Solutia potrivita pentru o vedere clara si pentru oprirea evolutiei miopiei

Este greu sa vezi obiecte indepartate, pana cand esti la cativa metri distanta, dar usor sa citesti o carte de aproape? Sunt sanse sa fii miop, cunoscut si sub denumirea de miopie. Este o afectiune destul de comuna pe care medicul oftalmolog o poate rezolva de obicei prin prescrierea ochelarilor de vedere, lentile de contact sau o interventie chirurgicala oculara.

Provocarea cea mai mare in corectarea miopiei este aceea de a gasi solutia potrivita pentru o vedere clara si pentru oprirea evolutiei miopiei (cresterea dioptriilor).

Cheia pentru a intelege ce se intampla in ochiul uman este sa avem o idee mai buna despre cum se proiecteaza lumina la nivelul fotoreceptorilor retinei. Lumina patrunde in interiorul ochiului prin pupila, este refractata de catre cristalin, apoi proiectata pe retina, care o transmite la creier.

La un emetrop (persoana ce nu are nevoie de ochelari pentru a vedea clar), lumina provenita de la obiectele aflate la distanta va cadea in mod perfect pe retina fara a fi nevoie ca musculatura ochiului sa remodeleze forma cristalinului pentru a clarifica obiectele. La hipermetropi, lumina va fi proiectata in spatele retinei, dar muschii oculari vor ajuta cristalinul sa mute lumina pe retina pentru a clarifica imaginea.

Un ochi miop are o lungime axiala mai mare, adica diametrul lui anteroposterior este mai lung, ceea ce face ca obiectele aflate la o distanta mai mare sa se proiecteze in fata retinei, si nu exact pe retina, pentru a fi percepute clar de creierul uman. Aceasta capacitate a muschilor si a cristalinului de a focaliza lumina pe retina se numeste acomodatie.

La miopi, acomodatia nu reuseste sa mute imaginea mai in spate pe retina, iar persoanele mioape nu reusesc sa vada clar la distanta fara ajutorul unei prescriptii oculare. Atunci cand corectam vederea cu ochelari obisnuiti sau lentile de contact clasice, acestea vor muta imaginea centrala la nivelul retinei, facand ochiul miop sa semene cu unul emetrop (fara nevoie de corectie). Aceasta ar parea ca va rezolva problema, avand in vedere ca un emetrop ramane emetrop, nu are o vedere din ce in ce mai scazuta.

Asadar, de ce miopii care primesc corectia potrivita continua sa devina si mai miopi, cu dioptrii din ce in ce mai mari?

Exista mai multe teorii care incearca sa raspunda la aceasta problema. Vom incerca sa explicam in cele ce urmeaza teoria defocalizarii periferice. Acest lucru inseamna sa ne retragem atentia de la retina centrala si sa ne orientam catre procesele ce au loc in periferia acesteia.

De ce miopii nu corecteaza la fel ca emetropii?

Deoarece ei nu au aceeasi anatomie a globului ocular. Miopii au un diametru anteroposterior ocular mult mai lung (lungime axiala), ceea ce face ca lumina sa ramana in fata retinei.

Atunci cand corectam cu ochelari sau lentile de contact ce au aceeasi dioptrie pe toata suprafata lentilei, acestea vor reusi sa focalizeze imaginea din centrul retinei, dar nu vom putea nega faptul ca ochiul ramane mult mai lung, astfel ca, in continuare, lumina din periferia retinei ramane proiectata in fata acesteia la un ochi miop. Pentru o intelegere si mai clara, ne vom imagina ca, atunci cand incearca sa clarifice imaginile, ochiul miop nu este o sfera perfecta, ci el tinde spre o ovalizare orizontala datorita fortei musculare aplicate.

Asadar, in periferie, razele de lumina vor cadea in spatele retinei, ca la un hipermetrop (termenul folosit este defocalizare periferica hipermetropa). In acest proces, organismul nostru primeste semnale chimice ca, daca imaginea merge in spatele retinei, atunci globul ocular are nevoie sa creasca si mai mult, pentru a proiecta acele raze de lumina direct pe retina, proces numit defocalizare periferica miopica.

Astfel, ochiul miop devine si mai miop, cu o lungime axiala mai mare si se invarte intr-un cerc vicios al cascadei fotochimice ce influenteaza aspectele sale anatomice, asemenea unei jucarii yo-yo. Studii efectuate pe gaini au aratat ca imediat ce in fata ochilor acestora au fost puse lentile divergente (cu minus), chiar purtate doar pentru cateva ore, a avut loc defocalizarea hipermetropic si au aparut schimbari in lungimea axiala a ochilor acestora, fara sa aiba importanta numarul dioptriilor de pe lentila.

S-au incercat diferite variante de prescriere a ochelarilor bifocali si progresivi la copii. Ortokeratologia, de asemenea, incearca sa fie cat mai adaptabila copiilor, cu rezultate limitate, terapia cu 0,01% atropina. Mai nou, cele mai puternice firme in ceea ce priveste tehnologia lentilelor pentru ochelari au venit pe piata cu doua concepte:

1. Lentilele DIMS (DEFOCUS INCORPORATED MULTIPLE SEGMENTS)

Aceste lentile cuprind o zona optica centrala de 9 mm, pentru a corecta erorile refractive de la distanta, si o zona multipla focala inelara de 33 mm, care are o putere pozitiva de + 3,50.

Diametrul fiecarui segment inelar in parte este de 1,03 mm. Astfel ca acest design va introduce defocusul miopic pentru cel care poarta ochelarii si va oferi o vedere clara la toate distantele. Insa, mai mult decat atat, defocusul va fi perceput ca imagine blurata si va diminua semnalele de crestere a lungimii axiale.

2. Lentile compuse din mici lentile asferice

Aceasta tehnologie presupune prezenta a 11 inele concentrice formate din mici lentile asferice, care vor compune o lumina tridimensionala in fata retinei, iar aceasta
va avea rolul unui volum de defocus miopic. Acest concept se aliniaza teoriei ca trebuie sa se realizeze un defocus miopic simultan, atat pentru vederea de aproape, cat si pentru cea de distanta.

Documentarea apartinatorilor copiilor este esentiala pentru a lua decizia alaturi de medic si de optician in privinta celei mai bune l conduite de tratament, care, asa cum am mentionat, trebuie nu doar sa corecteze vederea, ci sa opreasca si evolutia cresterii lungimii axiale.

Un factor important il detine si varsta la care a fost descoperita miopia (este recomandata prescrierea acestor ochelari inainte de 12 ani), etnia si factorii ereditari. Conform lui Cheng si echipei sale, la un copil de 8 ani, noile tratamente ar avea o eficientq de 20%, iar la unul de 11 ani, un beneficiu de 75%. Asttel ca atat varsta, cat si dorinta parintilor si complianta copiilor ii vor putea ghida pe cei care poarta grija ochillor lor spre cel mai bun protocol terapeutic.

Noile instrumente optice sunt departe de a atinge perfectiunea, totusi, pana in prezent, sunt formula cel mai mult studiata si recomandata de specialist in acest domeniu.

Daca observati modificari ale vederii, consultati medicul oftalmolog si mergeti la control anual.

Bibliografie:
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/33253901/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/31622629/
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2730804/