Fidelitatea - infidelitatea sexuala

Fidelitatea sexuala se manifesta doar in starea de indragostit; in rest, fiziologic vorbind, omul nu are tendinta spre monogamie.

Fidelitatea sexuala nu are un caracter ereditar, se dobandeste prin educatie, poate fi impusa de coduri morale, religioase.

Nu s-a descoperit inca o gena a "fidelitatii".

Ce se ascunde in spatele fidelitatii?

- Respectul fata de partener;
- Teama ca prin "aflarea" infidelitatii sa nu "faca" rau copiilor sau parintilor, chiar partenerei;
- Teama de a nu fi prins;
- Modelul parental;
- Iubirea fata de partener;
- Teama de a nu-si complica viata;
- Frica de boli venerice;
- Principii religioase;
- Sistemul personal de valori;
- Uneori, pur si simplu, nu se iveste ocazia etc.

Insa nu intotdeauna, mai ales in cazul cuplurilor maritale, fidelitatea inseamna si o statornicie a sentimentelor erotice, el fiind adesea doar fidel propriilor sale convingeri. El, in fapt, nu vrea sa se "tradeze" pe sine, nesustragandu-se unei norme interne importanta lui. Partenera sa, in acest caz, se situeaza intr-un plan secund sau chiar nu intra la socoteala.

Alteori, a fi fidel este expresia unei desavarsiri interioare, un semn al puritatii, castitatii. Ei biruiesc ispita, sunt mai tari decat ea. Punctul de plecare a resistentei in fata tentatiei este unul interior, fiind in joc integritatea personalitatii sale si, in ultima instanta, cea a cuplului.

Intr-o etapa a cuplului, ambii parteneri pot sa se iubeasca si sa nu fie indragostiti reciproc. Ati intreba: "Cum e posibil?"

"Eu te iubesc, dar parca nu mai am acele emotii, acei fluturasi in stomac ori de cate ori ne vedem sau vorbim la telefon. Daca lipsesti, iti simt absenta ca o nevoie de a fi impreuna, ca un sentiment ca ceva imi lipseste, dar viata mea continua linistita in asteptarea ta".

Ei bine, intr-o astfel de situatie se dezvolta o nevoie naturala de a iubi in general si nu neaparat pe cineva anume. Cred ca fiecare dintre noi a resimtit un astfel de imbold interior macar o data in viata lui, mai ales dupa 26-35 de ani.

Aparitia unui astfel de imbold este expresia unei nevoi interioare si poate fi considerata: etapa "asteptarii si disponibilitatii de a iubi". In aceasta perioada, daca se intampla ca un Fat-Frumos sau o Cosanzeana sa apara, unul dintre parteneri s-ar putea indragosti.

Nu este iesit din comun ca un barbat sau o femeie casatorita, la un moment al existentei, sa dezvolte pentru o alta persoana o simpatie, o atractie sau chiar o adevarata pasiune, si asta pentru ca in starea de indragostit luciditatea si ratiunea sunt mult diminuate sau chiar abolite.

Infidelitatea sexuala este mai raspandita printre barbatii, ca incidenta, si cuprinde sfera barbatilor care, din diverse cauze, interne sau externe lor, nu au atins inca maturitatea afectiva, care au dubii asupra virilitatii lor (dorind mereu "sa se verifice"), dar mai cu seama printre barbatii "suferind" de hipererotism.

In cazul femeilor, disponibilitatea este favorizata in contextul unei imaturitati afective, dezinhibarii afective si sexuale. Ea incearca prin aceste relatii-satelit, uneori intamplatoare, sa se razbune pe aceia de care o leaga o anumita ranire a amorului propriu, ranire resimtita candva in trecut sau sa se "hraneasca" cu iubire in cazul unei narcisice, care, simtindu-se neglijata de sot, cauta alinare intr-o iubire trecatoare, o intarire a sentimentului propriei valori etc.

Infidelitatea adesea este efectul neintelegerilor maritale, nu cauza lor. Exista si situatii in care partenerul sau partenera nu pot fi fideli chiar daca iubesc, insa in general, ei cauta in exterior, in afara cuplului ceva ce lipseste in interior.

De multe ori lucruri simple, la indemana: intelegere, sentimentul ca este valorizat, ascultat, apreciat din nevoia de a simti dorita, curtata, importanta, din nevoia de a trezi pasiune sau de a gasi pasiune etc.

