Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Sodiu seric sau Natriu


Descrierea analizei a fost revizuita de:
Dr. Razvan Costache
Medic primar Medicina Interna

Descriere

Sodiul este un mineral gasit in majoritatea alimentelor, uneori in cantitati foarte mari. Cea mai mare sursa de sodiu provine din clorura de sodiu (sarea de masa).

Sodiul seric are proprietatea de a mentine constant echilibrul apei la exteriorul celulelor, regleaza retentia si excretia de apa la nivel renal. Are si rol de control al echilibrului acido-bazic, regleaza nivelurile de potasiu si clor.

Impreuna cu alti electroliti precum potasiul sau dioxidul de carbon contribuie, de asemenea, la buna functionare a sistemului nervos si este important pentru modul in care functioneaza muschii.

De obicei, organismul foloseste doar cantitatea necesara de sodiu, iar restul este eliminata de rinichi. Corpul incearca sa mentina sodiul din sange intr-o concentratie scazuta prin:
- producerea de hormoni care pot creste (peptide natriuretice) sau scadea (aldosteron) cantitatea de sodiu eliminata in urina;
- producerea unui hormon care previne pierderea apei (hormon antidiuretic, ADH, numit si vasopresin);
- controlul setei. O crestere cu doar 1% a sodiului din sange va provoca sete, determinand persoana in cauza sa bea apa, restabilind astfel nivelul normal de sodiu.

Schimbarea nivelului de sodiu din sange survine in momentul in care se schimba continutul de apa din organism. Astfel, aceste modificari pot fi asociate fie cu prea putin lichid (deshidratare), fie cu prea mult lichid retinut in corp (edem), ceea ce duce adesea la umflarea picioarelor.

Concentratiile de sodiu din urina trebuie evaluate in raport cu nivelul sodiului din sange. Organismul elimina in mod natural excesul de sodiu, astfel incat concentratia in urina poate fi crescuta deoarece este crescuta in sange.

De asemenea, poate fi crescuta concentratia de sodiu in urina atunci cand organismul pierde prea mult sodiu. In acest caz, nivelul sodiului in sange ar fi normal pana la scazut.

Daca nivelurile de sodiu din sange sunt scazute din cauza aportului insuficient, atunci concentratiile de sodiu in urina vor fi, de asemenea, scazute.

Scaderea nivelului de sodiu din urina poate indica deshidratarea, insuficienta cardiaca congestiva, boala hepatica sau sindromul nefrotic.

Nivelurile crescute de sodiu urinar pot indica utilizarea diureticelor sau boala Addison.

Recomandari

Recomandat in evaloarea echilibrului acido-bazic, echilibrului hidric, a excesului apei sau deshidratarii.

Pregatire pacient

Nu este necesara o pregatire speciala.

Metoda

Se va folosi metoda potentiometrica.

Limite si interferente

Anumite medicamente, cum ar fi steroizii anabolizanti, antibioticele, corticosteroizii, laxativele, medicamentele pentru tuse si contraceptivele orale pot determina cresterea concentratiilor sodiului.

Alte medicamente, cum sunt inhibitorii ACE, diureticele, carbamazepina, heparina si antidepresivele triciclice pot determina scaderea nivelului de sodiu.





Pentru a utiliza ghidul de interpretare al analizelor trebuie sa urmati pasii de mai jos.

  1. Selectati optiunea barbat / femei / copil in functie de persoana care a efectuat analiza;
  2. Introduceti valoarea din buletinul de analize in prima casuta;
  3. Selectati unitatea de masura a acesteia din a doua casuta (acolo unde este cazul);
  4. Apasati butonul "Interpreteaza" pentru a interpreta analiza

Interpreteaza aceasta analiza

barbat femeie copil pana in 12 ani

Informare cu privire la protectia datelor personale

Datele introduse in aceasta sectiune nu sunt salvate pe niciun mediu de stocare al Sfatulmedicului.ro. Orice actiune este complet anonima si imposibil de a fi corelata cu un anumit vizitator.

  •  

    Interpretare simptome

    semnificatia simptomelor si afectiunile probabile

    Afla acum

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter