Tehnicile de reproducere asistata - ART

ART este un termen general care grupeaza o serie de metode medicale (artificiale sau semiartificiale) specifice, prin care cuplurile cu probleme de fertilitate sunt ajutate sa conceapa un copil. Astfel de proceduri pot utiliza ovulele si spermatozoizii (gametii) proveniti de la cuplul respectiv sau gametii sau embrionii unor donatori. Fertilizarea prin aceste tehnici poate sa aiba loc in organismul femeii (in uter) sau in laborator (in vitro). Studii recente indica faptul ca din 1996 pana in anul 2002, nasterile de feti vii sau produsi prin ART au crescut cu 128% (in SUA, de exemplu, in fiecare an se nasc peste 45.000 de copii conceputi prin astfel de metode de reproducere).
In general, ART include totalitatea procedurilor prin care sunt recoltate ovulele de la paciente, sunt puse in contact cu spermatozoizii si apoi sunt reintroduse in organism sau sunt donate unei alte femei. Reproducerea asistata presupune si administrarea unui tratament special in scopul fertilizarii (acesta are aplicabilitate mai ales in cazul femeilor, unde stimuleaza dezvoltarea foliculilor ovarieni (astfel de medicamente sunt GnRH sau gonadotropinele). Procedurile sunt foarte variate si includ: inseminarea artificiala, fertilizarea in vitro (si derivatele acesteia - recoltarea ovulara transvaginala, ICSI - injectarea intracitoplasmatica a spermatozoidului, transfer zygotic intrafallopian), sau alte tipuri (care nu implica fertilizare in vitro): transfer gametic intrafallopian, etc.

Clinicile de fertilizare sunt clinici medicale cu profil special care au rol de a indruma si ajuta cupluri sau femei singure, care, din diverse motive, nu pot concepe un copil pe cai naturale. Testele, metodele de diagnostic si tratamentul cauzelor infertilitatii difera in functie de experienta fiecarei clinici, insa acestea sunt de ultima generatie, in vederea atingerii scopului propus: aparitia si dezvoltarea unei sarcini normale. Datorita faptului ca autoritatile nu pot efectua intotdeauna controale periodice stricte ale acestor clinici, pacientii sunt sfatuiti sa fie extrem de atenti in alegerea uneia, nu de putine ori gasindu-se neregularitati precum: lipsa materialelor informative adecvate, testari precare ale calitatii gametilor donatorilor si chiar folosirea neautorizata a embrionilor.

In general, o clinica cu personal competent ar trebui sa ofere pacientilor o serie de informatii legate de etapele, riscurile, avantajele si dezavantajele diverselor metode de conceptie, printre care:
- rata de succes a sarcinilor viabile cu feti nascuti vii (nu doar simpla rata de succes a conceperii fatului) inregistrata in clinica respectiva in cazul altor cupluri/paciente avand probleme asemanatoare (in general, sarcinile multiple - gemeni, tripleti, se considera ca fiind o nastere singulara).
- date statistice prin care pacientii sa fie familiarizati si cu factorii de risc (cum ar fi cele referitoare la varsta pacientelor si felul in care se coreleaza ea cu rata de succes a sarcinii). Exista clinici (de moralitate indoielnica) ce aleg sa nu informeze pacientii in legatura cu riscurile legate de varsta, astfel crescand mult rata de succes prezentata.

Trebuie precizat ca ART, atat tratamentul medicamentos cat si procedurile in sine, reprezinta o metoda extrem de costisitoare de rezolvare a infertilitatii si concepere a unui copil si de obicei asigurarile medicale nu acopera aceste costuri.

