Bolile reumatice si agravarea lor in sezonul rece
Generalitati
SusBolile reumatice se caracterizeaza prin inflamatia structurilor de legatura si de sprijin ale corpului. Structurile cele mai afectate sunt reprezentate de articulatii, dar uneori pot fi afectate si tendoanele, ligamentele, oasele si muschii.
Unele boli reumatice pot afecta organele, putand produce in cele din urma pierderea functiei organului afectat.
Bolile reumatice includ artrita, care inseamna literalmente inflamatie articulara, dar pot cuprinde peste 100 de tulburari reumatismale diferite. Bolile reumatice care afecteaza in principal coloana vertebrala sunt considerate spondiloartropatii.
Cuprins articol
Cele mai frecvente boli reumatice
SusOsteoartrita – tipul cel mai raspandit de artrita, care afecteaza si distruge in primul rand cartilajul, adica tesutul moale care acopera si protejeaza capetele oaselor in articulatii;
Poliartrita reumatoida – este o tulburare autoimuna in care sistemul imunitar ataca in mod eronat tesutul moale din articulatii;
Fibromialgia – reprezinta o afectiune cronica caracterizata prin zone declansatoare ale simptomelor si durere localizata la nivelul sistemului musculoscheletic;
Lupusul eritematos – tulburare autoimuna care provoaca inflamatie in numeroase parti ale corpului, incluzand articulatiile, pielea, rinichii, sangele, plamanii, inima si creierul;
Guta – reprezinta un tip de artrita care se dezvolta atunci cand acidul uric se acumuleaza in articulatii. Cel mai frecvent afecteaza articulatiile degetelor;
Artrita juvenila idiopatica – reprezinta cea mai frecventa forma de artrita a copiilor, putand fi insotita de febra si eruptii cutanate;
Artrita infectioasa – poate fi cauzata de boala Lyme si de Neisseria gonorrhoeae.
Artrita psoriazica – un tip de artrita care afecteaza degetele de la maini si picioare si este asociata cu psoriazis;
Spondilita anchilozanta – cea mai comuna spondiloartropatie, putand afecta soldurile, umerii si genunchii, pe langa coloana vertebrala.
Polimialgia reumatica – afectiune ce provoaca dureri si rigiditate in tendoane, muschi, ligamente si tesuturi ale articulatiilor.
Cauzele bolilor reumatice si factorii de risc
SusExpertii considera ca bolile reumatice sunt cauzate de o combinatie de gene si factori de mediu. In general, avand anumite variante de gene, riscul de afectiuni reumatismale poate creste considerabil, iar factorii de mediu, precum frigul, pot declansa debutul bolii.
Diferiti factori pot fi incriminati pentru cresterea riscului de aparitie al acestor boli:
• Osteoartrita este mai frecventa la persoanele in varsta decat la copii;
• Osteoartrita poate sa apara mai frecvent la persoanele care exercita un stres constant asupra articulatiilor;
• Artrita reumatoida poate sa apara in urma unui eveniment declansator, cum ar fi schimbarile hormonale, infectiile bacteriene sau virale si obezitatea;
• Sexul feminin este mult mai expus riscului de aparitie al poliartritei reumatoide, al fibromialgiei si al lupusului eritematos;
• Guta si spondiloartropatiile sunt mai frecvente la barbati;
• Lupusul eritematos afecteaza adesea afro-americanii si hispanicii;
• Obezitatea si fumatul cresc riscul de aparitie al afectiunilor reumatismale.
Semne si simptome
SusCele mai frecvente simptome ale bolilor reumatice sunt reprezentate de:
- Durere articulara;
- Rigiditate;
- Inflamatie;
- Caldura si inrosire locala;
- Sensibilitate;
- Impotenta functionala a articulatiilor;
- Oboseala;
- Eruptii cutanate;
- Tulburari de respiratie
- Mialgii.
Agravarea bolilor reumatice in sezonul rece
SusTemperaturile foarte scazute pot agrava bolile reumatice, iar simptomatologia afectiunilor reumatismale poate fi mai greu de controlat pe timpul iernii, mai ales atunci cand vremea devine rece si umeda.
Frigul
Multi pacienti simt ca vremea rece le agraveaza simptomele, mai ales durerea. Cu toate acestea, previziunea vremii reci pe baza durerilor nu este sedimentata pe dovezi stiintifice.
Totusi, un motiv posibil ar putea consta in spasmele musculare ce se inmultesc atunci cand temperaturile scad.
