Magneziu: biofactor esential in sanatatea noastra

Magneziu este un cation important implicat intr-o serie de procese in organism. La nivel celular este esential in producerea de energie.

Este cofactor de sinteza a peste 300 de enzime cu functii importante – de la sinteza de proteine, functionarea nervilor si a muschilor, controlul glicemiei sau al tensiunii arteriale pana la procese intracelulare esentiale cum ar fi reglarea metabolismului mitocondrial.

La nivel celular este esential in producerea de energie prin formarea complexelor ATP-Mg si activarea ATP-ului. ATP-Mg reprezinta forma activ biologica a ATP-ului care livreaza energia necesara proceselor biochimice la acest nivel.

Are rol determinant in sinteza de nucleotide (purina si pirimidina) si indirect in sinteza de ARN si ADN, care reprezinta materialul genetic esential vietii biologice, replicarea ADN, translatia in ARN si sinteza de proteine.

Valorile normale al magneziului sunt intre 1,6-2,6 mg/dl la adult.

Totusi, prin lipsa corelarii intre magneziu din ser si cel din tesuturile moi si a faptului ca mai putin de 1% din magneziul total se regaseste in ser, deficitul de magneziu real poate fi greu de determinat (rezultate fals pozitive dar mai ales fals negative). Drept urmare identificarea simptomatologiei clinice specifice fiind importanta.

Manifestarile clinice ale deficitului de magneziu cuprind:

1. SNC – iritabilitate, anxietate, nistagmus, apatie, declansarea atacurilor de panica, insomnie, dificultati de concentrare, cefalee, halucinatii sau convulsii.
2. Stare de oboseala, tremor, apatie.
3. La persoanele cu antecedente poate declansa criza de astm.
4. Gastro-intestinal putem observa inapetenta, greturi, varsaturi, constipatie.
5. Pot sa apara frecvent crampe,tetanie sau spasme musculare.
6. Cardiologic se observa tulburari de ritm cu aparitia tahicardiei, extrasistole sau spasm coronarian cu dureri de tip anginos.
7. Pacientii cu boli cronice pot observa o escaladare a simptomelor peste schema de tratament pe care o urmeaza in mod normal.

Aportul zilnic necesar de magneziu este in jur 320mg la femei si 420mg la barbatI.

Sursele alimentare de magneziu includ: pudra de cacao, ciocolata, cerealele neprocesate (germeni de grau, musli, ovaz), legumele uscate (fasole, linte) sau verzi (brocoli, spanac), banane, kiwi sau moluste si crustacee.

Cauze deficit MG

Agricultura intensiva si procesarea alimentelor care a dus la o scadere cantitatii de magneziu din alimente si a dus la un declin de aport alimentar al acestuia, prin procesare pierzandu-se 85% pana la 100% din continutul de magneziu al cerealelor sau semintelor. Acidul fosforic din bauturile carbogazoase formeaza compusi de magneziu insolubili.

Consumul de alcool scade rezerva de magneziu a organismului.

Pierderile fiziologice –urinare dar si prin transpiratie (necesarul de suplimentare cu 10-20% pentru sportivii de performanta)

Absorbtia deficitara la persoanele cu afectiuni hepatice, sindroame de malabsorbtie intestinala, medicamente care interfera cu absorbtia magneziului (unele antibiotice, diuretice, corticosteroizi, antialergice, etc.), statusul post operator sau stresul.

Un studiu condus de Universitatea din Hohenheim, Stutgart, in 2001, pe o populatie de 16000 de indivizi a aratat o prevalenta a hipomagnezemiei de 14.5% (dominant la femei) si un nivel de magneziu sub-optim la 33.7% din subiecti. S-a concluzionat ca suplimentarea cu magneziu a populatiei germane necesita atentie sporita.

Pe de alta parte, un alt studiu condus in 2020 de Universitatea Medicala din Varsovia efectuat pe 20438 pacienti internati a concluzionat ca variatiile nivelurilor de magneziu la pacientii internati se coreleaza cu mortalitatea ridicata (atat la cei cu hipomagnezemie cat si si cu hipermagnezemie).

Acelasi studiu a aratat ca in functie de nivelul minim normal de magneziu acceptat (cut-off value) hipomagnezemia s-a intalnit la 7% pana la 60% din populatia studiata si hipermagnezemia la 1% din subiecti.

Aceste aspecte ne determina in plus, sa urmarim un nivel fiziologic optim al concentratiei de magneziu in organism in cadrul suplimentarii, fara excese.

Magneziul actioneaza ca un antagonist al calciului, avand astfel efect de inhibare nervoasa, relaxare musculara si de normalizare a activitatii plachetare, calciul in schimb, produce excitatie nervoasa, creste contractilitatea musculara, contribuie in procesele de coagulare.

Mecanismele de absorbtie intestinala se influenteaza reciproc in functie de aportul dietetic inclusiv prin rolul magneziului in activarea vitaminei D.

Aportul dietetic este important, fiind gasita o corelatie semnificativa intre raportul ca/mg >2 si prezenta crescuta a markerilor de inflamatie (il-6).

La un raport Ca/Mg de peste 2,6 s-a observat o crestere semnificativa de incidenta a infarctului miocardic, a calcificarilor arteriale in cadrul aterosclerozei, de agravarea osteoporozei, aparitia sindromului metabolic sau a anumitor cancere (colorectal, prostata, esofagian)

La un raport Ca/Mg mai mic de 1.7, suplimentarea unica cu Mg poate sa creasca riscul pentru diferite morbiditati.

