Cleptomania

Cleptomania este definita ca nevoia irezistibila de a fura obiecte de care cel care le fura nu are nevoie sau care au o valoare mica. Desi cleptomania este deseori un motiv de gluma, este o tulburare mentala reala si serioasa care poate distruge viata pacientului daca nu este tratata.

Cleptomania este un tip de tulburare de control a impulsurilor o afectiune in care pacientul nu poate rezista tentatiei sau impulsului de a realiza un act care este daunator pentru propria persoana sau pentru cei din jur.

Persoanale cu cleptomanie stiu ca actiunile lor sunt daunatoare. Totusi impulsul de a fura este mai puternic si nu ii pot rezista.

Aceasta nevoie ii face sa se simta foarte anxiosi si tensionati. Pentru a reduce aceste sentimente, pacientii fura. In timpul furtului, ei simt usurare si multumire. Dupa furt, totusi, simt vinovatie, remuscari si teama de a nu fi prinsi. Dar impulsul revine, si ciclul cleptomaniei se repeta.

Multe persoane cu cleptomanie duc o viata de rusine, secreta, deoarece le este teama sa solicite tratament de specialitate. Desi nu exista un tratament care sa vindece cleptomania, medicatia sau psihoterapia pot ajuta la oprirea acestui ciclu de furt compulsiv.

Simptomele cleptomaniei sunt:
- o nevoie foarte puternica de a fura un obiect de care nu are nevoie;
- senzatie de tensiune crescanda inainte de furt;
- senzatie de placere si multumire in timpul furtului;
- sentiment de vinovatie si rusine dupa furt.

Spre deoasebire de hotii din magazine, persoanele cu cleptomanie nu fura compulsiv pentru castigul personal. Nici nu fura pentru a se razbuna. Ei fura pur si simplu dintr-o nevoie inexplicabila. Episoadele de cleptomanie par sa apara spontan, fara planificare. Totusi, evenimentele stresante, cum ar fi o cearta, pot declansa episodul de cleptomanie.

Majoritatea persoanelor cu cleptomanie fura din locuri publice, cum ar fi magazinele. Unii pot fura de la cunostinte sau prieteni, cum ar fi la o petrecere. Deseori, obiectele furate nu au nici o valoare pentru persoana cu cleptomanie. De obicei obiectele furate sunt ascunse si nu sunt folosite niciodata. De asemeni acestea pot fi donate, oferite membrilor familiei sau prietenilor, sau chiar inapoiate in mod secret.
In rare cazuri, persoanele cu cleptomanie pot fura aceleasi tip de obiecte cum ar fi lenjerie intima. In aceste cazuri, cleptomania poate include un element de fetisism.

Cauza cleptomaniei este necunoscuta. Unele studii sugereaza ca aceasta afectiune poate fi legata de probleme ale unui neurotransmitator numit serotonina. Exista evidente care sugereaza ca cleptomania poate fi legata si de tulburarile adictive sau de tulburarea obsesiv compulsiva. Dar sunt necesare mai multe studii pentru a intelege mai bine cauzele posibile ale cleptomaniei.

Cleptomania este considerata o boala rara. Totusi, intrucat multe persoanw cu cleptomanie nu solicita niciodata ajutor medical sau sunt pur si simplu inchise pentru furt, multe cazuri de cleptomanie nu sunt diagnosticate.

Se considera ca mai putin de 5% dintre hotii din magazine sufera de cleptomanie. Cleptomania debuteaza de obicei in adolescenta sau in tinerete, dar in rare cazuri apare in copilarie sau mai tarziu in viata.

Desi cauzele cleptomaniei sunt necunoscute, cercetatorii continua sa invete despre factorii care pot creste riscul de aparitie a acesteia.

Acesti factori de risc pot fi:
- stresori de viata excesivi, cum ar fi o pierdere majora;
- traumatismul cranian sau leziunile cerebrale;
- rudele de sange cu cleptomanie, tulburari de dispozitie, adictii sau tulburare obsesiv-compulsiva;
- preocuparea excesiva pentru succesul financiar sau castigurile materiale.

Daca pacientul are sentimente de vinovatie din cauza esuarii eforturilor de a se opri din furat, este mai bine sa caute ajutor medical. Multe persoane cu cleptomanie nu doresc sa consulte medicul deoarece le este frica sa nu fie arestate sau incarcerate.

Totusi, medicul nu are obligatia de a raporta furturile autoritatilor, dar urmarea unui tratament il poate ajuta sa obtina control asupra cleptomaniei.

Cand pacientul decide sa solicite ajutor medical pentru simptomele unei posibile cleptomanii, medicul va realiza atat o evaluare fizica, cat si un psihica. Examinarea medicala poate ajuta medicul sa determine daca nu cumva simptomele au o cauza fizica.

