Sindromul hipersexualitatii - cauze, simptome si tratament

Sindromul hipersexualitatii, denumit si comportamentul sexual compulsiv sau dependenta sexuala, este definit ca fiind o preocupare disfunctionala pentru fanteziile sexuale, deseori combinata cu aventuri pasagere, obsesie pentru pornografie si masturbare compulsiva.

Tulburarea mai este numita, in cazul barbatilor, satirism, iar in cel al femeilor, nimfomanie.

Pacientii prezinta inhibitii sexuale reduse si sunt atat de coplesiti de obsesia pentru sex, incat calitatea vietii le este afectata intr-o mare masura.

Sindromul hipersexualitatii nu apare in clasificarea tulburarilor mentale in Manualul de Diagnostic si Statistica al Tulburarilor Psihice, insa figureaza sub denumirea de activitate sexuala excesiva in clasificarea internationala a maladiilor, fiind definita ca disfunctie sexuala, neprovocata de o tulburare sau boala organica.

Asociatia Psihiatrica Americana a refuzat propunerea de a considera dependenta sexuala ca fiind o boala psihica, insa hipersexualitatea poate fi cauzata de unele afectiuni medicale sau tratamente medicamentoase. In cele mai multe situatii, cauzele compulsiei sexuale nu pot fi identificate.

Boli mentale precum tulburarea de personalitate borderline pot degenera in hipersexualitate, iar consumul de alcool si abuzul de droguri pot afecta inhibitiile sexuale si sociale in randul anumitor persoane.

Numeroase cercetari dedicate etiologiei dependentei sexuale sugereaza ca o parte din cauzele tulburarii pot fi puse de seama schimbarilor biochimice si fiziologice asociate cu instalarea dementei. Intrucat lobul frontal al creierului regleaza libidoul, persoanele care sufera traumatisme la acest nivel sunt susceptibile la dezvoltarea unui comportament agresiv sau unul anormal din punct de vedere sexual si social, asa cum este hipersexualitatea. Aceeasi consecinta poate surveni si in urma interventiei chirurgicale numite lobectomie temporala unilaterala.

Exista si o serie de factori biologici asociati cu hipersexualitatea, precum schimbarile hormonale premenstruale sau expunerea la hormoni androgini in mediul intrauterin sau in copilarie.

Hipersexualitatea poate avea, de asemenea, cauze psihologice, legate de dorinta exprimata inadecvat de a avea o relatie intima cu un partener. Aceasta situatie apare in cazul persoanelor predispuse dementei. Pe masura ce afectiunea progreseaza, functiile cognitive isi pierd din randament, pacientul incercand sa isi compenseze dizabilitatile prin hipersexualitate.

Hiperactivitatea patologica a zonei mezolimbice dopaminergice de la nivelul creierului, indusa fie de manie, fie farmacologic (prin administrarea anumitor medicamente), este asociata cu numeroase dependente, inclusiv cu cea sexuala.

In anul 2010, Asociatia Psihiatrica Americana a formulat o lista de simptome specifice dependentei sexuale, care nu poate fi diagnosticata inainte de varsta de 18 ani, potrivit criteriilor stabilite de specialisti.

O persoana care are fantezii sexuale recurente si intense, dorinte sexuale coplesitoare si manifesta comportamente sexuale disfunctionale pe o perioada mai lunga de 6 luni poate suferi de sindromul hipersexualitatii. Alte simptome specifice sunt

- Timp excesiv dedicat fanteziilor si nevoilor sexuale, planificarii si implicarii in activitati sexuale;
- Angajarea repetitiva in indeplinirea fanteziilor si satisfacerea nevoilor sexuale ca raspuns la starile de spirit disforice (anxietate, depresie, iritabilitate etc.);
- Angajarea repetitiva in indeplinirea fanteziilor si satisfacerea nevoilor sexuale pentru infruntarea unor evenimente stresante ale vietii;
- Eforturi repetitive de reducere a fanteziilor, nevoilor si comportamentelor sexuale, care esueaza;
- Angajarea in comportamente sexuale fara asumara riscurilor de lezare a celor din jur sau a propriei persoane.
- Indeplinirea sarcinilor zilnice si viata personala, sociala si profesionala sunt afectate de comportamentul sexual deviant.

Consecintele negative directe ale sindromului hipersexualitatii sunt relatiile personale defectuoase, problemele de sanatate fizica si emotionala si problemele profesionale si legale.

Depedenta sexuala este considerata a fi procesuala (opusa dependentei de alcool si droguri), dezvoltandu-se similar cu dependenta de jocurile de noroc sau bulimia. Persoanele dependente sexual petrec mai mult timp pregatindu-si escapadele sexuale, decat intretinand propriu-zis acte sexuale. Bolnavii sunt dependenti de extazul neurochimic si disociativ produs de propriile fantezii erotice si comportamentele ritualice.

Dependenta sexuala poate fi privita si ca o incercare adaptativa de reglare a starii de spirit si a nivelului de toleranta in fata stresului, prin fantezii sexuale intens stimulative. Unii specialisti cred ca hipersexualitatea este un raspuns disfunctional al adultilor cu tulburari de personalitate, tulburari de atasament sau care au suferit abuzuri si traume in trecut.

Pentru stabilirea diagnosticului, specialistii cauta sa excluda posibilitatea ca hipersexualitatea sa fie simptomul abuzului de droguri sau al altor boli mintale (tulburarea bipolara, tulburarea obsesiv-compulsiva etc.).

Unii pacienti pot suferi de boli mintale si de sindromul hipersexualitatii, ca tulburari distincte, avand nevoie de tratament separat pentru fiecare dintre acestea.

Inca nu exista un tratament standard abordat de expertii medicali pentru sindromul hipersexualitatii. Majoritatea specialistilor recomanda o abordare complexa, care include mai multe terapii, inclusiv administrarea antidepresivelor (inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei), cu efect de inhibare a apetitului sexual.

Terapia de cuplu, individuala si de grup, precum si interviul motivational (terapia de crestere motivationala) sunt alte forme de tratament care s-au dovedit a fi eficiente in controlul dependentei sexuale.

Psihoterapia cognitiv-comportamentala, utilizata initial pentru tratarea dependentei de droguri si alcool, poate functiona si in cazul sindromului hipersexualitatii, prin adoptarea unor schimbari benefice in modul de viata si invatarea unor metode de oprire a stimulilor care induc recurenta simptomelor.