Tumori cerebrale la copii
Ce sunt tumorile cerebrale pediatrice
SusTumorile cerebrale pediatrice sunt mase sau cresteri anormale ale celulelor, care apar in creierul copilului, sau in tesuturile din vecinatate. Exista numeroase tipuri diferite de tumori cerebrale pediatrice, dintre care unele sunt benigne, iar altele maligne.
Prognosticul depinde de tipul de tumora, localizarea ei, gradul de raspandire, varsta copilului, dar si starea lui generala de sanatate. Datorita noilor tehnologii si tratamentelor ce continua sa fie dezvoltate, exista cateva optiuni eficiente de tratament.
Tratamentul tumorilor cerebrale, in cazul copiilor, este destul de diferit fata de tratamentul aplicat adultilor, astfel ca este foarte important sa apelati la un medic pediatru specializat in neurologie, neurochirurgie, respectiv oncologie pediatrica.
Cuprins articol
Tipuri de tumori
SusDesi exista, conform clasificarilor si subclasificarilor, numeroase tipuri de tumori, principalele dintre acestea si cel mai frecvent intalnite tumori cerebrale la copil, sunt:
• Carcinom de plex coroidian
• Craniofaringiom
• Tumori embrionare
• Ependimom
• Gliom
• Meduloblastom
• Pineoblastom
Semne si simptome
SusSemnele si simptomele date de o tumora cerebrala pediatrica variaza semnificativ in functie de tipul tumorii, marimea, localizarea acesteia si in functie de rata de crestere si de raspandire. Unele semne si simptome pot fi greu de identificat, fiind asemanatoare simptomelor din cadrul altor afectiuni.
Unele dintre cele mai comune simptome ale unei tumori cerebrale, ce apar la copii, includ:
• Dureri de cap, care se pot inrautati si pot deveni din ce in ce mai frecvente cu timpul
• Senzatia de presiune crescuta la nivelul capului
• Greata si varsaturi inexplicabile, spontane
• Debut brusc al tulburarilor de vedere, precum diplopia (vedere dubla)
Alte semne si simptome posibile, in functie de locatia tumorii, pot include:
• Fontanela mai larga, la nivelul craniului bebelusului
• Crize convulsive, in special daca nu exista istoric de convulsii sau epilepsie
• Miscari oculare anormale
• Vorbire intarziata
• Probleme de inghitire
• Pierderea apetitului
• Tulburari de echilibru
• Dificultati de mers
• Slabiciune sau pierderea sensibilitatii unui membru
• Slabiciune sau pierderea tonusului unei jumatati a fetei
• Confuzie, iritabilitate
• Tulburari de memorie
• Modificari comportamentale si de personalitate
• Tulburari de auz
Cand ar trebui sa mergeti la medic?
SusFaceti cat mai curand o programare la medicul pediatru al copilului dumneavoastra, daca acesta prezinta oricare dintre simptomele de mai sus, sau orice alt semn sau simptom care va ingrijoreaza. Semnele si simptomele din sfera neurologica pot indica numeroase patologii, sau pot fi aspecte minore fara motiv de ingrijorare, insa verificarea acestora de catre un medic este esentiala.
Cauze
SusIn majoritatea cazurilor, cauza exacta a tumorilor cerebrale nu este cunoscuta. Tumorile cerebrale pediatrice sunt de regula tumori primare, ceea ce inseamna ca isi au originea in tesutul cerebral sau in tesutul din vecinatate. Metastazele cerebrale sunt foarte rare, in special la pacientii pediatrici.
Tumorile cerebrale primare incep sa se formeze din cauza mutatiilor celulare. Aceste mutatii permit celulelor sa creasca si sa se divida necontrolat, cu frecventa si viteza crescute. Rezulta aceasta masa tumorala formata din celule anormale.
Factori de risc
SusPentru majoritatea copiilor cu tumori cerebrale primare, cauza nu este evidenta. Totusi, anumite tipuri de tumori, precum meduloblastomul sau ependimomul, sunt tumori mai comune in randul copiilor. Istoricul familial de tumori cerebrale, sau istoricul familial de sindroame genetice din orice sfera, pot creste riscul copilului de a dezvolta o tumora cerebrala la un moment dat.
Metode de diagnostic
SusUn copil ce experimenteaza simptome ale unei tumori cerebrale trebuie cu atentie evaluat de catre un medic pediatru sau pediatru neurolog. In unele cazuri, aceasta prima evaluare poate fi facuta chiar in departamentul de urgenta, daca simptomele sunt severe si acute.
Evaluarea medicului pediatru include de regula si testele imagistice cerebrale, cel mai frecvent fiind utilizata Rezonanta Magnetica Nucleara sau RMN cerebral. Daca imagistica evidentiaza o tumora cerebrala, urmatorul pas este un consult neurochirurgical. Medicul neurochirurg pediatru va lucra impreuna cu intreaga familie pentru a dezvolta cel mai bun plan de tratament pentru copil.
