Mama aproape perfecta

Este un lucru frumos sa vrem sa fim o mama buna, sa pastram ordinea in casa sau sa facem treaba buna la serviciu. A avea teluri inalte nu inseamna ca avem probleme psihice. Dar, daca pretentiile noastre sunt atat de inalte incat scad calitatea vietii si daca nu putem fi fericite fiindca nu este totul perfect, e timpul sa ne spunem stop si sa invatam sa apreciem lucrurile bune din viata noastra.

Pentru mame, perfectionismul este o tinta nobila. Deseori este greu, pentru astfel de mame, sa faca diferenta intre constiinciozitate rezonabila si precautie irationala. Nu este usor de distins unde incep tendintele perfectioniste in rolul de parinte, dar daca va loviti de ele constant, exista riscul de a va traumatiza copilul.

Nivelul de anxietate la unele femei poate fi la fel de inalt ca si cel al unor persoane cu o boala reala sau cu un factor stresant major. Aceste persoane fac asta singure fiindca problema este doar in mintea lor.

Singurul lucru in neregula in viata lor este felul cum isi privesc viata. Uneori au tot ce isi doresc, dar mintea lor le determina sa creada ca nu au suficient, ca ceea ce au este inutil sau chiar sa creada ca nu au nimic. Nu se pot bucura de viata lor aproape perfecta pentru ca nu au totul, pentru ca nu pot trece peste partile minore, imperfecte.

Se judeca mult mai aspru decat ar judeca pe oricine altcineva. Au asteptari mari cu rolurile pe care trebuie sa le indeplineasca si se pedepsesc atunci cand nu se ridica la nivelul lor.

Se tortureaza din cauza unor sarcini casnice neglijate, a unor haine sifonate si nearanjate corect in sertar, pentru ca nu isi hranesc copiii mereu cu hrana gatita sau bio. Permit putinelor greseli sa le umbreasca multele reusite.

Este incredibil de greu sa convingi femeile sa aiba grija de propria persoana. Desi multe probleme de sanatate sunt provocate de stres si aproape toate sunt exacerbate de el. Vin la cabinet ca sa invete tehnici noi, apoi dupa ce pleaca, nu le mai exerseaza. Cunosc o serie de cai simple, dovedite, de a se simti bine, dar nu le pun in aplicare.

Multe femei sunt impiedicate de sentimentul de vinovatie, se simt prea vinovate sa isi rezerve timp pentru satisfacerea propriilor nevoi. Meditatia, relaxarile, suportul social, autoingrijirea, sunt vazute ca niste acte de egoism, din cauza timpului pe care urmau sa-l ia de la familie. Este greu sa petreceti timp cu prietenii cand rufele nu sunt spalate, iar chiuveta e plina de vase.

Este greu sa iesiti in oras cu sotul atunci cand simtiti ca sunteti o mama rea care isi lasa copiii prea mult cu bona acasa. Este greu sa stati intr-o cada plina cu apa si spuma, cu un pahar de vin in mana, atunci cand va ganditi la temele pe care le are de facut copilul.

Este greu sa mergeti la un salon de infrumusetare daca va ganditi sa economisiti bani pentru a va inscrie copilul la un nou curs sau la o scoala mai buna.

Discrepanta dintre gandurile si actiunile acestor femei, pe langa faptul ca ar putea sa se simta vinovate sa aiba grija de propria persoana, inauntrul lor, ele simt ca a rezerva timp pentru propriile nevoi sau insusi faptul de a avea nevoi este un semn al slabiciunii sau al esecului, un semn al imperfectiunii intr-o lume care nu asteapta nimic altceva de la ele, nimic altceva decat sa fie perfecte.

Cand va cheltuiti o parte prea mare din energie incercand sa fiti la inaltimea propriilor asteptari sau a asteptarilor altora oferiti-va o pauza, reflectati.

Fiecare femeie incearca sa se ridice la propriile asteptari despre cum ar trebui sa fie o mama. Vrem sa fim mame bune, dar nu trebuie sa fim atat de slabe incat sa ne umilim in fata propriilor copii. Sa renuntam la confort, placeri, bucurii, la viata proprie, purtate de iluzia devenirii mamei perfecte. Sacrificand viata noastra copiilor, nu facem decat sa le transmitem un mod gresit de a fii mama, un model covarsitor de greu de urmat pentru o fiica si greu de intruchipat in viitoarea sotie a fiului.

Cresterea copiilor in mod perfectionist le afecteaza mai ales pe fete, care tind sa-si modeleze comportamentul dupa cel al mamei. O mama influenteaza imaginea propriului corp, obiceiurile alimentare, dieta, activitatea fizica si respectul de sine ale fiicelor ei.

O mama nemultumita de infatisarea sa sau de performantele sale, face remarci critice la adresa ei sau a altora, careia ii este teama de esec sau care este preocupata de curele de slabire, o invata pe fiica ei aceste ganduri si comportamente, expunand-o unui risc mare de a suferi de tulburari de alimentatie.

Este foarte important ca un parinte sa fie un model de acceptare a defectelor fizice si a formei corpului, mai degraba decat sa se planga de kilogramele in plus in prezenta lor.

