Stresul oxidativ

Stresul oxidativ este cauzat de un dezechilibru intre productia de oxigen reactiv si capacitatea sistemului biologic de a detoxifia cu rapiditate reactivii intermediari sau de a repara cu usurinta prejudiciile rezultate.

Toate formele de viata pastreaza un mediu de reducere in interiorul celulelor.

Acest mediu de reducere este conservat de o serie de enzime care au rolul de a mentine acest mediu de cu ajutorul unei actiuni constante a energiei metabolice.

Perturbarile care ar putea sa apara de la aceasta stare normala pot provoca reactii toxice concretizate in productia de peroxizi si radicali liberi, care vor afecta toate componentele celulare, inclusiv lipidele, proteinele si ADN-ul.

Se considera ca stresul oxidativ provoaca aparitia mai multor boli.

Procesul a fost cuantificat prin masurarea nivelului de stres oxidativ ca urmare a starii de oxidare a unor molecule de mici dimensiuni numite glutadion.

In mod normal, glutadionul protejeaza celulele de stresul oxidativ.

Stresul oxidativ este cauzat de compusii reactivi de oxigen, care includ si radicalii liberi.

Daca o celula este expusa la mai multi compusi reactivi de oxigen, se poate degrada instantaneu. Consecinta este deteriorarea proteinelor, ADN-ului, lipidelor, dar si altor macromolecule din organism.

Stresul oxidativ este indus de o serie de factori de mediu printre care razele UV, invazia agentilor patogeni, actiunea erbicidelor si poluarea.

De asemenea, factorii dietetici reprezinta una dintre principalele cauze de stres oxidativ.

Vitaminele E si C sunt foarte importante pentru consolidarea retelei antioxidante, care lupta impotriva stresului oxidativ.

O alta cauza a stresului oxidativ o reprezinta efortul fizic excesiv.

Glicarea apare atunci cand o molecula de zahar, cum ar fi cea de glucoza, se ataseaza la proteina unei molecule lipide, in aceeasi celula.

Acest proces poate declansa o serie de reactii chimice ce pot induce stresul oxidativ, dar si aparitia unor complicatii pentru sanatate.

Multe dintre medicamente contin toxine ce pot determina aparitia unor procese care stau la baza declansarii stresului oxidativ.

Acestea pot, in unele cazuri, sa inhibe functionalitaea ADN-ului sau productia de enzime, ambele cruciale in etapele de glicoliza si oxidare.

Limitarea acestor activitati poate determina producerea unei cantitati mari de radicali liberi.

In termeni chimici, stresul oxidativ semnifica o crestere accentuata a potentialului de reducere celulara.

Efectele stresului depind de cat de capabila este o celula sa depaseasca modificarile aduse de stresul oxidativ si cat de rapid poate sa-si recapete starea initiala.

Unul dintre efectele negative ale stresului oxidativ este producerea de specii reactive de oxigen, care includ radicalii liberi si peroxizii.

Unii dintre speciile mai putin reactive (cum ar fi dismutaza) pot fi convertite prin reactii de oxidoreductie cu metale de tranzitie sau alti compusi ciclici de oxidare si reactii de reducere sub forma mai multor specii chimice ale oxigenului mai agresive.

Rezultatul ar putea fi afectarea celulara destul de grava.

Printre consecinte se pot numara prejudicile oxidative aduse proteinelor, membranelor si genelor din organismul unei persoane.

Efectul pe termen lung, consta in deteriorarea ADN-ului.

Cele mai multe dintre speciile chimice de oxigen sunt produse la un nivel scazut de metabolizare aerobica normala si pagubele provocate celulelor sunt reparate in mod constant.

Totusi, exista si cazul in care celula poate pur si simplu sa cedeze sub actiunea agresiva si constanta a stresului oxidativ.

La om, stresul oxidativ este implicat in dezvoltarea mai multor boli printre care si ateroscleroza, boala Parkinson, insuficienta cardiaca, infarctul miocardic, boala Alzheimer, cataracta, cancerul, sindromul X fragil si sindromul de oboseala cronica.

De asemenea, cand este prezent pe termen scurt, stresul oxidativ poate avea un rol important in procesul imbatranirii prin intermediul unui proces numit mitohormesis.

Speciile de oxigen reactiv pot fi benefice pentru organism daca sunt utilizate de catre sistemul imunitar ca modalitatea de a ataca si a ucide agentii patogeni.

Pentru contracararea efectele stresului oxidativ, organismul produce un arsenal de antioxidanti.

Totusi, productia interna a corpului uman de antioxidanti se pare ca nu este suficienta pentru a neutraliza actiunea nociva a radicalilor liberi.

Antioxidantii protejeaza organismul prin ameliorarea prejudiciilor aduse de stresul oxidativ ADN-ului si prin incetinirea diviziunii celulare anormale.

Puteti ajuta organismul dvs. sa se apere, prin cresterea aportului alimentar de antioxidanti. Antioxidantii se gasesc mai ales in compozitia fructelor si legumelor.

De aceea, o dieta bogata in fructe si legume poate preveni deteriorarea celulelor cauzata de radicalii liberi.

- Rosiile - acestea contin un pigment numit licopen care le ofera culoarea rosie si care are si rol antioxidant puternic.

Rosiile, sub toate formele, sunt o sursa majora de licopen (inclusiv sucul de rosii, ketchup-ul, conserva etc.).

Licopenul se mai gaseste in cantitati destul de importante si in pepenele verde.

- Citrice - portocalele, grapefruitul si lamaile poseda multe substante naturale care protejeaza organsimul de boli.

Printre acestea, cele mai importante sunt carotenoidele, flavonoidele, terpenele, cumarinele si limonoidele.

Impreuna, toate aceste fitochimicale actioneaza mai puternic decat daca ar fi separate.

Indicat ar fi sa se consume fructele intregi, in forma lor naturala, intrucat efectul pozitiv al acestora poate fi estompat atunci cand se prefera doar sucul acestora.

- Ceai - ceai negru, ceaiul verde, dar si alte tipuri de ceaiuri au proprietati antioxidante. Majoritatea contin catechine, care sunt antioxidanti, cu un efect pozitiv asupra starii generale de sanatate.

- Morcovii - beta-carotenul este un pigment de culoare portocalie care se gaseste in forma concentrata in legumele de culoare portocalie si verde (clorofila acopera pigmentul portocaliu).

Beta-carotenul este un antioxidant care a fost asociat cu scaderea probabilitatii aparitiei cancerului pulmonar. Cu toate acestea, pentru confirmarea acestei teorii sunt necesare studii mai ample.