Ce influenta au genele in tulburarea bipolara?

Tulburarea bipolara este o afectiune a sanatatii mintale ce este descrisa prin episoade alternante ale dispozitiei, depresive, maniacale sau hipomaniacale. Modificarile nivelurilor de energie, ale tiparelor de somn, ale capacitatii de concentrare, dar si ale altor aspecte de acest tip pot avea un impact dramatic asupra vietii de zi cu zi.

Expertii din domeniul medical considera ca atat factorii de mediu, cat si cei genetici joaca roluri foarte importante in dezvoltarea tulburarii bipolare.

Persoanele cu tulburare bipolara au adesea un membru apropiat al familiei care sufera si el de aceasta afectiune.

Modelul exact de mostenire al tulburarii bipolare nu este clar, dar variatiile genetice si combinatiile acestora probabil cresc sansele unei persoane de a dezvolta afectiunea. Unii factori de mediu joaca, de asemenea, un rol in declansarea simptomelor caracteristice.

Prin unele studii realizate in Statele Unite ale Americii se estimeaza ca 2,8% din adultii din aceasta tara se confrunta cu tulburarea bipolara intr-un an dat.

De asemenea, expertii estimeaza ca aproximativ 4,4% dintre oameni o vor experimenta la un moment dat in timpul vietii lor.

In acest articol sunt analizati factorii genetici si nongenetici care pot sta la baza tulburarii bipolare, dar si unele tratamente potentiale pentru aceasta afectiune.

Oamenii sunt mai predispusi sa dezvolte tulburarea bipolara daca au o ruda apropiata care sufera de aceasta afectiune. De asemenea, riscul creste si daca in familie exista o persoana cu o alta afectiune de sanatate mintala, cum ar fi depresia sau schizofrenia.

Unele cercetari sugereaza ca riscul de tulburare bipolara pe parcursul vietii la rudele unei persoane cu aceasta afectiune este de 5-10% pentru o ruda apropiata si de 40-70% pentru un geaman. Cu toate acestea, oamenii de stiinta nu inteleg pe deplin rolul pe care il joaca genetica in tulburarea bipolara.

Potrivit specialistilor din domeniul medical, unele studii indica faptul ca neregularitatile din multe gene se combina pentru a creste sansele unei persoane de a suferi de tulburare bipolara. Modul exact in care se produce acest lucru ramane insa neclar.

Este probabil ca simpla predispozitie genetica la aceasta tulburare sa nu fie suficienta pentru a declansa dezvoltarea ei. Este posibil ca factorii de mediu sa fie necesari pentru a declansa simptomele la persoanele cu variatii genetice relevante.

Este important de retinut faptul ca doar pentru ca o persoana are o sansa mai mare de a avea tulburare bipolara nu inseamna neaparat ca va ajunge sa o dezvolte. Medicii sugereaza ca majoritatea persoanelor cu predispozitie genetica sunt sanatoase, iar majoritatea persoanelor cu o ruda care are tulburare bipolara nu au ele insesi aceasta afectiune.

Pe langa factorii genetici exista unii factori de mediu care par sa joace un rol important in declansarea tulburarii bipolare la persoanele predispuse. Stresul, traumatismele, abuzurile de substante reprezinta doar cateva exemple de astfel de factori.

Perioadele de stres ridicat sunt frecvent incriminate pentru dezvoltarea tulburarii bipolare. Exemplele de evenimente stresante care ar putea declansa simptomele tulburarii bipolare includ un deces al unei persoane dragi din familie, faptul de a fi fost victima unui viol, abuz sau al unei alte experiente traumatice.

Leziunile traumatice la nivelul capului nu trebuie trecute cu vederea. De exemplu, contuziile sau alte tipuri de leziuni cerebrale pot provoca aparitia simptomelor tulburarii bipolare.

Abuzul de substante, mai ales de alcool sau droguri, este frecvent in randul celor cu tulburare bipolara. Dependentele si tulburarea bipolara sunt afectiuni ce se pot declansa reciproc in unele cazuri. In plus, consumul de alcool si folosirea de droguri poate agrava simptomele tulburarii, fie ca este vorba despre manie, fie despre depresie.

Chiar si nasterea poate reprezenta un factor de risc. Unele cercetari sugereaza ca nasterea are legaturi cu debutul unor tulburari ale sanatatii mintale, cum ar fi tulburarea bipolara, la proaspetele mame.

