Despre Logopedie

Din punct de vedere etimologic, termenul de LOGOPEDIE desemneaza stiinta care se ocupa cu educarea (paidea) vorbirii (logos - cuvant).

Daca este insa sa privim mai indeaproape acest domeniu, vom sesiza ca noi nu folosim doar un limbaj verbal, articulat, scris si citit, ci si un limbaj nonverbal - pe care, la randul sau il putem "imparti" in limbaj scris, limbaj mimico-gestual, ci chiar si matematica (exercitiile de calcul) reprezinta o forma de limbaj.

Pentru o integrare armonioasa in societate, omul are nevoie de dezvoltarea tuturor "fatetelor" limbajului, tulburarea oricarui aspect influentand adaptarea individului la mediu.

Tulburarile de limbaj au fost asociate in trecut deficientei mintale; cu alte cuvinte, un individ (copil sau adult) care avea dificultati in a pronunta anumite sunete, pentru care citit-scrisul reprezenta o problema sau care se balbaia era catalogat ca fiind retardat intelectual.

Aceasta teorie a fost infirmata de studiile in domeniu si pe masura ce logopedia a progresat ca stiinta.

S-a dovedit astfel ca un copil care scrie si citeste cu dificultate sufera de dislexo-disgrafie si prin terapie se poate recupera.

S-a constatat ca balbismul se poate educa prin exercitii specifice, la fel si pronuntia sunetelor deficitare. De multe ori handicapul de intelect este insotit de tulburari de limbaj scris, citit, socotit sau verbal, iar cand apar pe un asemenea fond aceste tulburari sunt mai grave si mai extinse - dar nu orice persoana ce manifesta aceste tulburari este deficienta mintal!

Activitatea logopedica:

- studiaza limbajul, previne tulburarile acestuia, creeaza conditiile pentru o mai buna adaptare a persoanei la mediu, in vederea integrarii acesteia in colectivele din care face parte

- are scop educativ contribuind la formarea individului, sprijinind institutiile de invatamant in facilitarea procesului instructiv-educativ

- studiaza cauzele care provoaca tulburarile de limbaj, cat si conditiile favorabile dezvoltarii vorbirii corecte

- cauta solutii pentru inlaturarea factorilor nocivi

- are in vedere, in primul rand, copiii, pentru ca frecventa cea mai mare a tulburarilor de limbaj este la aceasta varsta si se stie ca orice tulburare, netratata, are tendinta de a se agrava, iar formarea unor deprinderi gresite de vorbire, odata cu trecerea timpului, necesita un efort mai mare si un timp mai lung pentru corectarea lor.

Tulburarile de limbaj pot fi:

1. Tulburari de pronuntie (afectarea pronuntiei a unuia sau mai multe sunete: dislalia, dizartria, rinolalia)

2. Tulburari de ritm si fluenta (balbaiala, bradilalia, tahilalia, logonevroza si tulburari pe baza de coree)

3. Tulburari de voce (afonia, disfonia si fonoastenia)

4. Tulburari ale limbajului citit-scris (dislexo-disgrafia, alexia si agrafia)

5. Tulburari polimorfe (afazia si alalia)

6. Tulburari de dezvoltare a limbajului (mutism psihogen, intarziere in dezvoltarea generala a vorbirii, disfunctii verbale associate autismului infantil sau handicapului de intellect si handicapului de auz)

7. Tulburari asociate unor afectiuni de tip psihopatologic sau psihiatric (ecolalia,jargonofrazia)

E. Verza (“TRATAT DE LOGOPEDIE”, Bucuresti, Ed.Pro Humanitate,I, 2003) face urmatoarea clasificare privind etiologia tulburarilor de limbaj:

1. Cauze prenatale:

- incompatibilitate de factor Rh, boli infectioase si intoxicatii ale femeii gravide, carente nutritionale, malformatii fetale, traumatisme abdominale, soc psihic (cu efecte insidioase asupra dezvoltarii psihofiziologice ale fatului)

2. Cauze perinatale:

- sarcini distocice, cu travaliu indelungat sau insotit de complicatii, asfixii sau compresiuni produse de manevre obstetricale gresite, anoxie cerebrala provocata de infasurarea cordonului ombilical in jurul gatului copilului (circulara de cordon), hemoragii cerebrale

