Tulburarea obsesiv-compulsiva

Persoanele care sufera de tulburarea obsesiv-compulsiva intampina dificultati in a-si desfasura viata in conditii normale, din pricina gandurilor obsesive si a comportamentelor compulsive ce par imposibil de stapanit.

Cu ajutorul tratamentului de specialitate, simptomele pot fi tinute sub control, pentru redobandirea echilibrului psihic necesar unei vieti firesti.

Tulburarea obsesiv-compulsiva (TOC) este o tulburare de anxietate caracterizata prin ganduri incontrolabile, indezirabile si repetitive si prin comportamente ritualice carora pacientul se simte obligat sa le dea curs.

Persoanele care sufera de aceasta tulburare mentala sunt capabile sa constientizeze ca gandurile si actiunile lor sunt irationale, insa se simt incapabile sa se elibereze de acestea.

Asa cum acul unui pick-up ramane blocat pe un disc de vinil deteriorat, creierul sufera acelasi proces in raport cu un gand sau o necesitate, in cazul tulburarii obsesiv-compulsive.

De pilda, pacientii cu acest diagnostic pot verifica de zeci de ori daca au incuiat usa sau se pot spala pe maini pana isi agreseaza pielea din cauza frictiunii agresive.

Tot acestia se pot intoarce pe drumul parcurs pana acasa, pentru a se asigura ca un anumit zgomot pe care l-au auzit la un moment dat nu a fost provocat de o persoana pe care au accidentat-o.

Tulburarea obsesiv-compulsiva poate avea manifestari diferite de la o persoana la cealalta, chiar daca principalele componente ale bolii sunt aceleasi.

Obsesiile sunt involuntare, iau forma unor ganduri, imagini sau impulsuri incontrolabile, care se repeta la nesfarsit la nivel mental. Pacientii nu isi doresc sa le aiba, insa nu se pot impotrivi desfasurarii lor. Obsesiile sunt tulburatoare si distrag atentia de la activitatile curente, pana in punctul in care pot deveni invalidante.

Compulsiile sunt comportamente sau ritualuri pe care pacientii simt sa le adopte in mod repetitiv, in general din incercarea de a inlatura gandurile, imaginile si impulsurile obsesive. Pacientii care dezvolta o obsesie fata de impuritati, pot face curatenie in adevarate ritualuri nesfarsite.

Din pacate, aceste comportamente menite sa usureze bolnavul de gandurile obsesive nu le inlatura, ci le fortifica, declansand accese puternice de anxietate.

Tipurile de pacienti cu tulburare obsesiv-compulsiva se incadreaza, de obicei, in urmatoarele categorii

- Cei preocupati de posesii - se tem ca li se va intampla ceva rau daca arunca obiecte oarecare, de aceea sunt condusi de obsesia acumularii lucrurilor inutile in propria locuinta (”hoarding” sau tezaurizarea compulsiva).

- Cei preocupati de igiena - se tem de contaminare si dezvolta obsesii fata de curatenia trupului sau a locuintei.

- Cei care verifica - se tem ca sunt expusi unui pericol daca nu verifica in mod repetitiv incuietori, aparate etc.

- Cei supusi indoielilor si cu fobia pacatului - se tem de lucrurile imperfecte si de pedeapsa pe care ar putea sa o primeasca atunci cand nu realizeaza un lucru bine.

- Cei preocupati de ordine si simetrie - dezvolta o obsesie in a aranja lucruri si pot avea superstitii legate de numere, culori si forme.

Cauzele tulburarii obsesiv-compulsive nu au putut fi stabilite in mod concret, insa studiile recente pun boala pe seama experientelor traumatizante din copilarie, marcate in special de pedepsele aplicate de parinti abuziv pentru fiecare regula incalcata.

Factorul ereditatii este insuficient documentat, insa s-au putut observa influentele culturale in dezvoltarea personalitatii obsesiv-compulsive in statele cu o cultura axata pe autoritate, reguli stricte si pedepse aspre.

Cea mai mare parte din pacientii cu tulburare obsesiv-compulsiva prezinta atat obsesii, cat si compulsii, insa exista si cazuri cand cele doua componente apar separat.

Cele mai frecvente semne si simptome sunt ale obsesiilor sunt:

- teama de contaminare cu germeni sau impuritati;
- teama de a-i rani pe cei din jur sau pe sine;
- ganduri si imagini sexuale explicite sau violente;
- ganduri fanatice religioase sau legate de moralitate;
- teama de a pierde lucruri aparent inutile, dar care ar putea fi necesare la un moment dat;
- obsesia ca toate lucrurile sa fie ordonate, aliniate si simetrice;
- obsesia pentru anumite superstitii.

Simptomele compulsiilor includ:

- verificarea repetitiva a incuietorilor, intrerupatoarelor, electrocasnicelor etc.;
- verificarea starii de siguranta a celor dragi;
- numaratul, apasatul, repetarea unor termeni si alte gesturi nejustificate pentru reducerea anxietatii;
- menajul si spalatul excesive;
- ordonarea sau aranjarea lucrurilor pentru ca asa trebuie;
- rostirea rugaciunilor in mod excesiv sau angajarea in ritualuri din pricina temerilor religioase;
- acumularea de resturi menajere acasa si refuzul de a arunca obiectele inutile.

Diagnosticul este stabilit de catre medicul specialist atunci cand persoana afectata de simptomele tulburarii obsesiv-compulsive prezinta cel putin 4 din urmatoarele manifestari

- obsesia pentru detalii, liste, ordine si organizare;
- obsesia pentru perfectiune dusa la extrem;
- timp irosit in activitati lipsite de un scop justificat;
- rigiditate morala si etica excesiva;
- acumularea de obiecte care nu sunt valoroase sentimental sau financiar;
- inflexibilitate in raport cu sine si cu cei din jur;
- obsesia pentru reguli si impunerea lor celor din jur.

Tratamentul tulburarii obsesiv-compulsive se axeaza in principal pe terapia cognitiv-comportamentala si pe tehnici orientate psihodinamic, doua metode terapeutice care s-au dovedit eficiente in cazul celor mai multi pacienti.

Tehnicile de relaxare si identificarea surselor de satisfactie in relatiile interumane si in activitatile placute (nu in cele legate de munca si responsabilitati) sunt doua cai prin care psihoterapeutul incearca sa castige angajamentul pacientului in procesul terapeutic, pentru ameliorarea calitatii vietii acestuia.

Tratamentul medicamentos consta in administrarea de inhibitori selectivi ai recaptarii de serotonina, meniti sa inhibe rigiditatea si compulsivitatea, chiar si in lipsa episoadelor depresive. Din pacate, nu exista decat varianta controlarii simptomelor, nu si a vindecarii propriu-zise a tulburarii.