Care este legatura dintre tulburarea obsesiv-compulsiva si depresie?

Este o tulburare mentala cronica, a carei cauza nu este in totalitate cunoscuta. Persoanele care au istoric familial au un risc mai mare de a dezvolta aceasta tulburare, care a fost de asemnea corelata si cu dezvoltarea necorespunzatoare a anumitor regiuni ale creierului, dar si cu raspunsul pe care acesta il are la serotonina (un neurotransmitator cu functii numeroase la nivelul organismului).

Se intalnesc doua categorii majore de simptome: obsesesiile si compulsiile. Teme comune ale obsesiilor sunt: ingrijorare excesiva in legatura cu sanatatea proprie sau a celor dragi, frica de a produce efecte negative asupra ta sau a celorlalti, nevoia de a aranja obiectele in ordine/simetric, imagini sau sunete repetitive etc. Aceste ganduri persista in ciuda eforturilor de a le ignora, ceea ce poate duce la si mai multa detresa in functionarea normal a individului.

Compulsiile vin ca un raspuns la obsesii, fiind incercari de a reduce anxietatea sau starile neplacute pe care acestea le genereaza. Exemple de comportamente compulsive sunt: spalarea excesiva a corpului sau a obiectelor, organizarea obiectelor, atingerea unor suprafete de un anumit numar de ori, numaratul sau repetarea anumitor fraze etc.

A fost estimat ca 25-50% dintre persoanele cu tulburare obsesiv-compulsiva sufera simultan si de depresie. In majoritatea cazurilor depresia apare dupa sau in acelasi timp cu tulburarea obsesiv-compulsiva.

Simptomele sunt variate si difera de la persoana la persoana, cateva exemple fiind: senzatie de tristete, anxietate, plans frecvent, oboseala, modificari ale somnului si alimentatiei, lipsa de interes pentru activitati care obisnuiau sa fie placute etc.

Depresia poate fi cauzata de natura gandurilor obsesive, dificultatile cauzate de actiunile compulsive si impactul pe care acestea il au asupra calitatii vietii si al relatiilor. Majoritatea obsesiilor au un caracter intruziv si neplacut pentru persoana care le experimenteaza. Acest lucru poate duce in timp la depresie, deoarece persoana nu se mai simte in control.

Actiunile compulsive realizate tocmai pentru a incerca sa preia controlul trebuie efectuate perfect de fiecare data, ceea ce de multe ori nu este posibil. Acest tip de perfectionism constat este de asemenea un factor care contribuie la depresie. De asemenea, cu cat tulburarea obsesiv-compulsiva afecteaza mai mult programul si viata sociala a individului, cu atat acesta va fi mai predispus la a dezvolta depresie.

Autocritica este manifestata in ambele afectiuni si este asociata cu perfectionismul. Aceste persoane isi doresc sa fie perfecte, incearca din rasputeri sa atinga standarde exagerate si nerealiste si se concentreaza pe defectele si lipsurile pe care le au. Atunci cand aceasta perfectiune nu este atinsa, viziunea negativa asupra propriei persoane devine din ce in ce mai puternica.

Felul in care aceste persoane se percep pe sine si lumea din jur este diferit. Indivizii care sufera de depresie proceseaza mai rapid informatiile cu incarcatura sau conotatie negativa, in timp ce le este dificil sa asimileze sau sa interiorizeze informatii pozitive.

Persoanele care sufera de tulburare obsesiv-compulsiva functioneaza dupa modelul amenintarii: aceste persoane se concentreaza pe aspectele periculoase - cum ar fi potentiala contaminare la atingerea unui obiect - si minimizeaza efectul pe care il au masurile de siguranta luate - spalarea pe maini dupa atingerea obiectului respectiv.

Sentimentul de a fi amenintati constant ii face sa-si schimbe perceptia asupra propriei persoane in mod negativ, ii face sa se simta vulnerabili si lipsiti de capacitatea de a se descurca in diferite situatii.

In functie de caz, tratamentul se poate focaliza initial pe simptomele date de tulburarea obsesiv-compulsiva, deoarece ameliorarea acestora duce de multe ori si la ameliorarea simptomelor depresiei, sau pe tratamentul depresiei, deoarece aceasta poate interfera cu eficienta terapiei tulburarii obsesiv-compulsive.

Terapia prin expunere are ca strategie expunerea intentionata la ganduri, imagini, situatii care determina anxietate si declanseaza obsesiile. Odata ce gandurile obsesive au inceput, persoana trebuie de asemenea sa faca o incercare constienta de a nu le contracara prin intermediul actiunilor compulsive. Toate aceste exercitii sunt realizate mai intai cu ajutorul unui terapeut, iar in timp si pe cont propriu. Rezultatul este diminuarea anxietatii prin recapatarea controlului asupra propriilor ganduri si actiuni. Aceasta terapie nu este totusi la fel de eficienta daca nu se trateaza mai intai depresia, deoarece aceasta poate interfera cu disponibilitatea individului de a se expune la stimuli inconfortabili.

Terapia cognitiv-comportamentala este de asemenea utilizata, avand ca obiectiv indrumarea persoanei spre a-si recunoaste mai bine factorii declansatori, urmata de constientizarea modelelor de comportament pe care le repeta, cu focalizare pe obsesiile pe care le are.

Acest tip de terapie se poate adresa initial depresiei, avand ca scopt transforamarea gandurilor negative constante, in convingeri mai realiste. De exemplu, ganduri ca ”viata mea e un esec si nu sunt capabil sa fac nimic bine” se poate transforma in ”toata lumea are calitati si defecte. Tulburarea obsesiv-compulsiva este una din problemele mele, dar asta nu inseamna ca nu pot sa fac nimic bine”.

Terapia cognitiv-comportamentala ajuta oamenii sa isi insuseasca acest tip de gandire printr-un comportament corespunzator. Persoanele sunt incurajate sa programeze activitati placute in rutina zilnica- socializare, hobby-uri. Cateva saptamani de combatere a gandirii negative si de participare la activitati placute poate ajuta oamenii care se confrunta cu ambele tipuri de tulburari sa se simta mai pregatiti si mai increzatori sa-si infrunte obsesiile si compulsiile.

In unele cazuri poate fi sugerata medicatia cu inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei, cu scopul de a regla dezechilibrele create de acest neurotransmitator, sau cu alte preparate farmaceutice care au ca scop tratamentul depresiei.

Tulburarea obsesiv-compulsiva este frecvent asociata cu depresia, de multe ori fiind chiar un factor cauzator al acesteia. Mijloacele de tratament se adreseaza ambelor in incercarea de a le privi ca pe un ansamblu, dar si ca entitati separate, cu scopul final de a ameliora calitatea vietii acestor persoane si a le indruma spre a-si gestiona propriile ganduri.

Bibliografie:
• Tibi L, et al. (2017). The long-term association of OCD and depression and its moderators: A four-year follow-up study in a large clinical sample.
pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/28545012/
• Harmelech T, et al. (2020). Do comorbid OCD-MDD patients need two separate dTMS protocols?
brainstimjrnl.com/article/S1935-861X(20)30067-X/pdf
• Pallanti S, et al. Obsessive-compulsive disorder comorbidity: Clinical assessment and therapeutic implications.
ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3243905/
• How Are OCD and Depression Related? https://psychcentral.com/ocd/ocd-and-depression