Managementul factorilor de risc specifici persoanelor predispuse la suicid

Sinuciderea este procesul prin care o persoana isi pune capat propriei vieti, intentionat. Modul in care sociatatea percepe sinuciderea variaza foarte mult, in functie de cultura si religie.

De exemplu, multe dintre culturile occidentale, precum iudaismul, islamul si crestinismul, considera ca sinuciderea este un fapt negativ. Un mit legat de sinucidere promoveaza ideea ca aceasta ar fi rezultatul unor boli psihice.

Unele societati trateaza sinuciderea similar cu crima. Cu toate acestea, sinuciderile sunt deseori dificil de inteles, iar in anumite situatii pot avea caracter onorabil (cum ar fi in semn de protest la persecutie sau ca parte din lupta pentru o cauza).

Efectele comportamentului suicidar sau a sinuciderii, asupra prietenilor si a membrilor familiei celui decedat sunt devastatoare.

Persoanele care au pierdut o persoana draga sunt expuse riscului de a deveni preocupati de motivul sinuciderii si vor nega sau nu vor accepta cauza decesului, se vor simti vinovate si se vor invinui ca nu au reusit sa impiedice sinuciderea, dar si pentru problemele care au precedat-o si se vor simti stigmatizati de cei din jur.

Supravietuitorii pot experimenta o gama larga de emotii contradictorii legate de cel decedat, de la durere emotionala intensa, dor si tristete legate de pierderea celui drag, la mustrari de constiinta provocate de faptul ca nu au putut preveni sinuciderea si furie ca cel care s-a sinucis a decis sa-si ia propria viata (mai ales daca sinuciderea a avut loc dupa un timp indelungat de boala fizica si mintala a persoanei iubite).

Acest lucru este usor de inteles avand in vedere faptul ca persoana care este in doliu poate fi in acelasi timp victima, dar ar fi putut sa aiba si o influenta asupra actului fatal. Cei care raman in urma, tind sa experimenteze tipuri complicate de durere, ca reactie la aceasta pierdere.

Simptomele de durere includ emotii intense, dorinta de a sti care a fost motivatia celui care si-a luat viata, tulburari de somn, sentimentul de izolare si goliciune, evitarea de a face lucruri sau actiuni care trezesc amintiri, lipsa de interes fata de diverse activitati.

La persoanele cu depresie majora, riscul de suicid creste cu 20% comparativ cu restul populatiei. Depresia majora este prezenta in istoricul medical a aproximativ 60% dintre cei care au reusit sa finalizeze actul sinucigas.

Se estimeaza ca 8% dintre cei care s-au sinucis au suferit de depresie la un moment dat in timpul vietii lor. Aceasta rata creste in cazul bolnavilor cu tulburari de anxietate comorbide.

Unii medici sunt ingrijorati de faptul ca daca solicita pacientilor detalii despre gandurilor lor sucicidare, ancheta ar putea duce la tentativa de sinucidere. Cu toate acestea, acest lucru nu a fost demonstrat stiintific.

In schimb, pacientii cu astfel de ganduri incearca de multe ori sa le exteriorizeze, dar nu pot verbaliza ingrijorarile lor, fara sa fie stimulati. Desi unele persoane pot fi reticente in a divulga intentia lor de a se sinucide, daca medicii comunica pe aceasta tema cu ei, acestia le vor impartasi planurile lor.

Recunoasterea unui pacient cu tendinte suicidare poate fi o provocare pentru orice medic. Nu exista studii care sa demonstreze ca screeningul legat de acest aspect poate reduce rata sinuciderilor sau a intentiei de a se sinucide a unei persoane.

In ancheta pot fi introduse suplimentar metode de evaluare a gradului depresiei. Cu toate acestea, intrucat nu exista instrumente si tehnici care sa anticipeze in mod corespunzator care dintre pacientii cu idei sinucigase vor avea tentativa de suicid, medicul este cel care va decide necesitatea realizarii unei anchete suplimentare si a altor tipuri de interventii.

Intelegerea factorilor de risc poate facilita recunoasterea pacientilor care au un risc inalt de a se sinucide, fapt important pentru evaluarea lor. Caracteristicile persoanei care are un risc crescut de suicid includ:

- Tentative anterioare - jumatate dintre cei care reusesc sa se sinucida au mai avut incercari anterioare de a-si lua viata. Multi dintre supravietuitorii tentativelor de suicid, mor prin suicid in cursul anului urmator, avand un risc de 100 de ori mai mare decat cel al restului populatiei ca acest lucru sa se concretizeze.