Inseminarea artificiala reprezinta cea mai simpla metoda dintre tehnicile de reproducere asistata si este solutia la care se recurge in cazurile necomplicate de infertilitate.
Consta in introducerea prin mijloace artificiale (si nu contact sexual normal) a spermei, cu scopul fecundarii. Exista in principal 2 metode de realizare a IA: fie prin introducerea spermei direct in cervix (procedura numita inseminare intracervicala, ICI), fie prin introducerea ei in uter (sau inseminare intrauterina, IUI). Dintre acestea doua, IUI este considerata a fi procedura standard. Aceasta metoda este utila: cand mucusul cervical (secretat de glandele localizate in cervix, sub influenta directa a progesteronului) este incapabil sa asimileze si sa fixeze produsii, cand este nevoie de un donator de sperma, cand numarul de spermatozoizi al barbatului este foarte scazut, sau cand exista o infertilitate fara cauza explicabila stiintific la ambii parteneri. In cazul in care inseminarea artificiala nu are rezultatele dorite, daca exista defecte specifice cunoscute de fertilitate sau daca femeia are o varsta mai inaintata, cuplul este candidat la tehnici reproductive mai performante.

Rata de fertilizare

Studiile au demonstrat ca in cazurile de infertilitate fara cauza precisa, rata de fertilizare a fost de 4% prin IUI si 8-17% in cazurile de IUI combinata cu superovulatia (aceasta este procedura care se bazeaza pe administrarea de medicamente profertilizante cu scopul de a stimula ovulatia). Specialistii sustin ca IUI reprezinta o alternativa potrivita pentru femeile cu varsta de peste 43 de ani. Printre avantajele acestei proceduri se numara costurile relativ scazute, dar si faptul ca implica riscuri mai mici de aparitie a sarcinilor multiple comparativ cu alte tehnici mult mai avansate de reproducere asistata, cum ar fi fertilizarea in vitro. In ciuda faptului ca fertilizarea in vitro are rezultate mult mai bune iar rata de fertilizarea este superioara altor metode, cuplurile recurg la un numar mai mare de IUI ca urmare a costurilor (astfel se poate considera ca, in final, cele 2 tehnici au o rata de succes aproximativ asemanatoare).

Tehnica de realizare a inseminarilor artificiale

Exista cateva etape ce trebuie parcurse in cadrul acestei metode de fertilizare:
- femeii ii sunt administrate anterior medicamente fertilizante
- se recolteaza sperma de la barbat in perioada ovulatorie a femeii
- spermatozoizii recoltati sunt supusi unor proceduri de spalare si apoi sunt introdusi in cavitatea uterina, utilizand un cateter lung si extrem de fin.

Sincronizarea este foarte importanta in cadrul acestei tehnici: administrarea medicamentelor si recoltarea spermei trebuie sa fie programate foarte atent, astfel incat sa coincida cu perioada ovulatorie. Exista studii care au demonstrat ca sansele de reusita cresc semnificativ daca femeia sta intinsa in pat aproximativ 10 minute dupa implantarea spermatozoizilor (spre deosebire de femeile care se ridica imediat).

Cea mai facila si comoda metoda este inseminarea intracervicala, sperma fiind injectata cu o seringa fara ac cat mai sus in cervix. Este considerata ca fiind o tehnica buna deoarece reproduce destul de fidel felul in care sperma este depusa in cervix dupa ejacularea normala din cursul actului sexual.
Sansele de reusita sunt mai crescute daca se folosesc concomitent si alte metode artificiale, cum ar fi purificarea spermatozoizilor (prin spalare), si care consta in indepartarea unor substante biochimice care se pot gasi, din diverse motive, in ejaculat. Spermatozoizii astfel purificati pot fi introdusi direct in uterul posibilei mame (procesul numindu-se inseminarea intrauterina). In cazul in care spermatozoizii nu sunt purificati pot determina aparitia unor complicatii de genul: crampelor uterine, durerilor si in final chiar eliminarea acesteia din uter (datorita continutului in prostaglandine) si compromiterea intregului proces.

