Tulburarea de personalitate schizoida

Tulburarea de personalitate schizoida este o afectiune in care persoana evita activitatile sociale si, in mod constant, se indeparteaza de interactiunea cu ceilalti. Persoanele cu aceasta tulburare sunt in general singuratice cu profunde inabilitati de a se conecta cu altii si de a forma relatii interpersonale.

Pentru cei din jur, persoanele cu tulburare de personalitate schizoida pot parea distanti, plictisitori sau lipsiti de umor, si sunt deseori ignorati in situatii sociale.

Persoanele cu aceasta conditie exprima o gama restransa sau aplatizata de emotii, si pot parea indiferenti la ce se intampla in jurul lor. Totusi, viata lor interioara poate fi intensa, cu nevoi emotionale profunde, sensibilitate si confuzie despre lumea din jurul lor.

Este neclar daca persoanele cu tulburare de personalitate schizoida se izoleaza de buna voie, sau isi doresc intimitate, dar considera relatiile interpersonale prea dificile. Ce este cert este faptul ce persoanele cu tulburare de personalitate schizoida se retrag chiar si din relatiile cu persoane la care tin, inclusiv partenerii de viata.

Cauzele tulburarii sunt necunoscute, dar se pare ca atat factorii genetici cat si cei de mediu joaca un rol. Terapia acestor pacienti este dificila intrucat ei considera psihoterapia ca fiind prea intruziva. Totusi, unele abordari terapeutice si medicatia pot ajuta la ameliorarea simptomelor.

Persoanele cu tulburare de personalitate schizoida sunt singuratice.

In general:
- aleg activitati care nu implica interactiune cu ceilalti;
- pun pret pe singuratate si independenta;
- deseori sunt incapabili sa raspunda in mod adecvat la aluziile de tip social, cand se gasesc intr-o situatie sociala;
- nu doresc sau au putin interes pentru experientele sexuale cu altii;
- pot parea plictisitori sau indiferenti pentru ceilalti;
- nu sunt lideri de grup, mai degraba urmeaza un lider.

Unele tendinte pot apare in copilarie si continua de-a lungul adolescentei, pana la adultul tanar.

Persoanele cu tulburare de personalitate schizoida pot parea detasate pentru cei din jur, dar sunt specialisti care considera ca ei sunt sensibili si isi doresc intimitatea. Totusi, ei sunt incapabili de a lega si mentine relatii interpersonale sau se simt sufocati si anxiosi in compania celorlalti.

Astfel se retrag in lumea lor interioara si ii vad pe ceilalti intr-un mod confuz, sau cauta sa lege relatii pentru siguranta, pentru ca apoi sa le rupa in mod repetat.

Deseori, persoanele cu tulburare de personalitate schizoida populeaza franjurile vietii – lucreaza schimbul de noapte la magazine sau supravegheaza proiectorul la cinematograf. Pot locui la subsolul casei parintesti sau in unele cazuri sunt fara locuinta si refuza ajutorul comunitatii.

Simptomele tulburarii de personalitate schizoida includ:

- raceala sau distantare emotionala;
- indiferenta la lauda sau la critica si la sentimentele celorlalti;
- are cel mult unul sau doi prieteni apropiati, inclusiv membrii familiei;
- retragere sociala, evitare continua a activitatilor sociale;
- emotii aplatizate sau lipsa responsivitatii emotionale;
- inabilitatea de a simti placere (anhedonie);
- senzatie generala de disconfort sau neliniste (disforie);
- vorbire laconica;
- lipsa motivatiei si a perseverentei (avolitie);
- tendinta la performante scazute la scoala si in profesie.

Tulburarea de personalitate schizoida face parte din “spectrul schizofrenic” care include si tulburarea de personalitate schizotipala si schizofrenia. Aceste afectiuni au simptome similare, cum ar fi incapacitatea de a forma relatii sociale si inexpresivitatea emotionala.

Diferenta principala este ca persoanele cu personalitate schizoida nu au de obicei distorsiuni ale perceptiei, paranoia sau idei delirante, asa cum se intampla in cazul tulburarii de personalitate schizotipala si nici episoade psihotice ca in schizofrenie.

Desi din vorbirea lor lipseste entuziasmul, lucrurile pe care le spun cei cu personalitate schizoida sunt rareori anormale sau ciudate, asa cum este patternul de conversatie al celor cu personalitate schizotipala.

Cauzele exacte ale tulburarii de personalitate schizoida nu sunt cunoscute, desi o combinatie de factori genetici si de mediu – ce actioneaza in special in copilarie – se considera a contribui la dezvoltarea acestei personalitati.

O persoana cu tulburare de personalitate schizoida poate avea un parinte rece sau care nu a raspuns la nevoile emotionale ale copilului, sau e posibil sa fi crescut intr-un orfelinat unde nu a primit afectiune sau, intrucat acestia sunt deseori descrisi ca fiind hipersenzitivi la pubertate, nevoile lor emotionale au fost tratate cu indignare sau indiferenta.

Un istoric familial pozitiv – cum ar fi un parinte cu tulburare de spectru schizofrenic – creste riscul de a dezvolta aceasta tulburare.

Dezvoltarea personalitatii este influentata atat de factori genetici cat si de factori de mediu, in mod particular in timpul copilariei.