Pentru a constitui planul de tratament, alti specialisti pediatri se pot alatura, in functie de nevoi: oncolog pediatru, daca tumora este maligna, un oftalmolog pediatru, daca tumora afecteaza calea vizuala, un oncolog radiolog, precum si tehnicieni si consultanti specialisti in pediatrie.
Echipa medicala si in special neurochirurgul au nevoie de cateva informatii obligatorii, inainte de a incepe un plan de tratament. Astfel, acesta trebuie sa stie:
• Locatia tumorii: Cu ajutorul testelor imagistice, precum CT sau RMN, se poate identifica locul exact al tumorii, structurile infiltrate si afectate. Intrucat unele operatii nu sunt posibile, din cauza locatiei sensibile, medicul va decide astfel daca tumora este sau nu este operabila.
• Tipul tumorii: Vizualizarea celulelor tumorale la microscop ajuta la identificarea tipului de tumora, iar acest lucru ofera medicilor un indiciu despre cum va creste sau se va raspandi tumora in viitorul apropiat
• Stadiul tumorii: Stadiul tumorii se refera la agresivitatea acesteia. Cu cat este mai mare stadiul, cu atat este mai agresiva si periculoasa tumorii
Optiuni de tratament
SusUna dintre urmatoarele abordari, mai multe sau chiar toate, vor fi incluse in planul de tratament al copilului:
Interventia chirurgicala
Majoritatea tumorilor cerebrale ale copiilor necesita indepartare prin interventie chirurgicala, sau cel putin interventia pentru prelevarea de biopsie. Neurochirurgul poate recomanda interventia pentru a indeparta cat de mult se poate din tesutul tumoral, fara a depasi limitele de siguranta. Prin interventia chirurgicala se elibereaza si o parte din presiunea craniana exercitata de tumora. Pentru tumorile de stadiu mic, operatia poate fi singura forma de tratament necesara.
Ingrijiri post-interventie
Procesul de recuperare dupa o operatie cerebrala difera de la copil la copil. Prognosticul este insa bun, iar copiii care au primit un diagnostic si tratament prompt, se refac complet dupa operatie.
Unii pacienti pediatrici pot experimenta anumite deficite neurologice, precum slabiciunea musculara. In cele mai multe cazuri, acestea trec la o perioada dupa operatie. Terapia ocupationala, de limbaj, si fizioterapia pot ajuta copilul sa se recupereze rapid si sa isi imbunatateasca functiile cognitive.
Vizitele regulate dupa interventie, la medicul pediatru, sunt importante pentru a monitoriza functia neurologica si eventualele efecte adverse ale tratamentului.
Radioterapia
Acest tratament utilizeaza raze concentrate de radiatie cu energie mare, aplicate asupra tumorii, avand rolul de a micsora, pe cat posibil, tumora. Radiatiile sunt utilizate cu mare atentie la copii, doar atunci cand este nevoie, deoarece creierul este inca in dezvoltare, iar radiatiile excesive pot opri sau incetini cresterea celulara normala.
Chimioterapia
Chimioterapia este utilizata pentru multe tipuri de tumori cerebrale, inclusiv pentru cele agresive, de stadiu avansat. Chimioterapicele se pot administra pe care orala, sub forma de comprimate, sau sub forma de injectii intravenoase sau localizate. Chimioterapia poate fi recomandata ca forma unica de tratament, in cazul tumorilor neoperabile, sau in combinatie cu interventia chirurgicala.
Concluzie
SusTumorile cerebrale pediatrice pot fi de diverse tipuri, insa cert este ca simptomatologia neurologica va fi intotdeauna prezenta. Desi este o patologie cu riscuri mari si cu implicare puternica psiho-emotionala, diagnosticul prompt si tratamentul potrivit pot salva copiii cu astfel de tumori. Desigur, vizitele regulate la medicul pediatru neurolog, respectiv neurochirurg, chiar si dupa interventie, vor fi necesare.
Bibliografie:
https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/brain-tumor/pediatric-brain-tumors
https://www.nationwidechildrens.org/conditions/brain-tumors
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Medici specialisti Pediatrie
- Dr. Liliana Cretu - Spitalul clinic de urgenta pentru copii dr. VICTOR GOMOIU
- Dr. Laura Carasava - Spitalul clinic de urgenta pentru copii GRIGORE ALEXANDRESCU
- Dr. Simona Mosescu - Spitalul clinic de urgenta pentru copii GRIGORE ALEXANDRESCU
- Dr. Daniela Pacurar - Spitalul clinic de urgenta pentru copii GRIGORE ALEXANDRESCU
- Dr. Ruxandra Vidlescu - Spitalul clinic de urgenta pentru copii MARIA SKLODOWSKA CURIE
Articole recomandate
- Tumorile maduvei spinarii
- Tulburarile de crestere la copii: terapiile hormonale si provocarile etice
- Hipertensiunea arteriala la copii
- Durerile de cap la copii
- Leucemia mieloida acuta la copii si alte malignitati mieloide
- Abcesul cerebral
- Edemul cerebral: cauze, simptome, tratament
- Tumorile cardiace - canceroase si necanceroase
- Gliomul optic