Analize de laborator si metode de explorare folosite in patologia digestiva

Tubul digestiv sau tractul gastro-intestinal reprezinta segmentul format din cavitate bucala, faringe, esofag, stomac, intestin subtire (dudoden, jejun si ileon) , intestin gros (cec, colon, rect), anus.

O serie de boli inflamatorii, genetice, neoplazice, traumatice, etc. pot afecta tubul digestiv la orice nivel; de aceea este nevoie de o serie de investigatii (analize de sange, analize biochimice, explorari imagistice) pentru a putea diagnostica o patologie digestiva.

Este foarte important ca explorarile de laborator sa fie ghidate in prealabil de efectuarea unei anamneze corecte.

Din acest motiv discutia dintre medic si pacient este foarte importanta in stabilirea conduitei terapeutice, dar inainte de toate ajuta la stabilirea demersului explorator in vederea stabilirii patologiei existente.

O strategie corecta va scuti pacientul de o serie de investigatii care nu ii sunt necesare.

Orice pacient fie ca se interneaza in spital fie ca este investigat in ambulator, trebuie sa beneficieze de un set de analize care sa aduca minimul de informatii necesar stabilirii unui status initial al pacientului. In setul de analize standard sunt incluse:

Hemoleucograma – reprezinta analiza sangelui care aduce informatii cu privire la numarul de elemente sangvine (eritrocite, leucocite, trombocite), dimensiunea lor, cantitatea de hemoglobina (proteina care are rol in transportul oxigenului la tesuturi), etc.

In patologia digestiva aceasta analiza poate aduce informatii cu privire la existenta unei boli inflamatorii (existenta unei inflamatii se traduce prin cresterea globulelor albe – leucocitelor), a unei hemoragii (scad globulele rosii – eritrocitele, scade hemoglobina, etc.) precum si a unor deficite de absorbtie care se traduc prin afectarea componentelor sangvine (de ex. anemia megaloblastica prin deficit de vitamina B12).

Profilul lipidic – este o analiza care aduce informatii cu privire la cantitatea de colesterol si trigliceride din organismul uman. Aceasta analiza poate fi folosita pentru stratificarea riscului in bolile cardio-vasculare precum si pentru urmarirea raspunsului la tratament.

Totodata ajuta si la stabilirea unor criterii in cadrul sindromului metabolic. In functie de anumite afectiuni digestive aceset analize pot fi modificate.

Enzimele hepatice – Alanin-aminotransferaza (ALT) sau transaminazaglutamicpiruvica (GPT) si aspartat-aminotransferaza (AST) sau transaminazaglutamicaoxalacetica GOT sunt doua enzime celulare ce se gasesc in celulele ficatului, dar si in alte tesuturi ale organismului; spre exemplu AST se gaseste si in muschiul cardiac, scheletic, pancreas, celule sanguine si creier. Valorile normale ale enzimelor hepatice sunt: AST 5-38 U.I. si ALT 7-56 U.I. (unitati internationale).

Valorile crescute nu traduc automat o afectiune hepatica. Interpretarea lor trebuie facuta de un doctor in contextul tuturor manifestrilor bolii. Atunci cand celulele hepatice sunt afectate, are loc cresterea nivelului seric al acestor enzime. In general, celulele hepatice sunt lezate de afectiuni inflamatorii si infectioase, ischemie sau diverse toxice (medicamente, solventi, ciuperci, metale, etc.).

Majoritatea hepatopatiilor cronice, cu exceptia celei alcoolice, sunt caracterizate de un raport AST/ALT <1. Atunci cand hepatopatia evolueaza catre ciroza hepatica, raportul se inverseaza. Valorile transaminazelor sunt, de obicei, moderat crescute la pacientii cu ciroza hepatica, dar nu au valoare prognostica.

Testele de colestaza – bilirubina, gama-GT, fosfataza alcalina reprezinta determinari care ajuta la interpretarea unor afectiuni ale cailor biliare. Bilirubina la randul ei se imparte in cele doua fractii ale sale (bilirubina directa, care atunci cand este crescuta denota o afectiune post-hepatica, mai exact la nivelul arborelui biliar si bilirubina indirecta, care atunci cand este crescuta sugereaza o afectiune prehepatica – anemie, deficit de enzime de conjugare a bilirubinei, etc.)

Pe langa setul de analize standard, in cadrul tulburarilor digestive se pot efectua si o serie de analize mai tintite. Acestea se efectueaza in cazul in care examenul clinic atrage atentia cu privire la o serie de patologii mai rar intalnite.

Astfel ca se pot efectua teste pentru determinarea amilazei si lipazei pancreatice, teste de sangerare oculta, enzime digestive (gastrina, pepsina, HCl, etc.), markeri tumorali, etc.

O serie de metode imagistice pot fi folosite pentru explorarea tubului digestiv. Dintre acestea unele au o valoare diagnostica mai mare comparativ cu altele, iar altele pot fi folosite atat in scop diagnostic cat si pentru tratament (endoscopia, colonoscopia, etc.)

Prima metoda si cea mai des folosita in trecut este reprezentata de radiografia eso-gastro-duodenala cu substanta de contrast (tranzit baritat). Pacientului i se da sa ingere bariu si este pus sa i se faca o radiorgrafie.

Se poate pune in evidenta esofagul, stomacul si duodenul daca imaginea este captata in timpi diferiti. Radiografia eso-gastro-duodenala cu substanta de contrast ofera informatii cu privire la dimensiunile si calibrul segmentelor digestive explorate precum si existenta unor eventuale stenoze, diverticuli, corp strain , etc.

