Temerile, obstacole in intimitatea vietii de cuplu

Intimitatea inseamna sa comunici si sa asculti, sa te confesezi si sa primesti, sa daruiesti si sa accepti, intr-un cuvant sa stii sa imparti.

Este foarte important sa ne deschidem partenerului nostru propria viata interioara, sa-i oferim continutul acesteia astfel incat si acesta sa fie pregatit sa-si deschida viata launtrica si sa primeasca ofrandele .

Temerile de toate felurile se opun frecvent in stabilirea unei adevarate intimitati in viata de cuplu.

Intimitatea nu inseamna doar sa te cuibaresti in bratele cuiva si sa schimbi cateva vorbe de iubire.

Ea inseamna deopotriva sa te abandonezi celuilalt, sa-i deschizi usile vietii launtrice si sa-l lasi sa intre.

A ne abandona fizic inseamna sa ne eliberam de tensiunile din trup, sa ne destindem muschii dar si sa ne lasam in voia bratelor celuilalt.

Insa, nu reprezinta o asemenea atitudine un gest nedemn de un adult bine crescut si inzestrat cu ratiune? Supraeul nu face distinctie intre “las-o in voie” si “da-i voie” , intre a te destinde si a te molesi.

Dar nu-i la fel de primejdios ? Intre “las-o in voie” si “lasa-l” nu mai este decat un pas.

Abandonul ne reduce vigilenta, ne face mai vulnerabili.

A ne abandona sufleteste inseamna sa ne acceptam senzatiile, emotiile si dorintele. Acest lucru presupune si sa facem marturisiri care vor atrage dupa ele alte confidente.

Dar si asa ceva pare sa fie nedemn de un adult caci emotia e sinonima cu slabiciunea. Nu este oare la fel de primejdios?

A ne dezvalui sensibilitatea este primejdios, a ne incredinta secretele este primejdios, a ne indragosti este primejdios, este chiar cel mai primejdios dintre toate, caci astfel ajungem sa ne atasam si devenim dependenti.

Nu mai suntem stapanii nici ai propriului destin si nici al timpului privat. In plus, ca o primejdie suprema, ne expunem pericolului de a fi abandonati.

O asemenea temere ii afecteaza de obicei pe subiectii cu un eu fragil si imatur. Acestia nu au incredere in ei insusi si se agata de repere artificiale pe care singuri si le-au creat.

Ca sa isi reduca aceasta spaima sau mai mult chiar, ca sa o elimine, este necesar ca acestia sa isi construiasca un eu puternic si sa ajunga sa aibe incredere in sine.

Atunci, in clipa in care se abandoneaza, ei nu vor mai asculta de tiranicul lor supraeu cand le va spune ca nu este “onorabil” sa se relaxeze, caci vor sti ca adultii au nu numai dreptul sa-si traiasca viata, si ca este foarte bine ca ei, chiar sa o faca.

Nu vor mai asculta de acest supraeu cand le va spune ca, a fi sensibil inseamna slabiciune, caci vor intelege, ca faptura puternica si bogata este tocmai aceia care isi accepta sensibilitatea fara teama ca prin aceasta se va dezintegra.

Intimitatea inseamna a-i permite celuilalt sa patrunda in partea cea mai profunda a sufletului nostru, in viata noatra interioara si de a ne dezvalui asa cum suntem noi in realitate.

Atunci cand dam glas emotiilor si gandurilor noastre, ne infatisam cu puterile si slabiciunile, cu frumusetile si imperfectiunile, cu aspiratiile si cu temerile noastre cele mai intime.

Partenerul va patrunde in domeniul nostru secret si ne va cunoaste partea de umbra: indoielile, insuficientele, lipsurile, temerile, rusinile, fantasmele si toate acele aspecte de nemarturisit pe care am dori sa le tinem ascunse.

Si atunci, el va sti cat suntem de fragili sub “carapace”, cat de urati suntem sub masca pe care ne-o punem, cat de pustii suntem in strafunduri.

Si, in acest caz, ca sa ne depasim spaima, trebuie sa ne fortificam eul.

O fiinta bine cladita nu se va teme ca va fi descoperita, deoarece a invatat sa se cunoasca si a ajuns sa isi accepte partea de umbra, fapt care ii confera o tarie considerabila fie si numai reducandu-i vulnerabilitatea in fata atacurilor.

Prea multa promiscuitate poate provoca impresia ca suntem sufocati. Aceasta traire trebuie legata de unele evenimente din copilarie.

De pilda, viata alaturi de o mama mult prea protectoare si sufocanta. Dar ea poate fi legata si de nevoia anumitor persoane de a respira larg , de a se bucura de spatiu vital.

