Hipocondria (ipohondria)

Hipocondria, cunoscuta popular ca ipohondrie, este o teama permanenta de a suferi de o boala grava. O persoana cu aceasta tulburare tinde sa interpreteze gresit senzatiile normale, functiile organismului uman si simptomele usoare, ca pe o boala cu evolutie fatala.

De exemplu, o persoana de genul acesta se teme de sunetele normale ale abdomenului in timpul digestiei, de transpiratie sau de petele naturale de pe piele, ca fiind semnele unei boli grave.

Persoanele cu hipocondrie sunt ingrijorate, in mod special, de un anumit sistem de organe (cum ar fi sistemul cardiac sau sistemul digestiv). Evaluarea medicala completa si asigurarea facuta de catre medicul specialist ca totul este normal nu elimina temerile bolnavului sau, in cazul in care le elimina, peste cateva zile apar alte temeri legate de alt organ.

In general, persoanele cu aceasta tulburare nu devin deziluzionati. Ei pot accepta posibilitatea ca temerile lor sunt exagerate. Cu toate acestea, ei nu accepta decat sa li se spuna ca sunt bolnavi.

Acestia au tendinta sa mearga la multi medici, cautand unul care sa le confirme suferinta presupusa. Atat pacientul, cat si doctorul pot deveni frustrati sau furiosi.

Evaluarea intensa pentru boala care nu este depistata interfera, uneori, cu tratarea unor boli care pot debuta intre timp si nu sunt luate in seama nici de catre pacient, nici de catre medicul frustrat.

Unii dintre oamenii cu aceasta tulburare au avut in trecut o suferinta serioasa, in particular in timpul copilariei. Simptomele somatice se pot intensifica dupa un eveniment stresant, cum ar fi decesul persoanei iubite.

Hipocondria poate debuta la orice varsta, atat la femei, cat si la barbati. Cel mai adesea, aceasta boala debuteaza la adulti si poate dura mai multi ani.

Desi a fi bolnav este inconfortabil, poate aduce beneficii, cum ar fi atragerea atentiei membrilor familiei, prietenilor, medicilor si eliberarea de responsabilitati. Uneori, hipocondria este motivata, de obicei inconstient, de aceste avantaje secundare.

Mai putin frecvent, o persoana se preface bolnava pentru anumite castiguri, cum ar fi anumite medicamente sau beneficii financiare sau privarea de munca sau de anumite responsabilitati legale. Atunci cand cineva cauta constient aceste avantaje, aceasta se numeste prefacatorie. Hipocondria este o forma diferita de prefacatorie.

O forma patologica de prefacatorie este tulburarea factica sau, in cazuri mai grave, Sindromul Munchausen, dar aceasta difera de prefacatorie pentru ca depinde de rolul de bolnav.

In hipocondrie, pacientul nu se preface, ci crede ca boala este reala. El sau ea se simte intr-adevar bolnav/bolnava.

Simptomele hipocondriei includ:

- preocuparea deosebita fata de o boala serioasa;
- interpretarea gresita a simptomelor organice;
- absenta halucinatiilor sau psihozei;
- suferinta clinica sau afectare functionala.

Profilaxie

Hipocondria este o boala cronica (pe termen lung) care poate debuta la orice varsta. Poate dura chiar multi ani.� Nu se cunoaste nicio modalitate de prevenire a acestei boli.

Diagnosticul este, de obicei, suspectat de medicul specialist internist care il investigheaza primul, iar apoi este confirmat de medicul psihiatru. Diagnosticul se bazeaza pe nemultumirile bolnavului si examinarile fizice si de laborator.

Aceasta boala se poate asocia cu anxietate severa sau simptome obsesiv-compulsive. Teama sau simptomele exagerate pot apartine, de asemenea, unei alte boli psihiatrice, cum ar fi depresia, schizofrenia sau tulburarea de somatizare.

Persoanele cu hipocondrie au tendinta de a se adresa rapid serviciilor medicale. Cu toate acestea, ei nu sunt dornici de a consulta un psiholog sau un medic psihiatru, deoarece se tem ca acestia vor considera ca "simptomele sunt doar in capul lor".

Tratamentul precoce facut de catre un medic psihiatru poate fi de ajutor.

Atunci cand o persoana cu hipocondrie, sufera asociat si de depresie, anxietate sau psihoza, aceste suferinte trebuie tratate. Compasiunea si sustinerea pot fi combinate cu un medicament antidepresiv sau antianxios sau antipsihotic.

Persoanele cu hipocondrie trebuie tratate de un medic psihiatru care intelege natura suferintei lor. Daca medicul intelege ca aceste nemultumiri ale pacientului nu vor disparea niciodata, realizarea unui program de vizite medicale in care "problemele" pacientului sunt luate in serios poate fi de ajutor in ameliorarea anxietatii pacientului.

Daca medicul limiteaza consultatiile pacientului pe motiv ca este agasant, anxietatea pacientului se va agrava.

Psihoterapia nu este eficienta, de obicei, la pacientii hipocondriaci. Cei mai multi oameni cu aceasta boala nu sunt dornici sa consulte un psihiatru sau un psiholog.

Cu toate acestea, un terapeut priceput poate, mai degraba, ajuta pacientul sa faca fata acestor probleme, decat sa il vindece. Medicii si terapeutii trebuie sa ia in serios simptomele pacientului, deoarece acestea sunt reale.

Consultarea acestor medici poate decurge mai bine in cazul in care este realizata de catre o echipa formata dintr-un medic si un psiholog.

Scopul acestei consulatii este de a mentine o atitudine serioasa, respectuoasa fata de nemultumirile pacientului si de a evita testele si procedurile medicale invazive, riscante si inutile.

Persoanele hiponcondriace care sufera concomitent de depresie sau anxietate, dar care sunt tratate eficient prin medicamente, au un progonstic relativ bun. Din alte puncte de vedere, persoanele cu hipocondrie pot fi susceptibile la boli cronice.