Perfectionismul joaca un rol in comportamentul si sentimentele parentale inainte chiar de conceperea copilului, in perioada de sarcina si in cea imediat urmatoare nasterii.

Femeile perfectioniste vor sa faca totul “corect” pentru a avea o sarcina si o nastere perfecte si un copil perfect sanatos. Perfectionismul poate continua sa se manifeste dupa nasterea copilului si in primii ani de viata ai acestuia, precum si in timpul copilariei.

Daca sunteti o mama cu serviciu, s-ar putea sa concediati bona dupa bona, pentru ca niciuna nu se ridica la asteptarile voastre. Daca renuntati la serviciu ca sa ingrijiti copilul acasa, ati putea simti ca sunteti cea mai buna mama din lume.

Parintii perfectionisti asteapta de la copiii lor rezultate scolare de top. Latura negativa a acestor asteptari este dezamagirea, atunci cand copiii nu sunt destul de dragalasi, de populari, de destepti. Anii de adolescenta, cu iesirile emotionale si comportamentele imprevizibile, pun la incercare si mai mult rabdarea mamelor perfectioniste.

Mama normala, functionala ca rol, naturala ca functie este mai degraba mama perfecta. Aceasta perfectiune imperfecta nu este atat de periculoasa, nu este o dependenta de un ideal, nu este sacrificiul suprem.

Toate mamele sunt bombardate azi de mesaje si asteptari perfectioniste. Este imposibil sa nu va comparati cu celelate mame din viata reala sau de la televizor despre care aveti impresia ca se descurca mai bine.

In anii ’60 si ’70 asteptarile in cazul mamelor erau sa aiba grija de copii, sa fie sanatosi si sa nu ajunga pe strazi. Astazi sunteti considerata o mama neglijenta daca nu va inscrieti copiii la ore de sport, lectii de balet, pian, karate, inot, la cursuri de limbi straine sau meditatii de aprofundare a matematicii.

Si nu tine nimeni cont daca lucrati cu norma intreaga, daca aveti timp, daca sunteti sanatoasa, daca sunteti bine platita. Recunoasterea faptului ca avem nevoi, ca uneori nevoile noastre merita sa fie puse in fata celor ale familiei, ale sefului si ale gospodariei, este contrara atator mesaje pe care le-am auzit si asimilat timp de mai multe decenii. Putem face asta doar daca ne permitem sa ne schimbam unele asteptari cu privire la viata noastra.

Cercetarile arata ca acei copii apartinand parintilor perfectionisti sunt expusi unui risc de anxietate generala si sociala, depresie,tulburari de alimentatie, manie, probleme de imagine, respect de sine scazut si rebeliune adolescentina.

Teama de a nu face greseli, de a nu fi judecati de catre parinti, lipsa increderii in sine, retinerea si dificultatea de a comunica cu ceilalti ii fac sa devina perfectionisti ca urmare a confruntarii cu parintii lor perfectionisti.

Copiii care cresc crezand ca nu se ridica la asteptarile celorlalti pot dobandi un respect de sine scazut. Ei pot petrece atat de mult timp finisandu-si proiectele pentru scoala, incat nu le pot termina la timp. Sau nici nu vor incerca sa aiba succes, pentru ca simt ca, indiferent cat de mult ar incerca, niciodata nu vor reusi sa isi multumeasca parintii.

Anxietatea provocata de perfectionism poate aparea la copii inca din clasa a treia. Copiii perfectionisti sunt prizionerii unui cerc vicios. Atunci cand abordeaza rezolvarea unei sarcini sau a unui proiect, se simt mai putin capabili sa reuseasca, sunt nelinistiti si apoi isi evalueaza performantele intr-un mod negativist fata de colegii lor neperfectionisti.

Perfectionistii nu sunt persoane ingrozitoare care vor sa creasca niste copii traumatizati. Cei mai multi parinti sunt foarte iubitori, preocupati de soarta copiilor, care vreau sa faca tot ce e mai bun pentru copiii lor. A

ceasta este o capcana. Deoarece parintii vor ca ei sa fie fericiti si impliniti, incearca sa-i transforme in niste oameni perfecti. Se fac presiuni asupra copiilor chiar si atunci cand nu se vor sa-i extenueze, ci doar sa se asigure ca vor avea suces in viata.

Prin faptul ca sunt inscrisi la tot felul de cursuri si de activitati, se angajeaza profesori care sa-i mediteze sau sunt inscrisi la scoli private extrem de costisitoare, sunt criticati din orice motiv sau li se aproba orice fapta, poate sa se intoarca impotriva parintilor, deoarece ii poate determina pe copii sa fie rasfatati, egoisti si slab pregatiti in fata eventualelor refuzuri, esecuri, provocari si greutati ale vietii reale.

Ma bucur sa va spun ca exista posibilitati sa faceti schimbari in viata voastra, schimbari care ii vor impiedica pe copii sa simta efectele nocive ale unei educatii perfectioniste.

Femeile care detin multe lucruri, dar nu se pot bucura pentru ca nu observa decat ceea ce le lipseste, mamele care au copii frumosi si sanatosi dar nu pot fi fericite decat daca totul in jur este perfect trebuie sa inteleaga ca niciodata nu este totul perfect, iar daca se asteapta la asa ceva, fericirea si multumirea adevarate vor fi intotdeauna intangibile.