Acupunctura
Generalitati
SusAcupunctura este o tehnica terapeutica traditionala chineza, folosita de mii de ani pentru ameliorarea durerilor, si nu numai. Procedura presupune insertia, la diferite profunzimi, a unor ace lungi, foarte subtiri, in puncte specifice de pe suprafata organismului, si are la baza teoria conform careia prin corp circula cuante de energie numita chi (energia vietii).
Chi circula de-a lungul unor cai energetice numite meridiane. Specialistii in acupunctura considera ca boala este rezultatul direct si imediat al aparitiei unor dezechilibre energetice ale chi-ului si ca undeva de-a lungul meridianelor curgerea libera a energiei a fost blocata.
Meridianele de curgere a energiei pot fi accesate prin mai mult de 350 de puncte aflate la suprafata organismului. Prin plasarea acelor in aceste zone, foarte atent selectionate, se restabileste circulatia energetica prin organism si boala este inlaturata.
Desi acupunctura este prezenta in practica medicala traditionala de foarte mult timp, specialistii nu au descoperit inca o baza anatomica si fiziologica care sa explice beneficiile acesteia, insa nici nu o condamna, in special daca pacientii afirma ca resimt o ameliorare a starii fizice.
Studiile efectuate prezinta acupunctura ca eficienta in peste 28 de boli sistemice, insa mecanismul exact si corect explicat din punct de vedere medical nu este deocamdata complet cunoscut.
Cu toate acestea, popularitatea acupuncturii cunoaste o crestere remarcabila in ultimii ani, din ce in ce mai multe persoane recurgand la ea pentru ameliorarea diverselor afectiuni.
Viziunea moderna asupra acupuncturii incadreaza in explicatiile mecanismelor de actiune principii ale neurostiintei, specialistii considerand ca de fapt prin introducerea acelor sunt stimulati nervi, muschi si tesut conjunctiv.
Aceasta stimulare poate sa imbunatateasca activitatea sistemelor analgezice (opioide) endogene si sa creasca fluxul sangvin prin organul afectat, ceea ce se va traduce prin ameliorarea clinica a simptomelor si imbunatatirea conditiei fizice generale.
Pacientii apeleaza adesea la acupunctura pentru a-si ameliorara durerile. Acest efect analgetic pare a fi explicat prin faptul ca acupunctura stimuleaza secretia unor substante endogene, numite peptide opioide, care au un efect calmant, linistitor si analgezic, in acelasi timp.
Pe langa sinteza si secretia opioidelor endogene, acupunctura pare a influenta si functionarea hipotalamusului, stimuland de asemenea eliberarea unor substante cu actiune analgezica.
Terapia prin acupunctura necesita mai multe sedinte saptamanale sau bisaptamanale. Cel mai frecvent sunt recomandate 12 sedinte in total. Desi fiecare terapeut are propriile sale metode si tehnici particulare, baza este comuna si implica intr-o prima etapa discutia cu pacientul pentru aflarea starii de sanatate curenta, pentru identificarea bolilor si afectiunilor care il supara.
La fiecare sedinta apoi se vor recunoaste meridianele de energie interesate si terapeutul va incepe sa introduca acele de acupunctura. La sfarsitul sedinte pacientului ii vor fi facute anumite recomandari cu privire la ingrijirea personala de-a lungul acestei perioade.
O sedinta dureaza in jur de 30 de minute. Inainte ca acele sa fie introduse, pacientul va fi asezat confortabil pe o masa speciala. In functie de locul in care vor trebui plasate acele, el va sta cu fata in jos sau sus, pe o parte sau pe alta.
Initial, poate fi resimtita o usoara intepatura la introducerea acelor, insa intensitatea acesteia nu este foarte mare, iar disconfortul este minim. Totusi, este relativ normal ca atunci cand acul ajunge la profunzimea dorita si intentionata, pacientul sa simta o durere mai intensa.
Dupa ce sunt pozitionate, acele vor fi usor stimulate manual, electric sau termic, pentru ca energia care curge de-a lungul meridianelor sa fie restabilita. La fiecare sedinta pot fi introduse 12-15 ace. O data ce ele vor fi introduse, se lasa pe loc timp de 5- 20 de minute.
Este foarte important ca terapeutul sa utilizeze ace sterile (sterilizarea se poate face cu etilen oxid sau la un aparat special numit autoclav). Acele au un diametru foarte mic, aproximativ 0.2-0.5 mm si o lungime variata, de cativa cm.
Ele sunt mult mai fine decat acele utilizate pentru injectii hipodermice, de aceea si durerea la introducerea lor este atat de redusa.
Cuprins articol
Indicatiile acupuncturii
SusPacientii apeleaza la acupunctura pentru a ameliora dureri sau pentru a trata anumite tipuri de afectiuni cronice. Ea poate fi utilizata ca tratament unic, de sine statator, sau poate fi recomandata in cadrul unor tratamente complexe.
Studiile au descoperit efecte terapeutice promitatoare pentru utilizarea acupuncturii in tratamentul greturilor si varsaturilor induse de sarcina, chemoterapie, dar si pentru ameliorarea durerii postchirurgicale.
