Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Remedii alternative pentru dinti sensibili

Actualizat la data de: 12 Aprilie 2019

Sensibilitatea dentara, afectiune comuna

Sus
Remedii alternative pentru dinti sensibili

Sensibilitatea dentara poate face ca mancatul si bautul sa devina experiente dureroase. Cu toate acestea, anumite remedii alternative pot ajuta la reducerea sensibilitatii.

De asemenea, specialistii afirma ca sensibilitatea dentara este o afectiune comuna si tratabila.

Iata care sunt cele mai intalnite remedii pentru dinti sensibili, inclusiv explicatiile din spatele lor. In plus, sunt expuse si cauzele asociate, dar si metode de preventie existente.

Cuprins articol

  1. Sensibilitatea dentara, afectiune comuna
  2. Clatirea gurii cu uleiuri
  3. Frunzele de guava
  4. Gelurile pe baza de cuisoare
  5. Usturoiul
  6. Apa sarata
  7. Gelurile pe baza de capsaicina
  8. Turmenicul
  9. Fluorura
  10. Agentii de desensibilizare
  11. Cauzele sensibilitatii dentare
  12. Prevenirea sensibilitatii dentare
  13. Concluzii
  14. Citeste pe aceeasi tema

Clatirea gurii cu uleiuri

Sus

Clatirea gurii cu ulei de susan sau de nuca de cocos poate ajuta la reducerea sensibilitatii dentare. Aceasta metoda este frecvent utilizata ca remediu traditional in India, uleiul fiind tinut in gura timp de cateva minute, ulterior fiind scuipat.

Rezultatele unui studiu efectuat in 2009 sugereaza ca uleiul de susan poate reduce simptomele gingivitei.

De asemenea, o alta cercetare realizata in 2015 a concluzionat ca uleiul de cocos poate ajuta la reducerea placii bacteriene si a bolilor gingivale. Aceste beneficii potentiale ale clatirii gurii cu uleiuri pot, la randul lor, sa reduca sensibilitatea dentara.

Frunzele de guava

Sus

Mestecarea frunzelor de guava sau utilizarea topica a unor geluri ce contin un extract din aceste frunze reprezinta doua metode ce pot ajuta la reducerea durerii si a sensibilitatii dentare.

Studiile au constatat ca frunzele de guava au multiple beneficii pentru sanatate, deoarece sunt bogate in flavonoide. Aceste substante au proprietati antimicrobiene, antiinflamatorii si antialgice, iar aceste beneficii pot fi utilizate si pentru a lupta impotriva sensibilitatii dintilor.

Gelurile pe baza de cuisoare

Sus

Oamenii folosesc de mult timp uleiurile si gelurile pe baza de cuisoare ca un remediu eficient pentru durerea si sensibilitate dentara. Cercetarile au sugerat ca aceste produse chiar sunt eficiente si nu sunt populare doar datorita traditiei.

Anumite cercetari au comparat gelul de cuisoare cu benzocaina, un anestezic folosit de catre medicii stomatologi. Rezultatele au constat in faptul ca gelul pe baza de cuisoare a fost la fel de eficient ca si benzocaina in practicile stomatologice.

Aplicarea acestor geluri la nivelul gingiilor poate fi extrem de eficienta in reducerea sensibilitatii dentare. Cu toate acestea, mai sunt necesare cateva cercetari care sa observe daca exista si alte beneficii sau efecte adverse asociate.

Usturoiul

Sus

Usturoiul este un remediu traditional pentru multiple afectiuni de sanatate. Utilizarea sa pentru combaterea durerii este binecunoscuta in medicina populara.

Simpla mestecare a unei cantitati mici de usturoi produce un compus numit alicina. Cercetatorii au concluzionat ca alicina are proprietati antimicrobiene, ajutand la uciderea bacteriilor ce pot produce boli ale cavitatii orale. Un exemplu de astfel de agent patogen este Streptococcus mutans.

Multiplicarea Streptococcus mutans la nivelul dintilor si gingiilor poate avea drept consecinta degradarea dentara si agravarea sensibilitatii. Combaterea acestor bacterii prin mestecarea usturoiului este extrem de eficienta si ajuta la incetinirea procesului de degradare a dintilor.

Apa sarata

Sus

Clatirea gurii cu apa sarata este o modalitate extrem de simpla prin care se poate lupta impotriva bacteriilor si se poate imbunatati igiena cavitatii bucale. Cateva studii au ajuns la concluzia ca folosirea apei sarate ca apa de gura este la fel de eficienta ca folosirea clorhexidinei impotriva placii dentare.

In mod ideal, se recomanda amestecarea a 200 ml de apa calda cu jumatate de lingurita de sare. Aceasta solutie poate fi folosita ca apa de gura, fiind necesara clatirea gurii de cateva ori inainte de a o scuipa.

Gelurile pe baza de capsaicina

Sus

Capsaicina este o substanta ce se gaseste in mod natural in ardeiul iute. Aceasta substanta este picanta si poate provoca arsuri atunci cand este aplicata prea mult timp pe piele sau pe mucoase. Cu toate acestea, daca este utilizata corespunzator, capsaicina poate ajuta la ameliorarea durerii.

