Anticorpi anti-SLA/LP
Descriere
Hepatita autoimuna reprezinta o inflamatie cronica, progresiva, heterogena a ficatului, de etiologie necunoscuta.
De cele mai multe ori, aceasta este dificil de dignosticat din cauza faptului ca nu exista un singur test pentru a diagnostica hepatita autoimuna, aceasta prezentand simptome variate.
Diagnosticul include evaluarea rezultatelor clinice si histologice, precum si excluderea altor cauze de hepatite cronice.
Diagnosticul precoce al hepatitei autoimune si initierea tratamentului imunosupresiv sunt esentiale in prevenirea afectarii severe a ficatului.
Pacientii cu hepatita autoimuna sunt divizati in doua grupe din punct de vedere al prezentei unor anticorpi specifici.
Hepatita autoimuna de tip I (denumita si hepatita autoimuna clasica, hepatita cronica activa autoimuna, hepatita lupoida) este cea mai comuna forma de hepatita autoimuna. Tipul 1 este caracterizat de prezenta anticorpilor antinucleari, anticorpilor anti-muschi neted (indreptati impotriva unor componente ale actinei), p-ANCA si ANCA.
Antigenele microzomiale hepatice si renale si antigenul de tip 1 din citosolul hepatic (anti-LC1) caracterizeaza hepatita autoimuna de tip 2.
Anticorpii anti-SLA arata o specificitate crescuta (aproximativ 99%) la hepatita autoimuna. Cu toate acestea, anticorpii anti-SLA sunt detectati la 10-30% dintre pacientii cu hepatita autoimuna.
Antigenul SLA este o proteina de 50 kiloDaltoni, citosolica, implicata in metabolismul selenocisteinei.
Anticorpii anti-SLA sunt cel mai adesea asociati cu o prevalenta crescuta a genotipului HLA-DR3 si o prevalenta scazuta a genotipului HLA-DR4.
Pacientii anti-SLA pozitivi prezinta un risc mai crescut de recadere dupa administrarea de corticosteroizi decat pacientii anti-SLA negativi. Studii recente au sugerat ca pacientii cu anti-SLA/LP prezinta o evolutie mai severa a bolii, desi rolul exact al acestor anticorpi ramane inca neclar.
Recomandari
Recomandat in diagnosticarea hepatitei autoimune.
Pregatire pacient
Nu este necesara o pregatire prealabila.
Metoda
Se va folosi metoda ELISA.
Limite si interferente
Anticorpii anti-SLA pot fi detectati la pacientii cu ciroza biliara primitiva.
Specificitatea anticorpilor anti-SLA este de aproape 100% pentru hepatita autoimuna, desi doar 12-30% dintre pacienti vor prezenta anticorpi.
Un rezultat negativ al testului anticorpilor anti-SLA IgG nu exclude existenta unei hepatite autoimune.
Pentru a utiliza ghidul de interpretare al analizelor trebuie sa urmati pasii de mai jos.
- Selectati optiunea barbat / femei / copil in functie de persoana care a efectuat analiza;
- Introduceti valoarea din buletinul de analize in prima casuta;
- Selectati unitatea de masura a acesteia din a doua casuta (acolo unde este cazul);
- Apasati butonul "Interpreteaza" pentru a interpreta analiza
Informare cu privire la protectia datelor personale
Datele introduse in aceasta sectiune nu sunt salvate pe niciun mediu de stocare al Sfatulmedicului.ro. Orice actiune este complet anonima si imposibil de a fi corelata cu un anumit vizitator.
Urmareste Sfatul Medicului
Aboneaza-te la Newsletter