Nu exista teste de laborator pentru detectarea cleptomaniei. In schimb, cleptomania este diagnosticata pe baza semnelor si a simptomelor. Cleptomania este un tip de tulburare de control a impulsurilor. Medicul poate adresa pacientului intrebari despe impulsuri, compulsii sau obsesii pe care acesta le are, cat de frecvent apar si cum il fac pe pacient sa se simta. Pacientul va revizui o lista de situatii pentru a vedea care dintre ele declanseaza episoadele de cleptomanie.

De asemenea, pacientul poate fi rugat sa completeze un chestionar psihologic sau o autoevaluare pentru a ajuta la precizarea diagnosticului. Deoarece nu este o situatie rara ca pacientii cu cleptomanie sa aiba si alte afectiuni mentale, cum ar fi depresie, anxietate, abuz de substante, pacientul impreuna cu medicul vor explora si aceste probleme.

Pentru a fi stabilit diagnosticul de cleptomanie, pacientul trebuie sa indeplineasca criteriile de diagnostic din manualele de psihiatrie.

Criteriile de diagnostic pentru cleptomanie sunt:

1. Inabilitatea de a rezista impulsului de a fura obiecte care nu sunt necesare pentru folosul personal si nu au valoare;

2. Tensiune crescanda care precede furtul;

3. Placere, usurare si mltumire simtite in timpul furtului;

4. Furtul nu este comis ca o forma de razbunare sau pentru a exprima mania si nu este realizat in timpul unor episoade psihotice;

5. Furtul nu are legatura cu episodul maniacal din cadrul tulburarii bipolare sau a altei tulburari mentale, cum ar fi tulburarea de personalitate antisociala.

Lasata netratata, cleptomania poate determina multiple probleme emotionale, legale si financiare. Deoarece pacientul stie ca a fura este un lucru rau, dar nu poate rezista impulsului de a fura, acesta poate fi coplesit de rusine si vinovatie. In afara de acest aspect, pacientul poate avea o viata morala si sa fie confuz din cauza furtului compulsiv.

Complicatiile pe care le poate determina cleptomania sau cu care poate fi asociata pot fi:

- arestarea;
- condamnarea la inchisoare;
- depresia;
- abuzul de alcool si folosirea drogurilor;
- tulburarile de alimentatie;
- jocul de noroc compulsiv si cumparaturile compulsive;
- ganduri sau comportament suicidal;
- izolare sociala.

Desi teama, rusinea sau jena pot fi dificil de depasit pentru ca pacientul sa solicite ajutor specializat, este important ca acesta sa fie ajutat. Cleptomania este foarte greu de depasit si controlat fara ajutor. Tratamentul implica de obicei medicatie si psihoterapie, posibil alaturi de grupuri de autoajutor.

Totusi, nu exista un tratament standard pentru cleptomanie si cercetatorii inca incearca sa stabileasca ce este cel mai eficient. Este posibil ca pacientul sa fie nevoit sa incerce mai multe tipuri de tratament pana va gasi cel mai potrivit pentru el.

Medicatia

Exista putine studii solide despre folosirea medicatiei psihiatrice penru tratarea cleptomaniei. Totusi, unele studii au sugerat ca anumite medicamente pot fi de ajutor.

Medicamentul cel mai potirivit depinde de fiecare pacient, de starea sa generala, de alte afectiuni pe care le poate avea, cum ar fi depresia si tulburarea obsesiv-compulsiva. Unii pacienti pot beneficia mai mult de pe urma unei combinatii de medicamente.

Medicamentele folosite de obicei in tratarea acestei afectiuni sunt:

1. Antidepresivele

Cele mai frecvent folosite sunt antidepresivele (inhibitori ai recaptarii serotoninei: fluoxetina, paroxetina, fluvoxamina si altele). Exista totusi cateva cazuri raportate in care ISRS declanseaza simptomele cleptomaniei. Este recomandat ca pacientul sa discute cu medicul despre aceste procupari si despre efectele secundare ale antidepresivelor.

2. Stabilizatorii dispozitiei
Aceste medicamente au fost create pentru atenuarea dispozitiilor exagerate, care pot declansa nevoia de a fura. Unele studii arata ca litiul ar putea fi de folos.

3. Benzodiazepine
Aceste medicamente sunt inhibitoare ale sistemului nervos central si mai poarta numele de tranchilizante. Ele includ: lorazepam, clonazepam si alprazolam. Eficienta benzodiazepinelor deseori variaza si pot da dependenta, in special cand sunt luate o perioada lunga de timp sau in doze mari.