A fuziona inseamna a-l primi pe celalalt in teritoriul propriu si a risca, de a fi invadati si devorati din interior. Invers, a fuziona mai inseamna si a intra in pielea celuilalt si a infrunta riscul de a nu mai putea reveni, de a ramane intemnitati acolo, inlantuiti. In orice caz, celalalt apare ca un pradator.

Atunci, teama se transforma in angoasa, chiar in panica. Fiinta bine contruita nu se va mai teme de clipele de fuziune.

Ea va sti sa se deschida in fata celuilalt, va sti sa-l primeasca in sine fara sa se simta invadata, va sti sa-si “paraseasca” pielea ca sa intre in pielea celuilalt fara teama ca se va pierde.

Intimitatea este contactul absolut, contactul cu toata pielea, cu bratele amandoua, intr-o deplina contopire.

Cei al carui trup a fost traumatizat, batut, violentat nu pot suporta toate acestea datorita neincrederii care sta la panda.

Cei care nu au fost niciodata atinsi cu dragoste nici nu mai au nevoie de ea, caci pielea le-a devenit o adevarata carapace.

Cum putem face ca sa impacam fapturile cu propria piele ? “Schimbati placa” am putea sa le spunem.

Discul pe care il tot puneti este cel pe care l-ati compus si inregistrat in copilarie pe cand traiati alaturi de tata, mama, fratii sau surorile voastre. El avea misiunea sa atenueze din suferinte sau sa va faca sa nu mai simtiti lipsurile acelei perioade.

Acum sunteti adulti si traiti intr-un spatiu diferit si mult mai vast, cu apropiati diferiti. Asadar nu exista nici o pricina ca sa va comportati ca alta data.

Datul s-a schimbat, schimbati-va si dvs. Ca sa reusiti, intariti-va eul, de pilda printr-un travaliu de dezvoltare personala.

Partenerul celui care nu mangaie niciodata i-as adresa urnatorul sfat: nu-l covarsiti niciodata cu reprisuri si acuzatii de tipul : “Nu-ti place sa mangai” , “Nu ma dezmierzi niciodata” , “Esti egoist” etc.

Acesti “tu” acuzatori nu vor avea drept rezultat decat sa-l puna pe celalalt in ipostaza de acuzat, de neputincios, de nesatisfacator, si chiar mai mult, il poate face si mai ostil si se poate inchide mai mult in sine.

De preferat ar fi sa-l convingeti intr-un chip cat mai subtil, dar concret, ca atingerea este importanta.

De exemplu, puteti profita de faptul ca-l doare gatul, spatele sau capul pentru a-i masa aceste zone.

Sau spalati-l cu sampon pe cap atunci cand face o baie.

Fiti atenti la toate prilejurile, imprejurarile care se ivesc pentru a-l determina sa-si dea seama ca atingerea este ceva bun, atat pentru sanatate cat si pentru starea de bine.

Partenerul aceluia care nu se lasa mangaiat i-as sugera sa devina mai subtil si mai putin previzibil.

Dezmierdati-l in doze mici, fiind pregatiti sa sporiti progresiv doza.

Fiti atenti la reactiile sale astfel incat sa va puteti controla mainile si sa va opriti la timp, fara a exagera. Intre imensa dvs nevoie de atingere si aprehensiunea lui de a fi atins exista o cale de mijloc, un acord posibil.

Pentru a-l deslusi trebuie doar sa va alegeti momentele si sa treceti sub pretextul unei dureri de cap sau al unei durerei de picior, la masaj ... Incercati sa regasiti elementul care, din copilarie, a instituit acel blocaj si determinati-l sa va povestesca trecutul, ajutandu-l sa se elibereze.

Toate aceste temeri au legatura cu copilaria noastra.

Atitudinea celorlalti dar mai ales a parintilor si a anumitor evenimente din viata noastra au lasat urme – rani, care ne determina emotiile si comportamentele ulterioare.

Relatia parinte - copil si indeosebi relatia mama - copil reprezinta prototipul intimitatii.

Daca relatia a fost una defectuasa atunci au exista toate premisele instituirii unei inaptitudini sau a unei dificultati de a realiza intimitatea.

Daca aveti temeri in a va darui pricinuite de frica de a nu ramane descoperiti, invatati atunci sa va cunoasteti si sa va acceptati pe voi insiva, inclusiv partea de umbra.

Procedand astfel, nu va veti mai teme ca partenerul o sa surprinda in voi ceva de care nici voi nu sunteti constienti.

Adevarata intimitate presupune o autenticitate absoluta. In ea nu se pune problema de “a fi la inaltime”, ci numai de a fi tu insuti.