Ancheta la Constanta dupa ce 100 de nuntasi au suferit o toxiinfectie alimentara
Stire medicala
Autoritatea Judeteana de Sanatate Publica Constanta (AJSP) a demarat o ancheta, in cazul persoanelor care au participat la trei nunti organizate la un restaurant din Constanta si care au ajuns la spital cu toxiinfectie alimentara, transmite corespondentul NewsIn.
Directorul medical al Spitalului de Boli Infectioase Constanta, dr. Stela Halichidis, a declarat, marti, intr-o conferinta de presa ca ultima situatie a internarilor indica un numar de 32 de pacienti internati, dar in cursul zilei au continuat sa se mai prezinte si alte persoane cu aceleasi simptome de imbolnavire.
Conducerea unitatii medicale a cautat solutii pentru ca toti pacientii sa aiba loc in saloane. Dr. Stela Halichidis a mai precizat ca, din declaratiile bolnavilor, alte persoane au ajuns la spitalul Victor Babes din Bucuresti, dar si la spitale din Mangalia, Braila si Calarasi.
Aproximativ 600 de persoane au participat, sambata trecuta, la trei nunti organizate in saloanele restaurantului “Zorile” din Constanta, iar a doua zi mai multi meseni au inceput sa se simta rau. Printre pacienti internati la Constanta se afla si doua dintre mirese, un mire si socrii. Oamenii au ajuns si la spitalul din Mangalia cu febra, frisoane, cefalee, varsaturi si dureri abdominale. Medicii spun ca rezultatele preliminare indica diagnosticul de toxiinfectie alimentara si enterocolita, dar starea pacientilor este stabila si vor sta internati pentru cateva zile.
Sotul uneia dintre paciente, Victor Balasa, a declarat ca, la masa, nuntasii au fost serviti cu mai multe feluri de mancare si nu poate spune ce anume a provocat imbolnavirea.
Conducerea AJSP Constanta precizeaza, la randul sau, ca, in ultimele doua zile, 32 de persoane au fost internate cu toxiinfectie alimentara dupa ce au participat la trei nunti organizate la restaurantul “Zorile” din Constanta. Adjunctul insitutiei, dr. Mihaela Dinisov, a declarat ca a fost declansata o ancheta epidemiologica prin Departamentul Supravegherea Starii de Sanatate si Inspectia Sanitara de Stat. Echipele de specialisti s-au deplasat la Spitalul de Boli Infectioase Constanta, Spitalul Mangalia si restaurantul “Zorile” pentru recoltare de probe de la pacienti, personalul localului, dar si din alimente.
Reprezentantul restaurantului unde au fost organizate nuntile, Gheorghe Tararache, nu crede ca imbolnavirea s-a produs in local, intrucat din aceleasi alimente au mancat si membrii orchestrei, dar si angajatii care nu au prezentat simptome de imbolnavire, iar a doua zi au avut loc si alte nunti fara sa fie semnalate probleme.
El nu exclude totusi posibilitatea ca unul dintre salariati sa fie fost purtator de microbi. Acesta a confirmat ca reprezentantii Sanepid au prelevat probe si urmeaza sa se stabileasca in baza analizelor care a fost cauza imbolnavirii colective.
Articole recomandate
- Terapia de substitutie hormonala
- De ce ne ingrasam?
- Bolile cardiovasculare si impactul lor asupra sanatatii
- Gastroenterita - o problema de sanatate mereu actuala
- 10 mituri despre dieta bolnavilor de diabet
- Litiaza biliara (calculii biliari)
- Stafilococul auriu si alte infectii stafilococice
- Afectiuni ale tendonului lui Achile
- Febra tifoida
Citeste pe aceeasi tema
Articole recomandate
- Hologic si Papapostolou Romania parteneri principali al celui mai important eveniment medical dedicat imagisticii si oncologiei sanului
- 3 lucruri pe care trebuie sa le stii despre tratamentul endometriozei
- Probiotice, prebiotice si enzime digestive: de ce sunt atat de importante pentru sanatatea organismului?