Tot ce trebuie stiut despre tulburarea de opozitionism provocator

Tulburarea de opozitionism provocator este o afectiune mintala a copilariei care implica un comportament asa-zis deviant sau perturbator. Cu alte cuvinte, aceasta tulburare se refera la manifestarea persistenta a unui comportament irational rebel si a furiei fata de figurile de autoritate, cum ar fi parinti sau profesori, pe o perioada indelungata.

Aproape fiecare copil va avea ocazional izbucniri de frustrare si nesupunere, dar acestea sunt normale. Tulburarea de opozitionism provocator nu se refera la acest tip de comportament ocazional si adecvat dezvoltarii. Aceasta afectiune implica un model de lunga durata a unui comportament sau a unei atitudini sfidatoare si provocatoare fata de parinti, profesori sau alti adulti care se implica in viata individului. De asemenea, este prezenta o dispozitie frecvent iritabila si nervoasa, cu un caracter imprevizibil si razbunator fata de ceilalti.

Tulburarea de opozitionism provocator apare de obicei la copii, dar poate fi prezenta si la inceputul adolescentei. Copiii pot fi adesea neascultatori si certareti, dar modelele persistente ale acestor comportamente ar putea indica o tulburare de fond. Comportamentele ce caracterizeaza aceasta afectiune depasesc ceea ce este tipic pentru varsta si stadiul de dezvoltare al unui copil.

In general, crizele de furie incep sa se diminueze pana la varsta de 4 ani. Asadar, adultii trebuie sa isi puna semne de intrebare si sa se ingrijoreze atunci cand observa ca un copil de varsta scolara continua sa aiba crize regulate de furie, in special suficient de grave pentru a perturba viata de zi cu zi.

Copiii si tinerii cu tulburare de opozitionism provocator prezinta in mod caracteristic tipare continue de comportamente sfidatoare, razbunatoare si conflictuale fata de figurile autoritare din viata lor. Pentru ca un specialist sa puna diagnosticul pentru aceasta afectiune, tiparele anterior mentionate trebuie sa persiste timp de cel putin 6 luni si sa afecteze in mod semnificativ viata de zi cu zi a unei persoane.

Pe langa intervalul de timp de minim 6 luni in care simptomele trebuie sa persiste, diagnosticul va fi pus si in baza altor criterii, conform indrumarilor stabilite in „Manualul de Diagnostic si Clasificare Statistica a Tulburarilor Mintale”.

Astfel, trebuie avute in vedere si alte elemente, precum:
• Modelul de dispozitie caracteristic, conflictual, sfidator, iritabil si razbunator trebuie sa fie exprimat cu persoane care nu sunt frati sau surori;
• Comportamentul provoaca o perturbare semnificativa a functionarii sociale, educationale, ocupationale sau casnice;
• Comportamentul nu este cauzat de o alta afectiune a sanatatii mintale, cum ar fi tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie (ADHD).

Diagnosticarea acestei afectiuni vine la pachet si cu evaluarea severitatii sale. Astfel, daca manifestarile sale sunt exprimate in contexte specifice, cum ar fi acasa sau la scoala, atunci este vorba despre o tulburare usoara. Daca simptomele sunt exprimate in cel putin doua contexte, atunci se poate vorbi despre tulburare moderata de opozitionism provocator. Daca se vorbeste despre manifestari in trei sau mai multe contexte atunci este vorba despre o forma severa a afectiunii.

Trebuie stiut ca simptomele tulburarii de opozitionism provocator se pot suprapune adesea cu diferite alte afectiuni, cum ar fi tulburarea bipolara sau ADHD. Astfel, diagnosticul diferential este foarte important pentru excluderea afectiunilor ce ar putea mima acelasi tablou clinic.

Conform unui studiu din 2008, expertii estimeaza ca intre 1 si 16% dintre copii si adolescenti pot indeplini criteriile de diagnosticare a tulburarii de opozitionism provocator.

Tulburarea de opozitionism provocator pare sa apara mai des la baieti inainte de adolescenta, dar la aproximativ aceeasi rata la persoanele de orice sex in timpul adolescentei si la varsta adulta.

Cu toate acestea, dovezile care sustin ca prevalenta afectiunii la baieti este mai mare sunt putine, asa ca sunt necesare studii suplimentare pentru ca confirma acest lucru. In plus, unii cercetatori sugereaza ca diagnosticarea fetelor ar trebui facuta pe baza altor criterii, deoarece simptomele ar putea fi prezentate in mod diferit comparativ cu baietii.

