Deficienta de perceptie a culorilor sau discromatopsia

Discromatopsia reprezinta incapacitatea sau capacitatea redusa de a vedea culorile sau de a percepe diferentele dintre doua sau mai multe culori.

Persoanele care sufera de aceste deficiente de vedere a culorilor percep in mod diferit culorile fata de majoritatea persoanelor. Deficientele de perceptie a culorilor sunt mai frecvente la sexul masculin decat la cel feminin.

Ochiul uman are doua tipuri de celule care pot detecta lumina. Acestea sunt celulele cu conuri si cele cu bastonase. Celulele cu bastonase ajuta la vederea in intuneric, detectand lumina si intunericul, iar celulele cu conuri ajuta la vederea culorilor, in lumina.

Celulele cu conuri sunt de trei tipuri: cele care detecteaza culoarea rosie, cele care detecteaza culoarea verde si cele care detecteaza culoarea albastra.

Deficienta de perceptie a culorilor apare atunci cand unul sau mai multe dintre aceste tipuri de celule cu con sunt absente sau nu functioneaza corect. Cele mai multe tipuri de discromatopsie sunt ereditare.

Deficientele de percepere a culorilor pot fi usoare, moderate sau severe.

Cele mai frecvente tipuri sunt:

Deficit de perceptie a culorilor rosu-verde. Persoanele care au acest deficit nu pot vedea unele nuante de rosu si verde. Exista diferite tipuri ale acestei deficiente. Rosul poate sa apara ca un galben maroniu, iar verdele poate parea bej. O alta varianta poate fi caracterizata prin aspectul galben al unor nuante de portocaliu si verde. Pentru unele persoane afectate, rosul poate sa para negru.

Deficit de perceptie a culorilor albastru-galben. Persoanele cu acest tip de deficienta nu pot vedea unele nuante de albastru si galben. Albastrul poate sa para mai verde, iar galbenul si rosul pot parea roz. De asemenea, unele nuante de galben pot parea violet sau gri deschis.

Acromatopsie sau lipsa completa a perceperii culorilor. Persoanele cu aceasta afectiune sunt adesea diagnosticate si cu o vedere slaba.

Afectarea perceperii culorilor rosu-verde este cea mai frecventa forma de deficit de perceptie. Este, de asemenea, mult mai frecventa la barbati decat la femei. Aproximativ 8% dintre barbatii cu origini nord-europene au acest tip de afectiune. Doar aproximativ 3% dintre barbatii cu origini africane sau asiatice au deficienta de percepere a culorilor rosu-verde.

Deficitul de vedere al culorilor rosu-verde afecteaza aproximativ 0,5% din totalul femeilor din intreaga lume. Deficienta de percepere a culorilor albastru-galben afecteaza barbatii si femeile in mod egal. Mai putin de 0,01% din populatia globului sufera de acest tip de deficienta. Lipsa totala de percepere a culorilor afecteaza doar 1 din 40000 de persoane.

Femeile pot fi afectate?

Chiar daca este mai putin frecventa la femei decat la barbati, deficienta de culoare rosu-verde afecteaza si sexul feminin, fiind cel mai frecvent tip de deficienta de percepere a culorilor la femei.

Barbatii sunt mai predispusi din punct de vedere genetic la discromatopsie. Acest lucru este cauzat de faptul ca gena modificata care determina afectiunea se gaseste pe cromozomul X.

Sexul masculin are doar un cromozom X care poate fi afectat, mostenit de la mama si un cromozom Y, de la tata. Sexul feminin este alcatuit din doi cromozomi X, unul de la mama si altul de la tata.

Atat timp cat persoana de sex feminin are unul din cei doi cromozomi X neafectat, atunci va avea o vedere normala. In cazul in care ambele gene sunt afectate, atunci persoana respectiva va suferi de discromatopsie.

