Tipuri de nistagmus

Nistagmusul este definit drept miscarea involuntara, rapida si repetitiva, efectuata in mod ritmic de catre globii oculari. Directia de miscare a ochilor determina nistagmusul orizontal, vertical sau rotativ. In cazul nistagmusului orizontal globii oculari se deplaseaza dinspre medial spre lateral si invers, de sus in jos in nistagmusul vertical, iar in nistagmusul rotativ acestia efectueaza miscari circulare.

Anumite afectiuni oftalmologice sau probleme medicale de alta natura pot avea ca simptom si nistagmusul, in multe situatii, etiologia acestuia nefiind pe deplin inteleasa. Factorii care agraveaza aceasta afectiune includ stresul si oboseala.

Sistemul oculomotor este unul complex si poate fi influentat de numerosi factori care tin fie de organism, fie de mediul inconjurator. Miscarile globilor oculari sunt controlate de catre creier, astfel incat atunci cand capul este miscat, ochii sa se miste automat pentru ca obiectele si imaginile din jur sa poata fi percepute cat mai clar.

Ariile creierului responsabile de coordonarea miscarilor globilor oculari pot sa nu functioneze in mod fiziologic, iar in unele situatii, nistagmusul este o consecinta a altor afectiuni oftalmologice sau de cauza neurologica, aceasta putand implica si patologii ale urechii interne.

Nistagmusul poate fi congenital sau dobandit. In prima situatie, nistagmusul congenital se manifesta intre varsta de sase saptamani si trei luni, neavand o etiologie sigura. Strabismul congenital datorat lipsei de dezvoltare a legaturilor motorii dintre ambii ochi, este o afectiune a globilor oculari care se poate manifesta alaturi de nistagmus. Patologia intereseaza ambii ochi, iar directia miscarilor repetitive va fi, in majoritatea cazurilor, in sens orizontal.

Unii copii pot prezenta pe langa nistagmus si alte afectiuni oftalmologice. Distrofiile de retina, patologii ale nervului optic, albinismul oftalmic si cataracta congenitala reprezinta unele dintre aceste afectiuni asociate nistagmusului congenital. Acestea pot impiedica dezvoltarea reflexului de fixatie, motiv pentru care, in incercarea de a urmari imaginile sau obiectele din jur, ochii se vor adapta prin aceste miscari ritmice numite nistagmus. Un istoric familial de nistagmus poate indica o sursa ereditara, iar albinismul, strabismul sau cataracta congenitala se pot insoti frecvent si de nistagmus.

In cazul nistagmusului congenital, acesta este impartit in doua categorii, si anume nistagmus congenital senzorial si nistagmus motor congenital. Nistagmusul congenital senzorial este cauzat de incapacitatea ochilor de a transmite catre creier informatii clare despre imaginea perceputa. Copiii cu nistagmus motor pot avea o capacitate vizuala normala, insa de la nivelul scoartei cerebrale, controlul motor al globilor oculari este afectat.

Nistagmusul dobandit poate sa apara in randul persoanelor adulte de orice varsta. Cauzele acestuia sunt multiple si pot include traumatismele cranio-cerebrale, accidentul vascular cerebral, scleroza multipla sau efectul unor substante toxice ( alcool, droguri, medicamente etc.). Comparativ cu nistagmusul congenital, in cazul adultilor cu nistagmus dobandit, obiectele vor fi percepute ca fiind intr-o continua miscare. De multe ori, etiologia certa a instalarii nistagmusului este dificil de identificat. Totodata, patologia urechii se poate asocia cu nistagmusul.

Nistagmusul fiziologic este observat atunci cand stimulii vestibulari vor determina rotatia capului intr-o anumita directie pentru a vedea o imagine sau pentru mentinerea echilibrului . In mod patologic, nistagmusul poate fi cauzat de afectiuni ale sistemului nervos central (SNC), de infectii (meningita, otita, labirintita), traumatisme sau tumori. Medicamentele anti-convulsivante sau cele pe baza de litiu pot reprezenta si ele cauze ale nistagmusului dobandit.

