Amfetamine

Amfetaminele sunt substante simpatomimetice de sinteza, inrudite structural cu adrenalina (epinefrina), la care predomina efectele excitante centrale. De aceea sunt numite si "amine de trezire" sau "amine tonifiante". Ele actioneaza prin eliberarea unui exces de dopamina, principalele efecte fiind stimularea psihomotorie si actiunea anorexigena. Cresterea performantelor si a capacitatii de efort se face pe seama rezervelor energetice; daca acestea nu se refac in cantitate suficienta, cu timpul se ajunge la epuizarea generala a organismului. Acest risc este cu atat mai mare, cu cat prin efectul lor central, amfetaminele si derivatii lor suprima senzatia de foame, determinand reducerea aportului alimentar.
Nevoia de somn dispare, iar senzatia de oboseala este suprimata (ceea ce face ca oamenii surmenati sa resimta mult mai mult efectul amfetaminelor decat cei odihniti). Capacitatea de gandire este accelerata pana la fuga de idei, initiativa crescuta. Sub influenta amfetaminelor oamenii vorbesc mai usor si sunt mai convinsi de valabilitatea si originalitatea celor spuse decat n mod normal. Munca de rutina face mai multa placere, contradictiile sunt ignorate mai usor, iar relatiile sociale sunt mai bune.

Reprezentantul principal al clasei este amfetamina, sintetizata la sfarsitul secolului XIX si utilizata initial pentru efectul sau decongestionant asupra mucoasei nazale. Datorita potentialului ridicat de abuz si dependenta, amfetaminele au utilizare limitata in terapie (in narcolepsie, sindromul hiperkinetic al copilului sau in obezitate, ca anorexigene).

Pe piata drogurilor, amfetaminele provin fie din laboratoare clandestine, fie, in mai mica masura, din circuitul farmaceutic. Analiza probelor poate indica sursa, prin determinarea continutului in substanta activa (90-99% in preparatele farmaceutice, aproximativ 40% in cele de origine ilicita).

Amfetaminele prezinta analogie structurala cu catecolaminele, dar, spre deosebire de acestea, amfetaminele sunt lipofile si actioneaza asupra SNC ca stimulante si asupra SNV ca simpatomimetice indirecte.
Efecte clinice:
- SNC - agitatie, confuzie, convulsii, coma, ischemie (dureaza 24 ore), psihoza;
- cardiovasculare - hipertensiune, tahicardie, disritmii, IMA, vasculite (abuzul cronic);- hipertermie secundara metabolismului crescut;
- unele pot determina rabdomioliza si deshidratare.

"Designer" amfetamine
Sunt compusi de sinteza, derivati ai amfetaminei cu proprietati stimulante, dar si halucinogene. Printre acestia se numara:
DOM (STP) - 2,5 dimetoxi-4-metilamfetamina;
DOB - brolamfetamina;
PMA - 4-metoxiamfetamina;
MDA (Love pill) - tenamfetamina, 3,4 metilendioxiamfetamina;
MDE (Eve) - 3,4-metilendioxietamfetamina;
MDMA (Ecstazy) - 3,4-metilendioximetamfetamina.
Acesti compusi sunt sintetizati in laboratoare clandestine, forma curenta de prezentare pe piata drogurilor fiind de comprimate sau capsule.

Dozele mai mari de 20 mg pot determina la persoane, care nu sunt obisnuite cu efectul substantelor, fenomene adverse deosebit de neplacute ce umbresc actiunea stimulatoare: palpitatii, uscaciunea gurii, dureri de cap, greata cu varsaturi, neliniste si insomnie chinuitoare.

Supradozarea determina psihoze; este posibila colabarea sistemului circulator, la fel ca instalarea unei stari profunde de inconstienta (coma). Fara tratament, o intoxicatie de acest tip (cu 100 - 200 mg) duce de regula la deces.

Consumul de droguri are urmatoarele particularitati stadiale:
- consumul experimental (in scop recreational);
- consumul regulat - consumatorul incepe sa lipseasca din ce ince mai mult de la scoala/serviciu, se ingrijoreaza sa nu piarda sursade procurare a drogului;
- preocuparea zilnica - consumatorul pierde motivatia (scoala/serviciul ii devin indiferente);
- dependenta - consumatorul nu poate face fata treburilorzilnice fara drog, neaga problema pe care o are, se produceinrautatirea conditiei fizice, dupa consum isi pierde controlul.
Consumul cronic de amfetamine este caracterizat de:

1. Dependenta psihica - de fapt singura caracteristica, atat necesara cat si suficienta pentru a defini dependenta de drog. Dependenta fizica si toleranta pot fi prezente, dar niciuna nu este nici necesara, nici suficienta, prin ea insasi pentru a defini dependenta de drog. Dependenta psihica reprezinta necesitatea de ordin psihologic de a lua drogul, denumita in terminologia actuala "craving" (dorinta intensa de a retrai efectele substantei psihoactive), si reprezinta cauza recaderilor dupa perioade lungi de abstinenta.