- Afectiuni psihice - persoanele cu afectiuni psihice par a fi mai predispusela sinucidere decat cei cu depresii necomplicate sau tulburari de anxietate.

Tulburarile psihice cel mai frecvent asociate cu sinuciderea includ depresia, tulburarea bipolara, alcoolismul sau abuzul de substante, schizofrenia, tulburarile de personalitate, tulburarile de anxietate, tulburarile de stres posttraumatic si delirul.

Cei care sufera de tulburari de anxietate manifesta un risc dublu de suicid, dar combinatia dintre depresie si anxietate creste si mai mult riscul.

Corelatia dintre depresie si tulburarile comorbide de personalitate sunt puternic legate de tentativele de sinucidere. In plus, intre 20-25% dintre cei care s-au sinucis sunt in stare de ebrietate la momentul respectiv.

- Varsta, sexul si rasa - desi in randul tinerilor exista mai multe tentative de suicid decat al varstnicilor, riscul creste o data cu inaintarea in varsta.

Barbatii au de trei ori mai multe sanse de a finaliza sinuciderea, desi numarul femeilor care se sinucid, comparativ cu al barbatilor este de patru ori mai mare. Aceste diferente rezulta din letalitatea metodei alese. Majoritatea persoanelor care se sinucid apartin rasei caucaziene.

- Locul de munca - somerii si muncitorii necalificati au un risc crescut comparativ cu cei independenti si calificati. Medicii, in special cei de sex feminin au sanse ridicate de a fi subiectii unor acte sinucigase.

- Impulsivitatea - impulsivitatea creste probabilitatea de a actiona, iar combinatia dintre disperare, impulsivitate si abuz de substante ar putea fi deosebit de letala. Aceasta combinatie apare cel mai des in randul adultilor tineri.

- Starea de sanatate - exista sanse mai mari ca cei care sufera de boli sau dureri cronice sau au avut inteventii chirurgicale recente, sa se sinucida.

- Familia - o ruda de gradul I care s-a sinucis creste cu pana la sase ori probabilitatea unei persoane de a se sinucide. Ereditatea are o influenta intre 30-50% in cazul sinuciderilor, desi este incert daca genetica isi aduce aportul la tulburarile psihice care stau la baza actului sau la sinuciderea in sine.

Persoanele care nu sunt casatorite se sinucid mai des decat cele casatorite, urmate in ordine descrescatoare de cele care sunt vaduve, separate sau divortate, casatorite fara copii si casatorite cu copii.

Riscul creste in cazul celor care locuiesc singuri, cei care au pierdut o persoana draga sau care au avut o relatie care a esuat, cu o durata mai mica de un an. Aniversarea unor evenimente triste poate fi un moment cu risc crescut. Iar un parinte care s-a sinucis poate creste riscul de suicid la urmas.

- Abuzul si alte situatii negative in copilarie - aceste conditii pot amplifica riscul de suicid la adulti, mai ales daca sunt insotite de alcoolism, depresie, consum ilicit de droguri, factori ce sunt puternic asociati cu evenimente adverse in copilarie.

- Accesul la instrumente sau mijloace care pot facilita sinuciderea - in multe tari, majoritatea sinuciderilor sunt cauzate de armele de foc, iar in alte cazuri, sinuciderea are loc prin spanzurare sau otravire.

- Lipsa de speranta - speranta este un concept care ar putea contribui la decizia de a se sinucide a unei persoane, independent de depresie. S-a constatat ca aceasta este mult mai importanta decat depresia si poate sa medieze relatia dintre pierderile interpersonale, singuratate, stima scazuta de sine si sinucidere.

Cei la care persista lipsa de speranta atunci cand depresia a remis, continua sa aiba un risc major de sinucidere.

- Factorii de protectie - legaturile puternice din cadrul unei familii si suportul social scad sansele sinuciderii in timp ce discordia familiala poate creste rata actiunilor sinucigase. Prezenta unui copil, pentru o mama sau a sarcinii, reduc riscul sinuciderii.

Participarea la activitati religioase si credintele religioase sunt asociate cu proabilitati mai reduse de sinucidere. Cunoasterea riscurilor si factorilor de protectie de mai sus pot fi utilizata pentru evaluarea pacientilor pentru care riscul de suicid este un motiv de ingrijorare.