Inseminarea artificiala este o tehnica ce poate folosi spermatozoizii partenerului sau spermatozoizii unui donator.
Exista doar anumite cazuri in care cuplurile sunt sfatuite sa apeleze la o banca de sperma, printre acestea numarandu-se cuplurile:
- la care infertilitatea nu are o cauza precis determinata
- in care femeia prezinta o hiposecretie de mucus cervical sau mucusul are o compozitie ce il transforma intr-un mediu ostil pentru spermatozoizi si impiedica pasajul acestora spre ovul si ulterior fecundatia si nidatia
- in care femeia are un grad moderat de endometrioza
- in care barbatul are insuficienta ejaculatorie (cand exista boli sistemice precum diabet zaharat, scleroza multipla)
- cand barbatul prezinta ejaculare retrograda (sperma nu este ejaculata pe traiectul normal prin uretra peniana, ci ajunge in vezica urinara); ejacularea retrograda poate fi si ea cauzata de diabet, diverse traumatisme genito-urinare sau interventii chirurgicale pe colul vezicii urinare
- in care barbatul are o spermograma deficitara (calitativ si cantitativ) sau prezinta anticorpi antispermatozoizi.

ICSI reprezinta o procedura de fertilizare in vitro ce consta in injectarea directa intraovulara a unui singur spermatozoid (ovulul fiind obtinut anterior prin fertilizare in vitro). Aceasta procedura se foloseste in special cand este vorba de infertilitatea masculina, insa este utila si in situatii particulare in care ovulul nu poate fi penetrat si fertilizat in mod normal de catre un spermatozoid viabila. Procedura este realizata sub control microscopic si utilizeaza dispozitive special de micromanipulare (microinjectoare, micropipete).

Tehnica de efectuare este relativ simpla si are mai multe etape: cu o pipeta se prinde si se fixeaza ovulul, iar cu alta pipeta se penetreaza membrana ovulului (oolema) si se introduce un singur spermatozoid in interiorul ovului (aceasta a doua pipeta se introduce prin partea opusa primeia.)
Dupa aceasta etapa oul va fi plasat intr-un mediu de cultura special si la intervale periodice va fi verificat daca a fost sau nu fertilizat (in cazul in care a fost fecundat, oul isi continua dezvoltarea in acel mediu special pentru inca 1-2 saptamani, apoi este fie crioprezervat si conservat, fie implantat).

In cadrul procesului natural de fertilizare, dupa ce un singur spermatozoid penetreaza membrana oului, oolema sufera modificari specifice astfel incat sa fie complet blocat accesul altor spermatozoizi catre ovul. Tinand cont de aceste particularitati ale procesului de fertilizare, au existat cercetatori care se temeau de riscul crescut de aparitie al malformatiilor congenitale (deoarece procesul de selectie naturala a celui mai viabil spermatozoid este suntat, fara a se efectua o baterie de teste suplimentare).
Totusi, studii recente foarte bine realizate au demonstrat ca nu exista un risc diferit de aparitie a defectelor congenitale in cazul fetilor conceputi prin ICSI, comparativ cu al celor produsi prin alte metode.

In cazul in care defectele congenitale apar mai frecvent in loturile de embrioni conceputi astfel, acest lucru trebuie corelat cu anumite anomalii genetice ale parintilor si nu cu defecte ale metodei in sine. Temerile legate de acest aspect al ICSI sunt in continua scadere, in special dupa ce de la jumatatea anului 2006 a aparut in laboratorul de fertilizare un instrument ce le permite embriologilor sa selecteze spermatozoizi maturi in vederea utilizarii lor in cadrul ICSI, bazandu-se pe capacitatea acestora de a se lega de acidul hialuronic, care reprezinta constituentul principal al stratului de gel ce inconjoara in mod natural ovulul. Studiile efectuate in 2006 pe copii cu varsta de 8 ani demonstreaza, de asemenea, ca nu exista diferente in ceea ce priveste procentul de malformatii intre cei conceputi prin ICSI si cei conceputi pe cale naturala.

