Ce trebuie sa stim despre gastrita!

Gastrita inseamna de fapt, inflamatia mucoasei stomacului. Aceasta afectiune poate sa se caracterizeze prin aparitia unor zone de eroziune, de iritare epiteliala superficiala dar si de modificare profunda si ireversibila a structurii stomacului.
Gastrita poate fi acuta sau cronica, in functie de agentul etiologic, de capacitatea stomacului si a organismului, in general, de a lupta impotriva sa, si de timpul care trece pana la diagnosticarea corecta si tratarea cauzei. Gastrita acuta este adesea mult mai zgomotoasa din punct de vedere clinic.

Starea de sanatate este profund alterata, fenomenele dispeptice (pirozis, eructatii, varsaturi, dureri epigastrice) ne afecteaza serios calitatea vietii si ne obliga sa ne prezentam grabnic la medic. Gastrita cronica, insa, este un proces cu evolutie lunga, nu de putine ori asimpotmatic, care poate sa puna mari probleme de diagnostic si tratament daca se complica. Cele mai periculoase complicatii sunt cele de natura neoplazica: adenocarcinoame gastrice, limfoame maligne gastrice.

Factorii etiologici cel mai adesea amintiti cand ni se vorbeste de gastrita sunt reprezentati de consumul excesiv de alcool, administrarea prelungita, sau in doze mari a antiinflamatoarelor nesteroidiene sau refluxul biliar.

Specialistii ne avertizeaza: daca suntem in tratament cu antiinflamatoare nesteroidiene, cum ar fi aspirina, ibuprofen sau alte asemenea substante, sa nu uitam sa luam si un protector gastric. Acestea, fie ca sunt inhibitori de pompa de protoni (omeprazol, lansoprazol) fie ca sunt blocanti ai receptorilor de histamina H2, ne apara de foarte multe efecte secundare de natura gastrointestinala pe care acestea medicamente le au.
Pe langa acesti agenti etiologici, gastritele pot sa mai fie cauzate si de:

1. Infectia cu Helicobacter pylori
Aceasta este o bacterie pe care o contactam de obicei in copilarie. Ajunsa in stomac, este capabila sa se cantoneze adanc in stratul de mucus protector datorita flagelilor sai. Acolo secereta substante care ii asigura un mediu propice colonizarii si replicarii, si astfel poate sa ramana in stomac o perioada foarte lunga. Specialistii estimeaza ca jumatate din populatia globului este infectata cu Helicobacter, insa din acestia, doar 20% ajung sa dezvolte si simptome.

Organismul incearca sa lupte impotriva acestei infectii, si ca urmare, se dezvolta local o reactie inflamatorie, care insa este adesea insuficienta sa distruga germenele. Astfel apare inflamatia cronica a mucoasei. Infectia cu Helicobacter este foarte periculoasa deoarece ea este un important factor de risc pentru aparitia bolii ulceroase si chiar a adenocarcinomului gastric si limfomului gastric.
2. Anemia pernicioasa
Reprezinta o forma particulara de anemie ce se caracterizeaza prin lipsa unui factor esential in absorbtia la nivel ileal a vitaminei B12. Acest factor, numit factor intrinsec este de fapt o glicoproteina care se secreta de celulele parietale ale stomacului. Absenta lui declanseaza o serie de complicatii, atat hematologice cat si neurologice.
3. Refluxul biliar
Este incriminat in aparitia gastritei chimice, in care mucoasa, in special cea antrala este agresata in mod cronic de bila care trece din duden in stomac cand pilorul este insuficient inchis.
4. Diverse infectii
Se pare ca si alti agenti infectiosi, in afara de Helicobacter, pot sa determine aparitia gastritei. Sunt incriminati agenti virali, cum ar fi virusul Herpes Simplex, Cytomegalovirus sau parazitoze de tipul schistosomiazei.
De retinut!
Daca gastrita, indiferent daca este acuta sau cronica, nu este tratata corespunzator si ignoram semnele si simpotmele, evolutia ei poate fi foarte grava. Procesul lezional poate sa degenereze in ulcere si necroze cu aparitia consecutiva a hemoragiilor sau se poate ajunge chiar la cancer gastric.

Simptomele gastritei variaza foarte mult de la pacient la pacient, iar unii dintre noi suntem chiar asimptomatici.

Totusi, daca este clinic manifesta, gastrita induce aparitia sindromului dispeptic caracterizat prin:

- Indigestie;
- Varsaturi, uneori chiar si hematemeza (aspect de zat de cafea);
- Pirozis (senzatie de arsura retrosternala);
- Eructatii.

Alte simptome apar in cadrul instalarii complicatiilor: melena, scadere ponderala, balonare, durere intensa in etajul abdominal superior, anorexie.

