Sindromul Munchausen prin transfer

Sindromul Munchausen a fost numit dupa baronul Munchausen, un important aristocrat din Germania secolului al XVIII-lea, cu o reputatie pentru povestirile sale exagerate.

Sindromul Munchausen prin transfer reprezinta o tulburare mentala in care o persoana ii provoaca unei alte persoane diferite boli pentru a obtine atentie medicala.

Sindromul implica, de obicei, o mama si copilul ei, fiind o forma de abuz asupra copilului din partea mamei. Mama va relata simptome false sau va cauza simptome reale pentru a face sa para ca si cum copilul este ranit sau bolnav.

Persoanele cu sindrom Munchausen prin transfer exagereaza sau mint despre simptomele si istoricul medical al unei persoane pe care o au in ingrijire pentru a atrage atentia.

De asemenea, pot crea simptome prin otravirea alimentelor, injectarea unor diferite substante, supradozaj de medicamente, suprainfectarea altor leziuni deja existente, toate aceste lucruri pentru a incerca sa obtina afectiune de la personalul medical, familie sau comunitate, fara a dori diferite avantaje materiale.

De asemenea, se crede ca persoanele cu acest sindrom se considera mai puternice decat alte persoane, deoarece pot sa le insele.

Sentimentul de satisfactie este mult mai mare atunci cand sunt pacaliti profesionistii din domeniul medical, iar persoanele cu acest sindrom sunt laudate de acestia pentru devotamentul lor fata de persoana asa-zis bolnava.

Sindromul Munchausen prin transfer poate sa afecteze pe oricine, dar este cel mai frecvent observat la mamele cu copiii sub varsta de 6 ani. O estimare sugereaza ca 2 din 100.000 de copii ar putea fi victime ale acestui sindrom.

Persoanele cu acest sindrom au o nevoie exagerata de atentie si realizeaza mari eforturi pentru a o satisface, chiar daca acest lucru inseamna riscarea unei vieti de copil.

Deoarece un parinte sau un ingrijitor cu sindrom Munchausen prin transfer pare a fi atent si grijuliu, de obicei, medicii nu suspecteaza acest sindrom.

Diagnosticul poate fi, de asemenea, dificil de pus din cauza capacitatii persoanei de a manipula personalul medical si de a induce simptome la copil. In consecinta, sindromul Munchausen nu este detectat in multe din cazuri.

Medicii pot incepe sa suspecteze abuzul asupra copilului atunci cand acesta revine frecvent cu diferite boli si leziuni. De asemenea, suspiciunea creste atunci cand simptomele unui copil se inrautatesc atunci cand acesta este acasa si se imbunatatesc atunci cand se afla in spital, sub ingrijiri medicale.

Tratamentul pentru copil implica, de obicei, inlaturarea persoanei care realizeaza abuzul. Aceste persoane pot fi acuzate penal, iar consilierea psihiatrica pe termen lung este adesea recomandata.

Este important ca semnele de avertizare sa fie cautate atat la copil, cat si la persoana care are grija de acesta.

Semnele de avertizare la un copil includ:
• Istoric de raniri, boli sau spitalizari repetate;
• Simptome care nu se potrivesc perfect unei boli;
• Simptome care nu se potrivesc cu rezultatele testelor;
• Simptome care se imbunatatesc sub ingrijire medicala, dar se agraveaza acasa.

Semnele de avertizare ale sindromului Munchausen la ingrijitori includ:

• Straduinta de a arata sacrificiul pe care il fac si devotamentul fata de persoana afectata;
• Cunostinte vaste despre medicamente sau boli, fara o pregatire anterioara in domeniul sanatatii;
• Dorinta exagerata de examinare a copilului, inclusiv prin realizare de teste care nu sunt absolut necesare sau sunt periculoase sau dureroase;
• Implicare exagerata si cautare de atentie din partea personalului medical;
• Refuz de a parasi copilul;
• Istoric medical prin care se observa schimbarea frecventa a spitalelor si a medicilor copilului;
• Minciuni si exagerari despre simptomele copilului;
• Minciuni si exagerari despre istoricul medical al copilului.

O persoana cu sindrom Munchausen poate realiza urmatoarele aspecte:

- Inventarea unor semne si simptome false;
- Privarea copilului de alimente bogate in substante nutritive;
- Declansarea intentionata a simptomelor, de exemplu prin aplicarea unei substante chimice pe piele pentru a provoca eruptii cutanate sau iritatii;
- Utilizarea unor substante cu toxicitate scazuta asupra copilului, de exemplu laxative, pentru a provoca diaree;
- Utilizarea unor substante cu toxicitate ridicata asupra copilului, de exemplu insulina, pentru a provoca hipoglicemie;
- Sufocarea copilului pentru a-si pierde starea de constienta.

Cele mai frecvente simptome produse intentionat sunt reprezentate de:

- Convulsii;
- Lesin;
- Apnee;
- Hiperactivitate, dificultati de invatare si alte simptome psihologice;
- Astm;
- Diaree;
- Greata si varsaturi;
- Alergii si eruptii cutanate.

Un copil expus abuzului din cauza acestui sindrom poate avea o vatamare psihologica grava si se afla mereu in pericol.

Sindromul Munchausen prin transfer este o afectiune rara, iar cauzele exacte sunt neclare. Cu toate acestea, expertii considera ca o experienta traumatica din trecut poate juca un rol important.

Multe persoane diagnosticate cu acest sindrom au fost abuzate fizic, emotional sau sexual atunci cand erau copii.

De asemenea, alte persoane au crescut in medii in care dragostea era primita de persoanele bolnave sau ranite. Pierderea unui membru al familiei sau dezvoltarea intr-o familie disfunctionala sunt factori ce pot duce la dezvoltarea sindromului Munchausen prin transfer.

Stabilirea diagnosticului este foarte dificila, afectiunea fiind extrem de rara, iar medicii se asteapta ca parintii sa spuna adevarul despre sanatatea copilului lor.

Medicul trebuie sa se asigure ca semnele si simptomele copilului au o explicatie clinica bazata pe dovezi medicale. De asemenea, daca un copil este destul de mare, medicul poate incerca sa vorbeasca singur cu el, dar acest lucru este foarte dificil deoarece parintele tinde sa ramana mereu langa copil.

Echipa medicala trebuie sa verifice probele de sange si de urina extrem de atent pentru a observa daca exista substante adaugate, precum medicamente sau diferite toxine.

Daca se suspicioneaza si se confirma acest sindrom, cazul poate fi transmis politiei si serviciilor sociale, iar copilul poate fi luat in grija de alte persoane. Acest sindrom afecteaza unitatea familiei, dar separarea de persoana care abuzeaza copilul reprezinta un factor benefic pentru acesta.

Tratamentul sindromului Munchausen prin transfer implica atat copilul, cat si persoana ce il are in grija. In unele cazuri, toti membrii familiei trebuie sa beneficieze de tratament.

Tratamentul copilului implica in primul rand protejarea acestuia de abuzator. Orice afectiune fizica trebuie tratata ca atare.

Consilierea psihologica poate fi, de asemenea, necesara si urmareste depasirea traumei si stresului cauzat de abuz. In unele cazuri, copiii pot continua sa creada ca sunt intr-adevar bolnavi si pot necesita ajutor psihiatric pe termen lung.

Persoana acuzata de abuz asupra copilului se va confrunta probabil cu acuzatii penale. In cele mai multe cazuri, este necesara consilierea psihiatrica, dar tratamentul poate fi dificil daca ingrijitorul nu recunoaste ca exista o problema. Daca se accepta existenta unei probleme, pacientul este tratat, in mod normal, cu succes.

Terapia familiala incearca sa ajute toate partile implicate sa faca fata situatiei. De asemenea, se incearca restabilirea relatiei dintre copil si parinte, daca efectele nu au fost extrem de grave.

Copiii care sunt abuzati de persoane cu sindrom Munchausen prin transfer pot dezvolta diferite boli sau leziuni, unele dintre ele putandu-le pune viata in pericol.

Acesti copii pot fi supusi unor proceduri medicale dureroase si invazive. Ca urmare, unii copii pot prezenta depresie si anxietate. Acesti copii pot prezenta un risc crescut pentru a dezvolta sindrom Munchausen.

Sindromul Munchausen prin transfer este o conditie rara si dificil de diagnosticat. Atunci cand este descoperita boala, ingrijitorul necesita consiliere psihiatrica prelungita.

Pentru copil, perspectiva pe termen lung depinde de amploarea leziunilor fizice si psihice. Copiii abuzati sunt predispusi la depresie si anxietate pe tot parcursul vietii.

Nu exista modalitati cunoscute de anticipare si prevenire a sindromului Munchausen, dar exista modalitati de prevenire a agravarii tulburarii.