In ceea ce priveste frecventa utilizarii ICSI, un studiu efectuat in 2007 si publicat in prestigioase reviste de specialitate indica faptul ce ICSI a fost folosit de 5 ori mai mult in ultimul deceniu (desi proportia de barbati care se trateaza pentru infertilitate a ramas, in principiu, neschimbata). De exemplu, in 1995, 11% din ciclurile de fertilizare in vitro foloseau ICSI. In 2004 acest procent era deja de 57,5%.
Desi ICSI este considerata o tehnica foarte importanta de reproducere asistata (in special cand este vorba de infertilitatea de cauza masculina) exista si riscul suprautilizarii ei. Acest lucru este evidentiat de faptul ca exista un numar relativ crescut de medici care recomanda ICSI femeilor la care nu au dat rezultate alte metode de fertilizare, care au ovulele de calitate inferioara sau asociaza alte cauze de infertilitate, desi partenerii lor au o spermograma normala. Cercetarile recente au evidentiat faptul ca in cazurile in care problema nu apartine barbatului, ICSI are slabe sanse de reusita.

In vederea pregatirii pentru recoltarea ovulului, femeia trebuie uneori sa urmeze un tratament specific format din injectii zilnice cu preparate hormonale precum si monitorizarea atenta timp de 2 saptamani anterior recoltarii efective. Acasa, femeia trebuie sa isi autoinjecteze gonadotropina sau FSH (hormonul foliculo-stimulant) in vederea stimularii ovarelor determinand hiperproductie de ovule (superovulatie). Se fac multiple determinari in vederea stabilirii gradului de maturitate al ovulelor. Daca foliculii ovarieni sunt dezvoltati corespunzator, pacienta primeste injectii cu gonadotropina corionica umana (pentru a stimula maturizarea completa a foliculilor). Ovulul matur este recoltat la 34-36 de ore prin laparoscopie sau aspiratie ghidata ecografic (prin cavitatea abdominala pana se ajunge la ovar).

Fertilizarea in vitro reprezinta o tehnica de reproducere asistata in care ovulul este fertilizat de spermatozoizi in vitro (in afara organismului femeii). Fertilizarea in vitro reprezinta o metoda extrem de importanta de tratament a infertilitatii, in special cand alte tehnici de reproducere asistata s-au dovedit ineficiente. Procesul fertilizarii in vitro implica: stimularea hormonala a ovulatiei, indepartarea ovulului din ovar si plasarea acestuia intr-un mediu fluid in care sa fie fertilizat de spermatozoizi. Zigotul (ovulul fecundat) va fi apoi transferat in uterul femeii in scopul nidarii si dezvoltarii unei sarcini.

Aproximativ 71% din procedurile de reproducere asistata se realizeaza cu ovulul pacientei. Termenul in vitro se refera la faptul ca procedura de baza se desfasoara in afara unui organism biologic (spre deosebire de in vivo - cand are loc in interiorul organismului viu in cadrul caruia se gaseste in mod normal). De obicei, fertilizarea in vitro utilizeaza niste vase special, numite placi Petri.
Candidatele perfecte pentru o astfel de metoda sunt femeile cu leziuni importante de trompe uterine (specialistii considera ca in aceste cazuri este mult mai indicata o astfel de procedura in vederea fertilizarii decat rezolvarea chirurgicala clasica a cazului). Fertilizarea in vitro se foloseste si in cazurile de infertilitate de cauza inexplicabila, sau cand problema apartine partenerului de sex masculin.

Etape

Fertilizarea in vitro presupune parcurgerea mai multor etape, dupa cum urmeaza:

1. Primul pas este stimularea ovariana- tratamentul incepe de obicei in a 3-a zi de menstruatie si consta in administrarea unor substante medicamentoase fertilizante in vederea stimularii dezvoltarii a multipli foliculi ovarieni. Pentru aceasta se folosesc de obicei administrarile injectabile de analogi de FSH. Statusul hormonal al pacientei este atent monitorizat in aceasta perioada, prin determinari periodice ale nivelului de estradiol (cel mai puternic hormon estrogenic). De asemenea, se urmareste si dezvoltarea foliculilor (prin ecografie se poate stabili atat numarul, cat si dimensiunile, localizarile precise si stadiul de dezvoltare). In mod obisnuit sunt necesare 10 zile de injectii. Ovulatia spontana in timpul acestei perioade este prevenita prin administrarea de agonisti de GnRH. Scopul acestui tratament este inducerea superovulatiei si controlul procesului de eliberare a ovulului din folicul.

