Virus Epstein-Barr: Anticorpi VCA IgG si IgM

Descriere

Virusul Epstein-Barr (EBV) face parte din familia virusurilor herpetice. Acesta reprezinta agentul etiologic al mononucleozei infectioase. De asemenea, este in stransa legatura cu sindromul limfoproliferativ X-linkat, limfomul Burkitt, sindromul de oboseala cronica si carcinomul nazofaringian. Virusul contine ADN dublu catenar si se inmulteste in limfocitele din sange (un anumit tip de limfocite numit celula B).

EBV reprezinta unul dintre cele mai comune virusuri umane, peste 90% din populatia adulta infectandu-se la un moment dat in viata.

Virusul Epstein-Barr se transmite cel mai frecvent prin fluide corporale infectate, in special prin saliva. Poate fi transmis prin utilizarea obiectelor precum periuta de dinti sau pahare folosite de o persoana care a fost infectata recent.

Infectia este la debut asimptomatica. Poate fi transmisa, de asemenea, in timpul contactului sexual, transfuzii de sange sau transplanturi de organe.

Odata contractat virusul Epstein-Barr, dureaza in jur de patru-sase saptamani pana ca simptomele sa apara.

Simptomele infectiei EBV pot include:
- oboseala;
- febra;
- gat inflamat;
- inflamarea ganglionilor limfatici;
- splenomegalie;
- hepatomegalie;
- eczeme.

Cele mai multe persoane se infecteaza cu EBV in copilarie. Infectiile cu virusul Epstein-Barr la copii nu produc, de obicei, simptome sau simptomele sunt asociate usor cu alte boli ale copilariei.

Persoanele care manifesta simptome de infectie cu EBV sunt adolescenti sau adulti, iar acestea dispar in doua pana la patru saptamani. Cu toate acestea, unii oameni se pot simti obositi timp de cateva saptamani sau chiar luni.

Ulterior, virusul devine latent (inactiv). In anumite situatii, virusul se poate reactiva, insa acest lucru nu produce intotdeauna simptome. La pacientii imunocompromisi, exista riscul recidivei infectiei.

La pacientii imunocompetenti, limfocitele B infectate latent se afla sub controlul limfocitelor T, de aceea majoritatea infectiilor reactivate raman subclinice. La pacientii cu HIV/SIDA, clona de celule B se poate dezvolta intr-un limfom.

In cazul mononucleozei infectioase, durerea in gat este principalul motiv pentru care pacientii ajung la medic. Urmare a umflarii amigdalelor, pacientul isi pierde pofta de mancare, apar dureri de cap, oboseala, frisoane, balonare, muschii se inflameaza, apar dureri in corp, slabiciune si transpiratii abundente. In cazul unor pacienti au fost raportate inclusiv ameteli.

Un numar foarte mic de persoane infectate prezinta complicatii neurologice. Acestea includ inflamatia creierului (encefalita) sau a mucoasei creierului (meningita). Mai putin frecvent poate sa apara o infectie a maduvei spinarii. Majoritatea pacientilor cu complicatii neurologice se recupereaza complet.

Rar, pot fi implicate si alte organe, inclusiv plamanii sau inima.

O eruptie cutanata poate aparea la persoanele cu mononucleoza carora li se administreaza ampicilina sau amoxicilina. Aceasta reactie comuna nu inseamna neaparat ca pacientul este alergic la penicilina sau la antibiotice inrudite. Aspectul eruptiei cutanate poate duce la diagnosticarea gresita a afectiunii.

Rareori, baietii pot dezvolta o infectie grava cu EBV, cunoscuta sub numele de sindrom limfoproliferativ. In sindromul limfoproliferativ, numarul de limfocite imune (celule B) din organism creste substantial, provocand adesea afectiuni hepatice grave sau deces. Transplanturile de organe sau transplanturile de maduva osoasa sunt, de asemenea, factori de risc pentru dezvoltarea sindromului limfoproliferativ.