Trebuie luat in considerare ca, de multe ori deficitul de magneziu se poate insoti de multe ori de un deficit de calciu sau de potasiu (40% cazuri), rezistente la corectie in lipsa normalizarii magneziului.

Raportul optim calciu/magneziu din dieta este 1.7 - 2 conform concluziilor trase dintr-un studiu cohorta efectuat in China.

In carenta de magneziu formarea cristalelor mari de hidroxiapatita, scaderea activitatii osteoblastilor si activarea osteoclastilor in paralel cu scaderea activarii vitaminei D si absorbtiei de calciu, stresul oxidativ (prin cresterea radicalilor liberi), inflamatia si disfunctia endoteliala generala, inclusiv la nivelul arterelor care iriga oasele duc la aparitia osteoporozei.

Corectarea deficitului de magneziu, fara suplimentare in exces insa, aduce beneficii in prevenirea osteoporozei si mentinerea unui sistem osos robust.

Studiile clinice efectuate au sugerat un efect al magneziului, dependent de concentratie, in proliferarea si migrarea celulelor endoteliale capilare, esentiale in vindecarea si reepitelizarea leziunilor vasculare inclusiv recuperarea post infarct miocardic.

Aceste procese sunt inhibate in hipomagnezemie si stimulate la concentratii serice ridicate, dar fiziologice, ale magneziului.

Prin inhibarea formarii hidroxiapatitei in spatiul extracelular magneziul are un rol in prevenirea calcificarii arteriale (carotidiene e.g.) in cadrul aterosclerozei existand o corelatie ridicata intre valorile magneziului seric si grosimea medie a intimei carotidiene.

Deficitul de magneziu se regaseste frecvent la pacientii cu sindrom metabolic (obezitate, rezistenta la insulina, dislipidemie si hipertensiune).

Acesta se insoteste de prezenta markerilor de inflamatie fiind posibila exacerbarea inflamatiei preexistenta cum ar fi cea din ateroscleroza. Totodata accelereaza procesele de calcificare arteriala.

Deficitul de magneziu este implicat direct in patogeneza hipertensiuni arteriale (prin efect vasoconstrictor, Mg fiind un antagonist natural al calciului).

Prin perturbarea enzimatica deficitul de magneziu produce cresterea nivelului de colesterol concomitent cu scaderea HDL -colesterolului.

Mecanismele aterogenezice sunt corelate cu disfunctia mitocondriala fapt care indica o data in plus importanta magneziului ca biofactor in reglarea metabolismului mitocondrial.

Prin scaderea utilizarii glucozei, cresterea rezistentei la insulina, aparitia hipertensiunii arteriale si dislipidemie (prin modificarile care se produc la nivelul lipoproteinelor) carenta in magneziu precipita aparitia diabetului zaharat complicatiile acestuia, micro si macroangipatiile, care duc la retinopatia si nefropatia diabetica care la randul ei afecteaza excretia magneziunului.

Suplimentarea cu magneziu, prin ameliorarea functiei endoteliare, poate produce o imbunatatire generala a functiilor vasculare la pacientii varstnici, cu diabet, cu atentie la afectarea renala.

Carenta de magneziu a fost identificata la 20-50 % din pacientii cu fibrilatie atriala paroxistica, mai ales post chirurgie cardiaca. La pacientii cu infarct miocardic, o hipomagnezemie usoara creste riscul de 2 ori de a dezvolta aritmii ventriculare in primele 24 de ore, comparativ cu pacientii cu nivel normal de magneziu la pacientii aflati in tratament antiaritmic din clasa ia sau iii creste riscul de aparitie a torsadei varfurilor.

Deficitul de magneziu are un impact cert asupra starii de sanatate a individului afectand intr-o masura majoritatea sistemelor si apararatelor din organism, in special aparatul cardiovascular.

Valorile serice ale magneziului trebuie corelate cu datele clinice, diagnosticul de carenta in magneziu si tratamentul fiind stabilite de catre medic.

Schema de administrare in suplimentarea cu magneziu va urmari stabilirea unui nivel fiziologic al magneziului in organism si va lua in calcul prezenta hipocalcemiei si eventual a hipopotasemiei. foarte importante sunt de asemenea bolile cronice al pacientilor (atentie la insuficienta renala, bloc av, miastenia gravis) si tratamentul cronic (antihipertensive – blocanti de calciu, anumite diuretice) pe care il urmeaza acesta care pot interactiona cu magneziul administrat si creste nivelul seric de magneziu peste valorile maxime sau pot produc reactii adverse.

Depasirea dozelor recomandate si instalarea hipermagnezemiei trebuie evitata iar pacientul sa fie informat de riscurile acesteia.

Semne ale hipermagnezemiei care pot fi identificate:

• Neurologic: slabiciune musculara, ataxie, vertij, uneori confuzie, in functie de nivelul seric pana la pierderea starii de constienta.
• Gastrointestinal : greata, varsaturi
• Cardiovascular: vasodilatatie in prima faza apoi hipotensiune si bradicardie pana la stop cardiorespirator la niveluri serice foarte mari.

Cu toate acestea corectarea deficitului de magneziu si stabilizarea acestuia la un nivel optim aduce beneficii multiple ce se contorizeaza atat in preventia cat si controlul bolilor cronice si se poate traduce intr-o viata mai lunga si mai sanatoasa.

Autor: Dr. Anton Gutiu

Medic Primar Medicina de Familie

Bibliografie:

https://doi.org/10.1093/advances/nmaa160
https://www.nature.com/srep/
https://academic.oup.com/cdn/article/3/Supplement_1/nzz034.P10-100-19/5517871
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/?term=Schimatschek+HF&cauthor_id=11794636