Sanatatea mentala: ce e normal si ce e anormal

Care este diferenta dintre sanatatea mentala si boala mentala? Uneori raspunsul este destul de clar.

Oamenii care aud voci pot avea schizofrenie spre exemplu, iar cei care au idei de grandoare, cum ar fi ca ar putea deveni secretar general al Natiunilor Unite, fara a avea nici un pic de pregatire in domeniu sau experienta, pot suferi de o forma a tulburarii bipolare.

Frecvent, diferenta dintre sanatatea mentala si boala mentala nu este bine definita. Daca o persoana se teme sa sustina o prezentare publica, inseamna ca are o tulburare sau ca este doar mai emotiva?

Daca cineva se simte trist sau descurajat, este doar o conditie pasagera sau sunt simptomele unei depresii ce necesita tratament?
Ce este, de fapt, sanatatea mentala?

Cercetatorii si expertii in sanatate mentala se lupta cu aceasta problema de sute de ani, si chiar si astazi linia dintre normal si patologic este neclara. Acesta este un motiv pentru care domeniile psihiatriei si psihologiei sunt scaldate in controverse.

Ce este normal este de multe ori determinat de persoana care defineste acest concept. Normalitatea este ambigua si deseori legata de judecati de valoare, in mod special valori culturale si ale societatii.

Chiar si in cadrul aceleiasi culturi, conceptele de sanatate mentala pot evolua in timp, pe masura ce valorile societatii se schimba. Noile cercetari si informatii medicale pot determina modificarea definitiilor despre sanatate mentala.

Un lucru care face dificila diferentierea dintre boala si sanatatea mentala, este faptul ca nu exista un test specific care sa arate ca ceva nu este in regula. Nu exista test de sange pentru tulburarea obsesiv-compulsiva, nici ecografie pentru depresie sau radiografie pentru tulburarea bipolara, spre exemplu. Majoritatea expertilor in sanatate mentala cred ca unele tulburari psihice sunt legate de modificari ale cantitatii de neurotransmitatori de la nivelul creierului si au inceput sa identifice si sa cartografieze aceste modificari folosid tehnici imagistice. Dar pentru moment nu exista teste diagnostice fiziologice pentru boala psihica.

Psihiatrii definesc tulburarea psihica prin semne, simptome si afectari ale functionarii. Semnele sunt ceea ce un observator obiectiv poate vedea, cum ar fi agitatia sau respiratia sacadata. Simptomele sunt subiective, sau ceea ce simte pacientul, cum ar fi euforia sau lipsa de speranta. Afectarea functionarii este inabilitatea de a realiza anumite rutine si sarcini de fiecare zi cum ar fi imbaiatul sau mersul la serviciu.

In boala mentala, semnele si simptomele sunt grupate pe cateva arii:

- comportament, cum ar fi spalatul compulsiv pe maini;

- sentimentele, cum ar fi tristetea;

- gandirea, cum ar fi delirul ca televizorul controleaza mintea pacientului;

- raspunsurile fiziologice, cum ar fi transpiratia.

Semnele, simptomele si afectarea in functionare, care marcheaza boala mentala, sunt precizate in Manualele de diagnostic (DSM-5 si ICD-11). Aceste manuale ii ajuta pe psihiatri sa defineasca diagnosticele, de la anorexie la schizofrenie. De ce este important ca pacientii sa fie diagnosticati si sa li se puna ”etichete” care ar putea atrage si stigmatizarea din partea celor din jur?

De ce conteaza un diagnostic specific daca linia dintre sanatate si boala mentala este asa de neclara? Un motiv ar fi acela ca asigurarile de sanatate platesc doar daca exista un diagnostic conform manualelor internationale, dar cel mai important este faptul ca astfel pacientul poate beneficia de tratament adecvat – pentru a trata bine este nevoie sa se stie ce boala este.

