Hiperacuzia - sensibilitatea excesiva la sunete si impactul asupra vietii cotidiene

Hiperacuzia este o patologie rara a aparatului auditiv in care sunetele percepute de regula normal sunt inconfortabile, uneori insuportabile pentru pacienti. Hiperacuzia este descrisa ca o toleranta scazuta la sunete, intrucat multe sunete sunt auzite mai tare decat in realitate. Gradele de hiperacuzie difera intre pacienti.

Cateva exemple de sunete din viata de zi cu zi ce par intolerabile pentru pacientii cu hiperacuzie, includ:
- Zgomotele conversationale dintre oameni
- Motorul unei masini cand este pornit
- Apa care curge
- Zgomotul electrocasnicelor din casa cand sunt pornite
- Intoarcerea paginilor unei carti sau reviste
- Multe alte sunete in mod normal considerate de fond, inobservabile

Experienta de a auzi totul la intensitate mai mare poate avea efect negativ asupra sanatatii mentale a pacientului, cauzand iritabilitate si anxietate. Hiperacuzia are impact si asupra vietii sociale, iar pacientii vor evita deseori intalniri sociale zgomotoase pentru a evita simptomatologia.

Hiperacuzia este deseori insotita de tinnitus, fenomenul in care persista un zgomot ca o sonerie in urechi.

Exista inca multe lucruri pe care medicii nu le cunosc in legatura cu hiperacuzia, inclusiv frecventa acesteia. Cercetatorii estimeaza ca intre 3% si 17% dintre copii si adolescenti au hiperacuzie, in timp ce procentul la adulti ajunge pana la 15%.

Incidenta exacta este insa dificil de stiut, hiperacuzia trecand deseori nediagnosticata.

Pacientii cu hiperacuzie aud in mod activ, tare, sunete pe care alti oameni abia le observa, sunete ce devin inconfortabil de auzit. Poate aparea senzatia de durere si chiar disperare atunci cand exista sunetul declansator.

In cazurile extreme, sunetele auzite provoaca tulburari de echilibru si crize convulsive.

Alte simptome includ tinnitus, durere la nivelul urechii, senzatia de plenitudine in urechea interne asemanatoare senzatiei din avion, de presiune crescuta.

Aceste simptome pot impacta in mod negativ sanatatea psihica si viata sociala a pacientului, intrucat acestia experimenteaza constant sentimente de coplesire si frustrare. Poate aparea usor anxietatea, depresia, izolarea sociala, probleme in relatiile interpersonale. Simptomele se pot intensifica in perioadele de stres sau oboseala.

Cercetatorii inca studiaza cauzele hiperacuziei. Este foarte probabil ca structurile din creier ce controleaza modul in care pacientul percepe sunetele sa fie alterata si sa produca o stimulare excesiva. Sunetele sunt percepute ca fiind intense indiferent de frecventa reala de sunet.

Exista multiple teorii ale etiologiei. Nervul acustic lezat poate fi una dintre cauzele hiperacuziei. Nervul acustic duce informatii de la urechea interna la creier pentru a se inregistra si integra sunetele, formandu-se functia auditorie.

O alta teorie este cea a nervului facial ca si factor cauzator. Nervul facial controleaza muschiul urechii interne ce regleaza intensitatea sunetelor. Multe afectiuni asociate cu hiperacuzie implica leziuni ale nervului facial.

Totusi, nu exista inca o singura teorie ce explica cazurile de hiperacuzie.

Au fost gasiti insa o serie de factori si afectiuni ce favorizeaza instalarea hiperacuziei:

• Expunerea pe termen lung la zgomote sau poluarea fonica. Hiperacuzia apare mai frecvent in randul persoanelor expuse la muzica cu volum tare, la medii cu zgomote continue.  
• Expunerea brusca la un zgomot intens. Unii pacienti dezvolta hiperacuzie ca rezultat al expunerii la un sunet puternic cu debut brusc, precum o impuscatura sau artificiile.
• Autism
• Anxietate/depresie
• Paralizia de nerv facial
• Sindromul Down
• Otita medie
• Boala Lyme
• Boala Meniere
• Sindromul de stres posttraumatic
• Migrenele
• Sindromul Ramsay-Hunt
• Sindromul Williams
• Tinnitus
Hiperacuzia apare uneori in urma unei interventii chirurgicale la nivelul urechii sau in urma unor tratamente medicamentoase.