O data ce potentialul de suicid este recunoscut in cazul unui pacient, urmatorul pas este de a se evalua prezenta, frecventa, durata, controlul si continutul gandurilor sinucigase.

Ancheta ar putea debuta prin a li se cere pacientilor sa impartaseasca daca ei considera ca ar fi mai bine daca ar fi morti, daca si-au pierdut interesul pentru viata sau daca s-au gandit intr-un mod serios sa se sinucida. Chestionarea cu privire la asteptarile legate de moarte poate fi utila.

Astfel s-ar putea dezvalui motivatiile care ar putea sta la baza actului sinucigas, precum pedepsirea anumitor persoane sau evadarea dintr-o situatie dureroasa. Descoperirea si studierea detalilor legate de planul suicidal poate fi de ajutor in evaluarea severitatii intentiei unei persoane de a se sinucide.

Printre intrebarile de interes s-ar putea enumera:

- aveti un plan pe care l-ati formulat sau pe care l-ati pus in aplicare, inclusiv o metoda specifica, locul si timpul?
- ati facut vreo pregatire?
- ati incercat la modul real sa va sinucideti?
- care este rezultatul anticipat al planului?
- exista mijloace disponibile de sinucidere?
- stiti cum sa folositi aceste mijloace?
- planul este letal?
- cat de serioasa sunt planurile si intentia de suicid, inclusiv capacitatea de a va controla impulsurile?

Printre scopurile anchetei ar trebui sa se numere identificarea oricaror evenimente care ar putea sa precipite punerea in aplicare a planurilor de suicid (moartea unei persoane dragi, destramarea unei casatorii, lipsa locului de munca, deceptii la scoala, loc de munca, criza de identitate sexuala sau traumatisme).

Cunoasterea detaliilor legate de modul de viata care implica utilizarea sau abuzul de substante, impulsivitatea, lipsa sprijinului social si diferiti factori care favorizeaza stresul, pot fi de ajutor in selectarea unui plan adecvat de management.

Alte elemente importante presupun o colaborare cat mai eficienta a pacientului cu medicul si includerea acestuia in strategia de tratament, prezenta sau absenta unor situatii stresante care ar putea amentinta capacitatea unei persoane de a face fata dificultatilor dar si orice tentativa anterioara de sinucidere.

In conformitate cu informatiile mentionate mai sus, riscul de sinucidere ar trebui estimat si gestionat in mod corespunzator, astfel:

- iminent - pacientii au un plan activ sau intentia de a-si face rau si au acces facil la mijloacele letale. Un risc major il au cei care sufera de boli psihice, de depreciere cognitiva sau nu au discernamant. Acesti pacienti necesita spitalizare si terapie electroconvulsivanta imediata, care le poate schimba viata.

- crescut dar nu iminent - acest grup are nevoie de un tratament agresiv dar nu trebuie sa fie implicata spitalizarea. Interventiile ar putea include tratament psihiatric, controlul consumului de substante, sprijin familial si social, limitarea accesului la arme de foc, medicamente sau alte mijloace potential letale precum si asigurarea de contacte frecvente cu profesionistii.

Factorilor de risc carora li se va acorda atentie speciala sunt: tulburari psihice comorbide, evenimente care ar putea precipita actul sinucigas, intampinarea de dificultati in viata de zi cu zi.

Pentru obtinerea succesului se recomanda o comunicare si relatie puternica intre terapeut si pacient si este indicata reevaluarea frecventa. Alte modalitati de interventie care pot fi de ajutor presupun psihoterapia, consilierea, sprijin religios, al comunitatii si al familiei.

Terapia cognitiv-comportamentala a putea fi utila in cazul persoanelor in care lipsa sperantei devine un motiv de ingrijorare.

Medicul va observa permanent si va mentine cat mai strans contactul cu pacientii identificati ca avand un risc crescut de sinucidere. Riscul de suicid fluctueaza si ar trebui sa fie reanalizat in mod constant.

Ca parte a monitorizarii celor care au mai incercat sa se sinucida, clinicianul ar trebui sa determine daca au existat schimbari, cum ar fi reaparitia unor evenimente care ar putea precipita planurile sinucigase, imprejurari nefavorabile in viata sau agravarea tulburarilor psihice.

Asistenta medicala primara are un rol important in reducerea sanselor de suicid. Dintre pacientii care se sinucid 75% nu au intrat in contact cu medicul lor si nu au beneficiat de ingrijire medicala primara in cursul anului anterior mortii lor.