Cum determina psihiatrii daca semnele, simptomele si disfunctionalitatile pacientului sunt normale sau anormale? De obicei expertii folosesc o combinatie de mai multe metode:

- Perceptiile pacientului. Felul in care pacientul isi percepe gandurile, comportamentul si functionarea poate ajuta la determinarea a ceea ce este normal pentru pacient.

Astfel, pacientul poate realiza ca nu se descurca bine si nu este capabil sa-si indeplineasca sau nu-i pasa de activitatile zilnice sau alte lucruri care in trecut ii faceau placere.

Daca pacientul are depresie, vasele pot ramane nespalate mai multe zile, pacientul nu se mai spala sau nu mai este interesat de hobby-urile sale. Se poate simti trist, fara speranta sau descurajat si realizeaza ca ceva este gresit, ca nu se mai bucura de viata sau pacientul poate sa nu fie capabil sa nuanteze ce este in neregula cu el.

- Perceptia altora. Perceptia pacientului este subiectiva si poate sa nu realizeze o evaluare corecta a comportamentului, gandurilor si functionarii. Observatorii obiectivi, pe de alta parte, pot fi capabili sa faca acest lucru.

Pentru pacient, viata poate parea normala si tipica. In timp ce pentru cei din jurul sau poate parea ciudata si anormala. Acest lucru se intampla de obicei in cazul schizofreniei. Daca pacientul sufera de schizofrenie, poate avea halucinatii auditive – aude voci cu care converseaza crezand ca are o conversatie normala cu o persoana reala.

Pentru martorul care observa acest comportament, poate parea ceva anormal. Este un lucru comun ca o persoana sa aiba o afectiune psihica si sa nu stie acest lucru.

Acest lucru este valabil atat pentru bolile somatice cat si pentru cele psihice. Oamenii pot avea afectiuni cardiace fara sa stie acest lucru. In mod similar, o persoana poate avea depresie clinica si sa nu fie constient de problema.

- Norme culturale si etnice. De multe ori ceea ce este comportament sau gandire normala sunt definite in relatia cu spatiul cultural. Acest lucru inseamna ca ce este definit ca normal intr-o cultura, sa fie considerat anormal in alta.

Conversarea cu vocile pe care doar pacientul le aude poate fi un indicator al prezentei schizofreniei in cultura vestica. Acest tip de halucinatii pot fi o parte normala a experientelor religioase in alte culturi si uneori ceea ce consideram normal si acceptabil in familia noastra poate fi considerat anormal si va necesita schimbare in afara familiei.

Spre exemplu, comportamentul unui copil cu tulburare hiperkinetica si deficit de atentie poate fi inacceptabil intr-un mediu scolar structurat, dar poate fi perceput ca normal si acceptabil intr-un mediu mai putin structurat, cum ar fi acasa.

- Valorile statistice. Deseori normalitatea este definita prin media statistica. Majoritatea oamenilor se situeaza la mijloc, in timp ce altii cad la o extrema sau la alta. Cei de la extreme sunt deseori etichetati ca anormali deoarece nu sunt in medie, la fel ca majoritatea oamenilor.

In evaluarea sanatatii mentale, toate aceste abordari – propriile perceptii, perceptiile altora, normele culturale si etnice si valorile statistice – sunt de obicei luate in considerare.

Expertii in sanatate mentala pot intreba pacientul cum se simte, daca cei din jur au observat modificari in comportament sau in dispozitie si care sunt valorile culturale. De asemenea, il pot ruga pe pacient sa completeze un chestionar psihologic.

Si alti factori pot fi luati in considerare:

- de cat timp sunt prezente simptomele;

- cat de severe sunt simptomele;

- cat de suparatoare sunt simptomele pentru pacient;

- cum afecteaza simptomele viata pacientului.

Este normal ca o persoana sa se simta trista dupa incheierea unei relatii. Daca se simte insa foarte trista si suparata pentru mai multe saptamani si isi pierde interesul pentru activitatile zilnice, persoana poate avea depresie.

