Tulburarea de comportament social dezinhibat

Multi copii sunt timizi atunci cand intalnesc oameni noi, fiind totusi normal sa fie atenti la straini. Dar, uneori, copiilor le lipseste aceasta teama. Ei ar putea fi excesiv de vorbareti imediat ce intalnesc un nou adult sau ar putea sa nu se teama sa dea o imbratisare, un sarut sau un alt semn de afectiune cuiva pe care tocmai l-au intalnit. Unii ar putea sa nu ezite sa se aseze in bratele unui strain intr-o sala de asteptare.

Toate acestea sunt semne posibile ale unei afectiuni numita tulburare de comportament social dezinhibat (DSED), o tulburare comportamentala care apare la copiii mici.
Se crede ca DSED este relativ rara in populatia generala, dar riscul este mult mai mare in randul unor medii sau grupuri, cum ar fi in cazul copiilor care traiesc in centre de plasament, in medii institutionalizate sau in orfelinate.

DSED este o tulburare de atasament in copilarie care face dificila pentru copii formarea unei legaturi emotionale, stabile si semnificative. Acestia pot vorbi cu usurinta cu strainii si sunt extrem de prietenosi si extrovertiti.

Simptomele DSED includ: sociabilitate extrema, limite sociale minime, o reticenta redusa sau absenta de a se apropia si de a se angaja in conversatii cu adulti necunoscuti, comportament verbal sau fizic prea familiar fata de o persoana necunoscuta, o revenire minima la adultul care ii poarta de grija dupa ce se aventureaza departe de acesta, chiar si intr-un loc nou si ciudat, dorinta de a pleca fara ezitare cu un adult necunoscut. Cu alte cuvinte, nu exista un sentiment de "pericol strain".

Acest lucru face ca tulburarea sa fie diferita de alte afectiuni, cum ar fi problemele de control al impulsurilor, deoarece copilul nu pare sa aiba nevoie de un ingrijitor in preajma pentru a fi sociabil cu un strain. Ei trateaza atat ingrijitorul, cat si strainul cu acelasi nivel de afectiune si este la fel de probabil sa apeleze la oricare dintre ei atunci cand cauta alinare.

Acest lucru inseamna ca persoanele cu DSED sunt supuse unui risc mare de a fi raniti de altii, deoarece sunt atat de increzatori. De fapt, uneori, ei se vor apropia in mod activ de o persoana necunoscuta pentru a interactiona cu ea si s-ar putea sa nu se gandeasca de doua ori inainte de a se urca in masina unui strain sau de a-l urma pana acasa.

DSED a fost raportata la copii de la 2 ani pana la adolescenta. Pe masura ce copiii cresc, simptomele DSED ar putea arata diferit. De exemplu, in perioada prescolara, copiii ar putea face zgomote puternice sau ar putea incerca sa atraga atentia adultilor. In timp ce in gimnaziu, ar putea incepe sa vorbeasca sau sa se apropie de straini.

Majoritatea copiilor, mai ales daca primesc tratament, vor vedea simptomele DSED diminuandu-se.
De fapt, exista o oarecare controversa cu privire la aceasta afectiune. Mai exact, nu se stie exact daca tulburarea persista pana la varsta adulta timpurie, desi mai multe studii au constatat ca aceasta afectiune nu este neobisnuita in randul adolescentilor din centrele rezidentiale pentru tineri. Acesti adolescenti ar putea fi prea familiarizati cu colegii, parintii, profesorii si antrenorii. Se pare ca tulburarea poate afecta modul in care acestia formeaza si mentin prieteniile si relatiile romantice.

Adultii cu DSED pot avea tendinta de a pune intrebari intruzive persoanelor pe care tocmai le-au cunoscut si de a se angaja in alte comportamente care demonstreaza o lipsa de inhibitie. Ei vor avea dificultati in a avea incredere in ceilalti si nu se vor simti in siguranta in relatiile lor de adulti.

DSED si tulburarea reactiva de atasament (RAD) sunt doua afectiuni ale atasamentului care se dezvolta la copii atunci cand atasamentele timpurii sunt intrerupte. In ambele afectiuni simptomele pot aparea inca de la prima zi de nastere a copilului.

