pH (urina)

Descriere

Corpul are un raport acid-alcalin (sau acid-baza) numit pH, care reprezinta echilibrul dintre ionii incarcati pozitiv (aciditate) si ionii incarcati negativ (alcalinitate). Organismul lucreaza continuu pentru a mentine echilibrul pH-ului.

PH-ul urinar este un test prin care se masoara aciditatea/alcalinitatea urinei. 7 este considerat nivelul de neutralitate al pH-ului. Cu cat pH-ul din urina este mai scazut, cu atat inseamna ca aciditatea este mai mare. Cand pH-ul este mai mare, inseamna ca alcalinitatea este crescuta.

In mod obisnuit, pH-ul urinar al unei persoane variaza intre 4,5 si 8. Secretia de catre rinichi a urinei acide sau alcaline este unul dintre cele mai importante mecanisme pe care corpul le foloseste pentru a mentine pH-ul constant al organismului.

Testarea urinei indica modul in care organismul elimina acizi si asimileaza mineralele (calciul, magneziul, potasiul, sodiul).
Evaluarea pH-ului urinar poate fi utila in evaluarea dezechilibrelor acido-bazice.

Urina are pH-ul mic in:
- acidoza;
- diabet necontrolat;
- diaree;
- infometare si deshidratare;
- afectiuni respiratorii in care apare retentia dioxidului de carbon si se dezvolta acidoza.

Urina are pH-ul mare in:
- obstructia tractului urinar;
- intoxicatia cu salicilati;
- acidoza tubulara renala;
- insuficienta renala cronica;
- afectiuni respiratorii care implica hiperventilatie.

Nivelul pH-ului este determinat in principal de dieta. Persoanele care consuma carne tind sa aiba un pH mai mic (acid), in vreme ce vegetarienii, persoanele care au o dieta bogata in citrice si in leguminoase, tind sa aiba alcalinitatea urinei crescuta.

Majoritatea bacteriilor responsabile de infectiile tractului urinar fac urina mai alcalina, deoarece acestea impart ureea in amoniac si alte resturi alcaline. PH-ul urinei variaza in diferite tipuri de acidoza si alcaloza.

Controlul pH-ului este important in tratarea mai multor boli, inclusiv bacteriuria, calculii renali si terapia medicamentoasa.

Formarea calculilor renali este strans legata de pH-ul urinei. Acidul uric, cistina si oxalatul de calciu precipita in urina acida; in aceasta situatie, urina trebuie mentinuta alcalina sau mai putin acida decat cea normala. Medicamentele cum ar fi streptomicina, neomicina si kanamicina sunt eficiente in tratarea infectiilor tractului urinar daca urina este alcalina.

Important:
- O masurare exacta a pH-ului urinar se poate efectua numai pe un esantion de urina proaspata.
- Scaderea ventilatiei pulmonare in timpul somnului determina acidoza respiratorie. Drept urmare, prima urina de dimineata va fi foarte acida.
- Bacteriile care cauzeaza o infectie a tractului urinar sau o contaminare bacteriana vor produce urina alcalina.
- O dieta bogata in citrice, in legumelor si leguminoase va mentine urina alcalina.
- O dieta bogata in carne va mentine urina acida.
- Stabilirea pH-ului urinar este importanta pentru diagnosticarea bolii renale, a bolilor respiratorii si a anumitor tulburari metabolice.

Scopul principal al testului este de a determina riscul aparitiei calculilor renali (pietrelor la rinichi). De asemenea, este important in vederea prescrierii anumitor tipuri de medicamente pentru tratarea infectiilor tractului urinar.

Recomandari

Inainte de testare, medicul ii poate solicita pacientului intreruperea administrarii anumitor medicamente cunoscute ca influentand pH-ul urinei.

Cu toate acestea, pentru ca testul sa fie cat mai concludent, nu este recomandata efectuarea unor modificari importante in dieta inainte de efectuarea testarii pH-ului urinar.

Pregatire pacient

Testul nu necesita o pregatire speciala. Se recomanda ca inaintea prelevarii probei de urina este recomandata curatarea zonei genitale.

Primul jet de urina nu este utilizat, se recolteaza jetul mijlociu.

Urina de dimineata are avantajul ca este mai concentrata si nu este influentata de dieta si activitatea fizica.

Metoda

Se vor folosi benzile indicatoare de pH.

Limite si interferente

O serie de afectiuni si alimentatia pot influenta pH-ul urinei. De asemenea, anumite medicamente pot creste aciditatea urinei.

Printre acestea se numara:
- clorura de amoniu, utilizata in unele medicamente pentru tuse;
- metenamina mandelat, utilizat pentru a trata infectiile tractului urinar;
- citrat de potasiu, utilizat pentru tratarea gutei si a pietrelor la rinichi;
- bicarbonat de sodiu, utilizat pentru tratamentul arsurilor la stomac;
- diuretice tiazidice, utilizate pentru tratamentul hipertensiunii arteriale si pentru reducerea riscului de accident vascular cerebral si infarct miocardic.