Factorii care cresc riscul de dezvoltare al tulburarii sunt:
- parinte sau ruda apropiata cu tulburare de personalitate schizoida;
- un mediu familial in care copilul a fost neglijat sau privit cu indignare;
- prezenta abuzului in copilarie;
- prezenta unui parinte detasat emotional.

Intrucat personalitatea tinde sa devina de neschimbat cu timpul, tratamentul tulburarilor de personalitate este cu atat mai eficient cu cat se incepe mai precoce.

Persoanele cu tulburare de personalitate schizoida tind sa evite interactiunea cu personalul medical si nu vor solicita ajutor decat la insistentele rudelor sau profesorilor, sau prin interventia justitiei.

Daca o persoana banuieste ca un apropiat al sau sufera de aceasta afectiune, se recomanda sa urmareasca semnele si simptomele cum ar fi detasarea emotionala permanenta si izolarea sociala.

Poate sugera in mod delicat pacientului sa solicite ingrijiri medicale, incepand cu medicul de familie sau profesionistul in sanatate mentala.

Nu exista teste specifice pentru tulburarea de personalitate schizoida, diagnosticul se stabileste dupa un interviu medical minutios. In timpul interviului, medicul va pune intrebari despre simptome si starea de bine mental, si va face un istoric medical, psihiatric si social. Examenul fizic va exclude alte afectiuni.

Pentru a se stabili diagnosticul de tulburare de personalitate schizoida, trebuie indeplinite cel putin patru din urmatoarele criterii:
- nu doreste, nici nu-i fac placere relatiile apropiate, inclusiv a face parte dintr-o familie;
- aproape intotdeauna alege activitati solitare;
- are putin sau nu are deloc interes pentru experientele sexuale cu o alta persoana;
- se bucura de putine activitati si rareori prezinta emotii puternice;
- nu are prieteni apropiati sau confidenti, altele decat membrii familiei;
- pare indiferent la lauda si critica;
- prezinta raceala si detasare emotionala sau aplatizare emotionala.

In plus, simptomele nu trebuie sa apara in timpul unui episod de schizofrenie, o tulburare de dispozitie cu elemente psihotice, alta tulburare psihotica sau o tulburare pervaziva de dezvoltare (cum ar fi autism sau sindrom Asperger).

De asemenea, diagnosticul nu poate fi pus daca simptomele se datoreaza efectelor fiziologice ale unei alte afectiuni.

Ceea ce complica diagnosticul este faptul ca tulburarea de personalitate schizoida are simptome comune cu autismul sau sindromul Asperger.

Persoanele cu tulburare de personalitate schizoida au un risc crescut pentru:
- dezvoltarea tulburarii de personalitate schizotipala, a schizofreniei sau a altor tulburari psihotice;
- consumul de droguri, in special droguri psihedelice;
- dependenta de alcool;
- depresie majora;
- tulburare de anxietate;
- tulburarea de panica;
- fobia sociala;
- alte tulburari de personalitate.

Mai mult, persoanele cu tulburare de personalitate schizoida pot avea dificultati in interpretarea unor stimuli sociali si nu pot tolera comportamentul agresiv al celorlalti. Ca rezultat ei sunt mai predispusi la victimizare mai mult decat alte persoane.

Tulburarea de personalitate schizoida poate fi greu de tratat deoarece pacientii prefera sa mearga pe drumul ales de ei si nu doresc sa aiba contact cu profesionistii in sanatate mentala. Mai mult, uneori ei se complac in existenta lor impovarata emotional.

Cand vin pentru tratament – indemnati de familie sau obligati de sistemul juridic – pot avea probleme in comunicarea cu terapeutul si reactioneaza intr-o maniera afabila si detasata. Totusi, cand medicul arata respect pentru spatiul lor personal si pentru gandurile intime, acesti pacienti pot raspunde eficient la tratament.

Tratament medicamentos

Nu exista un tratament specific pentru personalitatea schizoida. Totusi, medicul poate prescrie medicamente care pot ajuta la ameliorarea simptomelor, dar si a conditiilor asociate cum ar fi anxietatea si depresia.

Spre exemplu, inabilitatea psihologica de a simti placerea poate fi tratata cu antidepresive. Antipsihoticele pot ajuta la ameliorarea aplatizarii emotionale si a problemelor de socializare.

Psihoterapia

Terapia cognitiv-comportamentala - o interventie care se axeaza pe modificarea gandirii si a comportamentului care determina problemele – poate ajuta o persoana cu tulburare de personalitate schizoida sa dezvolte abilitati sociale si sa creasca sensibilitatea la aluziile interpersoanle.

Spre exemplu, o persoana cu tulburare de personalitate schizoida poate invata cum sa reactioneze adecvat in situatii sociale, cum ar fi sa faca cunostinta cu cineva la o petrecere. Scopul tratamentului este sa devina suportiv si practic si eliminarea anxietatii sociale si a izolarii.

Terapia de grup

Tratamentul poate fi mai eficient cand pacientul poate interactiona cu altii si poate practica noile abilitati de relationare interpersonala dobandite.

Terapia de grup poate, de asemenea, oferi persoanelor cu tulburare de personalitate schizoida o structura de suport si o motivatie sociala mai mare. Totusi, terapia de grup nu este eficienta pentru toti pacientii

Intrucat tulburarea de personalitate schizoida isi are originea in mediul familial din perioada copilariei, interventia timpurie poate ajuta la diminuarea dezvoltarii problemelor de comportament.