Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Transferul de blastocisti – Fertilizarea in vitro

Actualizat la data de: 30 Octombrie 2012

Generalitati

Sus
Transferul de blastocisti – Fertilizarea in vitro

Mii de cupluri opteaza in fiecare an pentru tratamentul FIV pentru a le creste sansele de conceptie. Daca tu si partenerul tau vreti sa apelati la o procedura FIV, atunci probabil ai auzit despre multe proceduri de succes practicate folosind transferul de blastocisti. Transferul de blastocisti a devenit din ce in ce mai popular in clinicile de fertilitate din America de Nord si te poate ajuta sa iti cresti sansele de a face o FIV cu succes.

Blastocistul


Un blastocist se formeaza cand embrionul ajunge in a 5-7-a zi de dezvoltare. in acest moment de dezvoltare, embrionul are intre 60 si 100 de celule distribuite in doua zone: o zona exterioara subtire (din care se va forma mai tarziu placenta) si o zona interioara, ce se va transforma mai tarziu in fetus. In timpul ciclului natural, embrionul ajunge la stadiul de blastocist pe masura ce paraseste trompele uterine si ajunge in uter. Un embrion trebuie sa se gaseasca in stadiul de blastocist odata ce ajunge in uter pentru a se asigura o implantare propice.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Mod de efectuare
  3. Cati embrioni sunt transferati?
  4. Avantaje
  5. Indicatiile testarii
  6. Dezavantaje
  7. Citeste pe aceeasi tema

Mod de efectuare

Sus

Transferul de blastocisti este un tip de transfer embrionar ce este folosit in timpul FIV. Acest tip de transfer a fost efectuat prima data acum 30 ani si acum a inceput sa fie folosit intr-un numar crescut de clinici de fertilitate. In timpul acestui tip de transfer, un embrion aflat in stadiul de blastocist este pozitionat in interiorul uterului tau cu speranta ca se va implanta si se va transforma in fetus. Aceasta procedura a devenit o alternativa cunoscuta la transferul embrionar din ziua 3.

Cati embrioni sunt transferati?

Sus

Daca decizi sa optezi pentru transferul de blastocisti cel mai probabil doar unu sau doi din embrionii tai vor fi transferati in uter. Sunt necesari mai putini embrioni pentru acest tip de transfer, deoarece embrionii in stadiul de blastocist au mai multe sanse de implantare si dezvoltare decat embrionii din ziua a 3-a. De obicei, in timpul unei proceduri de transfer de embrioni din ziua a 3-a sunt necesari doi sau patru embrioni.

Avantaje

Sus

Transferul de blastocisti a devenit extrem de popular printre medicii endocrinologi specializati in reproducere si cuplurile infertile. Un transfer de blastocisti este asociat cu un numar crescut de avantaje fata de transferul tipic de embrioni din ziua a 3-a.

O optiune naturala
Transferul de blastocisti este considerat a fi un tip de transfer mai natural decat procedura de transfer a embrionilor din ziua a 3-a. Aceasta deoarece embrionul in stadiul de blastocist este implantat in uter aproape in acelasi moment in care ar fi intrat in uter daca sarcina ar fi fost naturala. Din contra, in timpul procedurii de transfer de embrioni de ziua a 3-a, embrionii sunt plasati in interiorul uterului intr-o perioada in care ei in mod normal se aflau inca in trompele uterine. Exista convingerea ca asteptand suficient timp pentru ca embrionul de transferat sa ajunga in stadiul de blastocist, o femeie are mai multe sanse de a ramane gravida.

Rata de succes mai mare

Transferul de embrioni in stadiul de blastocist a fost asociat cu o rata mai mare de succes a FIV. Permitand dezvoltarea embrionilor pentru o perioada de timp mai lunga, specialistul embriolog este mai capabil sa aleaga embrionii sanatosi pentru a fi transferati.
Nu toti embrionii sunt suficient de puternici pentru a ajunge la stadiul de dezvoltare de blastocist; de fapt aproximativ 50% din totalul embrionilor mor curand dupa a 3-a zi de dezvoltare. Amanand transferul pana cand embrionul ajunge in faza de blastocist, embriologul ar fi mai capabil sa se asigure ca embrionii tai sunt sanatosi si capabili sa se dezvolte mai departe. Transferul de blastocisti este asociat cu o rata de succes de aproximativ 50% in comparatie cu 30% cat este de obicei.

Este nevoie de mai putini embrioni

Multe cupluri opteaza pentru transferul de blastocisti deoarece sunt necesari mai putini embrioni pentru transfer. Aceasta contribuie semnificativ la scaderea sanselor de a dezvolta o sarcina multipla. Gemenii, tripletii sau alte sarcini multiple, pot fi foarte periculoase atat pentru bebelusi cat si pentru mama. Daca aveti o sarcina multipla este un risc crescut pentru avort spontan, nastere de feti morti sau bebelusi cu greutate mica la nastere. Multe cupluri aleg sa evite aceste pericole, apeland la procedura de transfer de blastocisti.

Indicatiile testarii

Sus

Inainte ca tu si partenerul tau sa alegeti un transfer de blastocisti este important sa vedeti daca sunteti potriviti pentru aceasta procedura. Transferul de blastocisti are dezavantajele lui si poate sa nu fie potrivit pentru toate cuplurile. Unele cupluri sunt mai potrivite pentru transferul de blastocisti decat altele.

Poti fi un bun candidat pentru acest tip de transfer daca:

-un transfer in ziua a 3-a anterior nu a avut succes

-ai un numar relativ mic de embrioni disponibili pentru transfer

-trebuie sa eviti sa ai o sarcina multipla din motive de sanatate.

Dezavantaje

Sus

Transferul de blastocisti are cateva dezavantaje asociate:

- dificultatea: cultivarea blastocistului este foarte dificil de facut si necesita un laborator complet echipat si management intensiv; pentru a supravietui procesului de cultivare, embrionii trebuie tinuti la temperaturi specifice si expusi unui mediu de cultura corect; unele clinici de fertilitate nu si-au perfectionat acest proces de cultivare si ca urmare au o rata mica de succes

- pierderea unor embrioni: daca alegi sa faci un transfer de blastocisti, asteapta-te sa pierzi cativa dintre embrioni; in medie, pana la 50% dintre embrioni mor inainte de stadiul de blastocist, unele cupluri pierd mai mult de jumatate din embrionii lor

- dificultati de congelare: multe cupluri opteaza pentru crioconservare pentru embrionii ramasi, astfel incat sa ii poata folosi pentru proceduri de fertilizare in viitor; din nefericire, blastocistii nu supravietuiesc procesului de congelare la fel de bine ca embrionul din ziua a 3-a.


Medici specialisti Ginecologie

Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate