Pierderea memoriei - cand ar trebui sa ne ingrijoram?

Memoria este o functie de baza, ce ne ajuta la buna functionare in viata de zi cu zi. Este formata din grupari de neuroni din cadrul sistemului nervos central, ce sunt organizate in retele complexe, fiind capabile sa realizeze conexiuni de scurta si lunga durata.

Memoria de scurta durata reprezinta informatiile procesate in timp real si de care suntem constienti. Mai poarta denumirea de memorie primara sau activa si inglobeaza evenimentele recente sau perceptii senzoriale de timpul zgomotelor sau imaginilor recent auzite si vizualizate, pastrandu-le timp de cateva secunde pana la cateva zile, in functie de importanta evenimentului.

Totusi, pentru ca amintirile pe termen scurt sunt rememorate mai putin fata de cele pe termen lung, abilitatea creierului de a le stoca este limitata. Memoria pe termen lung are o capacitate de stocare mai mare si contine lucruri si fapte cu un grad emotional ridicat.

Pierderea memoriei reprezinta mici scapari in ceea ce priveste aducerea aminte a anumitor evenimente si poarta denumirea de amnezie sau uitare.

Aceasta poate fi temporara sau permanenta si se poate instala brusc in plina sanatate sau treptat, odata cu inaintarea in varsta. Sunt de asteptat unele lapsusuri, considerate normale, deoarece elementele retelei cognitive (de cunoastere) pot suferi mici modificari degenerative.

Pierderea profunda a memoriei este un sindrom universal de dementa, iar o forma a dementei este si boala Alzheimer.

Cauzele pierderii memoriei benigne pot fi asociate cu varsta, stresul, lipsa somnului, medicamentele, tumorile cerebrale.

Aceasta poate rezulta din micsorarea nervilor din creier, a diminuarii productiei de substante chimice de la nivelul creierului, a circulatiei limitate a sangelui catre tesuturile din creier, din cauza unor carente de vitamine si fier din organism sau a unui atac cerebral in antecedente.

La boala Alzheimer pot contribui factori genetici, leziuni la nivelul capului, boli virale, bacteriene sau cardiovasculare.

Alte cauze pot fi: consumul de alcool pe termen lung, deficitul de vitamin B1, medicamente, cum ar fi cele din boala Parkinson, droguri, epilepsia, deshidratarea, mai ales la persoanele varstnice si care utilizeaza diuretice, hipotiroidismul, accident vascular cerebral, terapia cu electrosocuri si uneori diverse intoxicatii, care determina perioade de oxigenare cerebrala insuficienta.

- tulburari ale memoriei de scurta durata;

- incapacitatea de retinere a unor evenimente recente;

- deficite de atentie;

- comportament ezitant;

- tulburari ale somnului;

- stari anxioase;

- tulburari ale memoriei de lunga durata: dezorientarea in timp si spatiu;

- dificultati in recunoasterea altor persoane sau in amintirea evenimentelor trecute;

- ratacirea unor obiecte;

- instalarea depresiei si retragerea din viata sociala.

Pentru un diagnostic corect trebuie efectuate o serie de investigatii de catre medicul specialist. Aceste investigatii trebuie incepute din cabinetul medicului si constau in: un examen obiectiv al pacientului, pentru a afla eventuale antecedente familiale sau personale cu patologii psihice, cum ar fi: epilepsia, boala Parkinson, schizofrenia, dementa, depresia, ce au un grad important de transmitere ereditara si o influenta directa cu fenomenul uitarii.

Ulterior, se urmeaza investigatiile de laborator pentru a depista eventualele deficite de vitamina B1 si B12, iar in cazurile mai speciale se efectueaza electroencefalograma (EEG), ce inregistreaza activitatea electrica a creierului in diferite situatii si un examen computer tomograf, atunci cand se suspecteaza o tumora cerebrala.

In urma investigatiilor clinice si paraclinice se stabileste un diagnostic si se incepe cat mai repede posibil o schema de tratament individualizata in functie de patologie si care sa ofere pacientului sansa la reintegrarea sociala.

Daca tratamentul nu poate fi administrat la domiciliu din diverse cauze, cum fi incapacitatea pacientului de a-si lua singur pastilele, atunci se va recurge la o internare intr-un spital de psihiatrie sau intr-un centru de permanenta, unde personalul medical va fi responsabil de pacient.

Exista doua tipuri de tratament:

1. Tratamentul etiologic, care vizeaza componenta etiologica a bolii - acesta poate fi chirurgical, in cazul unor tumori, sau medicamentos, in cazul leziunilor cerebrale, si se bazeaza pe clase de medicamente, precum: antidepresive si sedative menite sa confere pacientului o terapie de substitutie.

2. Tratamentul suportiv, ce implica o terapie ocupationala capabila sa readuca pacientilor organizarea sarcinilor de zi cu zi prin metode simple, cum ar fi: folosirea agendelor, a calendarelor, alarmei zilnice, ceea ce duce la stimularea memoriei pe viitor si recapatarea unor amintiri daca mai este posibil.

Pentru pastrarea longevitatii creierului si sustinerea memoriei sunt utile exercitiile fizice, o dieta sanatoasa bazata pe fructe, legume, carne bogata in fier si alte minerale, dar si evitarea medicamentelor toxice pentru creier.

Substantele nutritive care protejeaza creierul sunt carbohidratii si vitaminele din complexul B, C, E care ajuta la asigurarea unei transmisii sanatoase a nervilor si a unei cantitati suficiente de neurotransmitatori utili pentru procesarea si stocarea unei informatii corecte si de lunga durata.

Tratamentul pentru pierderea memoriei nu este unul strict care sa ne readuca memoria inapoi, ci este bazat pe substante nutritive care sa ne ajute la mentinerea ei cat mai multi ani si sa reduca aparitia acestui fenomen.

Exista o serie de suplimente ce contin gingko biloba (cea mai veche specie de arbore din lume) si care pot contribui la restabilirea functiilor mentale, insa administrarea lor trebuie inceputa cat mai devreme posibil si pe o durata cat mai lunga pentru a creste aportul de sange necesar creierului si a obtine rezultate vizibile.

Pe langa administrarea suplimentelor pot fi initiate si terapii speciale, dar si tratament medicamentos initiat de un medic specialist in functie de gradul de pierdere a memoriei.

Concluzii

Pentru evitarea uitarii este necesar o activitate fizica regulata, un control eficient al nivelului de stres, un somn suficient, metode de relaxare eficiente si o alimentatie echilibrata bazata pe vitamine si acizi grasi esentiali de tip Omega-3, care sa protejeze sistemul nervos de efectele imbatranirii.