Castile audio, un real pericol pentru urechi
Generalitati
SusIntr-o lume in care sunetul insoteste fiecare moment al vietii noastre, castile audio au devenit un accesoriu indispensabil. Fie ca ascultam muzica, urmarim podcasturi sau participam la intalniri online, acestea ofera confort si intimitate.
Cu toate acestea, utilizarea frecventa si incorecta a castilor poate avea consecinte grave asupra sanatatii urechilor noastre. De la pierderea auzului pana la aparitia tinitusului, expunerea prelungita la sunete puternice reprezinta un risc real.
In acest articol, vom explora modul in care castile audio pot afecta auzul si ce masuri putem lua pentru a ne proteja.
Foarte multi tineri si adolescenti, dar nu numai, asculta pe strada muzica in casti, la MP3 player sau la telefoanele mobile.
De asemenea, inclusiv in transportul public se asculta in acest mod muzica de catre majoritatea oamenilor. Volumul este setat de regula, la maximum, depasindu-se pragul admis de 89 de decibeli.
Cercetatorii avertizeaza ca o expunere prelungita la un volum fonic ridicat poate avea efecte negative asupra auzului.
Este recomandat ca, in cazul castilor, nivelul muzicii sa nu depaseasca 60-70% din capacitatea maxima a aparatului.
De asemenea, studiile efectuate atrag atentia si asupra faptului ca folosirea excesiva a telefonului mobil la un volum marit poate avea repercusiuni asemanatoare.
La fel de daunatoare sunt si zgomotele din mediul inconjurator, care pot afecta auzul.
Astfel, zgomotele produse de pickhammer, masini de gaurit sau alte sisteme automatizate din intreprinderi, dar si zgomotele produse de motociclete, ATVuri si scutere pot dauna auzului.
Important de retinut este faptul ca intensitatea sunetului la un concert rock este de 110-120 decibeli, in cazul castilor de la mp3 playere, sunetele pot ajunge si la 100 decibeli.
Cele mai multe sisteme audio portabile pot produce sunete de pana la 115 decibeli.
Cuprins articol
Cat si cand este afectat auzul
SusGradul de afectare a auzului este in stransa legatura cu volumul, adica cu intensitatea sunetului masurata in decibeli - dB, dar si de timpul de expunere.
• la 95 dB, problemele pot sa apara la 4 ore de expunere pe zi;
• la 100 dB, problemele pot sa apara dupa 2 ore de expunere pe zi;
• la 105 dB, problemele pot sa apara dupa o ora de expunere pe zi;
• la 110 dB, problemele pot sa apara dupa 30 de minute de expunere pe zi;
• la 115 dB, problemele pot sa apara dupa 15 minute de expunere pe zi;
• la 120 dB, tulburarile de auz se instaleaza imediat.
Ce tipuri de casti sa alegeti
SusCastile care pot acoperi urechile sunt mai putin daunatoare, deoarece izoleaza mai bine, nefiind necesara marirea volumului.
In comparatie, castile care se introduc in urechi cresc riscul infectiilor la nivelul urechii externe si medii. Mai mult, aceste casti care se introduc in ureche produc mai multi decibeli.
Primele semne ale afectarii auzului
Sus• senzatia de tiuit, de fluierat, de suierat;
• dificultatea de a intelege pe cineva intr-un mediu zgomotos;
• senzatia de ureche infundata.
Cum este afectat auzul
SusIn urechea interna exista celule senzoriale care au rolul de a transmite semnale creierului, acesta interpretandu-le drept sunete.
Sunetele puternice pot afecta aceste celule care, odata distruse, nu se mai refac, iar auzul se deterioreaza.
Masuri pentru protejarea sanatatii urechilor atunci cand folosim castile audio
SusReduceti volumul: Regula generala este sa mentineti volumul sub 60% din capacitatea maxima a dispozitivului. Sunetele puternice pot deteriora celulele senzoriale din urechea interna.
Limitati durata de utilizare: Incercati sa nu folositi castile mai mult de 60 de minute consecutive. Faceti pauze de cel putin 5-10 minute intre sesiunile de ascultare.
Alegeti casti cu anulare a zgomotului: Acestea reduc nevoia de a creste volumul pentru a acoperi sunetele de fundal, oferind astfel o experienta auditiva mai sigura.
Evitati mediile zgomotoase: In astfel de situatii, suntem tentati sa crestem volumul pentru a compensa zgomotul ambiental. Este mai bine sa evitati utilizarea castilor in astfel de locuri sau sa optati pentru alternative mai sigure.
Folositi casti over-ear: Spre deosebire de castile intraauriculare, cele over-ear nu sunt plasate direct in canalul urechii, ceea ce reduce riscul de expunere directa la sunete puternice.
Investiti in casti de calitate: Modelele de calitate superioara ofera un sunet clar la un volum mai scazut, protejand astfel auzul.
Consultati un specialist: Daca observati simptome precum tiuitul in urechi (tinitus) sau dificultati de auz, consultati imediat un medic ORL-ist pentru evaluare.
Protejarea auzului este esentiala, mai ales intr-o epoca in care suntem inconjurati de stimuli auditivi. Adoptarea acestor masuri simple poate face o diferenta majora pentru sanatatea urechilor pe termen lung.
Diagnostic
SusSingurul mod prin care se poate diagnostica pierderea de auz este un consult ORL de specialitate, care sa includa si evaluarile audiometrice efectuate de un audiolog.
Tratament
SusPierderea temporara a auzului poate fi tratata cu medicatie de specialitate, insa, din pacate, pierderea de auz permanenta nu poate fi tratata.
Preventie
SusEste important sa reduceti volumul, sa faceti pauze cat mai dese si eventual sa va luati casti care sa va acopere urechile, deoarece acestea nu sunt la fel de periculoase pentru auz.
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Medici specialisti ORL
- Dr. Madalina Georgescu - Institutul de fono-audiologie si chirurgie functionala o.r.l. prof. dr. DORIN HOCIOTA
- Dr. Bogdan Mocanu - Institutul de fono-audiologie si chirurgie functionala o.r.l. prof. dr. DORIN HOCIOTA
- Dr. Miorita Toader - Spitalul clinic de urgenta pentru copii GRIGORE ALEXANDRESCU
- Dr. Andaluzia Oancea - Spitalul clinic COLTEA
- Dr. Lucian David - Spitalul clinic de urgenta militar central dr. CAROL DAVILA
Articole recomandate
- Sarcina - Luna a IV-a
- Inundatiile: afectiuni provocate
- Tulburari de somn periculoase
- Cat de periculos este fumul de tigara?
- Cum sa preveniti rezistenta la antibiotice
- Alergia la ambrozie, confundata cu viroza. Ce trebuie neaparat sa stii
- Evolutia limfomului non - Hodgkin in sarcina
- Drumul catre fericirea copilului tau
- Gripa - cum separam mitul de adevar