In mod similar, daca o persoana este anxioasa inainte de sustinerea unei prezentari in fata unui client important, dar poate controla semnele si simptomele, cum ar fi transpiratia si pulsul rapid, poate fi doar o conditie pasagera si nu tulburarea de anxietate sociala.

Si daca o persoana taie calea altcuiva in trafic sau tipa la un functionar public, poate avea doar o zi proasta si nu o tulburare de personalitate, dar daca o persoana este agresiva, violenta, manipulativa, exploatativa si fara respect fata de lege, ea poate avea tulburare de personalitate antisociala, numita si sociopatie.

In ciuda acestor criterii si eforturi de a sustine stiintific diagnosticele, o definitie precisa a sanatatii mentale ramane evaziva. Manualele de diagnostic recunosc dificultatea tulburarilor mentale ca sindroame comportamentale si psihologice sau pattern-uri care determina tulburare, inabilitatea de a functiona sau o crestere semnificativa a riscului de deces, durere sau dizabilitate.

Acest sindrom nu poate fi o reactie acceptata si asteptata din punct de vedere cultural, la un eveniment particular, cum ar fi durerea dupa pierderea unei persoane dragi.

O definitie acceptata a starii de boala mentala a fost formulata in 1999: “reprezinta stari medicale caracterizate prin alterari in gandire, dispozitie sau comportament (sau o combinatie a acestora) asociate cu distres sau alterarea functionarii”.

Aceste stari sunt nu doar un continuum, dar un continuum care evolueaza. Intr-un anume fel, aceste lucruri nu sunt diferite de diagnosticarea si clasificarea afectiunilor fizice. Timp de multi ani, tensiunea arteriala 120/80 mmHg era considerata normala, spre exemplu.

Acest fapt s-a schimbat brusc in 2003 cand cercetatorii au anuntat ca 120/80 mmHg este o conditie anormala numita prehipertensiune, definind pacientul cu risc de aparitie a afectiunilor cardio-vasculare amenintatoare de viata.

La fel ca in cazul hipertensiunii arteriale, noile informatii medicale pot duce la modificarea clasificarii tulburarilor mentale. Noi afectiuni vor fi adaugate, in timp ce unele dintre cele existente vor fi scoase, sau asocierile de semne si simptome vor fi modificate pe masura ce se dezvolta noi opinii.

Astazi, unii experti in sanatate mentala, spre exemplu, propun ca semnele si simptomele premenstruale severe pe care le prezinta unele femei in fiecare luna, sa fie clasificate ca tulburare psihica – tulburarea disforica premenstruala.

Revizuirile pot, de asemenea, arata evolutia atitudinilor culturale si sociale. Homosexualitatea spre exemplu, era definita ca tulburare mentala, dar a fost scoasa din manualele de diagnostic in 1973.

Chiar daca o persoana are o afectiune mentala diagnosticabila, aceasta poate sa nu ridice probleme in viata de zi cu zi in asemenea masura incat sa necesite tratament.

Spre exemplu, frica de paianjeni. O persoana poate avea o teama teribila de paianjeni, dar daca nu-i intalneste niciodata, sau poate ruga pe altcineva sa-i indeparteze, impactul fobiei este mic sau lipseste din viata persoanei respective. Nu afecteaza abilitatea persoanei de a-si urma rutina obisnuita.

Medicii afirma ca nu este recomandata terapie in astfel de cazuri. Afectiunea poate fi diagnosticata, dar nu necesita interventie. Tratamentul se impune cand ceva afecteaza functionarea.

Exista critici care sustin ca prea multe caracteristici personale sau ciudatenii sunt considerate patologice – etichetate drept anormale – doar pentru a obtine profit.

Industria farmaceutica este acuzata ca scoate pe piata medicamente pentru tratarea unor afectiuni care pana nu demult erau considerate excentricitati sau parti normale ale vietii.

Dar exista si o parte buna, exista o gama larga de medicamente pentru un tratament eficient al afectiunilor reale.