Sindromul cuibului parasit (gol)

Sindromul cuibului parasit (gol) se refera la sentimentele de tristete, depresie si suferinta traite de parinti atunci cand copiii parasesc casa parinteasca.

Aceasta tulburare psihologica poate sa apara mai des la femei decat la barbati, intrucat perioada in care copiii isi intemeiaza propria viata coincide, de regula, cu intrarea la menopauza si alte momente delicate specifice varstei mijlocii.

Desi nu este inclus in literatura de specialitate, sindromul cuibului parasit afecteaza un numar important de parinti care cred ca isi pierd scopul existential (acela de a-si ingriji copiii) si se vad nevoiti sa se adapteze unui mod de viata cu totul diferit.

Psihologii sunt de parere ca toti parintii sunt predispusi sindromului cuibului parasit, cu toate ca exista o serie de factori care creeaza o susceptibilitate accentuata in acest sens. Printre acestia se numara o casnicie nesatisfacatoare sau instabila, perceptia despre sine bazata pe calitatea de parinte sau dificultatea de a accepta schimbarea in general.

Parintii casnici pot fi in mod special vulnerabili sindromului cuibului parasit, alaturi de adultii care se confrunta cu evenimente dificile ale vietii (moartea partenerului, pensionarea, menopauza etc.).

Specialistii spun ca este normal ca parintii sa se simta tristi atunci cand copiii parasesc locuinta familiei si ca aceasta dispozitie proasta nu acuza in mod necesar instalarea unui dezechilibru psihic. Simptomele care trag, insa, un semnal de alarma important (si persista mai mult de o saptamana) sunt urmatoarele

- sentiment accentuat de inutilitate;
- plans excesiv;
- tendinta de izolare sociala;
- sentimente de respingere;
- ingrijorare si anxietate fata de bunastarea copilului;
- teama de a nu fi oferit o educatie buna copilului, astfel incat sa poata fi independent;
- episoade depresive (apatie accentuata, tulburari alimentare si de somn etc.);

Parintii care sufera de sindromul cuibului parasit se confrunta cu noi provocari existentiale, precum stabilirea unui nou tip de relatie cu copilul, identificarea unor noi moduri de ocupare a timpului liber, reapropierea in cuplu sau judecatile emise de cei din jur asupra sentimentelor negative nejustificate cauzate de plecarea copilului de acasa.

Simptomele sindromului cuibului parasit pot conduce in cele din urma la debutul depresiei, de aceea consilierea psihologica poate deveni necesara (in special terapia cognitiv-comportamentala). Specialistul poate sa recomande si un tratament cu antidepresive, in cazul in care pacientul nu mai poate functiona normal in circumstante sociale si isi pierde dorinta de a trai si de a-si reorganiza modul de viata.

In afara de ajutorul primit din partea unui specialist si de urmarea unui tratament medicamentos de specialitate, exista si alte cai prin care parintii care sufera de sindromul cuibului parasit isi pot depasi criza emotionala pe care o parcurg.

- Restabilirea identitatii. O cale simpla de depasire a simptomelor sindromului cuibului parasit este de reconturare a identitatii, in care calitatea de parinte sa nu mai fie prioritara. Specialistii recomanda adultilor sa isi gaseasca noi zone de interes pe care sa se concentreze, sa isi descopere nevoi personale care nu au nicio legatura cu grija pentru copii si sa inceapa activitati noi, care sa le ofere un scop existential diferit de rolul parintesc. Canalizarea energiei si a atentiei intr-o directie noua ajuta la descoperirea de noi sensuri pentru a trai, dar si la acceptarea faptului ca incetarea responsabilitatilor parintesti nu inseamna si finalul vietii, ci inceputul uneia noi.

- Mentinerea legaturii cu copiii. Era tehnologiei faciliteaza mentinerea unei legaturi stranse cu copiii, chiar si atunci cand acestia se afla la distanta. Conversatiile lungi prin programele speciale disponibile pe internet, mesajele text, fotografiile trimise pe platformele de socializare sau comunicarea video prin intermediul camerelor web sunt solutii excelente in acest sens.

- Reconsolidarea relatiei cu partenerul. Daca viata in doi s-a schimbat radical odata cu venirea pe lume a copiilor, aceasta poate suferi o noua transformare odata cu maturizarea acestora si recapatarea intimitatii in cuplu. Important este ca schimbarea sa se petreaca in mod pozitiv, prin eforturi comune care contribuie la reconsolidarea relatiei cu partenerul de viata. Specialistii recomanda inceperea de activitati comune, petrecerea timpului in doi, redescoperirea sexualitatii si impartasirea satisfactiilor firesti ale lucrurilor realizate impreuna.

- Descoperirea noilor moduri de a fi util. Parintii le vor fi intotdeauna utili copiilor, indiferent de varsta la care ajung cei din urma. Daca spalatul hainelor si asigurarea hranei nu mai sunt moduri prin care parintii isi exercita rolul in viata copiilor, dupa plecarea acestora de acasa apar noi necesitati cel putin la fel de importante. Comunicarea deschisa cu parintii sau ajutorul lor in cresterea nepotilor raman nevoi accentuate ale adultilor, care pot fi in continuare satisfacute. Astfel ca inlaturarea sentimentului inutilitatii se poate realiza foarte usor, prin prisma acestui rationament simplu.

- Implicarea in activitati sociale. Cunoasterea de oameni noi si socializarea sunt foarte importante in combaterea sentimentelor negative provocate de plecarea copiilor de acasa. Timpul si energia investite in scop pur personal ajuta la schimbarea perceptiei asupra schimbarilor din viata, firesti la varsta a doua, dar si la descoperirea altor moduri de viata care sa aduca bucuria de a trai. Inlocuiti ideea de a fi batran si inutil cu cea a oportunitatii de a face, in sfarsit, toate acele lucruri de care nu ati avut timp pana in prezent.

- Adoptarea unui nou hobby. Specialistii mai recomanda parintilor ai caror copii parasesc locuinta parinteasca sa inceapa un hobby nou, precum un curs de limbi straine sau fotografie. Acest tip de ocupatie placuta nu doar ca amelioreaza simptomele anxietatii provocate de sindromul cuibului parasit, insa ajuta si la mentinerea functiilor cognitive in stare optima odata cu inaintarea in varsta.