3. Cauze postnatale:

- organice (de natura centrala sau periferica; malformatii sau anomalii anatomice; disfunctii fiziologice; boli ale primei copilarii si afectiuni cronice marcante)

- functionale (tulburari ale laturii impresive si expresive a limbajului; deficiente ale respiratiei sau fono-articulatiei; insuficiente functionale la nivelul sistemului nervos central, dificultati in realizarea schemelor complexe verbo-motorii)

- psiho-neurologice (mai frecvent intalnite la cei cu deficienta mintala, cei cu tulburari de memorie si de atentie si cei cu deficiente in sfera reprezentarii vizuale si auditive, precum si la cei cu tulburari de tip neuropsihiatric sau psihopatologic

- psihosociale (factori didactogeni, sociogeni, formarea unor deprinderi gresite de pronuntie, incurajarea in scop de divertisment a vorbirii infantile sau defectuoase a copilului, solicitari verbale exagerate ce intimideaza copilul, conflicte si traume psihice ce determina introvertire excesiva si pierderea interesului pentru comunicare, logofobie datorata reactiilor depreciative ale anturajului, imitatii, metode gresite de educatie etc.

Terapia tulburarilor de limbaj cuprinde activitati care impun dezvoltarea armonioasa a mai multor planuri:

1. Educarea auzului fonematic

2. Educarea respiratiei si a echilibrului inspir-expir

- gimnastica generala, corporala
- exercitii respiratorii simple (barbotarea apei dintr-un pahar cu ajutorul unui pai, umflarea balonului, aburirea unei oglinzi, respiratia in patru timpi);

3. Imbunatatirea miscarii organelor fono-articulatorii

- exercitii speciale pentru muschii:
- obraijlor,
- ai palatului moale,
- pentru muschii gatului,
- ai limbii,
- ai buzelor

4. Optimizarea orientarii spatio-temporale

- jocuri de cuvinte care sa cuprinda astfel de notiuni
- jocuri in aer liber care sa necesite aplicarea celor invatate

5. Realizarea unei orientari optime in schema corporala

6. Dezvoltarea muschilor fini ai mainii

- exercitii de gimnastica;
- modelaj (lut sau plastelina);
- pictura, desen;

7. Optimizarea coordonarii oculo-motorii in vederea realizarii unui scris caligrafic

- realizare de colaje;
- decupari, lipiri pe un contur dat;

8. Urmarirea dezvoltarii planului cognitiv si a procesului imaginative:

- asimilare de notiuni de calcul matemetic;
- asimilare de notiuni privind lumea inconjuratoare;
- activitati de brainstorming;

9. Dezvoltarea vocabularului activ si pasiv, a limbajului impresiv si expresiv:

- exercitii de transformare a cuvintelor prin inlocuire de sunete sau silabe;
- formarea unui cuvant nou din ultima silaba (sau sunet) a cuvantului precedent;
- completarea cuvintelor cu prima silaba rostita de logoped;
- gasire de rime;
- povestiri pe diverse teme;
- invatare de poezii, proverbe, ghicitori;

10. Terapie specifica vizand corectarea discalculiei (dificultati in realizarea calculului matematic).

11. Realizarea de programe individualizate, in functie de specificul nevoilor fiecarui pacient.

12. Oferire de consiliere familiei pacientului, ajutand astfel la o mai buna intelegere a nevoilor bolnavului.

Nota: Fiecare tulburare de limbaj presupune si interventii cu serii de exercitii specifice, care nu au fost trecute in aceasta prezentare.

Tulburarile de limbaj au o frecventa mai mare in copilarie si in perioadele de constituire a limbajului, ca urmare a fragilitatii aparatului fono-articulator si a sistemelor cerebrale implicate in vorbire.

Toate tulburarile de limbaj au un caracter tranzitoriu si sunt corectabile, educabile, prin metode specific logopedice si printr-o serie de procedee cu character general.
Orice tulburare de limbaj are tendinta de a se agrava si consolida in timp, ca deprindere negativa.

Incepand cu cele mai simple, tulburarile de limbaj produc efecte negative asupra personalitatii si comportamentului subiectului, ele fiind traite dramatic si tensional pe fondul frustrarii si anxietatii.