Sustinerea psihologica in oncologie

Cancerul este o boala care intra in mod violent in viata persoanelor si interupe brusc continuitatea, inducand un profund sentiment de incertitudine si neputinta.

Incertitudinea, datorata faptului ca maine reprezinta nu doar necunoscutul ci si frica de suferinta si de moarte, opreste energiile necesare pentru ca aceste persoane sa reuseasca sa traiasca in cotidian.

Specialistii recunosc ca vindecarea bolii si vindecarea persoanei sunt doua aspecte nedespartite ale unei actiuni cu un singur scop: a ajuta persoanele sa traiasca.

Necesitatea de a se ocupa si de aspectele umane si psihologice ale persoanei, care infrunta una dintre experienetele cele mai destabilizante, devine un obiectiv comun atat al pacientilor cat si al medicilor si psihologilor ce cunosc forta acestei integrari a tratarii bolii cu cel al ingrijirii persoanei.

Investigatiile si perspectivele clinice, aflate in afara propriului control, determina o stare de anxietate, de fragmentare si aparitia ideii de a fi victima evenimentelor. Aceasta stare, in care sentimente de disperare, de angoasa si de negare alterneaza, este dureroasa. Chiar si interventia chirugicala, care din fericire azi, pentru multe tipuri de tumori este mai putin invalidanta, poate modifica in sens negativ reprezentarea propriului corp.

Terapiile oncologice si tratamentele medicale sunt deseori apasatoare, avand drept consecinta pe langa starea de oboseala care se repercuteaza asupra aspectelor vietii si efecte care ating inca o data propria identitate: pierderea parului, schimbarea propriului corp si a perceptiei acestuia sau menopauza indusa, deseori mult mai devreme fata de varsta biologica la care aceasta apare in mod normal, obligand persoana sa se confrunte cu aspecte neprevazute ale sinelui.

Pentru pacientul oncologic preocuparea pentru ceea ce priveste zona existantiala legata de afecte (relatiile cu persoanele din familie, cu copii, cu partenerul de viata, cu prietenii) activeaza emotii contrastante: pe de o parte nevoia de a fi intelesi, ascultati si linistiti si pe de alta parte obositoarea nevoie de a proteja aceste persoane de contactul cu durerea care ii invadeaza.

Sustinerea psihologica a persoanelor care trec prin acesata experienta inseamna a avea grija de ele intr-un moment in care boala le-a modificat substatial viata.
Pacientii tratati in probleme oncologice si aceia care primesc ingrijiri paleative sunt grupuri cu nevoi considerabile neimplinite, care tin de probleme fundamentale privind viata si moartea. Acesti pacienti sunt receptivi la tratamentul psihoterapeutic.

Primul program de sustinere psihologica este o terapie pentru familiile in care unul dintre parinti sufera de o boala in faza terminala si explica necesitatea unui tratament pentru o familie expusa unui risc crescut aparitiei un comportament neadaptativ. Al doilea program, reprezentand o varianta de terapie de grup, arata cum un grup particular, cum ar fi un grup de femei cu cancer mamar intr-o stare incipienta, poate beneficia de pe urma confruntarii cu experienta emotionala cauzata de boala si de tratamentul pe care trebuie sa-l urmeze.

Fiecare din noi are experienta ajutorului oferit prin intermediul apartenentei la un grup, pentru a traversa momente cruciale, favorizand reflectia si impartasirea, simtindu-ne acceptati si sustinuti pentru a infrunta schimbarile importante din propria viata.

Ceea ce se experimenteaza in grup este mai intai de toate “a nu mai fi singuri”. Grupul devine un loc in care angoasele si gandurile cele mai dureroase pot fi exprimate si infruntate; unde fiecare poate vorbi deschis despre tot ceea ce il preocupa, si unde nu va fi mobilizata o mare cantitate de energie cu scopul de a reprima aceste sentimente.

Este de asemenea un loc unde este posibil sa se confrunte alte modalitati de a relationa cu boala pentru a se putea “invata” noi moduri de gandire.
Atmosfera de acceptare fara judecata mentinuta intre participanti de catre psiho-oncologul ce conduce grupul este baza indispensabila pentru a reusi sa se deplaseze atentia de la un nivel care initial priveste doar boala, la un nivel mai profund, al trairilor personale.

