Psihoterapia atacurilor de panica

Atacul de panica reprezinta o manifestare paroxistica a anxietatii si este insotit de o serie de simptome fizice. Apare brusc si nu dureaza mai mult de 20- 30 de minute. De cele mai multe ori cuprinde atat initierea unui tratament medicamentos, cat si suport psihologic prin diferite tipuri de terapii.

Medicatia are rolul de a actiona la nivel de simptom, de a reduce din intensitatea fricii prin anxiolitice. De asemenea, in tratamentul psihofarmacologic al tulburarii de panica se utilizeaza ca medicatie de prima linie antidepresivele.

Acestea vor schimba chimia creierului pe termen lung si vor face ca simptomele sa fie tot mai rare si mai putin intense.

Totodata, medicatia antidepresiva (in special ISRS inhibitorii selectivi ai recaptarii serotoninei) pot fi folositi pe o perioada mai lunga de timp, comparativ cu unele tranchilizante sau anxiolitice, care pot da fenomene de dependenta.

Abordarile psihoterapeutice cuprind interventii care tintesc atat abilitatea cognitiva, cat si modul de a gestiona simptomele de anxietate si panica. Cea mai cunoscuta interventie este Terapia Cognitiv-Comportamentala, dar mai putem include si Terapia Comportamentala Rational Emotiva (Rational Emotive Behavior Therapy REBT), Terapia Psihodinamica centrata pe panica (Panic-Focused Psychodynamic Therapy PFPP), Terapia de grup, de cuplu sau familiala.

Ceea ce se intampla de fapt, in linii mari, este vorba despre un conflict intrapsihic inconstient ce se exteriorizeaza prin simptom, simptom ce are rolul de a atrage atentia ca ceva se intimpla , ceva ce nu este benefic.

Dintr-un anume punct de vedere simptomul, aparitia lui, poate fi vazuta si ca benefica deoarece da ocazia ca prin atragerea atentiei sa putem regla ceea ce nu este echilibrat adica acea comunicare intre constient si inconstient esentiala pentru sanatatea psihica

Abordarea optima a atacului de panica se refera insa la abordarea cauzala adica psihoterapie, care poate fi insotita de tratament simptomatic in functie de intensitatea simptomelor si care urmeaza a fi redus pana la a fi interupt continuindu-se apoi cu psihoterapie.

Psihoterapia are si rolul de a elibera tensiunea psihica ce determina aceste simptome si de a aduce lumina asupra motivelor reale ce stau la baza atacurilor de panica.

Psihoterapia are rolul de a constientiza, de a afla ce este in spatele acestei frici si ce o determina. Odata descoperit incepe procesul de vindecare deoarece stiind care este cauza putem si actiona asupra ei

Fiecare individ este unic si fiecare are o istorie personala, de aceea este nevoie insa de timp si perseverenta. Netratarea atacurilor de panica face ca persoana sa nu isi poata desfasura viata asa cum si-ar dori si sa devina din ce in ce mai retrasa, mai izolata.

Psihoterapia in sine este de un real ajutor pentru ca se lucreaza asupra cauzei, iar acest lucru face ca rezultatele in timp sa fie durabile si viata persoanei sa se desfasoare intr-un mod optim si echilibrat astfel incit sa poata participa in mod plenar la o paleta larga din aspectele vietii ei.

Contrar unei prejudecati care spune ca daca mergi la psihoterapeut/psihiatru sau daca faci psihoterapie inseamna ca esti nebun, inseamna de fapt ca faci eforturi sa te apleci asupra ta, ca vrei sa iti fie bine si iei in considerare si acea parte din tine care nu poate fi vazuta cu ochiul liber dar care exista, ca daca iti va fi bine si celor din jurul tau le va fi bine, ca tratandu-te ai ocazia sa iti fie mult mai bine si te vei bucura de viata din plin alaturi de persoanele iubite.

Terapia Cognitiv-Comportamentala

TCC se concentreaza si acorda importanta atat proceselor cognitive, cat si a celor comportamentale in intelegerea si controlarea atacurilor de panica si a anxietatii. Focusul central al tratamentului este identificarea acelor ganduri sau tipare de gandire (cognitive) irationale, inadecvate, obstructive, intruzive sau distrugatoare care contribuie la persistenta simptomelor de panica.

De exemplu, ingrijorarea necontrolata asupra a ce s-ar putea intampla atunci cand vei avea (sau nu) un atac de panica poate produce anumite comportamente evitante (situatii, persoane, locuri etc).

Terapia Cognitiv-Comportamentala a fost studiata intensiv si aprobata in tratamentul tulburarii de panica. Cercetarile sugereaza ca aceasta forma de terapie amelioreaza semnificativ simptomele de panica si anxietate. De asemenea, schimbarea tiparelor de gandire si a comportamentelor va determina o mai buna gestionare si control al simptomelor pe termen lung.

Donald Meichenbaum, unul dintre cei mai influenti psihoterapeuti ai acestui secol, a dezvoltat o ramura a Terapiei Cognitiv Comportamentale numita Modificarea Cognitiv-Comportamentala, care se concentreaza asupra identificarii gandurilor automate sau a auto-verbalizarii disfunctionale. Meichenbaum considera ca anumite comportamente daunatoare provin din felul cum vorbim cu noi insine.

Tulburarea de panica, agorafobia sau anumite tulburari de anxietate deseori cuprind anumite tipare de gandire si comportamente care impiedica recuperarea. Modificarea acestor ganduri va schimba si felul cum vei reactiona in situatii anxiogene.

Terapia Comportamentala Rational-Emotiva

Aceasta forma de terapie a fost dezvoltata de Albert Ellis, parintele TCC. El a considerat TCRE ca fiind o tehnica in care pacientii sunt invatati sa isi detecteze si sa combata credintele irationale sau gandurile negative care se cred a provoca problemele de ordin psihologic.

Terapia psihodinamica centrata pe panica

PFPP se bazeaza pe anumite principii psihanalitice care sustin ca persoanele sunt definite de anumite experiente din viata timpurie, iar conflictele psihologice stau la baza comportamentului actual.

In atacurile de panica, principalul vinovat este mecanismul de aparare al subconsitului care tine ascunse emotiile dureroase. Scoaterea la suprafata a acestor emotii si controlarea lor va face ca simptomele asociate tulburarii de panica sa fie reduse sau eliminate.

Terapia de grup, de cuplu sau familiala

Conform Asociatiei Americana de Psihiatrie, beneficiile terapiei de grup includ:
-  Diminuarea stigmei asociate unui diagnostic psihiatric;
- Crearea oportunitatilor de modelare, inspirare si ranforsare atat a grupului, cat si individual;
- Oferirea unui climat social in care pacientii cu simptome de panica pot fi expusi controlat.