Femeile sunt deseori purtatoare de gene alterate, chiar daca nu sunt si bolnave. Majoritatea formelor de discromatopsie sunt prezente de la nastere, astfel incat diagnosticul este pus de cele mai multe ori in copilarie. Copiii sunt adesea verificati pentru semne de discromatopsie in timpul controalelor de rutina.

Simptomele discromatopsiei pot varia de la o persoana la alta. Unii oameni au forme mai severe decat altii. Principalul simptom al discromatopsiei consta in dificultatea de a recunoaste culorile sau a face greseli in identificarea si diferentierea acestora.

Pot fi facute usor greseli in diferentierea nuantelor de rosu si verde sau verde si albastru.

Unele semne care arata ca un copil poate fi afectat constau in folosirea de catre acesta a unor culori gresite atunci cand deseneaza. De exemplu, frunzele copacilor si iarba pot fi desenate mov sau portocalii.

Un alt indiciu consta in incurcarea culorilor rosu si verde si identificarea culorilor la lumina scazuta. Copiii ce sufera de aceasta afectiune pot evita cartile de colorat si jocurile colorate.

De asemenea, persoanele discromate pot fi sensibile la lumini puternice si pot avea dificultati de citire din pagini colorate. Pot exista dureri oculare sau de cap atunci cand persoanele afectate privesc la forme rosii pe fundal verde sau invers.

Discromatopsia poate fi diagnosticata cu teste simple de vedere. Exista cateva teste diferite pentru a verifica prezenta sau absenta acestei afectiuni. Aceste teste includ:

Plansele Ishihara: acesta este cel mai frecvent test. Persoana examinata va primi mai multe planse, fiecare plansa avand un cerc creat din mai multe puncte din doua sau mai multe culori.

Medicul oftalmolog va intreba ce numar poate fi observat pe plansa. Persoanele cu discromatopsie vor avea probleme in a distinge numarul afisat.
Testul Cambridge: acest test este similar cu testul Ishihara, doar ca este afisat pe ecranul unui computer. Persoana examinata va trebui sa aleaga imaginile ce contin litera „C”.

Persoana examinata este rugata sa priveasca printr-un ocular in timp ce este rotit un buton care potriveste doua surse diferite de lumina colorata.

Testul de 100 de culori Farnsworth-Munsell: acest test va masura capacitatea de a determina modificari subtile de culoare. Este folosit in industrii, cum ar fi designul grafic si inspectia calitatii alimentelor, care depind de angajati cu o perceptie exacta a culorii. Persoanele examinate trebuie sa poata alinia diferite forme care au aproximativ aceeasi culoare.

Testul FALANT: in acest test sunt afisate perechi de lumini, iar persoana examinata trebuie sa le identifice. Armata Statelor Unite utilizeaza acest test. De asemenea, este utilizat in industria aviatica.

Nu exista niciun tratament pentru deficientele de perceptie a culorilor. Majoritatea persoanelor cu aceasta afectiune invata sa se adapteze si sa traiasca cu ea. Pentru multi oameni, deficienta de percepere a culorilor este un inconvenient relativ minor.

Unele persoane traiesc multi ani fara sa stie ca vad culorile in mod diferit fata de majoritatea persoanelor. Multe persoane sunt diagnosticate cu discromatopsie abia la varste adulte sau pot trai o viata intreaga fara sa stie ca sufera de aceasta afectiune.

Persoanele cu discromatopsie invata sa se descurce cu aceasta afectiune. De exemplu, soferii discromati memoreaza ordinea culorilor de la semafor.

Medicul oftalmolog poate indica anumite tipuri de ochelari, special destinate persoanelor cu aceste afectiuni. Acesti ochelari nu restabilesc vizibilitatea normala a culorilor, dar le pot face sa se diferentieze mai usor.

Cercetatorii lucreaza la noi modalitati de tratare sau de sustinere a persoanelor cu deficiente de percepere a culorilor. Unele cercetari s-au bazat pe terapii genetice, incercand sa corecteze anomaliile ce produc discromatopsie.