Tulburarea dismorfica corporala sau sindromul urateniei inchipuite

Tulburarea dismorfica corporala, denumita anterior dismorfofobie, este o tulburare psihologica severa care implica ingrijorarea excesiva a unei persoane cu privire la un defect constientizat al aspectului sau fizic.

Accentul poate fi pus pe orice parte a corpului, dar, in mod obisnuit, ingrijorarea implica defecte ale fetei si parului, precum un zambet stramb, buzele sau capul neuniforme sau prezenta unui sentiment general de nemultumire cu privire la aspectul exterior.

Persoanele care sufera de tulburare dismorfica a corpului au o obsesie asupra unui defect imaginar abia vizibil pe corp, pana ajung la punctul in care apar repercusiuni negative asupra relatiilor cu cei din jur si a calitatii propriei vieti.

Nimeni nu poate avea puterea de a convinge persoana care sufera de acest tip de tulburare ca defectul perceput nu este real.

Tulburarea dismorfica corporala este adesea trecuta cu vederea la controalele de rutina. Atunci cand este identificata in mod corespunzator, acesta poate fi tratata cu succes cu medicamente si terapie cognitiv-comportamentala.

Persoanele cu tulburarea dismorfica a corpului au impresia ca exista ceva in neregula cu felul in care arata, chiar daca defectele percepute in aspectul lor sunt minime sau inexistente. Afectiunea nu are nimic de-a face cu aspectul fizic real, ci mai degraba cu perceptia de sine.

Dismorfofobia are trei criterii in vederea diagnosticarii:

• Prezenta preocuparii cu privire la un defect in aspectul fizic, defectul este fie imaginat, fie, daca exista un defect minor, preocuparea asupra lui este excesiva.

• Preocuparea provoaca efecte negative in relatiile cu alte persoane.

• Preocuparea nu este atat de bine luata in considerare in comparatie cu alte tulburari mentale (precum anorexia nervoasa sau hipocondriza).

Persoanele cu tulburare dismorfica a corpului cauta in mod permanent reasigurare si sunt frustrate atunci cand celelalte persoane nu observa defectul de care se plang.

Unii oameni pot deveni atat de stresati in ceea ce priveste aspectul lor fizic, incat pot ajunge sa nu mai lucreze sau sa socializeze, devenind astfel izolate in casa pentru ca sunt de parere ca sunt prea hidoase pentru a fi vazute in public.

Cauza exacta a dismorfofobiei este necunoscuta, desi au fost sugerate numeroase teorii. Aceasta poate fi o afectiune mostenita, deoarece prevalenta bolii este de patru ori mai mare la rudele de gradul intai ale persoanelor cu tulburare dismorfica corporala.

Mai mult, aceasta afectiune pare a avea legatura cu tulburarea obsesiv-compulsiva. Acest tip de tulburare apare frecvent la persoanele cu tulburare obsesiv-compulsiva si la rudele acestora si raspunde la acelasi tip de tratament.

Anomaliile functionale in procesarea vizuala si in sistemele limbice ale creierului au fost, de asemenea, identificate ca potentiale cauze. Totodata, nivelul scazut de anumiti neurotransmitatori poate fi un factor care contribuie la aparitia bolii.

Componenta principala a tulburarii dismorfice a corpului este o preocupare excesiva in privinta unui defect imaginat in aspectul fizic sau o reactie exagerata cu privire la un usor defect fizic.

Este o tulburare cronica care poate creste si reduce in intensitate si poate trece de la o parte a corpului la alta.

Zonele obisnuite de imperfectiuni percepute implica pielea (acnee, grasime, riduri), fata (par excesiv), nas, gura, dinti, chelie, sani sau organele genitale.

Comportamentele tipice asociate tulburarii dismorfice corporale includ:

• Persoanele cu tulburare dismorfica a corpului pot fi obsedate de reflectia lor in oglinda sau pot incerca evitarea lor cu totul;

• Preocuparea cu privire la aspectul fizic cu o extrema constiinta de sine;

• Observarea, atingerea, masurarea obsesiva a defectului;

• Cercetarea excesiva a defectului;

• Neglijarea unor aspecte mai importante ale vietii, precum munca, familia si sanatatea personala;

• Verificarea oglinzilor in mod compulsiv sau inlaturarea lor din casa;

• Folosirea unor elemente care pot ascunde defectele imaginate, precum perucile, palariile si machiajul;

• Apelarea la tratamente dermatologice sau cosmetice repetate pentru corectarea defectelor.

Persoanele cu tulburare dismorfica a corpului raporteaza ca se gandesc la defectele lor nerealiste intr-o medie de 3-8 ore pe zi si au doar un control limitat asupra acestor ganduri.

Incercarile de a explica ca defectul fizic este inexistent sau minor sunt inutile pentru ca persoanele in cauza vor continua sa se ingrijoreze excesiv cu privire la defectele lor inchipuite.

Medicii ignora adesea diagnosticul de tulburare dismorfica corporala din cauza lipsei de cunoastere a tulburarii, dar si a reticentei individului de a-si dezvalui preocuparile determinate de rusine.

Desi aceasta tulburare este o afectiune psihiatrica, foarte putine persoane consulta un psihiatru deoarece considera ca problema lor este mai degraba fizica decat psihologica.

Tulburarea dismorfica a corpului este diagnosticata numai prin istoric clinic si consult medical.

Tratamentul tulburarii dismorfice corporale include in mod obisnuit terapia cognitiv-comportamentala, tratamentul medicamentos si consilierea comportamentala.

Terapia cognitiv-comportamentala: ajuta persoanele care sufera de acest tip de tulburare sa reduca din comportamentul problematic si din gandirea negativa.

Mai mult, ii ajuta pe indivizi sa dobandeasca o intelegere mai buna a bolii si sa opreasca gandurile negative care apar in mod automat, in timp ce invata sa se evalueze intr-un mod mai realist si pozitiv.

De asemenea, persoanele pot invata modalitati sanatoase de a face fata ritualurilor, precum verificarea oglinzilor sau atingerea pielii in mod constant.

Terapia familiala: un profesionist din domeniul sanatatii mintale poate identifica credintele si comportamentele maladaptive din cadrul familiei si poate gasi abordari mai eficiente pentru a trata acest tip de comportamente.

Tulburarea dismorfica a corpului este o tulburare psihiatrica severa care este expusa ca preocuparea excesiva cu aspectul exterior si cu un defect fizic minor sau imaginar.

Deoarece nu ii este acordata o importanta crescuta, persoanele care sufera de acest tip de tulburare nu sunt diagnosticate si tratate in mod corespunzator si au o calitate slaba a vietii.

Mai mult, din cauza faptului ca tulburarea dismorfica corporala este o afectiune cronica, persoanele in cauza necesita tratament pe termen lung si consultatii medicale frecvente.

De-a lungul timpului, persoanele cu acest tip de tulburare ating cele mai bune rezultate atunci cand sunt combinate terapiile psihologice, farmacologice si interventiile familiale.