Glutetimida

Glutetimida (2-etil-2-fenil-glutarimida) a fost introdusa la mijlocul anilor '50 si a devenit rapid un drog foarte popular in anii '70 si '80 pentru potentialul sau de abuz.
Este un amestec racemic care se prezinta sub forma de cristale incolore sau de pulbere cristalina alba, cu punct de topire 85 grade Celsius.

Structural este asemanatoare fenobarbitalului. Efectele sedativ-hipnotice sunt asemanatoare barbituricelor, lipsindu-i insa efectele anticonvulsivante.

Poseda de asemenea o relativ potenta activitate antimuscarinica, responsabila pentru manifestarile centrale si periferice anticolinergice incluzand midriaza pupilara, care de altfel este un semn patognomonic al intoxicatiei cu glutetimida.

Toxicitatea in cazul unor supradoze de glutetimida este prelungita din cauza absorbtiei lente si nesistematizate, precum si redistributiei.

Desi initial a fost introdusa in terapia insomniei ca o alternativa sigura la barbiturice, curand a devenit clar ca glutetimida avea potential adictiv si genera, la fel ca barbituricele, sindrom de retragere sever.

Initial era clasificata in categoria a III-a de risc conform CSA ("Controlled Substances Act") din SUA, dar a fost mutata in categoria a II-a atunci cand s-a constatat ca, in combinatie cu codeina, era folosita de toxicomani pentru a produce efecte similare heroinei.

Conform legislatiei din tara noastra, glutetimida este incadrata in tabelul III - droguri de risc. La fel ca barbituricele cu durata scurta de actiune, glutetimda este un sedativ hipnotic, care actioneaza ca deprimant al SNC.

Daca este utilizata in mod regulat pentru a produce somn, nu este eficienta de obicei mai mult de 7 zile, intrucat se instaleaza toleranta.

Glutetimida este contraindicata in:

- hipertrofie de prostata,

- ocluzie intestinala,

- aritmii,

- porfirie,

- ulcer,

- afectiuni ale aparatului urinar (blocaj al tractului urinar sau maladii renale, situatie in care se pot accentua efectele adverse).

De la introducerea si diversificarea benzodiazepinelor pentru tratamentul insomniilor de scurta durata, glutetimida este prescrisa din ce in ce mai rar, iar in foarte multe tari retrasa din uz.

Efectele adverse ale glutetimidei in situatia administrarii corecte sunt rare:

- "rush"- ul poate sa apara destul de des;

- asemanator barbituricelor, poate produce euforie, dar si somnolenta, ameteala sau reflexe scazute;

- foarte rar apar inflamatii ale gatului, febra, sangerari si vanatai neobisnuite, stari de excitare sau de oboseala neobisnuite.

Glutetimida este absorbita in mod diferit la nivelul tubului digestiv, asocierea cu alcoolul grabind foarte mult absorbtia. Administrata i.v. se concentreaza mai intai in creier si alte organe puternic vascularizate, apoi se redistribuie in celelalte organe, mai slab irigate.

Timpul de injumatatire (T1/2) este de 8-12 ore. Desi experimentele pe animale au demonstrat ca 4-hidroxi-glutetimida (un metabolit al glutetimidei) este de circa doua ori mai activa decat glutetimida, nu exista dovezi ca in cazul administrarii in doza unica la om ar avea acelasi efect.

Oricum, acest metabolit are tendinta de a se acumula in plasma si in cazul intoxicatiilor acute poate contribui si el la deprimarea SNC.

Eliminarea se face, mai ales, pe cale urinara (circa 2% se excreta in urina in 24h). Tot aproximativ 2% se excreta nemodificat prin fecale si prin lapte matern.

Actiunea toxica a glutetimidei se manifesta cu precadere asupra SNC si a sistemului cardio-respirator.

Doza toxica este de 4 g, cea letala de 10-20 g. Se presupune ca glutetimida are o actiune directa asupra centrului vasomotor, ceea ce determina hipertensiune si deprimare respiratorie grava, bradicardie, hipotermie si edem pulmonar, toate mai severe decat in cazul barbituricelor.