Exista mai multe tipuri de tulburare bipolara, fiecare simptome similare. Cu toate acestea, aparitia, durata si intensitatea simptomelor sunt elemente ce vor determina subtipul de care sufera o persoana.

Tulburarea bipolara de tip I provoaca episoade maniacale care dureaza minim o saptamana sau manie severa care necesita spitalizare. Daca apare, un episod depresiv major poate dura doua saptamani sau mai mult. Totusi, un episod maniacal este suficient pentru ca un medic sa poata diagnostica tulburarea bipolara de tip I.

Tulburarea bipolara de tip II este similara cu cea de tip I, dar implica o forma mai putin intensa de manie, aceasta purtand denumirea de hipomanie. O persoana cu tulburare bipolara de tip II trebuie sa prezinte un episod depresiv major care sa dureze cel putin doua saptamani si care sa preceada sau sa urmeze un episod hipomaniacal.

Tulburarea ciclotimica este un alt tip al afectiunii. Aceasta cauzeaza simptome de hipomanie si depresie timp de doi ani sau mai mult, dar nu se incadreaza in criteriile pentru episoade cu adevarat maniacale sau depresive.

Exista si alte tipuri ale tulburarii bipolare, dar manifestarile acestora nu se incadreaza in niciuna dintre celelalte categorii, cu toate ca implica tot depresie, manie sau hipomanie.

In timpul episoadelor maniacale, care reprezinta „varfuri” sau maxime extreme ale dispozitiei, persoanele cu tulburare bipolara pot prezenta o nevoie redusa de somn, consum de alcool, utilizare de droguri, furie, dificultati de concentrare sau de luare a deciziilor, iritabilitate, niveluri ridicate de energie, neliniste, stima de sine ridicata, entuziasm intens, ganduri numeroase si rapide.

Simptomele hipomaniei sunt similare cu cele ale maniei, dar sunt mai putin intense.

Simptomele depresive, care dureaza doua saptamani sau mai mult, includ modificari ale apetitului si ale obiceiurilor de somn, oboseala si energie scazuta, sentimente de tristete sau lipsa de speranta, incapacitate de concentrare si de luare a deciziilor, pierderea interesului fata de lucrurile anterior placute, stima de sine scazuta, ganduri sau comportamente suicidare.

Aproximativ 50% dintre persoanele cu tulburare bipolara prezinta, de asemenea, simptome de psihoza, cum ar fi halucinatii si idei delirante. Acestea ii determina pe oameni sa isi imagineze lucruri care nu se intampla in realitate sau sa mentina anumite convingeri false.

Desi tulburarea bipolara este o afectiune pe termen lung, majoritatea persoanelor isi pot gestiona simptomele si isi pot imbunatati calitatea vietii daca urmeaza un plan de tratament.

Medicamentele reprezinta o optiune foarte importanta de tratament. Litiul, un stabilizator al dispozitiei, este un tratament medicamentos standard pentru tulburarea bipolara. Specialistii afirma ca acesta poate ajuta la prevenirea pe termen lung a recidivelor. In Romania insa, litiul nu este disponibil si se folosesc alte substante timostabilizatoare, cum sunt valproatul de sodiu sau carbamazepina.

Multe persoane cu tulburare bipolara vor trebui sa ia medicamente suplimentare, cum ar fi medicamente impotrica anxietatii, medicamente antipsihotice, somnifere si antidepresive. Medicul va stabili tratamentul medicamentos exact in functie de fiecare pacient in parte.

Psihoterapia poate fi benefica pentru persoanele cu tulburare bipolara. Aceasta poate ajuta la intelegerea emotiilor si la abordarea tiparelor de gandire nefolositoare si daunatoare. Psihoterapia poate fi de folos in gestionarea stresului, in invatarea unor noi abilitati de adaptare si in comunicare.

Modificarile stilului de viata pot fi necesare in cazul persoanelor cu tulburare bipolara, deoarece pot reduce aparitia sau severitatea manifestarilor maniacale sau depresive. Se recomanda o dieta alimentara sanatoasa, efectuarea regulata de exercitii fizice, stabilirea unei rutine de somn si reducerea stresului. De asemenea, se interzice consumul de droguri si alcool, acestea putand exacerba simptomele tulburarii bipolare.

Bibliografie:
https://www.nimh.nih.gov/health/statistics/bipolar-disorder.shtml
https://jmg.bmj.com/content/36/8/585
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3876031/
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4250401/