Acest lucru duce la durere si rigiditate a articulatiilor. Frigul poate, de asemenea, sa reduca circulatia sangelui la nivelul degetelor de la maini si picioare, amplificand nivelul durerii din aceste zone.
Se recomanda imbracarea in haine corespunzatoare vremii de afara, incluzand manusi si sosete groase, care sa protejeze mainile si picioarele de umiditate si frig.
De asemenea, pentru reducerea simptomelor se recomanda baile calde. In unele cazuri, medicul poate recomanda medicamente suplimentare pentru gestionarea simptomatologiei.
Gripa
Reumatismul articular este o afectiune autoimuna. In cazul acestei afectiuni, iarna poate fi mult mai grava, deoarece sistemul imunitar este mai slabit, iar organismul este mult mai predispus la raceli si gripa.
In plus, medicamentele pentru aceasta boala interfereaza cu sistemul imunitar, expunand organismul la infectii. Ca urmare, pacientii trebuie sa ia masuri de precautie suplimentare impotriva bolilor sezoniere, inclusiv gripa si complicatiile acesteia, cum ar fi pneumonia.
Vaccinurile antigripale pot fi de un real folos in aceste cazuri. Igienizarea si dezinfectia suprafetelor, dar si evitarea contactului cu persoane bolnave reprezinta alte metode ce pot fi utilizate pentru protectie.
Exercitiile fizice
In timpul iernii este mult mai dificil pentru o persoana sa ramana activa. Exercitiile fizice reprezinta, de obicei, o parte importanta a tratamentului bolilor reumatice, imbunatatind articulatiile prin reducerea rigiditatii si a slabiciunii musculare.
De asemenea, persoanele cu boli reumatice au un risc mai crescut de osteoporoza si boli cardiovasculare, iar sportul le poate ajuta sa previna aceste afectiuni.
Iarna, activitatile fizice trebuie promovate in interior, la caldura. Salile de gimnastica reprezinta metode alternative foarte bune, dar si practicarea exercitiilor la domiciliu pot fi de ajutor.
Lumina solara
Iarna vine la pachet cu reducerea duratei zilei si, implicit, a luminii solare. Expunerea la mai putina lumina solara poate determina reducerea nivelului de vitamina D.
La persoanele cu boli reumatice, deficitul de vitamina D este asociat cu sindromul metabolic si cu acumularea de grasimi anormale in sange, aceste conditii reprezentand doi factori de risc pentru bolile cardiovasculare.
Riscul de cadere
Iarna este caracterizata prin temperaturi negative, acestea fiind insotite de gheata si zapada. Astfel, riscul de alunecare si cadere este mult mai mare.
Femeile cu afectiuni reumatice pot prezenta un risc mai mare de a avea oase slabe si fragile din cauza acestor boli, iar caderile pe gheata pot provoca complicatii suplimentare, unele chiar grave.
Pentru a reduce riscul de cadere se recomanda purtarea unor ghete cu o aderenta buna si evitarea ocuparii mainilor cu diferite obiecte. De asemenea, mersul trebuie facut cu pasi mici, iar graba trebuie evitata.
Stresul
Sarbatorile de iarna pot reprezenta un stres suplimentar pentru unele persoane, iar stresul poate reprezenta un factor agravant al bolilor reumatice.
De asemenea, stresul poate amplifica perceptia durerii. Relaxarea si odihnirea suficienta pot ajuta la diminuarea stresului si a simptomelor bolilor reumatice.
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Medici specialisti Reumatologie
- Sef de lucrari. dr. Bojinca Mihai - Spitalul clinic dr. IOAN CANTACUZINO
- Asist. univ. dr. Mihaela Milicescu - Spitalul clinic dr. IOAN CANTACUZINO
- Conferentiar dr. Florina Gabriela Udrea - Spitalul clinic dr. IOAN CANTACUZINO
- Asist. univ. dr. Violeta Bojinca - Spitalul clinic Sf. MARIA (Spitalul clinic GRIVITA)
- Conf. dr. Denisa Predeteanu - Spitalul clinic Sf. MARIA (Spitalul clinic GRIVITA)
Articole recomandate
- 5 cele mai comune boli ale toamnei
- Intrebari frecvente legate de polimialgia reumatica si arterita cu celule gi ...
- Artrita din bolile inflamatorii intestinale
- Romanii stiu mai multe despre boala reumatica decat europenii
- Ce boli va pot afecta sanatatea oaselor
- Dr. Simona Carniciu, medic specialist in diabet, nutritie si boli metabolice ...
- Relatia dintre bolile autoimune si cancer
- Bolile copilariei
- Reumatismul articular acut