Principalul simptom este reprezentat de miscarea sacadata a globilor oculari. In mod aditional, aceasta poate fi insotita de fotofobie, senzatia de vedere incetosata, diplopia (vedere dubla), scaderea acuitatii vizuale, vertij si deficit in ceea ce priveste echilibrul, manifestari care vor fi accentuate de oboseala. Unii pacienti vor incerca sa atenueze miscarea ritmica a ochilor pentru a-si asigura o vedere mai clara. In acest sens, ei isi vor inclina capul sau il vor mentine in diferite pozitii care vor incetini miscarea ochilor.

Adoptarea unei astfel de pozitii de inclinare a capului poarta numele de torticolis si vizeaza gasirea zonei neutre unde nistagmusul este atenuat fapt care face ca acuitatea vizuala sa fie mai buna.

Chiar si atunci cand obiectele privite se afla in stare de repaus, prezenta nistagmusului ii face pe unii pacienti sa aiba senzatia ca lumea inconjuratoare este intr-o continua miscare. Aceasta poarta numele de oscilopsie si este o alta manifestare intalnita in cadrul nistagmusului dobandit.

Prezenta nistagmusului este independenta de varsta pacientului, astfel incat acesta poate fi diagnosticat atat la copii, cat si la adultii de diferite varste. De asemenea, viteza de deplasare a globilor ocular dintr-o parte in alta sau pe directie verticala variaza, astfel in unele cazuri este dificil de sesizat, pe cand in cazul altor pacienti aceasta este atat de rapida incat ofera senzatia de tremor la nivelul ochilor.

Nistagmusul se poate manifesta pentru o anumita perioada de timp sau poate fi permanent, iar in majoritatea cazurilor intereseaza ambii ochi.

Anamneza detaliata este punctul de plecare pentru stabilirea diagnosticului si a tipului de nistagmus. Istoricul medical al pacientului este foarte important, antecedentele sale patologice putand oferi indicii despre etiologia nistagmusului in cazul sau. Infectiile intrauterine (rubeola, toxoplasmoza), diabetul gestational la mama, ingestia de substante toxice in timpul sarcinii, alte afectiuni ereditare sau complicatiile din timpul nasterii ( ex. hipoxie cerebrala ) pot fi cauze ale aparitiei nistagmusului congenital.

La examenul obiectiv al pacientului pot fi observate miscarile involuntare ale globilor oculari, mentinerea unei pozitii a capului care sa compenseze nistagmusul, prezenta albinismului sau a strabismului. Un test simplu de depistare a nistagmusului este ca pacientul sa efectueze pentru 30 de secunde o miscare de rotatie, urmata de o oprire rapida, dupa care va incerca sa fixeze cu privirea un obiect.

Miscarea globilor oculari lent intr-o directie si revenirea rapida in directia opusa reprezinta o confirmare a prezentei nistagmusului. Hipoplazia sau atrofia nervului optic, opacitati ale mediilor transparente ale globilor oculari vor fi urmarite in cadrul efectuarii unei examinari oftalmologice complete.

Examinari computer tomograf (CT) sau imagistica prin rezonanta magnetica (RMN) vor ajuta la identificarea unor anomalii structurale ale sistemului nervos aflate in legatura cu sistemul oculomotor.

Nistagmusul congenital poate fi dificil de tratat, insa ochelarii de vedere pot ajuta la formarea unor imagini mai clare si la cresterea acuitatii vizuale chiar daca nu pot reduce miscarile involuntare ale globilor oculari.

La adultii cu nistagmus dobandit, tratarea cauzei de baza va ameliora si simptomatologia globilor oculari. Infectiile urechii interne si cele de vecinatate vor fi tratate cu antibiotice in functie de agentul etiologic. Lentilele prismatice care pot fi folosite ajuta la devierea ochilor spre zona vizuala nula, astfel incat miscarile rapide si involuntare ale globilor oculari vor fi diminuate.

De asemenea, anumite interventii chirurgicale pentru musculatura ochilor sau injectii cu toxina botulinica sunt rezervate cazurilor mai severe de nistagmus. Acestea vor reduce amplitudinea miscarilor respective permitand obtinerea unei acuitati vizuale mai bune si corectarea pozitiei vicioase a gatului/capului (torticolis). Nistagmusul va fi ameliorat, insa o corectare completa a acestuia este dificil de obtinut in majoritatea cazurilor.

Bibliografie:
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30883489/
https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/nystagmus
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30969533/