Terapia evolueaza secvential, prin faze de evaluare, identificand problemele relevante, tratamentul insusi precum si incheierea terapiei. Pe parcusul acestor secvente, participantii sunt invitati sa-si spuna povestea legata de boala si de modul in care aceasta i-a afectat. Sunt culese date despre modul de functionare al familiei, incluzand comunicarea, sursele de suport, implicarea emotionala si capacitatea de a rezolva dificultatile (conflictele), atribuirea de roluri etc.

Principalele beneficii ale participarii la terapia oncologica sau grupuri de suport sunt:

• Iesirea din izolare si solitudine
• Oportunitatea de a-si exprima emotiile, gandurile, fricile
• Intarirea stimei de sine, asertivitatii si autonomiei
• Diminuarea depresiei si a fragilitatii emotive
• Cresterea energiei necesare pentru a infrunta schimbarile cauzate de experienta traumatica a bolii
• Marirea capacitatii de a infrunta o conditie fizica dificila
• Posibilitatea de a reconstrui o imagine noua si integrata a sinelui
• Reducerea dependentei de familie, de sistemul sanitar, de societate
• Constientizare faptului ca pot contribui astfel la propriul parcurs de ingrijire, de vindecare si in orice caz obtinerea unei semnificatii existentiale mai bune
• Program de sustinere pentru familii

Cum familia este principalul furnizor de ingrijire pentru o persoana cu cancer intr-o faza terminala, modul in care aceasta functioneaza este foarte probabil sa fie si cheia bunastarii emotionale a membrilor sai. In munca de inceput in descrierea doliului familiei, s-au putut identifica cinci tipuri de familii, utilizand dimensiunile relationale ale functionarii derivate din Scala Mediului Familial (Moos si Moos, 1981): coeziunea, conflictul si expresivitatea.

Jumatate dintre familii se descurca intr-un mod eficient, fie bucurandu-se de coeziune sporita, conflict minimal si expresivitate suportiva, fie fiind in stare sa faca fata conflictului datorita capacitatii de a fi expresiv si coeziv. In aceste familii, disparitia durerii si rezultatul psihologic au atins scoruri excelente. O cincime din aceste familii s-au distins prin conflict puternic, coeziune scazuta si expresivitate ostila sau au avut niveluri moderate ale acestora. in cazul fiecarui tip, morbiditatea psiho-sociala a fost marcata.

Date fiind aceste paternuri, s-a reusit sa se verifice pacientii care urmeaza ingrijiri medicale si familiile lor, astfel incat sa fie identificati pe aceia aflati in risc. Mergand mai departe, verificarea scorurilor a ajutat la descoperirea acelui aspect din mediul familial care este in mod special grav sau complicat. Un arbore detaliat al familiei este realizat pentru a identifica relatiile pierdute si tipul de relatii, pentru a repartiza importanta problemelor ridicate. Aceasta permite familiei sa-si imparta resposabilitatea pentru caracteristicile pe care vrea sa le modifice.

Functionarea familiei se bazeaza pe trei aspecte delimitate si considerate centrale: promovarea coeziunii, exprimarea gandurilor si a sentimentelor si managerierea corespunzatoare a conflictelor. Indiferent de ingrijorarile exprimate de familie, apar anumite teme comune. Moartea iminenta a rudei bolnave este in mod evident o tema proeminenta.�

Durerea anticipata in mod invariabil isi gaseste o voce. Membrii familiei sunt incurajati sa-si ventileze aceasta durere, dar si sa exploateze intr-un mod creativ timpul ramas. Apropiat de acest subiect este si cel al momentului de "ramas bun", presupunand completarea treburilor neterminate, recunoasterea contributiei fiecarei persoane in familie si exprimarea dorintelor si a sperantelor.

Terapia presupune o conducere atat la un nivel emotional cat si la unul concret, practic. La nivel practic, rolurile si sarcinile specifice pot fi delimitate si chiar se pot face planuri, aplicand o abordare in sensul rezolvarii de probleme. Ingrijirea emotionala implica acordarea atentiei atunci cand familia este lovita de incertitudine si neputinta.