2. Recoltarea ovulelor - dupa ce are loc completa maturare a foliculilor, pacientei i se administreaza gonadotropina corionica umana (ea actioneaza similar hormonului luteinizant si va determina ovulatia in aproximativ 36 de ore de la administrare). Recoltarea trebuie sa aiba loc inainte de expulzarea ovulului (trebuie sa capteze oul inainte de a parasi ovarul). In vedere recoltarii ovulului medicul utilizeaza un instrument special pe care il introduce sub control ecografic, transvaginal. Apoi, prin vagin, se ajunge la ovar. Cu acest instrument se aspira o cantitate predeterminata de lichid folicular impreuna cu cateva ovule (lichidul folicular este trimis catre laboratorul de specialitate pentru a identifica numarul si calitatea ovulelor). Procedura de recoltare dureaza aproximativ 20 de minute si se poate face sub anestezie generala.

3. Fertilizarea - dupa ce au fost identificate si analizate ovulele, si dupa ce au fost indepartate restul celulelor din jurul lor, se poate trece la fertilizarea propriu-zisa. In acest timp se pregateste si sperma (sunt indepartate eventualele celule inactive si lichidul seminal). Apoi spermatozoizii si ovulul sunt incubate impreuna pentru aproximtiv 18 ore intr-un mediu special, pe placi Petri. Dupa 48-72 de ore se considera ca oul a fost fecundat.

4. Selectia - laboratoarele de fertilizarea au diverse metode de gradare a calitatii embrionului. In mod obisnuit, embrionii care au ajuns la stadiul de 6-8 diviziuni sunt transferati dupa 3 zile de la recoltare.

5. Transferul embrionar - embrionii sunt apreciati in functie de numarul de diviziuni celulare la care se afla, in functie de egalitatea celulelor (din punct de vedere al dimensiunilor). Numarul de embrioni transferati in uterul pacientelor depinde in principal de cantitatea aflata la dispozitia medicului, de varsta femeii, dar trebuie sa se aiba in vedere si alti factori, cum ar fi: antecedentele ginecologice, statusul hormonal bazal precum si starea de sanatate din momentul fertilizari. Embrionul considerat a fi cel mai viabil este transferat in uterul pacientei utilizand un cateter foarte fin din plastic ce este trecut prin vagin – se pot transfera mai multi embrioni pentru a creste sansele de implantare si deci de dezvoltare a unei sarcini.
In general sunt necesare aproximativ 2 saptamani pentru a determina daca procedura a avut succes sau nu.
Rata de succes pentru primele 3 cicluri de tratament pentru fertilizarea in vitro este aproximativ egala, pentru ca dupa al 4-lea ciclu sa scada usor. Se considera ca dupa al 5-lea ciclu succesul procedurii este compromis.

Transferul gametic/zigotic intrafallopian

Ambele metode reprezinta de fapt tehnci si variante ale fertilizarii in vitro. Indicatiile lor sunt in special in cazurile de infertilitate feminina de cauza inexplicabila precum si in situatiile moderate de infertilitate masculina. Rata de succes pentru acestea este similara fertilizarii in vitro clasice, insa conditia este ca femeia sa aiba minim o tuba fallopiana (uterina) functionala.

GIFT (gamete intrafallopian transfer) - este o tehnica ce consta in mai multe etape: recoltarea ovulelor (exact ca in cazul fertilizarii in vitro clasice), combinarea lor cu spermatozoizii (fara a fi fertilizate efectiv) si apoi introducerea lor in una din trompele uterine. Pentru facilitarea acestei etape a GIFT, dar si pentru a asigura corecta plasare a ovulului si spermatozoizilor se utilizeaza laparoscopia (ce foloseste un mini instrument optic pentru a vizualiza mai bine calea de abord a trompelor fallopiene si pentru a directiona corespunzator, printr-un cateter lung si foarte fin, ovulul la destinatie). Avantajul acestei tehnici este ca doar combinarea gametilor are loc in exterior, fertilizarea propriu-zisa desfasurandu-se in organismul femeii. Un ciclu complet si cu rezultate bune dureaza aproximativ 4- 6 saptamani.

