Ce este tulburarea obsesiv-compulsiva?

Tulburarea obsesiv-compulsiva este o afectiune in care o persoana are obsesii (ganduri, idei, imagini sau senzatii nedorite) care duc la compulsii (comportamente repetitive sau ritualuri).

Aceasta nu este oficial clasificata ca o tulburare de anxietate in ultimul manual de diagnostic al tulburarilor mintale, dar are asemanari cu tulburarile de anxietate.

Persoanele cu aceasta afectiune se caracterizeaza prin perfectionism extrem (ordine si ingrijire) si se simt obligati sa faca anumite ritualuri in mod repetat, chiar daca nu doresc si chiar daca isi complica viata in mod inutil.

Ideile obsesive sunt niste ganduri ingrijoratoare care provoaca anxietate. Compulsiile sunt actiunile care sunt folosite pentru a usura anxietatea.

Multe persoane cu tulburare obsesiv-compulsiva sunt constiente ca purtarea lor este nerezonabila, insa acestia nu reusesc sa reziste gandurilor nedeorite, recurente sau sa renunte la actiunile repetitive.

Desi majoritatea oamenilor au ganduri repetitive, asta nu inseamna ca sunt obsesivi-compulsivi. La persoanele cu tulburare obsesiv-compulsiva, gandurile, ideile frecvente, repetitive, suparatoare sunt suficient de persistente pentru a provoca o anxietate severa.

Cat de des intalnita este tulburarea obsesiv-compulsiva?

Potrivit Institutului National de Sanatate Mintala, 1,2% din populatia adulta din SUA experimenteaza aceasta afectiune. Aproape 51% dintre acesti oameni prezinta simptome severe. In medie, tulburarea obsesiv-compulsiva apare in jurul varstei de 19 ani, baietii find afectati chiar si la varste mai mici.

Cercetatorii nu au descoperit cauzele exacte ale acestei afectiuni, dar acestia considera ca urmatorii factori ar putea contribui la imbolnavire:

Factori genetici: riscul creste in cazul in care in familie exista un parinte sau un frate cu aceasta tulburare;
Traumatisme la varste fragede: abuzul fizic sau sexual in familie creste riscul de aparitie a tulburarii obsesiv-compulsive sau a anxietatii;
Infectii streptococice in copilarie: cunoscute sub numele de tulburari neuropsihiatrice autoimune pediatrice asociate cu infectii streptococice.

Semnele si simptomele afectiunii apar de obicei in copilarie si se accentueaza la maturitate. Deoarece aceasta tulburare apare deseori in copilarie, profesorii pot fi primii care observa semnele timpurii ale bolii.

De exemplu, copiii cu tulburarea obsesiv-compulsiva pot evita sa se joace cu ceilalti copii din teama de a nu se contamina. Din cauza acestei tulburari, copiii se pot retrage din punct de vedere social, izolarea crescand riscul depresiei.

Aceasta tulburare se poate manifesta astfel:

- Frica excesiva de germeni, murdarie sau contaminare;
- Preocuparea cu ordinea, simetria sau exactitatea;
- Obsesia de a face rau;
- Repetarea frecventa a anumitor cuvinte, sunete, gesturi sau numere;
- Curatenia excesiva;
- Actiuni repetitive precum iesirea si intrarea pe o usa de mai multe ori fara a patrunde in camera respectiva;
- Aranjarea obiectelor intr-un mod specific (pastrarea lucrurilor in ordine sau simetrie perfecta);
- Verificarea in mod repetat a anumitor lucruri, cum ar fi asigurarea obsesiva daca o usa este incuiata sau cuptorul inchis;
- Pastrarea unor obiecte care nu mai sunt necesare (acumularea);
- Ritualuri religioase excesive.

Diagnosticul acestei afectiuni implica de obicei un examen fizic si teste de laborator pentru a exclude alte cauze ale simptomatologiei, precum si o examinare psihologica riguroasa. Deoarece simptomele pot fi atat de diverse si poate fi dificil de admis, uneori diagnosticarea dureaza o perioada lunga de timp.

Pentru ca o persoana sa fie diagnosticata cu aceasta tulburare, trebuie sa se indeplineasca anumite criterii din Manualul de Diagnostic si Statistica a Tulburarilor Mintale (DSM-5). Unul dintre criterii este ca cel putin o ora pe zi persoana respectiva sa aiba idei repetitive si intruzive (precum obsesiile), insotite sau nu de compulsii, acestea afectandu-i viata sociala, profesionala si familiala.

Unele persoane cu aceasta tulburare reusesc sa isi ascunda comportamentul, astfel incat acestea sunt mai putin evidente si trec neobservate. Trasaturi care pot fi observate la persoanele cu tulburare obsesiv-compulsiva:

- Maini aspre de la spalarea excesiva a acestora;
- Teama de contaminare a mainilor;
- Teama de a atinge lucruri publice;
- Anxietate intensa atunci cand lucrurile nu sunt ordonate sau simetrice;
- Verificarea acelorasi lucruri de mai multe ori;
- Nevoia constanta de reasigurare;
- Numararea fara motiv sau repetarea frecventa a unui cuvant;
- Dificultati in a respecta un program din cauza ritualurilor.

Cel mai adesea, acest tip de afectiune este confundata cu tulburarea de personalitate obsesiv-compulsiva. Persoanele cu tulburare obsesiv-compulsiva sunt adesea constiente de faptul ca purtarea lor nu este rationala, sunt nemultumiti de obsesiile lor, dar totusi nu se pot abtine.

Prin contrast, persoanele cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsiva nu sunt constienti ca e ceva in neregula cu ei, acestia vor explica cu usurinta de ce actiunile lor sunt rationale. De obicei, este imposibil sa fie convinsi ca gresesc si tind sa obtina placere din obsesiile lor.

Tratamentul acestei afectiuni implica terapie si medicamente, insa cercetatorii sustin ca medicamentele pentru aceasta afectiune sunt doar partial eficace.

Terapia cognitiv-comportamentala este cel mai recomandat tip de tratament deoarece aceasta isi propune sa invete persoanele afectate de tulburarea obsesiv-compulsiva sa isi gestioneze si sa reduca cat mai mult gandurile obsesive, comportamentul compulsiv si anxietatea.

Aceasta terapie este utilizata pentru a trata anumite fobii si presupune expunerea treptata si repetata la o situatie sau un obiect temut si incurajarea pacientului sa depaseasca limitele anxietatii.

De exemplu, daca o persoana nu poate parasi casa fara a verifica de mai multe ori daca usa de la intrare este inchisa, terapeutul va lucra cu persoana respectiva, incercand sa o faca sa paraseasca locuinta, fara a verifica usa de mai multe ori.

Desi initial bolnavul depune un efort vizibil in a nu verifica usa, in timp acesta reuseste sa treaca peste obsesie, diminuandu-se astfel si senzatia de teama. Persoanele cu aceasta afectiune vor invata ca anxietatea nu dureaza pentru totdeauna; de fapt, ea scade chiar daca sunt omise actiunile repetive, obsesiile, ritualurile pe care obisuiau sa le faca.

Antidepresivele, meditatiile, yoga si terapia cu masaj pot ajuta la ameliorarea stresului si axietatii cauzate de tulburarea obsesiv-compulsiva.
Medicamentele utilizate cel mai frecvent sunt inhibitorii selectivi ai recaptarii serotoninei (ISRS).