Vaccinarea - act de preventie obligatoriu sau recomandat?

Corpul uman intra zilnic in contact cu diverse microorganisme din mediul inconjurator si cu agenti patogeni care pot patrunde prin tegumente si mucoase cauzand daune la nivelul sistemelor organismului si alterand starea generala de sanatate. In lupta impotriva acestora, organismul dispune de capacitati si de structuri care previn patrunderea acestor germeni in mediul intern.

Bariera tegumentara intacta, cilii de la nivelul tractului respirator si secretia de mucus sunt unele dintre elementele care au rolul de a impiedica patrunderea agentilor patogeni in interiorul corpului. Daca aceste bariere au fost strabatute, sistemul imunitar este urmatorul pilon care lupta impotriva agentilor agresivi care ar putea determina infectii, inflamatii sau alte afectiuni medicale.

Acesta reprezinta sistemul natural de raspuns al organismului in fata microorganismelor, iar capacitatea lui de a face fata si de a proteja in mod eficient organismul are nevoie de pregatirea prealabila a celulelor specializate in acest sens, si anume a leucocitelor – celulele de aparare ale corpului. Aceasta pregatire se realizeaza in timp, in urma contactului cu agentii patogeni, astfel incat limfocitele, neutrofilele si elementele responsabile de a tine germenii la distanta nu pot avea eficienta optima in protejarea organismului fata de toti agentii patogeni.

Este nevoie de un prim contact cu agentii patogeni pentru ca la nivelul organismului sa se formeze anticorpii necesari neutralizarii acestora. Pentru a sustine aceasta functie a sistemului imunitar si lupta impotriva contractarii unor posibile infectii, progresele in domeniul medical au cunoscut implementarea unor vaccinuri specifice pentru anumiti factori patogeni.

Scopul principal al acestuia este de a pune in garda sistemul imunitar si de a obtine formarea la nivelul organismului a anticorpilor specifici care sa fie pregatiti sa neutralizeze agentii patogeni in cazul unui posibil atac al acestora, tinand astfel boala la distanta.

Exista mai multe tipuri de vaccinuri in functie de continutul biologic si modul in care acestea actioneaza.
Dupa structura compozitiei lor, un vaccin poate contine microorganisme vii atenuate sau inactivate, componente microbiene purificate sau structuri din microorganismul respectiv. Unele se bazeaza pe proteine recombinate, in timp ce alte tipuri de vaccinuri contin anatoxine.

Scopul este acelasi, si anume, sa determine sinteza de anticorpi in organismul uman capabili sa recunoasca si sa neutralizeze antigenele microorganismului cu care corpul uman ar putea intra in contact. Pus astfel in alerta, organismul nostru va fi pregatit sa adopte un raspuns eficient pentru a feri pe cat posibil corpul de imbolnavire.

In functie de mecanismul de actiune, exista vaccinuri care actioneaza prin activarea mecanismelor imunitatii umorale, modalitate prin care se formeaza anticorpii specifici directionati impotriva unor anumite antigene microbiene, clasa in care se incadreaza marea majoritate a vaccinurilor existente pe piata. De asemenea, tot in functie de actiunea lor, exista vaccinuri care se bazeaza pe activarea mecanismelor imunitatii celulare, cum ar fi de exemplu vaccinul Calmette Guerrin (BCG).

Asa cum am mentionat anterior, organismul uman necesita o pregatire in ceea ce priveste lupta impotriva eventualelor infectii sau boli pe care le-ar putea suferi in urma contactului cu agentii microbieni. Vaccinul este o metoda medicala de prevenire a posibilelor imbolnaviri care vine in sprijinul sistemului imunitar sustinand formarea de anticorpi si substante biochimice capabile sa neutralizeze factorii agresivi din mediul extern.

Istoria medicala mentioneaza eradicarea a numeroase boli cu potential letal major obtinuta in urma implementarii unor vaccinuri specifice. Poliomielita este unul dintre exemplele elocvente in acest caz.