Alte teme obisnuite implica cultura, ritualurile religioase si relevanta lor pentru intarirea resurselor familiei, impactul pierderii in cazul copiilor mici, necesitatea confruntarii cu evenimente din trecutul familiei, ca doliul anterior, tulburari psihiatrice, tensiuni relationale si durerea acuta (care urmeaza dupa moartea membrului familiei) si suferinta provocata de pierdere.

De-a lungul tratamentului, rezolvarea de probleme reprezinta o strategie de sporire a functionalitatii familiei. Factori care complica viata familiei sunt subiecte de clarificare. Familia este incurajata sa caute o intelegere clara a propriei modalitati de functionare si sa aprecieze capacitatea propriilor membri sa faca alegeri si sa actioneze conform cu ele.

Problematica legata de conflicte justifica in mod particular explorarea. Recunoasterea radacinilor, a scripturile gresit adaptative este ceva vital, din moment ce aceste caracteristici sunt condamnate, evitate, negate. Nu toate tensiunile sunt iradicabile: intr-adevar, membrii familiei invata ca unele dintre diferente sunt inevitabile si implica respect mutual si toleranta. In acelasi timp, iertarea neglijarii in trecut a sentimentelor celorlalti este importanta.

Pe masura ce terapia continua capacitatea familiei de a lupta cu grijile sporeste. Terapia incurajeaza familia sa-si sarbatoreasca reusitele si lucrurile noi invatate. Eficienta terapia durerii familiei este relevanta in consolidarea functionarii familiei, rezolvarea durerii si preventia morbiditatii psihosociale. Abordarea de grup cat si cea de familie pot fi utile in probleme clinice, in faze specifice de evolutie a bolii.

Morbiditatea psihiatrica asociata cancerului este ridicata, cu o rata de doua pana la trei ori mai mare decat in cazul unei comunitati in general. Aceasta situatie este cauzata, in principal, de amenintarea vietii cu care vine diagnosticul, la fel ca si de efectele operatiei, ale chimioterapiei si ale radioterapiei.

Este un argument convingator pentru a solicita ajutor psihoterapeutic care sa duca la sporirea ajustarii si calitatii vietii. Mai mult, un eveniment de viata atat de serios, ii determina pe pacienti sa-si doreasca sa imbratiseze terapia, aceasta favorizand o recapitulare a propriilor vieti si stabilirea de prioritati viitoare.


Chiar daca pacientilor psiho-oncologiei ar trebui, fara dubiu, sa li se acorde optiunea unei terapii individuale, de grup sau de familie, un model de terapie de grup are in mod particular avantaje in termenii unui sistem de suport care se dezvolta pentru toti participantii. Acestia ating un sens al impartasirii experientelor si al suportului mutual care este posibil sa supravietuiasca dincolo de tratamentul formal, prin schimbul de numere de telefon si intalniri de socializare perioadice.

Aceasta perceptia poate fi extrem de importanta, din moment ce s-a aratat ca izolarea sociala este la fel de puternica precum fumatul sau colesterol ridicat in cresterea ratelei morbiditatii. Elisabeth Kubler-Ross, care a lucrat o mare parte din viata cu pacienti in stare terminala, trateaza teama de moarte studiind si elaborand atat moartea cat si actiunea mortii. Omul ar trebui sa beneficieze in timpul vietii de o pregatire nu doar pentru a trai ci si pentru a se obisnui cu moartea si agonia.

Desi moartea este o realitate pe care fiecare dintre noi o impartasim, cancerul si alte boli incurabile ne pun cel mai mult fata in fata cu efemerul. “Mi-as dori sa pot spune oamenilor cat de frumos poate fi sa mori de cancer” sunt cuvinte surprinzatoare spuse de catre o femeie care a si murit, cateva zile mai apoi, cu sufletul impacat. C. Murray Parkes

Psiholog Delia Ciobancan
Cabinet Individual de Psihologie
Tel. 0733 098444
[email protected]