EBV este considerat un factor de risc pentru unele tipuri de cancer. Un astfel de cancer este limfomul creierului. Limfomul creierului este frecvent la persoanele cu SIDA in stadiu avansa, dar apare si in alte stari imunosupresate. Riscul nazofaringian, limfomul Burkitt (un tip de limfom non-Hodgkin) si unele tipuri de limfom Hodgkin sunt de asemenea asociate cu EBV.

Virusul Epstein-Barr este asociat cu o afectiune numita leucoplazie parodiala orala. Aceasta este o placa alba pe marginea limbii care nu poate fi indepartata prin razuire usoara.

Este cel mai frecvent la persoanele cu SIDA sau alte stari imunosupresoare.
Infectia cu Virusul Epstein-Barr este definita serologic prin aparitia precoce a anticorpilor VCA IgM (imediat dupa debutul clinic), care ating un nivel maxim la doua saptamani, urmata de scaderea progresiva a acestora pana la niveluri nedetectabile. In acelasi timp, se produce o crestere a anticorpilor VCA IgG. In vreme ce VCA IgM dispar in doua-trei luni de la debutul bolii, VCA IgG persista pe durata nedeterminata la persoanele sanatoase.

Anticorpii IgG indreptati impotriva antigenului nuclear EBV (EBNA) apar la cateva saptamani sau chiar luni de la debutul bolii si persista timp indelungat sau chiar toata viata.

La pacientii cu infectie asimptomatica detectarea EBNA IgG impreuna cu anticorpii VCA IgG si IgM este utila in diferentierea stadiului precoce de convalescenta de faza acuta a mononucleozei infectioase.

Recomandari

In cazul in care un pacient resimte acut simptome precum oboseala, febra, are gatul inflamat si prezinta dificultati la inghitire, trebuie sa apeleze la un medic infectionist.

Este posibil sa fie necesara consultul realizat de un medic neurolog pentru complicatiile neurologice provocate de EBV.

In cazul in care splina este marita, ar putea fi necesar consultul unui hematolog, iar daca EBV conduce la cancer, un oncolog trebuie sa ofere asistenta de specialitate.

Confirmarea diagnosticului de infectie acuta EBV se face de obicei prin demonstrarea prezentei in ser a anticorpilor heterofili. In 10-20% dintre cazurile de Virus Epstein-Barr anticorpii heterofili sunt absenti. Pana la confirmarea diagnosticului, pacientul trebuie sa evite folosirea in comun cu alte persoane a obiectelor care intra in contact cu saliva, inclusiv sa evite sarutul si contactul sexual.

Pacientii cu mononucleoza sunt sfatuiti sa nu practice sport, in special orice sport de contact. Splina se poate rupe spontan.
Nu exista un tratament specific pentru tratarea mononucleozei.

Cu toate acestea, pentru ameliorarea simptomelor trebuie consumate multe lichide pentru a asigura hidratarea, este necesara odihna si administrarea unor analgezice si antipiretice. Unii medici folosesc corticosteroizi pentru a trata umflarea ganglionilor din zona gatului.

Pregatire pacient

Nu necesita o pregatire speciala.

Metoda

Sunt disponibile mai multe teste de anticorpi pentru a determina daca o persoana a suferit o infectie din trecut sau o infectie actuala/recenta cu EBV. Cel mai frecvent se foloseste metoda ELISA. Kit-ul foloseste peptidul sintetic VCA p18, care detecteaza anticorpii VCA cu un grad inalt de sensibilitate si specificitate. Repetarea testului la o data ulterioara poate fi utila in aceste cazuri.

Limite si interferente

La persoanele infectate, numarul de limfocite normale (celulele B) din sange este de obicei crescut si celulele pot parea neobisnuite sau "atipice" sub microscop. 1% pana la 3% dintre persoane dezvolta anemie, care este cauzata de distrugerea celulelor rosii din sange (hemoliza).

Numarul de trombocite poate fi scazut la pana la jumatate dintre pacienti, desi acest lucru nu duce, de obicei, la sangerare. In unele cazuri, celulele sanguine pot fi distruse de alte celule sanguine (sindrom hemofagocitar). Sunt frecvente cresterile usoare ale enzimelor hepatice in sange.