Spre deosebire de DSED, copiii cu RAD sunt mai putin predispusi sa caute alinare atunci cand se simt nelinistiti. Unele simptome ale RAD pot include dificultati de calmare, refuzul de a cauta mangaiere din partea celor care ii ingrijesc, absenta emotiilor pozitive, dar prezenta emotiilor perturbatoare, cum ar fi iritabilitatea, tristetea, frica sau furia, o lipsa de atasamente emotionale.

DSED este inclusa in categoria tulburarilor legate de traume sau stres. DSED este cauzata de neglijenta in timpul copilariei sau copilariei timpurii. Pentru multi copii, apare pentru ca nu au avut un ingrijitor stabil, pe termen lung, care sa le satisfaca nevoile, sa petreaca timp invatandu-i si sa le ofere hrana, adapost si sprijin emotional.
Atunci cand un ingrijitor este disponibil emotional sau fizic pentru un copil, in special in timpul copilariei timpurii, il determina pe copil sa dezvolte atasamente sigure. Daca acest atasament nu se formeaza, poate avea un impact asupra dezvoltarii creierului.

Asadar, traumele din copilarie, abuzul extrem sau neglijarea sunt factori ce pot pune un copil in pericol de a dezvolta DSED. Exemple de circumstante sau evenimente posibile includ moartea unui parinte, faptul ca a fost crescut de un parinte absent, faptul de a fi crescut de un parinte cu antecedente de abuz de substante sau de tulburari legate de consumul de substante, abuz sexual timpuriu, cresterea intr-un orfelinat, cresterea in mai multe centre de plasament etc.

Trebuie retinut faptul ca DSED nu este cauzata de faptul ca un copil este plasat la gradinita sau ca este asezat in patut in timp ce plange, contrar unor mituri eronate.

Inainte ca tratamentul sa poata incepe, copiii cu DSED trebuie sa fie plasati in grija unor ingrijitori stabili. Astfel, daca copilul se afla in centre de plasament, de exemplu, tratamentul va incepe odata ce va fi plasat cu cineva care se angajeaza sa aiba grija de el pe termen lung.

Acest lucru se datoreaza faptului ca tratamentul pentru DSED implica, de obicei, terapia de familie care implica intreaga familie, deoarece este important ca persoana afectata sa poata crea legaturi cu ingrijitorii sai. Terapia i-ar ajuta pe cei care ii ingrijesc sa invete cum sa interactioneze cel mai bine cu copiii lor pentru a-i ingriji si pentru a-i sprijini in vederea consolidarii legaturii. Acest lucru il va ajuta pe copilul cu DSED sa se simta stabil, in siguranta si iubit si astfel va incepe procesul de recuperare.

Copiii cu DSED ar putea beneficia, de asemenea, de terapie prin joc sau terapie prin arta pentru a avansa la dezvoltarea lor sociala si emotionala.

In cazul in care copilul dumneavoastra a fost diagnosticat cu DSED, cel mai important lucru pe care il puteti face pentru el este sa-i oferiti o ingrijire consistenta si stabila, sa va concentrati pe calitatea interactiunilor, sa-l ajutati sa se simta ingrijit si in siguranta. Acest lucru este necesar pentru ca atasamentele sanatoase sa se formeze.

S-ar putea sa va fie de ajutor aceste sfaturi: stabiliti asteptari realiste, astfel incat copilul dvs. sa stie la ce sa se astepte de la dvs., ramaneti rabdator, deoarece schimbarea necesita timp, creati rutine, gasiti sprijin din partea altor parinti, a membrilor familiei, a unui terapeut sau a unor grupuri de sprijin. De asemenea, probabil ca veti dori sa monitorizati interactiunile pe care copilul dumneavoastra le are cu strainii sau persoanele noi pana cand tratamentul progreseaza.

DSED este o afectiune grava, dar recuperarea este posibila prin tratament. Totusi, acest proces necesita timp. Incercati sa nu va descurajati si sa nu va pierdeti increderea in acest proces in timp ce lucrati, deoarece in acest fel ii puteti oferi copilului un mediu stabil si sigur.

Daca va ingrijoreaza faptul ca fiul sau fiica dumneavoastra are DSED, contactati pediatrul copilului dumneavoastra pentru sfaturi. Acesta va poate ajuta si va poate indruma catre profesionistii potriviti in domeniul sanatatii mintale.

Bibliografie:
aacap.org/AACAP/Families_and_Youth/Facts_for_Families/FFF-Guide/Attachment-Disorders-085.aspx
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/28935662/
ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4785216/