Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Teste pentru autoevaluarea vederii

Actualizat la data de: 22 Octombrie 2018

Testarea vederii

Sus
Teste pentru autoevaluarea vederii

Exista o serie de teste care pot fi facute de oricine, acasa, cu scopul de a evalua capacitatea de a vedea detaliile fine.

Cum se efectueaza testele?

Cele trei teste care pot fi realizate la domiciliu sunt: grila Amsler, testarea vederii la distanta si a vederii la apropiere.

Grila Amsler - Este un test care contribuie la diagnosticarea degenerescentei maculare, o boala caracterizata prin vedere neclara, distorsionata sau existenta unor pete albe in campul vizual.

Daca in mod normal, o persoana poarta ochelari pentru citit, ii va purta si atunci cand va face acest test. Cei ce poarta lentile bifocale vor privi prin partea de jos a lentilei, cea utilizata pentru lecturare.

Examenul se va face pentru fiecare ochi separat, intai dreptul si apoi stangul. Grila de testare se va tine in fata ochilor la o distanta de aproximativ 35 cm de acestia si se va privi in punctul din centrul retelei, nu la modelul ei. In timp ce o persoana se uita la punct, va vedea restul retelei prin intermediul vederii periferice.

Toate liniile, atat pe verticala, cat si orizontala trebuie sa fie percepute ca fiind drepte, neintrerupte si sa se uneasca cu toate punctele existente, fara sa existe portiuni lipsa. Daca in campul vizual apar linii distorsionate sau intrerupte, trebuie sa se observe zona in care acestea sunt localizate pe grila.

Testarea vederii la distanta - Acesta este testul standard folosit de medici pentru evaluarea vederii la distanta la domiciliu. Diagrama va fi pusa pe unul din peretii camerei, la nivelul ochilor.

Persoana care va face testarea va sta la o distanta de 10 metri de diagrama. Ochelarii sau lentilele de contact pentru corectarea vederii la distanta vor fi purtate si in timpul testarii. Fiecare ochi este verificat separat, intai dreptul si apoi stangul. Amandoi ochii vor fi larg deschisi si se va acoperi unul dintre acestia cu palma, fara sa se apese.

Se va citi continutul diagramei incepand cu partea de sus, coborand, pana cand randurile (literele si cuvintele) vor fi dificil de citit. Se va nota care a fost ultima linie care a fost citita corect. Se va repeta si cu celalalt ochi.

Testarea vederii la apropiere - Testul este similar cu cel care evalueaza vederea la distanta, cu diferenta ca diagrama de testare va fi tinuta la 14 centimetrii de ochi, fara a se apropia sau departa. Diagrama se va citi cu fiecare ochi separat, intocmai ca in indicatiile anterioare. Se va nota care a fost ultima linie care a fost citita corect.

Cuprins articol

  1. Testarea vederii
  2. Pregatirea si rezultatul testelor
  3. Consideratii speciale
  4. Citeste pe aceeasi tema

Pregatirea si rezultatul testelor

Sus

Se va alege o incapere bine luminata, de cel putin 10 metri lungime, in cazul testului la distanta. Vor fi necesare: o rigla sau o ruleta pentru masurarea distantelor, diagrame specifice pentru testarea vederii la distanta si apropiere, un creion pentru a nota rezultatele si daca este posibil, este utila si prezenta altei persoane pentru a usura desfasurarea testelor.

Diagramele trebuie sa fie aplicate pe perete la nivelul ochilor. Se va marca pe podea, cat mai corect, distanta de 10 metri de la diagrama, in cazul testului pentru evaluarea vederii la distanta.
Testele nu provoaca disconfort.

De ce se efectueaza testele?

Vederea se poate modifica treptat si oricine se poate adapta la schimbari, fara sa fie constient de ele. Testele pentru evaluarea vederii care se pot realiza la domiciliu sunt utile pentru detectarea precoce a tulburarilor ochiului si a problemelor de vedere.

Masuratorile se vor face acasa, in fiecare an. Medicul va solicita persoanelor care manifesta risc pentru dezvoltarea degenerescentei maculare sa isi testeze vederea prin intermediul grilei Amsler, cat mai frecvent.

Valori normale

Grila Amsler - Toate liniile apar drepte si neintrerupte fara zone denaturate sau portiuni lipsa;

Testul vederii la distanta - Toate literele din cele 20 de linii (randuri) sunt citite corect;

Testul vederii la apropiere - Toate literele din cele 20 de linii (randuri) sunt citite corect.

Rezultate anormale

Rezultate anormale inseamna ca exita o tulburare sau o problema de vederea la un ochi sau la ambii si se impune consultul oftalmologic profesionist. Daca grila implicata in testul Amsler apare distorstionata sau intrerupta, retina poate fi afectata.

In cazul in care cele 20 de linii (din 20) nu sunt citite corect, acest lucru poate fi un semn de miopie, hipermetropie, astigmatism sau alte anomalii ale ochiului. Imposibilitatea de a citi corect la testul pentru evaluarea vederii la apropiere poate fi un semn de imbatranire a vederii (presbiopie).

Riscuri

Testele nu presupun niciun risc.

Consideratii speciale

Sus

Daca exista oricare din urmatoarele simptome este necesara vizita la cabinetul medicului oftalmolog:

- dificultati in a focaliza obiectele aflate la distante scurte;

- vedere dubla;

- dureri oculare;

- sentimentul ca ochiul este acoperit de o pelicula;

- schimbarea frecventa a ochelarilor;

- flash-uri de lumina, pete intunecate sau umbre;

- vederea incetosata sau neclara;

- cercuri colorate in jurul surselor luminoase;

- vizualizarea liniilor drepte ca fiind ondulate;

- probleme cu vederea nocturna, dificultati de adaptare la intuneric.

De asemenea, in cazul in care copiii au unul din simptomele care vor fi enumerate, trebuie consultat medicul specialist:

- vedere incrucisata;

- dificultati de a vedea obiectele la distanta sau apropiere;

- clipire excesiva;

- inclinarea capului;

- ochii inlacrimati.


Medici specialisti Oftalmologie

Inchide recomandarile
Vezi recomandarile noastre
Clinici, Medici si Servicii specializate
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate