Cum functioneaza terapia cognititv-comportamentala?

Terapia cognitiv-comportamentala (TCC) este o tehnica utilizata pe termen scurt care are scopul de a ajuta pacientul prin schimbarea tiparelor de gandire sa-si imbunatateasca modul de a se comporta. Astfel, se obtine reducerea stresului, iar persoana in cauza dobandeste capacitatea de a face fata mai bine unor relatii complicate, durerii si provocarilor cotidiene.

La baza acestei terapii sta faptul ca felul in care percepem evenimentele pe care le experimentam in timpul vietii si felul in care gandim ne determina comportamentul.

TCC opereaza in cadrul acestei interrelatii dintre gandire, emotie si comportament, necesitand o implicare activa din partea persoanei careia i se adreseaza. Presupune un timp limitat, aproximativ 20 de sesiuni individuale sau de grup, astfel incat persoana respectiva stie cand se va termina si la ce ar trebui sa se astepte.

In urma acestei modalitati terapeutice pacientul dobandeste capacitatea de a deveni propriul terapeut.

Conform Asociatiei Psihologice Americane (APA), terapia cognitiv-comportamentala are la baza anumite concepte printre care tiparele inutile pe care oamenii le cred sau invatarea unui comportament nefavorabil care poate cauza probleme psihologice. In aceasta privinta, persoanele respective invata noi modalitati benefice de gandire si comportament, fapt ce le permite ameliorarea simptomelor generate la nivel psihic si fizic.

Cu alte cuvinte, desi evenimentul in sine poate genera o stare neplacuta pacientului, perceptia asupra acestuia si gandurile legate de acesta, de cele mai multe ori inutile, sunt elementele care determina emotiile si comportamentul individului.

Prin intermediul TCC, persoanele in cauza vor invata strategii de coping care ii va ajuta sa faca fata mai bine provocarilor. Sunt ameliorate prin acest tip de terapie afectiuni din sfera psihica precum depresia, atacurile de panica, cercetari recente demonstrand eficienta metodei si in cazul durerii cronice.

Terapia cognitiv-comportamentala urmareste identificarea mai clara a problemelor care perturba viata de zi cu zi a individului, constientizarea unui automatism in gandire ceea ce il mentine intr-un cerc viciors al gandirii negative, al emotiilor si comportamentului aferent acestei gandiri.

Pacientul invata sa faca distinctia intre ganduri si fapte irationale, sa inteleaga modul in care experientele din trecut isi pot pune amprenta asupra sentimentelor si comportamentului actual.

Flexibilitatea in gandire este un alt obiectiv urmarit care ii da individului posibilitatea de a se adapta mai usor unor situatii noi. De asemenea, se urmareste dezvoltarea unei gandiri pozitive, conectarea cu prezentul, evitarea auto-invinovatirii, infruntarea fricilor, acceptarea si intelegerea situatiilor in care se afla persoana respectiva, a celor din jur si a ei insasi.

Asa cum am mentionat anterior, TCC presupune sesiuni regulate de discutii individuale sau de grup implicand activitati de joc de rol, metode de calmare a mintii si corpului, expunerea treptata la diferite elemente care creeaza fobie pentru pacient. Acesta va pastra un jurnal comportamental cognitiv, va primi diferite teme pe care le va rezolva pentru urmatoarea sedinta terapeutica si va invata sa-si identifice emotiile si sa-si constientizeze gandurile.

Initial, in urma cu 50 de ani, terapia cognitiv-comportamentala a fost creata pentru a veni in ajutorul pacientilor cu depresie. Ulterior, s-a extins gama afectiunilor din sfera psihica asupra carora aceasta poate aduce efecte benefice.

Este folosita in tulburarea de panica si stres posttraumatic, in cazul anxietatii generalizate, insomnie, furie si conflicte, diferite forme de fobie, abuzul si dependenta de substante, tulburarile de alimentatie, dar si in conditii care afecteaza sanatatea fizica precum durerile cronice.

Spre deosebire de alte forme de terapie care urmaresc intelegerea sentimentelor actuale pe baza experientei trecutului, TCC vizeaza gandurile si convingerile din prezent.
In cazul persoanelor cu o gandire critica si convingeri limitate, terapia cognitiv-comportamentala ajuta in necesitatea identificarii si schimbarii felului in care acestea percep anumite situatii.

Devine astfel o provocare pentru pacient schimbarea unor sabloane la nivel cognitiv care il impiedica sa inteleaga variabilitatea pe care o poate imbraca realitatea mentinandu-l in aceleasi convingeri, emotii si comportamente nefavorabile.

Amplificarea unor emotii, de multe ori negative, stationarea in aceleasi ganduri inutile vor duce ulterior la distorsionarea realitatii. Persoanele cu o viziune distorsionata sunt mai predispuse spre o mentalitate negativa, concluzii pripite, interpretarea unor fapte minore ca fiind adevarate catastrofe si scindarea lucrurilor in bune sau rele, fara a vedea o cale de mijloc.

Odata schimbat acest mod de gandire, viziunea asupra realitatii primeste o nota mai optimista favorabila atat persoanei in cauza, cat si celor din jurul ei. Dobandirea unor noi abilitati de adaptare la situatiile zilnice sau neprevazute ajuta individul sa rezolve mai prompt anumite probleme. Se reduce semnificativ stresul cauzat de situatia respectiva, persoana in cauza simte ca detine controlul si dobandeste o stare de spirit pozitiva.

Spre exemplu, fobia de inaltimi

Un individ care se teme sa se afle la diferite inaltimi care pentru altii ar fi infime, pentru el pot crea un sentiment de teama si va evita sa urce pe munte, sa iasa pe balcon la etajul 4 deoarece in mintea lui asta inseamna pericol iminent indiferent de circumstante.

Aceasta fobie poate avea radacini din perioada copilariei cand persoana respectiva a suferit o cazatura de la o anumita inaltime, subconstientul sau a inregistrat-o si o readuce la suprafata in prezent in situatii care par similare celei traite la momentul respectiv.

Cu ajutorul terapiei cognitiv-comportamentale, pacientul va reusi sa identifice cauza care sta la baza perceptiei sale in ceea ce priveste teama sa de inaltimi si va face distinctie intre acel trecut si momentul actual, intelegand ca daca s-a intamplat atunci nu inseamna ca se va repeta la nesfarsit si cheia gestionarii acestor emotii, respectiv a comportamentului sau evitant este schimbarea propriei gandiri.

De comun acord, pacientul si terapeutul vor stabili un plan pentru abordarea fobiei respective, intelegerea si depasirea ei.

Terapia cognitiv-comportamentala este o forma de psihoterapie concentrata pe momentul prezent prin care pacientul invata sa-si schimbe in mod favorabil perceptia asupra evenimentelor din viata de zi cu zi.

Un element important urmarit este dobandirea unei mentalitati pozitive pentru a facilita gasirea unor solutii mult mai bune pentru situatii imprevizibile. Focusat pe prezent si abordand o gandire optimista, pacientul va fi mai departe de anxietate si depresie, va detine controlul propriilor emotii, isi va imbunatati starea de spirit si comportamentul.

Este important ca persoana in cauza sa fie cooperanta si sa participe alaturi de terapeutul sau la planul pe care il vor stabili impreuna pentru rezolvarea conditiei in care se afla pacientul respectiv.

Daca se intampina dificultati din punct de vedere financiar trebuie stiut faptul ca in 2012 s-au raportat cursuri online de auto-ajutor pentru durerile cronice de spate prin terapia cognitiv-comportamentala cu perspectiva dezvoltarii acestei metode in viitor.

Bibliografie
Hofmann, S. G., Asnaani, A., Vonk, I. J. J., Sawyer, A. T., & Fang, A. (2013, February 28. The efficacy of cognitive behavioral therapy: A review of meta-analyses. Cognitive Therapy and Research 36(5), 427–440
Whitfield, G. (2010, May). Group cognitive–behavioural therapy for anxiety and depression. BJPsych Advances, 6(3), 219–227.
Carpenter K. M., Stoner, S. A., Mundt, J. M., &Stoelb, B. (2012, January). An online self-help CBT intervention for chronic lower back pain [Abstract]. The Clinical Journal of Pain, 28(1),14–22
Gilpin, H. R., Keyes, A., Stahl, D. R., Greig, R., & McCracken, L. M. (2017, October). Predictors of treatment outcome in contextual cognitive and behavioral therapies for chronic pain: Asystematic review [Abstract]. The Journal of Pain, 18(10), 1153–1164