Tulburarea de depersonalizare/derealizare

Tulburarea de depersonalizare/derealizare face parte din categoria tulburarilor disociative alaturi de amnezia disociativa, fuga disociativa si tulburarea de identitate disociativa.

Derealizarea este o senzatie ca lucrurile din jur nu sunt reale, pe cand depersonalizarea reprezinta sentimentul ca persoana se priveste pe sine din afara corpului. Sentimentele de depersonalizare pot fi foarte deranjante si pot face pacientul sa se simta ca si cum ar pierde contactul cu realitatea sau prezinta senzatia ca traiste intr-un vis.

Multe persoane au o astfel de experienta la un moment de-a lungul vietii. Dar cand aceste senzatii de depersonalizare continua sa apara, sau nu dispar complet, se considera ca persoana sufera de tulburare de depersonalizare/derealizare. Aceasta tulburare poate fi severa si interfera cu relatiile cu cei din jur, munca si alte activitati.

Simptomele tulburarii de depersonalizare/derealizare includ:

- sentimente continue sau recurente ca persoana este un obsevator din afara a propriilor ganduri, a corpului sau a unor parti ale corpului;

- tocirea/amorteala simturilor sau a raspunsurilor la lumea din jur;

- senzatia ca persoana este un robot ca si cum ar trai intr-un vis sau intr-un film;

- senzatia ca persoana nu are control asupra actiunilor sale, inclusiv vorbirea;

- constientizarea faptului ca acest simt de detasare este doar o senzatie si nu realitatea.

Alte simptome pot fi:

- senzatia ca partile corpului, mainile, picioarele sau intreg corpul par deformate, micsorate sau marite;
- senzatia ca persoana se priveste de sus, ca si cum ar pluti in aer;
- sentimentul de deconectare emotionala de persoanele la care pacientul tine.

In timp ce episoadele de depersonalizare/derealizare pot dura putin timp, unele persoane cu tulburare de depersonalizare au episoade care dureaza mai multe ore, zile sau chiar luni.

La altii aceste episoade devin un sentiment continuu de depersonalizare sau derealizare care, in mod periodic, se poate agrava sau ameliora.

Sentimentele trecatoare de depersonalizare sau derealizare sunt comune si nu reprezinta un motiv de ingrijorare. Cu toate acestea, senzatiile severe sau continue de detasare de realitate pot fi un semn de tulburare de depersonalizare sau a altei afectiuni fizice sau de sanatate mentala.

Este bine sa fie consultat medicul daca sentimentele de depersonalizare/derealizare:

- sunt deranjante sau afecteaza emotional pacientul;
- nu dispar sau revin in mod constant;
- interfereaza cu munca, relatiile sau activitatile zilnice.

Sentimentele de depersonalizare/derealizare pot:

- aparea fara un factor declansator;
- aparea dupa un eveniment stresant de viata, cum ar fi un accident sau un atac;
- fi declansate de teama de a nu mai avea inca o experienta de depersonalizare.

In cazul tulburarii de depersonalizare, aceste senzatii nu sunt determinate de droguri, alcool sau alte afectiuni medicale. Totusi, episoadele pot fi declansate de stres sau traume si deseori apar alaturi de alte afectiuni psihice cum ar fi anxietatea, depresia sau schizofrenia.

In unele cazuri, ele apar brusc, fara o cauza aparenta. In timp ce cauza tulburarii de depersonalizare nu este pe deplin inteleasa, se pare ca exista o legatura cu echilibrul anumitor substante chimice din creier (neurotransmitatori).

Desi orice persoana poate dezvolta tulburarea de derealizare/depersonalizare, exista un risc mai mare pentru:

- persoanele implicate sau care au fost martore unui eveniment traumatic sau amenintator de viata, cum ar fi un accident rutier;
- persoanele de varsta adolescentei sau tinere. Tulburarea de depersonalizare este rara la copii sau varstnici;
- persoanele care sufera de tulburare de panica, depresie, schizofrenie, tulburare posttraumatica de stres sau tulburarea de personalitate multipla.

Un episod de depersonalizare poate fi inspaimantator si poate determina:

- probleme de concentrare asupra sarcinilor sau de amintire a unor evenimente, interferarea cu munca si alte activitati de rutina;
- teama de a parasi casa;
- teama de a fi singur sau departe de persoanele de incredere.

Primul medic pe care il va consulta pacientul va fi, cel mai probabil medicul de familie.Daca un diagnostic clar nu poate fi stabilit de catre medicul de familie, pacientul va fi trimis la un psihiatru (un medic specializat in diagnosticarea si tratarea tulburarilor mentale);

- medicul va dori sa se asigure ca simptomele nu sunt determinate de o afectiune neurologica ascunsa cum ar fi epilepsia sau alta tulburare.
- intrucat tulburarea de depersonalizare/derealizare uneori apare alaturi de depresie sau alte afectiuni psihiatrice, medicul va dori sa investigheze daca pacientul prezinta si aceste afectiuni

Deoarece consultatia poate fi prea scurta pentru toate lamuririle dorite de pacient, este bine ca acesta sa fie pregatit pentru consultatie. Iata cateva informatii care pot ajuta pacientul sa se pregateasca:

- notarea simptomelor prezente, inclusiv cele care par sa nu aiba legatura cu motivul prezentarii la consultatie;
- notarea unor informatii personale, printre care orice stres major sau modificari recente in viata;
- o lista a medicamentelor si suplimentelor alimentare pe care le ia pacientul;
- daca este posibil, e bine ca pacientul sa fie insotit la consultatie de un prieten sau un membrul al familiei. Uneori poate fi dificil de retinut o cantitate mare de informatie noua. Astfel, o persoana in plus poate retine informatii importante pentru pacient;
- notarea unor intrebari de adresat medicului.