Tomografia computerizata sau (CT) ofera informatii mai bune cu privire la structurile si anomaliile digestive in comparatie cu radiografia eso-gastro-duodenala. Originea cuvantului este din latinescul tomein – taiere si grafie – imagine; practic aparatul realizeaza o sectionare virtuala a organismului afisand aceste imagini de sectiune prin intermediul unui computer.

Descrierea tehnicii – aparatul de tomografie computerizata are trei componente principale:

-Scanner-ul – este componenta care emite raze X cu scopul de a analiza oraganismul pacientului; Este de forma cilindrica iar in mijlocul dispozitivului se gaseste un spatiu gol prin care inainteaza cea de-a doua componenta a aparatului si anume masa aparatului;

-Masa computerului tomograf – pe masa computerului tomograf pacientul este asezat in pozitie - intins pe spate - urmand ca in timpul testului acesta sa treaca prin scanner-ul de forma cilindrica;

-Computerul - este componenta care analizeaza si interpreteaza imaginile obtinute in urma scanarii organismului;

Exista trei tipuri de tomografie computerizata (CT):

Tomografia computerizata (CT) conventionala – ofera imagini ale tubului in sectiuni transversale de 10 mm grosime. Avantaje – disponibilitate in multe centre; Dezavantaje – artefacte generate de miscare in timpul explorarii; pierderea anumitor afectiuni datorita sectiunilor de 10 mm

Tomografie computerizata cu rezolutie inalta (HRCT) – ofera imagini ale tubului digestiv in sectiuni transversale de 1 mm grosime. Aceasta metoda este utila in bolile inflamatorii si infiltrative ale tubului digestiv.

Tomografie computerizata spiralata – CT spiral – ofera imagini ale tubului digestiv si cavitatii abdominale in mai multe planuri in timp ce pacientul isi tine respiratia 8-10 secunde. Este considerat echivalentul CT-ului conventional pentru majoritatea afectiunilor. Principalele avantaje: viteza, expunerea mai mica la radiatii si reconstructia tridimensionala a imaginilor.

Irigografia – este echivalentul radiografiei eso-gastro-duodenale, dar scopul utilizarii acestei tehnici este reprezentat de explorarea intestinului gros. Substanta de contrast (bariu) se introduce in intestinul gros printr-un procedeu tip – clisma – si cu ajutorul unui aparat de radiografiere se obtin imagini ale intestinului gros.

Asemanator radiografiei eso-gastro-duodenale, irigografia ofera informatii cu privire la dimensiunile intestinului si existenta unor patologii de tipul stenozelor, diverticulior, bolilor congenitale, existenta unor corpi straini, etc.

Arteriografia – este metoda de diagnostic si tratament care reprezinta standardul de aur in cazul existentei unor hemoragii digestive. Prin aceasta metoda se poate pune in evidenta vasul de sange incriminat de existenta hemoragiei cand toate celelalte metode au esuat, dar se poate folosi si pentru oprirea sangerarii.

De aceea spunem ca aceasta metoda are dublu rol – atat diagnostic cat si de tratament. Tehnica este invaziva si presupune intrarea cu un cateter pe un vas de sange si injectarea substantei de contrast cu scopul de a pune in evidenta arborele circulator de la nivelul tubului digestiv.

Metode de explorare mai noi care au atat scop diagnostic cat si de tratament in patologia tubului digestiv sunt reprezentate de endoscopie, colonoscopie si ERCP-ul (ColangioPancreatografia Endoscopica Retrograda). Aceste tehnici sunt rezultatul evolutiei pe plan tehnologic a metodelor de explorare a tubului digestiv.

A. Endoscopia – aceasta explorare se realizeaza cu ajutorul unui aparat ce poarta denumirea de endoscop. Aparatul este format din mai multe componente dintre care cele mai importante sunt reprezentate de tubul flexibil de explorare care are in componenta lui o camera video cu care se preiau imagini de la nivelul tubului digestiv, monitorul pe care se afiseaza imaginile captate de tubul explorator si instrumentele utilizate in scop de tratament (ansa de polipectomie, dispozitiveze de cauterizare si hemostaza, etc.).

Sub anestezie, medicul ghideaza tubul explorator de la nivelul cavitatii bucale, prin esofag catre stomac si prima portiune a duodenului examind fiecare portiune enumerata.

B. Colonoscopia – singura diferenta intre endoscopie si colonoscopie este reprezentata de dimeniunea tubului explorator si calea de abord. Explorarea in cazul colonoscopiei se face retrograd, in amonte – de la nivelul rectului spre cec.

In cadrul colonoscopiei se poate vorbi atat de o indicatie in scop diagnostic cat si de tratament al diferitelor afectiuni de la nivelul colonului. Prin colonoscopie si endoscopie se poate recolta tesut de la nivelul tubului digestiv (biopsie) in vederea analizarii anatomopatologice.

C. ERCP-ul – reprezinta o tehnica prin care pot fi abordate la nivelul duodenului caile biliare si cele pancreatice. Diferenta intre tubul de explorare folosit la endoscopie si cel folosit la ERCP este reprezentata de orientarea camerei video si a canalelor pe care este introdus instrumentarul folosit in diagnostic si tratament.

Prin aceasta metoda se poate drena lichidul biliar acumulat in caile biliare, se poate vizualiza anatomia cailor biliare prin injectarea substantei de contrast la acest nivel si nu in ultimul rand se pot monta stenturi pentru a mentine permeabile niste cai anterior obstruate sau partial stenozate.(ASP)