GIFT este indicat in special cazurilor in care problemele de fertilitate sunt datorate unor disfunctii spermatice sau daca exista o cauza idiopatica (neprecizata) de fertilitate. Exista si cupluri care apeleaza la GIFT (si o prefera clasicei fertilizari in vitro) din motive etice (deoarece considera ca fertilizarea si formarea embrionului se desfasoara in organismul viitoarei mame). Rata de succes a acestei proceduri de fertilizare depinde in general de varsta cuplului si de calitatea ovulelor. Se estimeaza ca aproximativ 25-30% din GIFT au rezultatul dorit (sarcina), din acest procent aproximativ 1/3 sunt de fapt sarcini multiple (acestea apar cand mai mult de 1 fetus este adus la termen in cursul unei sarcini).

ZIFT (transfer zygotic intrafallopian) - reprezinta o metoda de tratament de fertilizare cand exista un blocaj la nivelul trompelor uterine (iar acesta reprezinta cauza infertilitatii). Procedura consta in recoltarea ovulelor si fertilizarea lor in vitro. Apoi, prin laparoscopie, zigotul din procesul de fertilizare este plasat in trompele uterine. Avantajul acestei proceduri (comparative cu GIFT ) este ca atat medicul cat si cuplul de viitori parinti sunt siguri ca fertilizarea a avut loc. Inainte de implantare se pot cauta eventualele defecte genetice si alte anomalii pe care zigotul le poate prezenta.


In general sunt necesare aproximativ 5 saptamani pentru a finaliza un ciclu complet de ZIFT (aceasta perioada incluzand si timpul cat femeia trebuie sa urmeze tratament hormonal si fertilizant specific).
ZIFT este o metoda mai controversata de fertilizare in vitro deoarece face posibil diagnosticul genetic preimplantare, si astfel viitorii parinti au posibilitatea de a selectiona bagajul genetic al copilului inainte ca zigotul sa fie chiar implantat.

Rata de fertilizare si de producere (si mentinere a sarcinii) a crescut considerabil in ultimii ani, desi in continuare se mentin diferentele legate de varsta partenerilor (cei tineri avand o probabilitate de reusita mai mare decat cei mai in varsta). Sansele de fertilizare se mentin in jurul a 27% per ciclu (cu un procent de 33% de sarcini), insa aceste date variaza foarte mult si tin seama de o serie de factori variabili, cum ar fi:

Varsta femeii - mai precis, varsta si calitatea ovulului implicat in proces. In cazul in care se folosesc ovulele femeii care va duce sarcina (si nu ovule donate), rata de succes pentru femeile sub 35 de ani este de 43% per ciclu, si 36,5% nasteri cu feti vii si compatibili. In schimb, acest procent scade dramatic in cazul femeilor peste 40 de ani, unde este in jurul valorii de 4% (la 42 de ani). Specialistii au analizat o serie de cazuri de fertilizare in vitro si au concluzionat ca cel mai mare procent de nasteri vii s-au inregistrat dupa folosirea ovulelor proaspete donate (cu o medie de 50% per transfer embrionar) si cele mai scazute cand viitoarea mama utilizeaza propriile ovule criogenizate (cu o medie de 29% per transfer). Totusi, utilizarea ovulelor inghetate este mai putin costisitoare decat folosirea celor proaspete (deci, un cuplu isi permite mai degraba sa faca mai multe cicluri de insamantare utilizand ovule inghetate).