Este bine ca pacientul sa fie pregatit sa adreseze intrebari medicului despre ce i se intampla.

Iata cateva intrebari lamuritoare la care medicul poate raspunde:

- care sunt cauzele probabile ale simptomelor?
- ce teste sunt necesare pentru stabilirea diagnosticului?
- care este cel mai bun tratament?
- care sunt alternativele la prima abordare terapeutica pe care o propune medicul?
- exista si un medicament generic la cel prescris ?
- exista brosuri sau alte materiale scrise din care se poate informa o persoana interesata?

In plus fata de aceste intrebari este bine ca pacientul sa intrebe in timpul consultatiei despre orice lucru neinteles.

In timpul consulatiei medicul va adresa mai multe intrebari lamuritoare pentu a putea stabili diagnosticul.

Unele dintre cele mai frecvente intrebari sunt:

- cand au aparut primele simptome?
- aceste simtome au fost continue sau ocazionale?
- cat de severe sunt simptomele?
- ce pare sa amelioreze simptomele?
- ce pare sa agraveze simptomele?
- pacientul prezinta si alte afectiuni cronice?
- pacientul prezinta orice alta afectine mintala cum ar fi anxietatea, depresia sau tulburarea de stres post-traumatica?
- care sunt medicamantele sau suplimentele alimentare pe care le ia pacientul?
- pacientul foloseste droguri de abuz sau alcool?

Pentru a se putea stabili diagnosticul de tulburare de depersonalizare, pacientul trebuie sa indeplineasca criteriile de diagnostic continute in manualul DSM-V. Acest manual este folosit de psihiatri pentru a diagnostica tulburarile psihice.

Pentru a fi diagnosticat cu tulburare de depersoanlizare/derealizare, un pacient trebuie sa prezinte urmatoarele semne si simptome:

- Pacientul prezinta experiente persistente sau recurente de detasare fata de gandurile, emotiile sau corpul propriu. Este ca si cum persoana se simte in afara si se priveste, sau ca si cum ar fi intr-un vis;
- In timpul unei experiente de depersonalizare/derealizare, pacientul este constient ca experienta respectiva nu este reala;
- Depersonalizarea produce tulburare semnificativa sau interfera cu viata sociala, munca sau alte arii importante ale vietii;
- Experienta de depersonalizare nu este determinata direct de o alta afectiune mintala, cum ar fi schizofrenia, tulburarea de panica, tulburarea acuta de stres sau alte tulburari disociative si nu este datorata efectului fiziologic direct al alcoolului sau altor conditii medicale (cum ar fi epilepsia, spre exemplu)

Medicul va dori sa se asigure ca sentimentele de depersonalizare nu se datoreaza altei tulburari, cum ar fi depresia, schizofrenia sau epilepsia. Astfel pacientul va avea nevoie de teste suplimentare pentru a exclude aceste diagnostice.

Tratamentul tulburarii de depersonalizare poate include:

1. Consilierea psihologica. Aceasta ajuta la intelegerea motivelor pentru care apare tulburarea de depersonalizare/derealizare si ajuta pacientul sa nu se mai gandeasca la simptome pentru ca acestea sa dispara. Tulburarea de depersonalizare/derealizare poate fi ameliorata si atunci cand consilierea ajuta la ameliorarea altor afectiuni, cum ar fi depresia;

2. Medicatia. Desi nu exista medicamente create special pentru tratamentul tulburarii de depersonalizare/derealizare, exista medicamente folosite in general pentru tratarea anxietatii si depresiei si care pot fi eficiente.

Desi aceasta afectiune poate fi inspaimantatoare, nu este necesar sa fie periculoasa. Daca pacientul intelege ca nu prezinta tulburari neurologice majore sau o afectiune mintala serioasa, aceasta lamurire il poate face sa se simta mai in siguranta si il poate ajuta sa faca fata afectiunii.

1. Informarea despre boala. Exista mai multe carti si articole disponibile despre tulburarea de depersonalizare si cum i se poate face fata;

2. Grupul de suport. Acesta poate ajuta pacientul prin sprjinul pe care il ofera si prin invatarea unor tehnici de a face fata situatiei;

3. Practicarea unor tehnici terapeutice specifice. Consilierea pentru tulburarea de depersonalizare poate implica practicarea anumitor tehnici de rezolvare a sentimentelor de depersonalizare. Doua dintre aceste tehnici includ terapia cognitiv comportamentala si terapia comportamental dialectica.