Consumul de peste, beneficii nebanuite pentru persoanele in varsta
Stire medicala
Persoanele aflate la varsta a treia au numai de beneficiat de pe urma consumului de peste, cel mai nou studiu realizat de japonezi aratand ca acest aliment sanatos contribuie la mentinerea unui stil de viata activ si scade riscul de boli fizice si psihice.
Studiul, publicat in Journal of The American Geriatrics Society, a analizat efectele pe care consumul de peste le are asupra sanatatii persoanelor varstnice si au descoperit, in urma unui experiment, ca acest aliment reprezinta un combustibil valoros pentru o viata sanatoasa si ferita de boli.
Oamenii de stiinta au realizat un sondaj printre 1000 de barbati si femei japonezem care au fost puse sa raspunda unui chestionar legat de consumul de peste, dar de nivelul de activitate si starea de sanatate.
Acestia au descoperit ca cei care consumau peste si proteine de origine animala prezentau un risc cu 39% mai mic de a suferi de boli fizice sau psihice in urmatorii 7 ani de la efectuarea sondajului.
Potrivit cercetatorilor, proteinele din peste sunt cele mai sanatoasa, iar spre deosebire de alte tipuri de proteine animale sau vegetale, contin acizi grasi Omega 3 si alte substante nutritive care previn, printre altele dementa si intaresc oasele in vederea combaterii osteoporozei si artritei, afectiuni frecvente la batrani.
Articole recomandate
- Pestele ca aliment: beneficii si riscuri
- Alergiile la peste
- Evitarea consumului de mercur odata cu carnea de peste
- Beneficiile pentru sanatate ale uleiului de peste
- Ulei de peste
- Cum sa introduceti mai mult peste in alimentatia intregii familii
- Adevarul despre carnea de peste: cat de sanatoasa este pentru organism
- Ce efecte are uleiul de peste asupra sanatatii mintale?
- Care sunt efectele uleiurilor de peste asupra organismului?
Citeste pe aceeasi tema
Articole recomandate
- Hologic si Papapostolou Romania parteneri principali al celui mai important eveniment medical dedicat imagisticii si oncologiei sanului
- 3 lucruri pe care trebuie sa le stii despre tratamentul endometriozei
- Probiotice, prebiotice si enzime digestive: de ce sunt atat de importante pentru sanatatea organismului?