Diagnosticare gastritei respecta pasii clasici: anamneza, examen fizic general si apoi, in functie de rezultatele acestui examen, investigatiile paraclinice care vor confirma diagnosticul.
Acestea investigatii sunt necesare pentru a exclude alte afectiuni gastrointestinale ce pot avea simptome asemanatoare, cum ar fi: esofagita de reflux, ulcer gastric, litiaza biliara.
1. Anamneza consta in discutia cu medicul
In cadrul ei, medicul afla debutul simptomelor, rasunetul acestora asupra starii generale de sanatate, antecedentele familiale patologice. Este important de precizat daca vreo ruda a fost diagnosticata cu boli consumptive cronice sau cu neoplasme.

2. Examen fizic general
La examenul fizic doar rar apar semne specifice ale gastritei. De obcei medicul noteaza manifestari generale ale unei afectiuni de tract digestiv, cum a fi sensibilitate spontana si la palpare in zona epigastrului, scadere ponderala importanta, deficite nutritionale. Daca insa boala a evoluat si a intrat in etapa complicatiilor, semnele fizice sunt mult mai numeroase si variaza in functie de tipul specific al gastritei.

3. Investigatii paraclinice
Dupa efectuarea unei investigatii clinice amanuntite, medicul poate cere teste de laborator si alte investigatii paraclinice, cum ar fi:

Endoscopie (esofagogastroduodenoscopie)
Aceasta procedura consta in introducerea pe gura a unui tub de plastic, flexibil si relativ fin, care la capat are o camera video foarte mica. Aceasta este conectata la o unitate externa unde sunt prelucrate imaginile astfel ca in final, medicul priveste imaginile transmise de endoscop pe un ecran. Endoscopul ajunge pana in duoden, in functie de indicatii. Imaginile obtinute sunt adesea sugestive pentru gastrita: se observa direct daca mucoasa apare edematiata, eritematoasa, daca are zone ulcerate sau necrotice si se pot recolta si fragmente tisulare pentru biopsie.

Hemoleucograma
Poate fi utila pentru detectarea anemiei indusa de o eventuala hemoragie oculta sau, in cazul gastritei cronice autoimune, pentru o anemie pernicioasa. Se pot realiza si teste de identificare a infectiei cu Helicobacter pylori, prin determinare anticorpilor antihelicobacter.
Teste pentru sangerari oculte
Sunt cele in care medicul investigheaza eventuale sangerari active dar care nu au si expresie clinica. Ele sunt periculoase deoarece duc in timp la instalarea anemiei cronice si pot fi semn de instalare ale diverselor complicatii ale gastritei sau ale altor procese gastrointestinale.

De obicei, gastrita este o afectiune care raspunde favorabil la tratament. Instalat precoce, acesta ne poate ameliora semnificativ starea generala, ajutandu-ne sa evitam astfel neplacerile cauzate de aceasta afectiune.
Schemele terapeutice actuale includ:
1. Administrarea de medicamente antiacide si antisecretorii gastrice care pot reduce semnificativ cantitatea de acid secretata de catre celulele stomacului. Astfel se poate preveni agravarea inflamatiei si extinderea ulceratiilor. Cele mai folosite sunt inhibitoarele pompei de protoni (omeprazol, lansoprazol), si blocante ale receptorilor H2 ai histaminei (ranitidina, famotidina).

2. Adminstrarea de vitamina B12 daca apare anemia pernicioasa.

3. Triterapia medicamentoasa in cazul in care testele paraclinice sustin ca infectia este cauzata de Helicobacter pylori. Triterapia include de obicei administrarea de subsalicilat de bismut si doua antibiotice. Combinarea acestora se face exclusiv de catre medicul curant, in functie de sensibilitatea bacteriei si in functie de experienta clinica a acestuia. De obicei tratamentul antihelicobacter trebuie mentinut timp de 14 zile si ideal ar fi ca apoi sa se administreze pentru inca 6 luni si un preparat antiacid.

Chiar daca pare mai complicat, acest regim terapeutic incluzand 3 medicamente este mult superior celor monomedicamentoase. Nu se recomanda administrarea unui singur antibiotic deoarece bacteria are capacitatea de a dezvolta rapid rezistenta la acesta, si astfel antibioticul nu mai are efect.

Specialistii ne recomanda ca daca avem tulburari dispeptice sa evitam alimentele condimentate, picante, sa nu mancam mult la o masa si sa nu luam ultima masa cu mai putin de 3 ore inainte de a ne culca.

Daca respectam tratamentul prescris de catre medic si facem si cateva modificari in regimul alimentar, gastrita se vindeca cu rezultate foarte bune, iar sechele sunt minime.

Prognosticul majoritatii cazurilor de gastrita este favorabil. Daca tratamentul este urmat, si diagnosticul a fost stabilit precoce, inainte ca gastrita sa se complice, inflamatia se reduce si in timp, dispare. Prognosticul depinde foarte mult de cauza efectiva de aparitie a gastritei, si de aceea tratamentul trebuie directionat initial impotriva agentului etiologic si apoi se va trece la ameliorarea inflamatiei gastrice.