Diagnosticul hiperacuziei poate fi deseori dificil, intrucat nu toti medicii sunt familiari cu aceasta boala. Vizita la un medic specialist in sfera ORL si/sau la un medic specializat in audiograme poate fi primul pas catre diagnostic.

Pentru a stabili diagnosticul, medicul va incepe cu anamneza si istoricul medical, in urma carora afla factorii de risc, simptomele si debutul lor, prezenta altor patologii asociate, istoricul de expunere la sunete puternice.

Urmeaza examenul fizic, in care se poate utiliza un otoscop cu ajutorul caruia se vizualizeaza structurile urechii medii si interne. Pot fi testati si nervii cranieni pentru a le evalua functia.

Testele de audiometrie sunt esentiale pentru a evalua functia auzului. Acestea vor identifica nivelul la care sunetele provoaca disconfort.

Daca este suspicionata leziunea unui nerv cranian (facial sau acustic) ca si cauza a hiperacuziei, medicul poate recomanda cateva teste imagistice de evaluare a acestora. Analizele de sange pot fi de asemenea incluse in metodele de diagnostic, avand rol de excludere a cauzelor potentiale.

Nu exista un tratament standard, universal valabil, pentru hiperacuzie. Tratamentele implica de regula reducerea simptomelor fizice si psihice si educarea pacientilor pentru ca acestia sa isi accepte si gestioneze patologia mai usor. Prima terapie, aplicabila tuturor pacientilor, este reducerea factorilor declansatori si parasirea mediului cu poluare fonica, atunci cand exista.

Optiunile de tratament includ:

• Terapie fonica. Scopul acestei terapii este expunerea sigura si graduala a pacientului la sunete cu intensitate din ce in ce mai mare, pentru a organismul sa invete sa se adapteze si astfel sa creasca tolerabilitatea pentru sunete.

• Terapie cognitiva comportamentala. Aceasta ajuta pacientii sa gestioneze stresul si efectele negative aduse de aceasta patologie asupra calitatii vietii pacientului.

• Terapia pentru tinnitus. Atunci cand se asociaza tinnitus, aceasta terapie devine foarte importanta. Poate ameliora si hiperacuzia. Aceasta consta in ascultarea de sunete cu frecvente calmante, numite ,,sunete roz’’, cu ajutorul unor casti speciale. Astfel se creeaza un mediu cu sunete calme, predictibile, auzite in alte situatii care provoaca disconfort.

• Interventie chirurgicala. Medicul specialist ORL poate realiza interventia chirurgicala pentru reducerea hiperacuziei atunci cand cauza este paralizia de nerv facial. Operatia imbunatateste pragul de sunet la care pacientul simte disconfort si durere.

In ciuda multiplelor metode de tratament, hiperacuzia nu are un tratament curativ. Simptomele se pot insa ameliora semnificativ in timp, in functie de cauza acestora.

Medicii si cercetatorii inca studiaza efectele pe termen lung ale hiperacuziei. Pentru multi pacienti, aceasta este o afectiune cronica, care dureaza toata viata dar pe care acestia invata sa o gestioneze cu succes. Alti pacienti beneficiaza de eliminarea simptomelor, odata ce a fost tratata cauza.

Hiperacuzia reprezinta capacitatea de a auzi sunetele de intensitate normala, la intensitate crescuta. Desi poate avea efecte negative asupra vietii sociale si asupra relatiilor pacientului, majoritatea pacientilor invata in timp sa isi gestioneze si sa amelioreze simptomele.

Bibliografie
https://www.healthline.com/health/hyperacusis
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/24320-hyperacusis