Utilizarea ovulelor donate - Este o solutie in cazul in care femeia ce isi doreste sarcina are o varsta inaintata. Rezultatele studiilor efectuate in vederea demonstrarii eficientei acestor transferuri au demonstrat ca rata succesului a fost aproximativ egala pentru femeile cu varste intre 20-40 de ani care au apelat la donatoare. De asemenea, nu s-au inregistrat diferente semnificative nici pentru femeile pana in 45 de ani. Dupa 45 de ani, insa, pacientele au intampinat serioase probleme in ceea ce priveste implantarea, nidarea, evolutia sarcinii si in final nasterea.

Utilizarea ovulelor crioprezervate - Rata de succes in cazul utilizarii ovulelor congelate este sensibil mai scazuta comparativ cu a ovulelor proaspete, deoarece in timpul procesului de conservare se pot elibera toxine din celulele distruse care vor afecta calitatea ovulelor recoltate.
In ultimul timp, pentru a creste rata de succes a fertilizarii in vitro se recurge la transferul mai multor embrioni (nu doar a unuia singur), insa aceasta solutie poate avea drept complicatii dezvoltarea sarcinilor multiple. O tehnica recenta, avand rezultate promitatoare pe termen lung, implica mentinerea embrionilor intr-un mediu lichid special (in care le sunt asigurate toate substantele nutritive necesare) pana in momentul in care ating etapa de blastocisti (acest lucru se intampla in aproximtiv 5 zile). Apoi doctorii determina care embrion are cele mai multe sanse de dezvoltare si acela este ulterior transferat intrauterin. Astfel se poate stimula dezvoltarea sarcinii fara sa existe riscul aparitiei sarcinilor multiple.

Maturatia in vitro - reprezinta o metoda noua de fertilizare ce nu implica administrarea unui tratament hormonal sau fertilizant. Tehnica se bazeaza pe maturarea in vitro a foliculilor ovarieni. Acestia sunt recoltati cu cateva zile inainte de ovulatie (din aproximativ 50 de foliculi ce a inceput sa se matureze se pot preleva 15, din care se apreciaza ca in jur de 2-3 vor produce embrioni sanatosi si compatibili cu sarcina). Foliculii recoltati trebuie sa se gaseasca in etapa de folicul antral pentru a putea fi utilizati. Deja s-au efectuat astfel de fertilizari si sarcinile au fost duse la termen. In cazul foliculilor ce au fost recoltati inainte de atingerea stadiului antral inca se mai fac teste si determinari in vederea stabilirii randamentului si posibilului succes al acestei metode.

Transferul de blastocisti - este privita ca o metoda cu mult potential. Tehnica consta in implantarea intrauterina a blastocistilor, care sunt de fapt embrioni mai dezvoltati (cu varsta de 5 zile). Astfel aceasta metoda se deosebeste de clasica implantare a embrionilor standard avand varsta de 2 sau 3 zile. Avantajul acestei metode este ca implica transferul unui numar redus de embrioni (astfel se reduce riscul de aparitie a sarcinilor multiple). Este de remarcat faptul ca prin aceasta tehnica probabilitatea nasterii gemenilor identici este mult crescuta (comparativ cu alte proceduri). S-a constatat ca fetii conceputi astfel sunt mai frecvent de sex masculin. Rata de succes (de conceptii) este de aproximativ 36% la prima incercare, dar apoi scade simtitor si are aceeasi corelatie cu varsta mamei ca si in cazul altor metode de fertilizare (succesul este mai mare daca femeia este mai tanara).

Transfer ooplasmic - Aceasta tehnica este o procedura controversata, inca in stadiul de experiment, care utilizeaza ovulul viitoarei mame (femeii care va duce sarcina), ovulul unei donatoare si sperma, in vederea fertilizarii. Se combina materialul genetic al ovulului donat cu spermatozoizii si se pune in contact cu ovulul propriu. Prin aceasta metoda s-au realizat foarte putine fertilizari, ea fiind mai degraba in stadiul de proiect de cercetare decat in cel de tehnica de fertilizare aprobata. De asemenea, este de mentionat ca nu se cunosc inca efectele pe termen lung pe care le asociaza (atat pentru mama cat si pentru fat) si nici complicatiile.