Supradozarea glutetimidei sau asocierea acesteia cu alcoolul sau alte deprimante ale SNC poate determina coma sau chiar deces.

Simptomele supradozarii sunt:

- ameteala,
- confuzie (continua),
- slabiciune extrema,
- bradipnee, respiratie neregulata,
- convulsii (spasme),
- tremor,
- vorbire neclara, mers nesigur,
- bradicardie,
- cianoza,
- hipotermie,
- tulburari ale memorie,
- tulburari de concentrare,
- incetinirea sau abolirea reflexelor.

Coma se instaleaza la concentratii sanguine de 2 mg/100 mL si se caracterizeaza prin fluctuatii semnificative ale starii de constienta. Midriaza (semn patognomonic) persista cateva ore dupa ce pacientul a iesit din coma; intoxicatul poate evolua spre edem pulmonar si soc

Consumul cronic de glutetimida este caracterizat de:

1. Dependenta psihica - de fapt, singura caracteristica, atat necesara, cat si suficienta pentru a defini dependenta de drog. Dependenta fizica si toleranta pot fi prezente, dar niciuna nu este nici necesara, nici suficienta prin ea insasi pentru a defini dependenta de drog.

Dependenta psihica reprezinta necesitatea de ordin psihologic de a lua drogul, denumita in terminologia actuala "craving" (dorinta intensa de a retrai efectele substantei psihoactive), si reprezinta cauza recaderilor dupa perioade lungi de abstinenta.

2. Toleranta - caracterizata prin necesitatea de doze semnificativ crescute pentru a obtine starea de intoxicatie sau efectul dorit sau prin efect diminuat substantial la continuarea folosirii aceleiasi cantitati.

3. Dependenta fizica - implica dezvoltarea tolerantei si asimptomelor de retragere (abstinenta) la incetarea folosirii drogului, ca o consecinta a adaptarii organismului la prezenta continua a unui drog.

In cadrul sindromului de dependenta, dependenta fizica reprezinta factorul de conditionare secundara, legat de teama de privare de drog si de incercarea permanenta de a evita senzatiile neplacute cauzate de absenta drogului.

Dependenta fizica se dezvolta ca rezultat al unei adaptari a organismului in ceea ce priveste raspunsul la administrarea repetata a unei substante (drog), aceasta afectand echilibrul diverselor sisteme; ca rezultat, aceste sisteme sufera adaptari pentru a ajunge la un nou echilibru, pe fondul interventiei repetate a substantei respective.

In acord cu aceste mecanisme, dependenta fizica este definita ca o stare de adaptare a organismului, in care efectele primare ale unei substante (drog) si recontroalele generate de organism se echilibreaza de asemenea maniera incat nu functioneaza normal decat in conditiile prizelor regulate de substanta (drog).

La oprirea brutala a administrarii, recontroalele nu mai sunt compensate de efectele substantei, conducand la o tulburare functionala, adesea cu manifestari clinice zgmomotoase, care pot imbraca aspecte periculoase, cu risc vital - sindromul de retragere.

4. Sindrom de abstinenta - este caracterizat prin simptomele (incadrare si grad de severitate variabile), care apar la incetarea sau reducerea dozei unui drog, in special narcotic, la care individul este adictiv si care a fost consumata in mod repetat, obisnuit, pe o perioada prelungita si/sau in doze mari.

Exista tendinta ca in prezent sa se inlocuiasca termenul de"sindrom de abstinenta" cu "sindrom de retragere". Sindromul de retragere, expresie a dependentei fizice, este unul din indicatorii sindromului de dependenta si poate consta in:

- convulsii,

- tahicardie,

- halucinatii,

- vise crescute cadurata si/sau intensitate, cosmaruri,

- crampe sau spasme musculare,

- greata sau voma,

- crampe sau dureri abdominale,

- tremor.

Tratamentul este asemanator cu cel al intoxicatiei cu barbiturice.

In cazul supradozei de glutetimida, sustinerea vitala trebuie sa fie agresiva. Se recomanda administrarea initiala de carbune activ pentru a preveni absorbtia glutetimidei restante.

Aparent nu exista un beneficiu clinic al diverselor metode de clearance extracorporeal (ex. hemoliza) in intoxicatia cu glutetimida.