Vaccinarea in primii ani de viata conform schemei de vaccinare

Exista la ora actuala, o serie de vaccinari care au obligativitate generala, vorbim despre cele care necesita administrare in primii ani de viata incepand din maternitate.

Conform schemei de vaccinare, in primele zile postpartum pana la externarea din maternitate, nou-nascutul va primi vaccinul anti hepatita B (Hep B) si vaccinul de tip Calmette Guerrin (BCG). De mentionat este importanta acestora in preventia unor afectiuni grave pe care le-ar putea suferi organismul la varsta adulta. Fara protectia adecvata, daunele pe care le poate dezvolta corpul in urma infectiei cu virusul hepatitic B merg pana la o posibila dezvoltare a carcinomului hepato-celular ca una dintre complicatiile principale, iar raspunsul sistemului imunitar este cu atat mai slab odata cu inaintarea in varsta in lipsa unei preventii prin vaccinare existente in antecedente. Cat despre BCG, este important de inteles ca preventia tuberculozei este cea mai eficienta metoda de tratament, in special in tarile slab dezvoltate unde incidenta acesteia este destul de crescuta.

Ulterior, la varsta de 2 luni , la 4 luni si, respectiv 11 luni, se va administra vaccinul hexavalent (DTPa-VPI-Hib-Hep B), prin care se doreste preventia difteriei, tetanosului, a tusei convulsive, a poliomielitei si a hepatitei de tip B. La varsta de 2 luni se poate administra si vaccinul anti pneumococic, fara obligativitate la momentul actual. La un an, copilul beneficiaza de administrarea vaccinului ROR, un vaccin cu virus viu atenuat care urmareste preventia aparitiei rujeolei, a rubeolei si a infectiei cu virusul urlian care determina parotidita epidemica, o afectiune care poate avea complicatii in cazul in care infectia se produce spre adolescenta, in special la sexul masculin (orhita urliana cu risc de infertilitate la varsta adulta). La 6 ani se face vaccinarea cu vaccinul tetravalent diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic (DTPa-VPI), la 8 ani VPI, iar la 14 ani DTPa varianta pentru adulti.

Pe lista celor recomandate se afla vaccinuri precum cel rotaviral, varicelic, meningococic, hepatitic A, HPV (impotiva virusului papilloma uman responsabil de aparitia cancerului de col uterin la femei) optim a se efectua intre varsta de 9 si 26 de ani.

Pentru ca organismul nou-nascutilor si al copiilor nu este inca pe deplin adaptat mediului extern lipsit fiind de protectia pe care i-o oferea mediul de dezvoltare intrauterin, acesta este mai vulnerabil in fata agentilor microbieni, motiv pentru care sistemul lor imunitar are nevoie de suport. Este si motivul pentru care vaccinurile mentionate anterior prezinta obligativitate.

Chiar daca nu se afla pe lista vaccinurilor obligatorii, sunt vaccinuri care se prezinta sub forma de recomandare, in special in cazul persoane cu un sistem imunitar mai deficitar cum ar fi varstnicii, pacientii cu imunodeficienta sau alte comorbiditati. Un astfel de vaccin este cel antigripal, stiut fiind faptul ca un organism al carui sistem imunitar nu este la capacitatea optima de a lupta cu microorganismele patogene din mediul extern poate suferi multiple complicatii de pe urma contactului cu acestea.

Situatiile epidemiologice, pandemiile, contactul cu agentii infectiosi care afecteaza o masa extinsa de populatie necesita, de asemenea, metode de prevenire a contagiozitatii si de sistare a propagarii infectiei respective, desigur, cu un vaccin adecvat si bine testat pentru a nu exista si alte efecte secundare nedorite.

Bibliografie:

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30579659/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/33367873/
https://www.mayoclinic.org/healthy-lifestyle/infant-and-toddler-health/in-depth/vaccines/art-20045393