4. Medicatia antiepileptica
Desi initial au fost folosite pentru controlul crizelor de epilepsie, aceste medicamente si-au aratat beneficiile si in anumite tulburari mentale, printre care ar putea fi si cleptomania. Unele studii au aratat beneficii ale topiramatului si ale acidului valproic.

5. Medicamente antiadictie
Naltrexona, cunoscuta ca un antagonist opioid, este cel mai frecvent prescrisa pentru tratamentul cleptomaniei. Naltrexona blocheaza acea parte a creierului care simte placerea asociata cu anumite comportamente adictive. Poate reduce impulsul si placerea asociate cu furtul.

Pacientul poate fi nevoit sa incerce medicamente diferite sau combinatii ale acestora pentru a vedea care sunt mai bune si au mai putine efecte secundare. Trebuie retinut faptul ca poate dura cateva luni pana cand se observa beneficiile tratamentului.

Pacientul trebuie sa discute cu medicul psihiatru daca este deranjat de efectele secundare ale medicamentelor. Sub supraveghere medicala, pacientul poate schimba medicamentele sau modifica dozele. Multe efecte secundare dispar de la sine in timp.

Terapia cognitiv-comportamentala este cea mai folosita pentru tratamentul pacientului cu cleptomanie. In general, terapia cognitiv-comportamentala ajuta la identificarea gandurilor sau credintelor nesanatoase si inlocuirea lor cu unele pozitive, sanatoase.

Aceasta terapie poate include urmatoarele tehnici pentru a ajuta pacientul se depaseasca nevoile cleptomane:

1. Sensibilizarea inversa, in care pacientul se vizualizeaza furand si apoi confruntandu-se cu consecintele negative, cum ar fi arestarea.
2. Terapia aversiva, in care pacientul trece prin tehnici mai putin dureroase, cum ar fi sa-si tina respiratia atunci cand simte impulsul de a fura.
3. Desensibilizarea sistematica, in care pacientul exerseaza tehnici de relaxare si se vizualizeaza avand autocontrol asupra impulsului de a fura.

Alte forme de psihoterapie, cum ar fi terapia psihodinamica, terapia de familie sau consilierea maritala pot fi de folos.

Grupurile de auto-ajutor
Unele persoane cu cleptomanie beneficiaza de pe urma participarilor la grupurile de autoajutor bazate pe programe in 12 pasi. Chiar daca pacientul nu poate gasi un grup special pentru cei cu cleptomanie, unele studii arata ca exista beneficii si daca pacientul participa la acest tip de programe, alaturi de pacienti alcoolici sau cu alt tip de adictie. Acest tip de grupuri nu sunt pe placul tuturor, astfel ca pacientul e bine sa intrebe medicul despre alternative la acest tip de program.

Evitarea recaderilor
Nu sunt neobisnuite recaderile in cazul pacientilor cu cleptomanie. Pentru a ajuta la evitarea acestora, pacientul trebuie sa urmeze planul de tratament. Daca simte impulsul de a fura, ar fi bine sa sune medicul psihiatru sau o persoana de incredere din grupul de suport.

Preventie

Nu sunt cunoscute cai sigure de a preveni cleptomania. Tratarea afectiunii cat mai curand poate ajuta la prevenirea agravarii acesteia.

Desi poate fi foarte greu ca aceasta afectiune sa fie depasita fara tratament, pacientul poate face pasi pentru a se ingriji si a dobandi abilitati sanatoase de a face fata situatiei, in timp ce urmeaza tratamentul prescris.

1. Urmarea planului de tratamant
Administrarea medicamentelor conform indicatiilor si participarea la sedintele de terapie. Pacientul trebuie sa-si aminteasca ca poate fi foarte greu si pot exista si momente de descurajare.

2. Educatia
Pacientul trebuie sa se auto-educe in ce priveste cleptomania, pentru a putea intelege mai bine factorii de risc, tratamentul si evenimentele declansatoare.

3. Descoperirea factorilor declansatori
Identificarea situatiilor, gandurilor si sentimentelor care pot declansa nevoia de a fura astfel incat sa poata face pasi in incercarea de a-i controla.

4. Tratarea abuzului de substante si a altor probleme mentale
Adictiile, depresia, anxietatea si stresul se pot intretine una pe cealalta, ducand la aparitia unui ciclu de comportamante nesanatoase.

5. Gasirea unor alternative sanatoase
Pacientul poate explora unele modalitati sanatoase de folosire a energiei necesare furtului, in activitati recreationale si exercitiu fizic.

6. Concentrarea pe scop
Recuperarea dupa cleptomanie poate dura mai mult timp. Este recomandat ca pacientul sa se mentina motivat.