Ele sunt nevoi ce se cer satisfacute. Lipsa de receptivitate dintre parteneri, lipsa unui limbaj comun prin care aceste nevoi sa fie intelese sau ignorarea sunt motive ce atrag infidelitatea. Uneori, chiar absenta disponibilitatii celuilalt partener de a satisface aceste nevoi constituie un aspect favorizant.

Un exemplu ar fi satisfacerea fanteziilor sexuale. Astfel este suficient ca unul dintre parteneri sa rada sau sa condamne o incercare de punere in practica a unei fantezii sau simpla incercare de comunicare a acesteia, ca celalalt sa se simta refuzat, pervers si sa refuze alta data sa mai comunice ceva important lui in intimitatea cuplului.
De fapt, el nici nu mai simte ca aceasta intimitate exista odata ce nu se mai simte confortabil cu partenerul de cuplu.

Esti intr-o relatie de mai mult timp, o iubesti, dar parca uneori ai vrea si "un fel doi", o relatie extraconjugala, ca o evadare, un impuls, ca ceva mai presus decat tine.

Unii o fac si nu se intreba nimic, este dreptul lor castigat prin faptul ca sunt barbati si pentru ca asta fac barbatii. Pentru ei este un modus vivendi, iar pentru partenerele lor, un aspect in fata caruia ar trebui sa se resemneze si sa-l accepte ca facand parte din viata lor de cuplu.

Altii se "reintorc" in cuplu, spasiti, cu teama de a nu se afla vreodata ce au facut, jurandu-si ca nu o vor mai face niciodata. Sentimentul de vinovatie, pacatul de a fi savarsit o indiscretie - acestea sunt doar cateva dintre sutele de mii de ganduri ce le trec prin minte in acele momente.

Ideea conform careia daca a facut-o o data, o va face si a doua oara poate fi valabila si se afla intr-un raport de directa proportionalitate cu "rezolvarile" interioare din urma travaliului intern de dupa prima escapada.

Aflarea vinovatului
Aflarea vinovatilor
Este cineva vinovat?
Intotdeauna celalalt!!

Unii depasesc rezistentele interioare si sentimentul de vinovatie si dau curs mai usor imboldului de a-si demonstra ca "inca mai sunt barbati atractivi", "gresind" si a doua oara, si a treia etc.

Ceilalti isi reproseaza indiscretia, purtand acest secret "murdar" o viata intreaga poate, consumati de sentimentul vinovatiei.

O forma de contracarare a acestei stari de vinovatie poate fi concentrarea asupra partenerei, cu riscul aparitiei sentimentului de gelozie ca revers al propriei tradari, o alta este refugierea in munca, alcool etc.

O rezolvare des aleasa este recunoasterea in fata partenerei in cazul in care barbatul considera acest lucru ca singura sa forma de eliberare - o alegere de moment destul de costisitoare.

Este recomandat ca ambii parteneri sa fie pregatiti sufleteste pentru infruntarea unor astfel de adevaruri. O alta solutie este de a apela la consiliere, in vederea gasirii unor solutii acceptabile sau la psihoterapie in functie de caz si nevoie.

In cazul unei confruntari, ei vor fi nevoiti sa-si reanalizeze propriile sentimente, sa reevalueze relatia, sa faca "fata" reprosurilor partenerei, increderii tradate, sa reconstruiasca relatia impreuna sau sa faca fata despartirii si ulterior, singuratatii.

“Teama de singuratate! Mai bine singuratate in doi decat de unul singur! Fac orice ca sa scap/ca sa ma ierti!”

Partenerele, in acest caz, se simt tradate, umilite, sunt furioase, ranite. Ele reproseaza, se resemneaza, santajeaza emotional sau pot plati cu aceeasi moneda.

Recastigarea increderii partenerului sau a partenerei

Acest lucru este posibil, insa nu fara efort sau sacrificii personale. Nu este usor, dar cand este vorba de iubire si dorinta de a ramane impreuna, ambii parteneri gasesc puterea de a o lua de la capat.

Nu insa inainte de a face unele schimbari, de a afla raspunsuri comune pentru problemele interne ale cuplului: lipsa unei comunicari eficiente, reale; regasirea atractiei sexuale, redescoperirea celui de langa tine etc.

Consilierea, psihoterapia prin consilier sau psihoterapeut, poate ghida acest efort de recladire, sprijini acest nou inceput: premisele unei relatii de cuplu ecologice ambilor parteneri.