luni din momentul contactului posibil infectant pana in momentul realizarii unui test pentru a fi exact (pozitiv sau negativ).

Daca testul se realizeaza prea repede, nerespectand acest interval, exista posibilitatea aparitiei rezultatelor fals negative (se inregistreaza cand testul afirma ca infectia nu este prezenta, dar de fapt organismul este infectat cu HIV). Rezultatele fals pozitive sunt destul de rare.