Expertii nu au gasit o cauza sigura a tulburarii de opozitionism provocator, dar este posibil ca aceasta afectiune sa fie o consecinta a mai multor factori de mediu, factori de dezvoltare si factori genetici. De exemplu, o combinatie de factori de risc de mediu, cum ar fi traumele din copilarie sau saracia, impreuna cu factori genetici, cum ar fi o predispozitie pentru un comportament agresiv, ar putea determina aparitia tulburarii.

Se considera ca factorii genetici sunt responsabili pentru aproximativ 50% din riscul unui copil de a avea aceasta afectiune. Copiii cu antecedente familiale de depresie sau ADHD au, de asemenea, o sansa mai mare de a dezvolta tulburarea de opozitionism provocator.

Unele cercetari de imagistica cerebrala din 2016 au indicat diferente in unele parti ale creierului in cazul persoanelor cu aceasta afectiune. Partile cerebrale interesate ajuta la reglarea controlului impulsurilor, la rezolvarea problemelor, la comportamentul social si la empatie. Neregulile observate pot contribui la dezvoltarea tulburarii, mai ales atunci cand sunt combinate cu alti factori.

Mediul si educatia sunt factori la fel de importanti. Educatia parentala dura sau permisiva, inconsecventa sau neglijenta reprezinta un mare factor de risc. De asemenea, respingerea din partea colegilor, violenta si abuzurile, traiul intr-o familie stresanta, dezbinata sau imprevizibila, traiul intr-o casa cu venituri mici sau intr-o comunitate vulnerabila sunt alti factori ce trebuie luati in calcul.

Trasaturile de personalitate si temperamentul pot juca roluri cheie pentru aparitia tulburarii de opozitionism provocator. Astfel, impulsivitatea, iritabilitatea, reactivitatea emotionala ridicata, dificultatile in reglarea emotiilor, insensibilitatea emotionala, empatia scazuta si toleranta la frustrare sunt elemente ce ar putea creste riscul. Desigur, nu orice persoana care prezinta aceste trasaturi va ajunge sa dezvolte tulburare de opozitionism provocator.

Persoanele cu tulburare de opozitionism provocator nu isi recunosc adesea propriul comportament ca fiind provocator sau opozant. In schimb, ar putea considera pur si simplu ca reactioneaza la circumstante sau cerinte nedrepte din partea parintilor sau a altor figuri autoritare.

Simptomele incep adesea in momentul in care copilul intra la gradinita, dar aproape intotdeauna pana la inceputul adolescentei. In general, copiii prezinta semne pana in momentul in care intra la scoala.

Uneori, manifestarile apar doar intr-un singur mediu sau cu o singura persoana. De exemplu, copiii pot prezenta simptome doar acasa, cu membrii familiei, sau in preajma unor persoane pe care le cunosc destul de bine. Cu toate acestea, simptomele mai severe se pot manifesta in contexte multiple, unde pot afecta relatiile sociale si dezvoltarea, cum ar fi la scoala sau la munca.

Cele mai frecvente manifestari sunt reprezentate de episoade frecvente de furie, iritabilitate, atitudine sfidatoare si rautacioasa. De asemenea, copii se pot certa excesiv cu adultii sau cu adultii autoritari din preajma si pot pune la indoiala orice spun sau fac acestia. Pot fi adoptate modele de comportament menite sa-i supere, sa-i enerveze sau sa-i infurie pe ceilalti. Exista si cazuri in care pot fi realizate acte de rautate si razbunare sau rostirea de cuvinte rautacioase.

Tulburarea de opozitionism provocator poate veni la pachet si cu furie, nerabdare, neintelegere, sentimente de neapreciere, atitudini puternice de dispret si lipsa de respect, dar si toleranta scazuta la frustrare. Adultii pot avea inclusiv probleme in mentinerea locurilor de munca, a relatiilor de cuplu si a prieteniilor.

Tratamentul pentru tulburarea de opozitionism provocator reprezinta in sine o provocare, deoarece cauzele unui astfel de comportament pot fi complexe. Fiecare persoana trebuie evaluata individual, iar tratamentul va fi diferit de la o persoana la alta.

Psihoterapia este o optiune de tratament, tipul specific al acesteia fiind dependent de pacient. Scopul principal este de a gasi noi modalitati de a face fata stresului, de a exprima emotiile si de a colabora cu persoanele din jur.

Pot fi recomandate si alte forme de tratament, mai ales pentru tratarea cauzelor ce produc simptomele, cum ar fi medicamentele sau schimbarea stilului de viata.

Bibliografie:
https://www.hindawi.com/journals/crips/2012/520689/
https://www.nhs.uk/news/pregnancy-and-child/new-guidelines-on-child-antisocial-behaviour/
psicothema.com/pdf/3939.pdf
psychiatry.org/patients-families/disruptive-impulse-control-and-conduct-disorders/what-are-disruptive-impulse-control-and-conduct-disorders