2. Toleranta - caracterizata prin necesitatea de doze semnificativ crescute pentru a obtine starea de intoxicatie sau efectul dorit sau prin efect diminuat substantial la continuarea folosirii aceleiasi cantitati.
In cazul unui consum regulat de amfetamina sau metamfetamina, toleranta se dezvolta rapid, ajungandu-se la administrarea zilnica a unor doze masive (de exemplu, in cazul metamfetaminei, se ajunge la administrarea zilnica a unor doze de cateva sute de ori mai mari decat doza terapeutica zilnica si de cel putin 3 ori mai mari decat cele auto administrate de un dependent de amfetamina, ce foloseste doze mari i.v.).

3. Dependenta fizica - implica dezvoltarea tolerantei si a simptomelor de retragere (abstinenta) la incetarea folosirii drogului, ca o consecinta a adaptarii organismului la prezenta continua a unui drog. In cadrul sindromului de dependenta, dependenta fizica reprezinta factorul de conditionare secundara, legat de teama de privare de drog si de incercarea permanenta de a evita senzatiile neplacute cauzate de absenta drogului.
Dependenta fizica se dezvolta ca rezultat al unei adaptari a organismului in ceea ce priveste raspunsul la administrarea repetata a unei substante (drog), aceasta afectand echilibrul a diverse sisteme;ca rezultat, aceste sisteme sufera adaptari pentru a ajunge la un nouechilibru, pe fondul interventiei repetate a substantei respective. In acord cu aceste mecanisme, dependenta fizica este definita ca o stare de adaptare a organismului in care efectele primare ale unei substante (drog) si recontroalele generate de organism se echilibreaza deasemenea maniera incat nu functioneaza normal decat in conditiile prizelor regulate de substanta (drog). La oprirea brutala a administrarii, recontroalele nu mai sunt compensate de efectele substantei, conducand la o tulburare functionala, adesea cu manifestari clinice zgmomotoase, care pot imbraca aspecte periculoase, cu risc vital - sindromul de retragere.

4. Sindrom de abstinenta - este caracterizat prin simptomele (incadrare si grad de severitatevariabile) care apar la incetarea sau reducerea dozei unui drog, inspecial narcotic, la care individul este adictiv si care a fost consumata in mod repetat, obisnuit, pe o perioada prelungita si/sau indoze mari. Exista tendinta ca in prezent sa se inlocuiasca termenul de "sindrom de abstinenta" cu "sindrom de retragere". Sindromul de retragere, expresie a dependentei fizice, este unul din indicatorii sindromului de dependenta.

Amfetaminele sunt substante tipice dadatoare de dependenta fizica si psihica, in sensul ca doza poate fi crescuta rapid si foarte mult - pana la cantitati care, pentru persoane neobisnuite, sunt letale (200-300 mg). Toleranta farmacologica este mare, dar nu este egala in toate cazurile. Dependentul trebuie sa-si creasca din ce in ce mai mult doza, pentru a atinge starea de euforie dorita, in acelasi timp insa doarme din ce in ce mai prost. Dependentii de amfetamina dorm doar cateva ore pe noapte, timp de luni de zile. Dependentul de amfetamine ajunge la clinica de psihiatrie adesea intr-o stare ce se deosebeste foarte putin de psihoza acuta. El se simte amenintat si urmarit de orice persoana necunoscuta, are halucinatii auditive si este complet derutat.
In cazurile mai putin grave, dispozitia persoanei este constant negativa si tensionata. Euforia initiala dispare aproape total; chiar si dozele crescute asigura doar o dispozitie lamentabila. Dimineata este cea mai neplacuta. Toate miscarile par a necesita un efort urias - o reactie a organismului la efectul constant de stimulare a stupefiantului.

Amfetaminele sunt frecvent implicate in asa-numita politoxicomanie, consumul concomitent al mai multor droguri. Amfetaminele sunt utilizate de exemplu de alcoolici, dar si de dependentii de opiacee care vor sa se euforizeze dimineata (in mod evident, pot suprima fenomenele de abstinenta, fiind chiar mai eficiente, in aceasta privinta, decat cocaina). Combinatia de amfetamine si alcool poate provoca in multe situatii un comportament agresiv nefondat.

Tratamentul intoxicatiei acute cu amfetamine presupune:
- tratament de intretinere, inclusiv rehidratare si racire daca pacientul este hipertermic;
- tratament farmacologic cu benzodiazepine administrate pana la sedare.

In abstinenta, este tipica nevoia enorma de somn. Adesea, bolnavul doarme timp de mai multe zile si, mai tarziu, cate 12 - 14 ore pe noapte, timp de mai multe luni. Somnul se normalizeaza foarte incet; chiar si in timpul zilei, bolnavul devine repede somnoros si este mai tot timpul abatut.