In plus, acupunctura poate fi utilizata si pentru:
- Recuperarea post-accident vascular cerebral care presupune redobandirea unor capacitati motorii pe care pacientul le-a pierdut ca urmare a leziunii cerebrale;
- Cefalee: un studiu recent publicat a demonstrat ca prin combinarea tratamentului antimigrenosc clasic cu acupunctura, rezultatele terapeutice apar mult mai rapid, si sunt de mai lunga durata;
- Crampe menstruale, dismenoree, durere pelvina;
- Fibromialgie sau durere si sensibilitate musculara generalizata;
- Sindromul miofascial cauzat de aparitia spasmelor musculare intense;
- Durerea din osteoartrita, afectiune caracterizata prin degradarea progresiva a cartilajului articular ce protejeaza suprafetele articulare si care permite mobilitatea articulara.
Un studiu recent a demonstrat faptul ca acupunctura poate reduce durerea din gonartroza si poate ameliora miscarea in articulatia genunchiului la pacientii cu artrita degenerativa.
- Sindromul de tunel carpian care se manifesta prin aparitia paresteziilor, amortelilor, modificarilor de sensibilitate, slabiciunii musculare si chiar durerii la nivelul degetelor si mainii;
- Fasciita plantara;
- Incontinenta urinara sau retentie urinara (neurologica, spastica sau aparuta ca urmare a unor reactii medicamentoase);
- Astm, afectiune datorata unei stari inflamatorii cronice a cailor respiratorii, care la fiecare exacerbare determina episoade de dispnee, wheezing, tuse si senzatie de constrictie toracica;
- Dureri dentare;
- Durerea din timpul nasterii;
- Anxietate, stari de panica;
- Constipatie, diaree;
- Distensia abdominala, flatulenta;
- Ileus intestinal posttraumatic sau post chirurgical;
- Colici renale;
- Anumite dermatoze (urticarie, prurit, eczeme, psoriazis).
Argumente pro si contra acupuncturii
SusCa si in cazul altor terapii traditionale (si nu numai) si acupunctura are avantaje si dezavantaje, riscuri si beneficii.
Beneficiile acupuncturii sunt reprezentate de:
- Siguranta, daca este efectuata de catre specialisti cu experienta;
- Efecte secundare foarte putine;
- Poate fi utilizata ca o metoda complementara de tratament;
- Devine din ce in ce mai disponibila;
- Poate imbunatati in mod real controlul asupra unor tipuri de durere;
- Poate fi o alternativa daca pacientul nu poate sau nu doreste sa ia medicatie analgezica.
Acupunctura poate fi considerata mai putin sigura in cazul in care pacientul are tulburari ale coagularii si hemostazei, deoarece in aceasta situatie apare un risc considerabil pentru sangerari. Cele mai frecvente reactii secundare ale acupuncturii sunt durere, aparitia unor hematoame si a sensibilitatii prelungite in zonele in care au fost introduse acele.
Foarte rar, acul se poate rupe si poate leza un organ profund. Daca acele nu sut sterilizate corespunzator, sau nu se utilizeaza ace de unica folosinta, exista un important risc de infectare si de transmitere a infectiilor de la un pacient la altul.
Totusi, aceste riscuri, incidente si accidente apar foarte rar daca procedurile sunt realizate la un cabinet autorizat, de catre un terapeut cu experienta in domeniu.
Acupunctura poate fi un important adjuvant al tratamentului medical clasic. In cazul in care doriti sa apelati la o astfel de metoda, cel mai sigur este sa discutati anterior cu medicul personal si ii expuneti dorinta dumneavoastra.
Acesta va poate sfatui in legatura cu avantajele si dezavanajele acupuncturii in cazul bolii dumneavoastra si chiar va poate recomanda un cabinet sigur pentru realizarea sedintelor.
Acupunctura este recomandata in special in tratamentul unor afectiuni cronice caracterizate prin durere al caror tratament medical este insotit de numeroase reactii adverse, cum ar fi durerea din sindromul miofascial, din afectiuni musculoscheletice sau din fibromialgie.
In cazul in care practicati deja acupunctura si va duceti regulat la sedinte, este foarte bine daca ii spuneti medicului acest lucru. Orice terapie alternativa trebuie mentionata, astfel incat specialistul sa fie corect informat in legatura cu existenta altor practici medicale care pot interfera cu tratamentul clasic medicamentos.
Specialistii nu recomanda intreruperea unui tratament medical in favoarea utilizarii unice a acupuncturii sau a altor metode terapeutice alternative. Acupunctura este foarte recomandata ca o masura adjuvanta, nu ca tratament individual unic.
De retinut!
Este foarte important ca daca alegeti un terapeut, acesta sa fie licentiat si sa practice acupunctura legal. Exista numeroase cabinete si centre care promit minuni, dar care functioneaza ilegal, singurul lor scop fiind epuizarea financiara a pacientului, fara ca tratamentul pe care il ofera sa aiba vreun rezultat clinic.
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Medici specialisti Medicina alternativa
Articole recomandate
- Beneficiile acupuncturii pentru sanatate
- Ce nu stiai despre acupunctura: cum tratezi o boala cu un varf de ac
- Cum functioneaza si ce este acupunctura?
- Argumente pro si contra acupuncturii
- Beneficiile acupuncturii
- Acupunctura si problemele curente in sarcina
- Tratamentul anxietatii si al atacurilor de panica cu acupunctura
- Acupunctura in tratamentul alergiilor
- Entropion