Se considera ca gelurile pe baza de capsaicina amortesc fibrele nervoase, facandu-le mai putin capabile sa transmita semnalele dureroase catre creier. Aplicarea acestor geluri la nivel gingival pot atenua durerea si sensibilitatea dentara.

Turmenicul

Sus

Turmenicul este folosit ca remediu ayurvedic pentru reducerea inflamatiei si ameliorarea durerii. Turmenicul are drept ingredient activ curcuma, iar studiile au demonstrat ca aceasta este la fel de eficace ca si ibuprofenul in calmarea durerilor produse de osteoartrita genunchiului.

Beneficiile sale impotriva durerii pot fi folosite prin producerea unei paste chiar la domiciliu. Astfel, pudra de turmenic poate fi amestecata cu putina apa, ulterior amestecul fiind distribuit la nivelul gingiilor pentru a lupta impotriva sensibilitatii.

Cu toate acestea, nu exista cercetari stiintifice concentrate asupra beneficiilor turmenicului asupra afectiunilor dentare.

Fluorura

Sus

Utilizarea produselor dentare care contin fluorura poate ajuta la reducerea riscului de aparitie a cariilor, minimizand in acest mod sensibilitatea dentara. O cercetare din 2013 a concluzionat ca cele mai multe produse cu fluorura reduc sensibilitatea dentara atunci cand sunt folosite impreuna cu alte tratamente de desensibilizare.

Exista mai multe tipuri de produse cu fluorura, cele mai multe fiind potrivite pentru utilizare zilnica. Acestea sunt prezente sub forma de pasta de dinti, apa de gura sau diferite geluri.

Agentii de desensibilizare

Sus

Exista paste de dinti speciale ce contin agenti de desensibilizare. Acestia au scopul de a face ca dentina sa fie mai putin permeabila. Dentina este un tesut dur si poros ce se afla imediat sub stratul constituit de smalt.

Atunci cand dentina este mai putin permeabila inseamna ca lichidele intampina o dificultate mai mare pentru a trece de ea. Reducerea permeabilitatii protejeaza astfel straturile de dedesubt, inclusiv nervii, ajutand la reducerea sensibilitatii si durerii.

Agentii de desensibilizare sunt reprezentati de:

- potasiu;
- ioni metalici;
- oxalati.

Folosirea unei paste de dinti desensibilizante pe baza de potasiu reprezinta o optiune foarte eficienta pentru persoanele cu dinti sensibili. In plus, exista un studiu mic ce a constatat ca extractele de oxalati din rubarba si spanac au ajutat la diminuarea sensibilitatii dentare.

Cauzele sensibilitatii dentare

Sus

Dintii devin sensibili atunci cand smaltul sau stratul superior devine uzat. Cand stratul de smalt se reduce, dentina devine expusa si se permeabilizeaza, permitand lichidelor si gazelor sa treaca prin ea mult mai usor. Sub dentina se regaseste pulpa dentara, un tesut ce contine multe terminatii nervoase si vase de sange.

Cand diferite substante trec prin dentina si ajung la aceste terminatii nervoase poate surveni durerea. Consumul de lichide calde sau reci poate declansa, de asemenea, episoade dureroase.

Urmatoarele cauze pot distruge smaltul si pot produce sensibilitate dentara:

- gingivita;
- cariile;
- procedurile de albire a dintilor;
- spalatul pe dinti excesiv sau prea tare;
- consumul frecvent de alimente acide;
- bruxismul.

Prevenirea sensibilitatii dentare

Sus

Prevenirea sensibilitatii dentare poate fi realizata prin urmatoarele metode:

- perierea dintilor de doua ori pe zi cu o pasta de dinti cu fluorura;
- folosirea atei dentare o data pe zi;
- evitarea procedurilor de albire a dintilor;
- limitarea consumului de alimente zaharate sau cu continut mare de amidon;
- evitarea alimentelor acide;
- limitarea consumului de alcool;
- renuntarea la fumat;
- vizitarea regulata a medicului stomatolog.

Daca o persoana se confrunta cu sensibilitate si durere dentara severa sau continua, ar trebui sa realizeze cat mai curand o vizita la medicul stomatolog. Acesta poate evalua corect motivul sensibilitatii si poate oferi cel mai bun tratament.

Concluzii

Sus

Multe persoane resimt sensibilitate la nivelul dintilor, iar motivul principal consta in eroziunea treptata a smaltului. Cercetarile arata ca unele remedii alternative pot ajuta la tratarea sensibilitatii dentare, dar o igiena orala adecvata reprezinta cea mai buna metoda de prevenire a tulburarilor stomatologice ce ar putea duce la sensibilitate.

Atunci cand sensibilitatea este severa, medicul stomatolog trebuie consultat pentru a analiza situatia. In functie de cauza sensibilitatii, acesta poate hotari care este cea mai buna metoda de tratament.


Medici specialisti Stomatologie

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate